Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G___
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia Nr. 360/2014
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Completul compus din:
Președinte L_______ M_____
Judecător M______ S______
Grefier M____ R______
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___, C__ xxxxxxx, cu sediul în municipiul Tg-J__, ____________________, județul G___ împotriva sentinței civile nr. 1082 din data de 07.10.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata petentă C______ F_________, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în municipiul Tg-J__, __________________________________________, apartament 14, județul G___ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelul a fost declarat și motivat în termenul procedural.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1082 din data de 07.10.2013, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă plângerea contravențională, formulată de petenta C______ F_________ împotriva procesului-verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx, în contradictoriu cu intimata I.P.J G___, a fost anulat procesul-verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx, încheiat la data de 09.03.2013, de către I__ G___ – Postul de Poliție Bengești-Ciocadia și exonerată petiționara de plata amenzii aplicate.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din 09.03.2013, întocmit de Postul de Poliție Bengești-Ciocadia, s-a reținut că numita C______ F_________, la acea dată, a condus marca Daewoo cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ruta Râmnicu V_____ - Tg-J__, pe raza localității Bengești-Ciocadia, fiind înregistrată de aparatul video-radar circulând cu viteza de 69 km/h în localitate, depășind viteza maximă legal admisă pe sectorul de drum respectiv.
S-a aplicat sancțiunea principală constând în amendă contravențională în cuantum de 150 lei .
Astfel, sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut faptul că deși O.G. nr.2/2001, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta a făcut dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G nr.2/2001.
În ceea ce privește contravențiile din domeniul circulației rutiere, respectiv al vitezei de deplasare, acestea pot fi constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotarea Serviciului poliției rutiere și nu printr-o constatare directă de către agentul constatator, astfel că intimata în susținerea temeiniciei procesului-verbal, avea obligația să depună înregistrările video-radar.
Ca atare, s-a apreciat că intimata nu a făcut dovada împrejurărilor concrete în care s-a săvârșit contravenția reținută în sarcina petentei, pentru a constata dacă a fost surprinsă pe raza localității Bengești-Ciocadia sau în afara acesteia, circulând cu viteza reținută în procesul-verbal de constatare a contravenției.
La solicitarea instanței în vederea depunerii actelor care au stat la baza emiterii procesului-verbal de contravenție, cu adresa nr. xxxxxx/3.10.2013 ce se află atașată la dosar la fila nr. 8, intimata a înaintat numai raportul agentului constatator.
De reținut este și faptul că în situația sancționării unor contravenții ce constau în fapte comisive de nerespectare a unei prevederi legale, procesul-verbal constituie un mijloc de probă, fără însă a putea stabili și vinovăția persoanei sancționate.
Procesul-verbal de contravenție dovedește doar o situație de fapt care a dus la încheierea sa și conduce în mod rezonabil la formularea unei acuzații pe împrejurări de fapt ce necesită existența unor probe în susținerea acesteia, în cazul de față neputându-se reține prezumția simplă a confirmării procesului-verbal de contravenție, întrucât acesta nu a fost susținut de fotografiile video-radar.
În consecință, încadrarea într-o anumită faptă incriminată de legea contravențională, depinde deci de măsurarea exactă a vitezei autovehiculului condus de contravenient, iar pentru a se asigura o măsurare cât mai corectă, în toate cazurile, legiuitorul a prevăzut că viteza se determină cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și fotografiile video-radar să fie efectuate, pentru a avea forță probantă în instanță.
D____ urmare, procesul-verbal de constatare a contravenției fără planșele fotografice, nu se bucură de prezumția legală a temeiniciei, iar situația de fapt reținută nu este confirmată și nu a reprezintă un mijloc de probă.
Pe de altă parte, instanța a constatat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție, trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.
Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, acest gen de contravenție, referitoare la circulația pe drumurile publice, intră în sfera acuzațiilor în materie penală, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenție.
De asemenea, forța probantă a proceselor-verbale, este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă,însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, sarcina instanței fiind de a respecta limita proporționalității, între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentei i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are un caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal, nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal contestat.
Textul art. 34 alineat 1 din O.G nr. 2/2001, permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție.
Pentru considerentele expuse și motivat de faptul că prin probele depuse la dosar intimata nu a putut dovedi dincolo de orice dubiu rezonabil vinovăția „acuzatului” și deci, realitatea celor reținute în procesul-verbal, respectiv împrejurarea că petenta ar fi condus cu depășirea vitezei maxime admise într-o localitate, în temeiul principiului in dubio pro reo, a apreciat ca întemeiată plângerea promovată, dispunând admiterea acesteia, anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea petentei de plata amenzii aplicate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___, criticând-o pentru netemeinicie.
În motivele scrise de apel, apelantul intimat a menționat că petenta a fost sancționată pentru depășirea vitezei legale de circulație a autovehiculelor în localitate, fiind înregistrată cu viteza de 69 km/h, pe raza localității Bengești-Ciocadia.
A precizat că, prima instanță s-a pronunțat în sensul anulării procesului verbal, în raport de faptul că la dosar nu au fost transmise fotografiile video radar din care să rezulte săvârșirea contravenției.
În opinia sa, în raport de prevederile art. 34, alineat 1 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora instanța administrează orice probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, prima instanță trebuia să solicite Serviciului Rutier G___ să transmită la dosar proba video a săvârșirii contravenției, în acest sens a anexat 5 fotografii video-radar referitoare la fapta săvârșită, sancționată prin procesul-verbal a cărui anulare s-a solicitat.
Față de motivele de mai sus, în raport de fotografiile depuse la dosar, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.
În probațiune, a anexat cele 5 fotografii video-radar, la care a făcut referire.
În temeiul dispozițiilor art. 30, alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localității de domiciliu a contravenientului, constituind venit public, în sensul dispozițiilor art. 30, alin. 2 din același act normativ, intimatul apelant a arătat că este scutit de plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă și art. 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.
În baza art. 411 alin. 1 pct. 2, teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în eventualitatea lipsei de la dezbateri.
Deși, prin rezoluția din data de 05.05.2014 i s-a comunicat intimatei petente C______ F_________ o copie de pe cererea de apel cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 15 zile de la primirea copiei de pe cererea de apel, intimata petentă C______ F_________ nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Analizând apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___ tribunalul constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 09.03.2013 de către intimatul I__ G___, petenta C______ F_________ a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 150 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108, alineat 1, litera a, punct 4 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 09.03.2013 a condus autoturismul marca DAEWOO cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 67 Bălcești, fiind înregistrată de aparatul video radar montat pe auto MAI xxxxx cu viteza de 69 Km/h în localitate.
Tribunalul reține că în sarcina petentei s-a reținut săvârșirea contravenției de a circula cu viteză peste limita maximă prevăzută de lege, respectiv cu viteza de 69 Km/h în localitate.
Conform art. 99, alineat 2 coroborat cu art. 108, alineat 1, litera a, punct 4 din OUG nr. 195/2002 “Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni și cu aplicarea a 2 puncte de penalizare ca sancțiune complementară fapta constând în depășirea cu 10 - 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
De asemenea conform art. 1 din Anexa la Ordinul Biroului de Metrologie Legală nr. 301/2005, în vederea aplicării legislației rutiere, viteza de circulație a vehiculelor se măsoară cu cinemometre ce trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de această normă legală. Prin urmare, în situația contravențiilor constând în depășiri a vitezei legale de circulație, la baza întocmirii proceselor verbale de contravenție, trebuie să stea înregistrările video radar.
Analizând fotografiile video radar aflate la dosarul cauzei instanța constată că acestea sunt realizate în data de 09.04.2013. Cum procesul verbal de contravenție contestat a fost întocmit în data de 09.03.2013, în cuprinsul acestuia menționându-se că, în data de 09.03.2013 petenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 67 Bălcești, fiind înregistrată de aparatul video radar montat pe auto MAI xxxxx cu viteza de 69 Km/h în localitate, tribunalul constată că agentul constatator nu a făcut dovada contravenției reținută în sarcina intimatei petentă.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă, tribunalul urmează să respingă apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___ împotriva sentinței civile nr. 1082 din data de 07.10.2013, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petentă C______ F_________, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___ având C__ xxxxxxx și sediul în municipiul Tg-J__, ____________________, județul G___, împotriva sentinței civile nr. 1082 din data de 07.10.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata petentă C______ F_________ având CNP xxxxxxxxxxxxx și domiciliul în municipiul Tg-J__, ______________________________ 9B, scara 1, apartament 14, județul G___, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2014, la Tribunalul G___.
Președinte, L_______ M_____ |
|
Judecător, M______ S______ |
|
Grefier, M____ R______ |
|
Red M.S./ Tehn.M.R.
4ex/ 03.07.2014
J.F./ D.E.