Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 442
Ședința publică din data de 14.01.2016
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S_____ M_____ M_______
GREFIER: H______ C_______ D___
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „validare poprire” privind pe creditoarea E__ R_____ SERVICES IFN S.A. în contradictoriu cu debitoarea C_______ A_____ și terțul poprit S.C. A_____ M____________ S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea stabilită pe lista de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei-validare poprire, stadiul judecății-primul termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare-legal îndeplinită, precum și faptul că la data de 02.12.2015 și data de 07.12.2015, ITM a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, adresa de răspuns la solicitările instanței, și că la data de 02.12.2015, B.E.J.A. T______ F_____ și M____ C_______, a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, fotocopiile înscrisurilor din dosarul de executare nr. 648/2014, după care:
Instanța, lasă cauza la a doua strigare, în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței în raport de dispozițiile art. 789 C.pr.civ., art. 650 alin. 1 C.pr.civ în vigoare la data introducerii cererii de executare silită, respectiv data de 01.10.2014, cât și domiciliul debitorului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 29.09.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, creditor E__ R_____ SERVICES IFN S.A. în contradictoriu cu debitoarea C_______ A_____ și terțul poprit S.C. A_____ M____________ S.R.L. a solicitat instanței validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 648/2014 al B.E.J.A. T______ F_____ și M____ C_______, până la concurența sumei de 5.115,82 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, creditoarea a arătat că la 18.09.2014 a procedat la declararea scadenței anticipate a creditului și a declanșat procedura de executare silită, fiind încuviințată executarea silită de Judecătoria Cornetu. Deși terțul poprit, angajator al debitoarei, a primit adresa de înființare a popririi, nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în vederea efectuării popririi.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei în conformitate cu prevederile art. 27 din O.U.G. nr.80/2013.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 789 C.proc.civ.
În dovedirea cererii formulate, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 223 alin. 3 C.proc.civ. creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Debitoarea și terțul poprit nu au depus întâmpinare.
La data de 02.12.2015 B.E.J.A. T______ F_____ și M____ C_______ a depus la dosarul cauzei dosarul de executare nr. 648/2014.
La data de 07.12.2015 la dosar au fost depuse relațiile I.T.M. solicitate de instanță.
La termenul de judecată prezent instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței și a reținut excepția spre soluționare.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Astfel, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, potrivit art. 131 C.proc.civ. raportat la art. 789 alin. 1 C.proc.civ. și art. 650 alin. 1 și 2 C.proc.civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite – 01.10.2014 f.65, ce va fi avută în vedere în cele ce urmează în temeiul art. 24 C.proc.civ.).
Potrivit art. 789 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Cererea de executare silită a fost depusă pe rolul executorului judecătoresc la data de 01.10.2014, după publicarea Deciziei nr. 348/2014, prin care Curtea Constituțională a României (C.C.R.) a declarat neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. 1 C.proc.civ. care stabileau competența în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
Astfel, decizia a lipsit de efecte dispozițiile art. 650 alin. 1 C.proc.civ. (suspendat de la 16.07.2014), motiv pentru care, pentru determinarea competenței teritoriale a instanței de executare, a devenit aplicabil dreptul comun (art. 107 alin. 1 C.proc.civ.).
Totodată, conform art. 650 alin. 2 C.proc.civ. instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
În cauză, instanța de executare este Judecătoria Cornetu, cea de la domiciliul debitoarei C_______ A_____ domiciliată în _____________________________, ____________________, jud. Ilfov, iar nu de la sediul terțului poprit din sectorul 2, care ar putea deveni direct debitor față de creditoare doar în ipoteza admiterii prezentei acțiuni.
Față de considerentele expuse anterior, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată din oficiu și, în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ., art. 789 C.proc.civ. și art. 650 C.proc.civ., va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de instanță din oficiu.
Declină cauza având ca obiect validare poprire formulată de creditor E__ R_____ SERVICES IFN S.A. având CUI xxxxxxxx și JXXXXXXXXXXX, cu sediul în București, sector 2, ________________________. 6A în contradictoriu cu debitoarea C_______ A_____ având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în ______________________________, _____________________, județul Ilfov și terțul poprit S.C. A_____ M____________ S.R.L., având C__ xxxxxxxx și J40/xxxxx/2011, cu sediul în București, sector 2, ____________________. 25, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
S_____ M_____ MIRABELAHANCERI C_______ D___
Red. S.M.M./Tehnored. H.C.D.
5 ex./ 22.01.2016