DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA FILIAȘI – JUDEȚUL D___
ARESTAȚI
SENTINȚA PENALĂ NR. 1
Ședința publică din data de 06 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C_________ – C______ G___
GREFIER: M_______ F_____
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R___ – C_____ P___, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie Filiași
Pe rol se află judecarea procesului penal privind pe inculpata D____ M______ R_____, trimisă în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași din data de 13.11.2015 dat în dosarul de cercetare penală nr. 928/P/2015, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 2 lit. b) din Codul penal și pe partea vătămată F_____ G_________.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpata D____ M______ R_____, deținută în Penitenciarul C______, asistată de avocat ales N___ O_____, lipsă fiind persoana vătămată F_____ G_________.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, a fost depusă la dosar, prin serviciul poștal, fișa de cazier judiciar a inculpatei.
Instanța declară deschisă cercetarea judecătorească și, potrivit dispozițiilor art. 374 alin. 1 din Codul de procedură penală republicat, dispune să se dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei D____ M______ R_____, după care, aduce la cunoștința acesteia dispozițiile art. 374 alin. 2 din Codul de procedură penală republicat, respectiv în ce constă învinuirea ce i se aduce, dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, dreptul de a pune întrebări martorilor și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 374 alin. 4 din Codul de procedură penală republicat, instanța îi pune în vedere inculpatei că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în rechizitoriu în sarcina sa, aducându-i la cunoștință inculpatei faptul că, în situația respectivă, poate beneficia de prevederile art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală republicat, respectiv de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime în cazul pedepsei închisorii, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
La interpelarea instanței, inculpata D____ M______ R_____, având cuvântul, arată că recunoaște infracțiunea reținută în sarcina sa și solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. 4 din Codul de procedură penală republicat.
Reprezentantul Ministerului Public, procurorul R___ – C_____ P___, având cuvântul, arată că este de acord cu solicitarea inculpatei D____ M______ R_____, ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. 4 din Codul de procedură penală republicat.
Instanța admite cererea inculpatei D____ M______ R_____ privind aplicarea prevederilor legale sus menționate și procedează la ascultarea inculpatei, care, în declarația dată, recunoaște în totalitate fapta sub aspectul căreia a fost trimisă în judecată și solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, după care instanța acordă cuvântul în ordinea prevăzută de dispozițiile art. 388 alin. 1 din Codul de procedură penală republicat.
Avocat N___ O_____ pentru inculpată depune la dosar, în fotocopie, declarația notarială autentificată prin încheierea nr. 2640 din data de 16.12.2015 a Societății Profesionale Notariale T___ F______, G____ L____ și T___ G_______, pentru a face dovada existenței domiciliului inculpatei și a copiilor acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror R___ – C_____ P___, având cuvântul, expune pe scurt starea de fapt și de drept reținută în actul de sesizare a instanței și arată că, întrucât inculpata a recunoscut prin declarația dată la termenul de astăzi săvârșirea faptei, așa cum a fost descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, solicită procurorul, în baza dispozițiilor art. 228 alin. 1 raportat la dispozițiile art. 229 alin. 2 lit. b) din Codul penal, solicită condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală republicat.
Totodată, solicită aplicarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 186/2009 privind Codul penal și a prevederilor art. 83 din Codul penal din 1968, în sensul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 78 pronunțată la data de 15.10.2014 de Judecătoria S_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, urmând ca inculpata să execute pedeapsa în întregime, fără să fie contopită cu pedeapsa aplicată ca urmare a condamnării în prezenta cauză.
Reprezentantul Ministerului Public solicită totodată să se deducă din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reținerii și arestării preventive, iar privitor la latura civilă, solicită respingerea acțiunii civile promovată de persoana vătămată F_____ G_________, întrucât inculpata a restituit în cursul urmăririi penale suma de 9000 lei sustrasă de la persoana vătămată.
In final, reprezentantul Ministerului Public solicită obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Avocat N___ O_____ pentru inculpata D____ M______ R_____, având cuvântul, solicită condamnarea inculpatei, dar să se rețină în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. a) din Codul penal, având în vedere că inculpata a depus efort pentru a recupera și restabili situația anterioară săvârșirii infracțiunii, respectivă că a acoperit paguba pricinuită. Apreciază că se poate reține circumstanțe atenuante, aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, dar și art. 79 alin. 1 din Codul penal privitoare la existența multor cauze atenuante, din care reiese că, la individualizarea pedepsei, se poate aplica o pedeapsă orientată sub minimul prevăzut de infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, sub 1 an de zile de închisoare.
Apreciază apărătorul că, referitor la aplicabilitatea art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 sau și a art. 10 din aceeași lege, cu trimitere la art. 96 alin. 5 din Codul penal, raportat la art. 44 alin. 2 din Codul penal nou.
Arată apărătorul că, Inalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu dezlegarea unor probleme de drept referitoare la aceste aspecte de și cu aplicabilitatea art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, în situația condamnării cu suspendarea condiționată a unei persoane care a săvârșit până la 31 ianuarie 2014 o infracțiune în termenul de încercare, aspecte dezbătute în Decizia nr. 13/2015. S-a avut în vedere că, a doua infracțiune este săvârșită înainte de _____________________ modificărilor codului penal din februarie 2014, dar și din sintagma "aplicarea art. 5 ca lege penală mai favorabilă", reiese că, a doua infracțiune săvârșită în termenul de încercare, era săvârșită înainte de _____________________ noii legi, adică până la judecarea definitivă a cauzei nu ar fi intrat în vigoare noul cod penal.
Privitor la speța de față, a doua infracțiune este săvârșită în termenul de încercare, însă după data de 01.02.2014 când a intrat în vigoare noul Cod penal, situație în care, este adevărat că dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 se aplică regimului suspendării condiționate vechi doar în ceea ce privește aspectul revocării sau anulării unei suspendări condiționate, dar nu și tratamentul sancționator și, de aceea, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu dezlegarea acestei probleme de drept, dacă, privitor la a doua infracțiune săvârșită în timpul vechii legi este posibilă aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, dezlegarea acestei probleme fiind negativă.
Apărătorul precizează că, dispozițiile art. 10 din legea nr. 287/2012 arată că, privitor la tratamentul sancționator al unei infracțiuni care este săvârșită după _____________________ noului cod penal, se aplică dispozițiile art. 96 alin. 5 și art. 44 din noul Cod penal. Apreciază că, în cauză există situația pluralității de infracțiuni și se revocă suspendarea condiționată, însă cum primul termen al pluralității de infracțiuni este infracțiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare, de către Judecătoria S_______, nu poate constitui termen de încercare, iar în aceste condiții, judecătorul poate și pentru rezultanta la care se va ajunge în urma concursului de infracțiuni, să dispună suspendarea sub supraveghere, întrucât sunt îndeplinite condițiile art. 91 din Codul penal, pedeapsa aplicată de Judecătoria S_______ fiind de 1 an închisoare și nu mai mare.
Avocat N___ O_____ solicită să se mai acorde o șansă inculpatei, chiar având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, situația materială precară a acesteia putând fi una din condițiile premisă ale săvârșirii faptei. Apreciază că nu este o condiție exoneratoare, nici de neluat în seamă, însă statul nu numai prin justiție poate să curme aceste situații, ci și prin a pune la îndemâna acestor persoane care au mulți copii, posibilități să se angajeze în muncă și alte facilități, altfel această situația se va menține.
Solicită instanța ca, dacă va aprecia și va ajunge la această soluție, aplicarea art. 91 din Codul penal, potrivit art. 399 și următoarele din Codul de procedură penală, să înceteze măsura arestării preventive, iar dacă nu va dispune astfel, solicită ca în baza art. 399, să se dispună înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau controlul judiciar.
Apreciază că nu este o cerere distinctă, ci o cerere bazată pe dispozițiile art. 399 din Codul de procedură penală, în care instanța trebuie să se pronunțe cu privire la măsura arestării preventive, iar în cazul arestului la domiciliu, solicită să se aibă în vedere domiciliul indicat în declarația notarială depusă la dosar la termenul de astăzi.
Privitor la măsura privativă, arată că aceasta este doar o măsură procesuală, nu are legătură cu măsura sancționatorie a pedepsei, astfel că nu se face distincție între ele. Dacă măsura preventivă a fost luată, menținută, a fost pentru a se îndeplini scopul prevăzut de art. 223 din Codul de procedură penală.
Apărătorul mai arată că, nu mai există temerea că buna desfășurare a unei căi de atac ar fi periclitată, iar măsura sancționatorie nu mai are legătură cu măsura preventivă.
Mai arată apărătorul că, nu solicită revocarea măsurii arestării preventive în totalitate, însă judecătorul o poate dispune, doar în temeiul dispozițiilor art. 99 din Codul de procedură penală și solicită să se aibă în vedere poziția procesuală a inculpatei în raport cu măsura preventivă.
Apreciază că, punerea inculpatei în libertate pentru o altă măsură preventivă, este benefică familiei acesteia, în condițiile în care soțul său nu a putut să vină acasă și el ar fi fost mai îndreptățit să conducă la o împăcare a părților în această cauză, însă, dacă se va aplica măsura controlului judiciar, inculpata ar putea să meargă la persoana vătămată și să ajungă la o împăcare cu aceasta. Arată că, inculpata este conștientă că prezența ei în cazul formulării unei căi de atac va fi în favoarea acesteia și solicită ca toate aceste argumente să fie avute în vedere și să ducă la o altă măsură preventivă.
Privitor la latura civilă, solicită respingerea acțiunii civile.
Inculpata D____ M______ R_____, având ultimul cuvântul, arată că recunoaște și regretă fapta comisă pe care comis-o din cauza sărăciei, nu va mai face o asemenea faptă și dorește să stea lângă copiii ei.
Dezbaterile fiind încheiate,
INSTANȚA
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași cu numărul 928/P/2015, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, inculpata D____ M______ R_____, fiica lui F_____ și G___, născută la data de 12.03.1980 în municipiul C______, județul D___, cu domiciliul în municipiul C______, ____________________, județul D___, cetățean român, posesoare a C.I. ________, nr. xxxxxx, eliberat de S.P.C.L.E.P. C______ la data de 25.08.2010, C.N.P.: xxxxxxxxxxxxx, fără studii, fără ocupație, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 2 lit. b) din Codul penal.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că, în dimineața zilei de 26.10.2015, inculpata D____ M______ R_____, însoțită de fiica sa minoră, martora D____ A________ M____, s-a deplasat cu un microbuz ce efectua transport public de persoane din localitatea de domiciliu, respectiv municipiul C______, județul D___, în _____________________________, inculpata având asupra sa o sacoșă din rafie ce conținea lenjerii de pat, fețe de masă și articole de îmbrăcăminte.
S-a mai arătat că, în jurul orelor 12:00, în timp ce se deplasa, împreună cu fiica sa minoră D____ A________ M____, pe ___________________________ B_____, _____________________________, inculpata D____ M______ R_____ a observat-o pe persoana vătămată F_____ G_________ în curtea locuințe sale, situată pe ____________________________. 109, din localitatea mai sus menționată și i-a solicitat acesteia să iasă la poartă, spunându-i că îi oferă spre vânzare lenjerie de pat și fețe de masă.
In rechizitoriu s-a mai arătat că, persoana vătămată F_____ G_________ a acceptat propunerea inculpatei de a-i oferi o lenjerie de pat și o față de masă în schimbul unei cantități de untură, fapt ce a determinat-o pe persoana vătămată să se deplaseze în locuința sa pentru a procura cantitatea de untură pe care trebuie să i-o ofere inculpatei, potrivit înțelegerii dintre cele două părți.
De asemenea, s-a arătat că, în timp ce persoana vătămată se afla în locuința sa, inculpata D____ M______ R_____ a pătruns fără drept și fără a avea consimțământul persoanei vătămate pe poarta de acces în curtea locuinței acesteia și, profitând de neatenția persoanei vătămate, de vârsta înaintată, respectiv 77 ani și de problemele locomotorii ale acesteia, a pătruns fără a avea consimțământul persoanei vătămate în locuință, de unde a sustras suma de 9.000 lei, sumă de bani pe care persoana vătămată o lăsase anterior comiterii furtului într-o plasă din plastic, pe un pat aflat într-una dintre camerele imobilului.
Procurorul a mai reținut în rechizitoriu că, după însușirea fără drept a sumei respective de bani, inculpata D____ M______ R_____, împreună cu martora D____ A________ M____, s-au deplasat circa 200 de metri pe drumul public, în direcția comunei Cernătești, după care, inculpata, observând un autoturism parcat în dreptul imobilului martorei M_______ E______, i-a solicitat acesteia să îi faciliteze deplasarea cu autovehiculul respectiv până în ____________________________ de 100 lei, inculpata relatându-i martorei în mod mincinos faptul că fiul său a suferit un accident de circulație și trebuia să ajungă de urgență acasă.
In rechizitoriu s-a mai arătat că, impresionată fiind de aspectele relatate de către inculpată, martora M_______ E______ i-a explicat acesteia că soțul său nu poate conduce autovehiculul, întrucât suferise o fractură la unul dintre membrele superioare, motiv pentru care inculpata, împreună cu fiica sa minoră, și-au continuat deplasarea pe jos în direcția municipiului C______, timp de circa 2 ore, folosind un traseu lăturalnic pentru a nu fi depistate de către lucrătorii de poliție, iar ulterior s-au deplasat cu un autoturism de ocazie până în localitatea de domiciliu.
S-a reținut că, pe parcursul urmăririi penale, inculpata D____ M______ R_____ i-a restituit în integralitate persoanei vătămate suma de 9.000 lei, sustrasă din locuința acesteia.
Situația de fapt mai sus menționată s-a dovedit cu următoarele mijloace de probă: procesul – verbal de consemnare a plângerii; declarațiile persoanei vătămate, procesul – verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă, procesul – verbal încheiat la data de 28.10.2015 de către organele de cercetare penală și planșa fotografică aferentă, raportul de constatare criminalistică nr. xxxxxx din data de 06.11.2015 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului D___ – Serviciul Criminalistic, adresa nr. xxxxxx din data de 27.10.2015 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului D___ – Serviciul Criminalistic, plicul sigilat conținând fragmente de urme papilare relevate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului și fișa de custodie, procesul – verbal de recunoaștere după fotografii și planșa fotografică aferentă, declarațiile martorilor, încheierea de ședință din data de 29.10.2015 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, declarațiile inculpatei și fișa de cazier judiciar a inculpatei.
S-a reținut că, inculpata are antecedente penale, fiind condamnată anterior la pedeapsa închisorii de către instanțele din România și din Spania pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, iar referitor la latura civilă, s-a constatat că, persoana vătămată F_____ G_________ a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 9.500 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzei prin fapta inculpatei, iar pe parcursul urmăririi penale, inculpata D____ M______ R_____ i-a restituit în integralitate persoanei vătămate suma de 9.000 lei, sustrasă din locuința acesteia.
Date referitoare la urmărirea penală:
Prin ordonanța din data de 26.10.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 2 lit. b) din Codul penal.
Prin ordonanța din 28.10.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de inculpată pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de aceleași articole de lege.
Prin ordonanța din data de 28.10.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva aceleiași inculpate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat amintită.
Inculpatei i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 108, art. 83, art. 108, art. 209 alin. 17 și art. 210 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, întocmindu-se procesele verbale din data de 28.10.2015.
Măsuri preventive luate față de inculpata D____ M______ R_____:
Prin ordonanța din data de 28.10.2015, inculpata a fost reținută pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 10.06.2014, iar prin Încheierea de ședință din data de 29.10.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Filiași în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, iar în baza art. 226 alin. 1 raportat la art. 223 alin. 2 teza ultimă din Codul de procedură penală republicat, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei D____ M______ R_____ pe o durată de 25 de zile, începând cu data de 29.10.2015 și până la data de 22.11.2015, inclusiv.
Impotriva acestei încheieri inculpata a formulat contestație, iar prin încheierea nr. 139 pronunțată la data de 02.11.2015 de Tribunalul D___ a fost respinsă contestația formulată de inculpată.
La primirea rechizitoriului, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 16.11.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, judecătorul de cameră preliminară, fiind dator să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei D____ M______ R_____, prin prisma lucrărilor dosarului de cercetare penală și sub incidența dispozițiilor articolului 207 din Codul de procedură penală republicat, prin încheierea de ședință pronunțată la data de 18.11.2015, în baza art. 348 din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 207 alin. 4 din Codul de procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpata D____ M______ R_____, prin încheierea din Camera de Consiliu de la data de 29 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Filiași, județul D___, în dosarul numărul XXXXXXXXXXXXX (mandat de arestare preventivă numărul 3 emis de Judecătoria Filiași, județul D___, la data de 29 octombrie 2015), măsură pe care a menținut-o.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpata, iar prin încheierea nr. 173 pronunțată la data de 23.11.2015 de Tribunalul D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX/a1, a fost respinsă contestația formulată de inculpată.
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 10.12.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală republicat, s-a constatat judecătorul de cameră preliminară constată ca fiind întrunite condițiile prevăzute de lege cu privire la competența organelor judiciare; constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași numărul 928/P/2015 din data de 13.11.2015, fiind respectate dispozițiile art. 328 alin. 1 și alin. 2 raportate la prevederile art. 285 alin. 2, ambele din Codul de procedură penală republicat; constată legalitatea administrării probelor și a mijloacelor de probă, respectiv: procesul – verbal de consemnare a plângerii; procesul – verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă, procesul – verbal încheiat la data de 28.10.2015 de către organele de cercetare penală și planșa fotografică aferentă, raportul de constatare criminalistică nr. xxxxxx din data de 06.11.2015 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului D___ – Serviciul Criminalistic, adresa nr. xxxxxx din data de 27.10.2015 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului D___ – Serviciul Criminalistic, plicul sigilat conținând fragmente de urme papilare relevate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului și fișa de custodie, procesul – verbal de recunoaștere după fotografii și planșa fotografică aferentă, declarațiile inculpatei și fișa de cazier judiciar a inculpatei, declarațiile persoanei vătămate, declarațiile martorilor și legalitatea actelor de urmărire penală, neimpunându-se sancționarea vreunui act de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpată.
Pe parcursul judecății, prin încheierea de ședință din data de 15.12.2015, în baza art. 208 alin. 2 - 4 raportat la art. 362 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanța a menținut starea de arest preventiv a inculpatei.
Împotriva încheierii din data de 10.12.2015, inculpata a formulat contestație, înregistrându-se pe rolul Tribunalului D___ - Secția Penală dosarul numărul XXXXXXXXXXXXX/a2, iar prin încheierea numărul 1115 pronunțată la data de 17.12.2015, a fost respinsă contestația formulată de inculpata D____ M______ R_____.
La dosar a fost înaintată fișa de cazier judiciar a inculpatei (fila nr. 91 din dosar).
Persoana vătămată F_____ G_________, deși a fost citată cu mențiunea de a preciza dacă se constituie parte civilă în prezentul proces penal, iar în caz afirmativ, să indice, în scris sau oral, natura și întinderea pretențiilor, motivele și probele pe care acestea se întemeiază, aceasta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a înaintat la dosar vreun înscris în acest sens.
După ce, potrivit art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, instanța i-a adus la cunoștință învinuirea care i se aduce, a pus în vedere inculpatei că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, situație în care, în ipoteza condamnării sau amânării aplicării pedepsei, limitele pedepsei se reduc cu o treime în cazul pedepsei închisorii.
Inculpata D____ M______ R_____ a arătat că a luat cunoștință de dreptul prezentat, consimțind să dea o declarație de recunoaștere a vinovăției și a solicitat să fie judecată potrivit procedurii simplificate, astfel că, în temeiul art. 375 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a procedat la ascultarea inculpatei sub aspectul recunoașterii faptei reținute în sarcina sa, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila nr. 101 - 102 din dosar).
Având în vedere că probele administrate în dosarul de urmărire penală nr. 928/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași și recunoașterea vinovăției de către inculpată, instanța constată că aceasta se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 2 lit. b) din Codul penal, în dauna persoanei vătămate F_____ G_________.
Astfel, se constată fără nici un dubiu că, în dimineața zilei de 26.10.2015 inculpata, în timp ce se deplasa împreună cu fiica sa minoră, D____ A________ M____, pe ___________________________ B_____, _____________________________, a intrat în locuința persoanei vătămate, sub pretextul de a-i oferi spre vânzare articole de lenjerie de pat și fețe de masă, iar la un moment dat, în timp ce negocia schimbul unei fețe de masă și o lenjerie de pat pe o cantitate de untură, a intrat într-o cameră a locuinței persoanei vătămate, de unde a sustras suma de 9.000 lei ce se găsea într-o pungă de plastic lăsată de persoana vătămată pe un pat din acea cameră.
După ce a părăsit locuința, inculpata s-a deplasat cu un autoturism de ocazie în localitatea C______, după ce, în prealabil, a avut o discuție cu martora M_______ E______, căreia inculpata i-a cerut același lucru, să o ducă în localitatea C______.
Cum starea de fapt expusă anterior constituie sub aspectul laturii obiective și subiective, infracțiunea de furt calificat, având ca obiect material suma de 9000 lei sustrasă, iar această infracțiune s-a consumat în momentul în care inculpata a luat punga de bani de pe patul din locuința persoanei vătămate și a părăsit această locuință, instanța va urma să o condamne pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în sarcina inculpatei fiind angajată răspunderea penală, ca urmare a încălcării dispozițiilor legii penale ce incriminează infracțiunea de furt, art. 228 – 229 Cod penal.
Luând act că inculpata a recunoscut săvârșirea faptei, instanța va urma să reducă limitele pedepsei prevăzută de lege, cu o treime, fiind aplicabile în cauză prevederile art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.
Instanța constată din lucrările dosarului de urmărire penală că suma de bani nu a fost restituită de bună – voie sau ca urmare a desistării de către inculpată, ci doar ca urmare a identificării sale de către lucrătorii de poliție și a întâmplării, că inculpata nu cheltuise sau înstrăinase acești bani.
Nu se poate trage concluzia că în cauză sunt relevante împrejurări privind circumstanța atenuantă prevăzută prin disp. art. 75 alin. 2 lit. a), respectiv eforturile depuse de infractor pentru a înlătura sau diminua consecințele infracțiunii.
Prin eforturi, legiuitorul înțelege acțiuni prin care făptuitorul înlătură sau diminuează prejudiciul sau urmarea imediată a infracțiunii, or în speța de față nu se poate decela care ar fi acele acțiuni pe care le-a realizat inculpata pentru a diminua aceste efecte.
Ca atare, instanța nu va da relevanță acestor circumstanțe atenuante și va respinge cererea formulată de apărătorul inculpatei.
Revenind la răspunderea penală, având în vedere criteriile prevăzute de art. 74 din Codul penal privind individualizarea pedepsei, relativ la modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, împrejurările concrete, consecințele infracțiunii, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatei, nivelul de educație, vârsta, sănătatea și altele, instanța apreciază că, o pedeapsă de 8 luni închisoare, respectiv dozată la minimul prevăzut de lege, în urma alicării prevederilor art. 396 alin. 10, raportat la art. 375 C.p.p.
Constatând din fișa de cazier judiciar că, inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de același gen și se află în termenul de încercare a acestei pedepsei, iar potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 186/2009 privind Codul penal, în această situație se aplică dispozițiile art. 83 din Codul penal de la 1969, instanța va urma să dispună revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 78/15.10.2014 a Judecătoriei S_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, rămasă definitivă prin neapelare și va dispune ca inculpata să execute în întregime această pedeapsă alături de pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpata să execute 1 an și 8 luni închisoare.
Nu are relevanță în cauză apărarea apărătorului inculpatei, în sensul că instanța ar trebui doar să dispună revocarea, iar următorul pas ar trebui să fie aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni prevăzut de noul Cod penal și, eventual, suspendarea condiționată sub supraveghere, întrucât o asemenea rațiune nu se regăsește în ipoteza dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 186/2009 privind Codul penal și nici în considerentele Deciziei nr. 13/2015 la care domnul avocat a făcut referire, acea decizie având în vedere o altă ipoteză, respectiv două infracțiuni sancționate și comise înainte de _____________________ noului Cod penal.
De altfel, este logic că, aplicând dispozițiile art. 83, instanța trebuie să dispună și executarea pedepsei a cărei suspendare a fost revocată, în întregime alături de pedeapsa dată prin noua sentință, neavând nici un alt temei legal pentru a dispune o altă măsură, cum ar fi cea de la concursul de infracțiuni.
Constatând că inculpata este în stare de arest preventiv, în baza dispozițiilor art. 399 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanța va menține această măsură, apreciind că, în raport de pericolul social concret, de scopul măsurilor preventive, pentru buna desfășurare a procesului penal, până la soluționarea definitivă și nu în ultimul rând, constatând din fișa de cazier judiciar că inculpata are antecedente penale pentru infracțiuni de furt săvârșite nu doar în România, cât și în Spania, fiind de asemenea adusă la cunoștința instanței că soțul se află în această din urmă țară, pentru a zădărnici inclusiv riscul sustragerii inculpatei de la judecată, se impune arestarea preventivă în continuare a inculpatei.
De altfel, motivele avute în vedere la menținerea stării de arest dispusă prin încheierea din 15.12.2015 și temeiurile în baza cărora s-a dispus arestul preventiv și menținerea în continuare, nu s-au schimbat.
Declarația depusă la termenul de astăzi de apărătorul inculpatei, în sensul că inculpata ar avea o locuință, nu schimbă aceste temeiuri, din declarația respectivă rezultând doar faptul că aceasta și familia sa este tolerată să locuiască la o anumită persoană și nu că ar avea o locuință efectivă sau un domiciliu, în sensul prevăzut de codul civil sau de legea care reglementează domiciliul sau reședința.
Cum inculpata este doar tolerată la această familie, nu se poate pune problema unui control judiciar sau al unui arest la domiciliu, inclusiv din motive tehnice ce țin de executarea acestor măsuri, ipoteza avută în vedere și motivată de instanță prin încheierea din 15.12.2015, rămânând valabilă.
Pentru aceste motive, instanța va respinge și cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, solicitată de apărătorul inculpatei.
Ca urmare a reținerii și a arestării preventive dispusă începând cu data de 28.10.2015, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 404 alin. 4 lit. a) Cod de procedură penală, raportat la art. 72 din Codul penal, va urma să scadă din pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatei, perioada reținerii și arestării preventive a inculpatei, începând cu data de 28.10.2015, până la zi.
In baza art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din Codul penal, instanța va interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
In baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din Codul penal, instanța va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
In baza art. 397 din Codul de procedură civilă, instanța va urma să respingă acțiunea civilă formulată de partea civilă F_____ G_________, având în vedere că, din lucrările dosarului de urmărire penală rezultă că s-a restituit acesteia suma de 9000 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă, iar privitor la suma de 500 de lei pe care de asemenea partea civilă a reclamat-o ca fiind furată de către inculpată, se constată că aceasta a fost în eroare, această sumă de 500 de lei fiind rătăcită în locuința sa și nu sustrasă de către inculpată.
Prejudiciul fiind recuperat, acțiunea civilă ce are la bază temeiul răspunderii civile delictuale și condițiile acesteia, una dintre cele importante fiind prejudiciul, o acțiune civilă formulată în asemenea circumstanțe este vădit neîntemeiată.
In baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, va obliga inculpata la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
In baza art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 2 lit. b) din Codul penal, raportat la art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală.
Condamnă inculpata D____ M______ R_____ la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat împotriva persoanei vătămate F_____ G_________.
In baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 186/2009 privind Codul penal, raportat la art. 83 din Codul penal de la 1969.
Dispune revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 78/15.10.2014 a Judecătoriei S_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, rămasă definitivă prin neapelare și dispune ca inculpata să execute în întregime această pedeapsă alături de pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpata să execute 1 an și 8 luni închisoare.
In baza art. 399 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulată de inculpată.
Menține măsura arestării preventive a inculpatei.
In baza art. 404 alin. 4 lit. a) din Codul de procedură penală, raportat la art. 72 din Codul penal.
Scade din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive a inculpatei, începând cu data de 28.10.2015, până la zi.
In baza art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din Codul penal.
Interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
In baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) și b) din Codul penal.
Interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
In baza art. 397 din Codul de procedură civilă.
Respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă F_____ G_________.
In baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Obligă inculpata la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 ianuarie 2016.
Președinte,Grefier,
C_________ – C______ G___ M_______ F_____
Red.jud.C.C.G.
Tehnored.F.M.
5 ex./15.01.2016