Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CRAIOVA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Furtul (art.228 NCP)
Număr hotarâre:
1052/2014 din 08 septembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 1052

Ședința publică de la 08 septembrie 2014

PREȘEDINTE C_________ I____- judecător

A_____ C_____ M_______- judecător

Grefier F______ I___

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror I____ S____ din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C______

***

Pe rol, soluționarea apelului declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Slatina împotriva sentinței penale nr. 349 din data de 14 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, privind pe inculpatul L___ D____ M_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul L___ D____ M_____, asistat de avocat G_______ M______, apărător ales, lipsind partea civilă Grădinița C_______.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care apărătorul ales al inculpatului depune la dosar o cerere prin care solicită încetarea procesului penal pentru infracțiunea de furt calificat arătând că partea vătămată a înțeles să își retragă plângerea.

Se solicită de asemenea încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, probă cu privire la care reprezentantul ministerului public arată că nu se opune.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea în totalitate a sentinței penale pronunțată și rejudecându-se cauza să se înlăture aplicarea în cauză a disp. art. 386 alin. 1 C.p.p. privind schimbarea încadrării juridice, apreciind că legea penală mai favorabilă inculpatului o reprezintă dispozițiile codului penal din 1969. În aceste condiții precizează că nu mai susține primul motiv de apel invocat în scris, critica vizând exclusiv individualizarea pedepsei.

Solicită condamnarea inculpatului în baza normei incriminare arătată în actul de sesizare, aplicarea disp. art. 85 din V.Cp. privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sp. 939/2013 a Judecătoriei Slatina, contopirea celor două pedepse în baza art. 33, 34 V.Cp. și executarea pedepsei rezultante în regim de detenție.

Comparând regimul juridic al concursului de infracțiuni consideră că legea penală mai favorabilă o reprezintă codul penal din 1969, acesta urmând a se aplica integral în conformitate cu Decizia 265/2014 a Curții Constituționale.

Cât privește solicitarea inculpatului de a se dispune încetarea procesului penal arată că retragerea plângerii prealabile nu este o cauză care înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b N.Cp. întrucât în cazul acesteia potrivit art. 231 N.Cp. nu este necesară plângere prealabilă a persoanei vătămate.

În cazul acestei infracțiuni este posibilă doar împăcarea însă cererea depusă de partea vătămată, chiar și interpretată ca un act bilateral de împăcare nu a intervenit la primul termen de judecată după _____________________ noului cod penal.

Avocat G_______ M______ pentru inculpatul L___ D____ M_____, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de parchet, arătând că în cauză inculpatul a achitat integral prejudiciul către partea civilă, aceasta retrăgându-și plângerea, că a înțeles gravitatea faptelor sale și în prezent își continuă studiile și totodată s-a angajat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că a înțeles gravitatea faptei și regretă săvârșirea acesteia.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 349 din data de 14 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în baza art. 386 alin. 1 C.p.p a fost admisă cererea procurorului și s-a dispus schimbarea încadrării juridice data faptei din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p., cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c C.p., în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a, d NCP și art. 5 C.p.

În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b,d și alin. 2 lit. b C.p., cu aplicarea art. 77 lit.a,d NCP și art. 5 C.p.și aplic. art. 375 și art. 396 alin.10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul L___ D____ M_____ la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art.81 C.p. (1969 )cu aplic. la art. 5 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani și 4 luni, termen de încercare potrivit art.82 C.p. (1969).

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.p. (1969).

În baza art. 19 și 397 C.p.p. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Grădinița C_______ și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1427 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 274 alin.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare statului.

În baza art. 274 alin.1 teza finala C.p.p. suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu in faza de judecata a rămas in sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt că inculpatul L___ D____ M_____ are vârsta de 19 ani și locuiește în ________________________________> În noaptea de 15/16.02.2013 în jurul orelor 23.00 inculpatul L___ D____ M_____ împreună cu alte două persoane a pătruns în curtea Grădiniței C_______ cu intenția de a sustrage mai multe bunuri. Inculpatul L___ D____ M_____ a pătruns în incinta unității pe una dintre ferestrele laterale, unde s-au găsit urme de forțare și deformare cu ocazia cercetării la fața locului. Inculpatul a sustras din sălile grădiniței un calculator cu toate componentele, două casetofoane, o aerotermă.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului L___ D____ M_____, care în noaptea de 15/16.02.2013 în jurul orelor 23.00, a pătruns prin efracție (forțarea unei ferestre laterale) în sălile părții vătămate Grădinița C_______ din cadrul Liceului Tehnologic C_______, de unde a sustras un calculator cu toate componentele, două casetofoane, o aerotermă cauzând un prejudiciu de 1426,81 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b,d și alin. 2 lit. b C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a,d NCP și art. 5 C.p., infracțiune săvârșită cu intenție directă și pentru care instanța va dispune condamnarea acestuia având în vedere și dispoz. art. 396 alin. 2 C.p.p.

În raport de încadrarea juridică mai sus reținută, instanța în baza art. 386 alin. 1 C.p.p a admis cererea procurorului și a dispus schimbarea încadrării juridice data faptei din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. a,g și i C.p., cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c C.p., în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b,d și alin. 2 lit. b C.p., cu aplicarea art. 77 lit. a,d NCP și art. 5 C.p., motivat de faptul că dispozițiile din noul cod penal în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat sunt mai favorabile cu privire la limitele de pedepse, iar săvârșirea faptei în asemenea împrejurări, două sau mai multe persoane împreună, cu un minor și prin violarea sediului profesional, se încadrează în dispozițiile legale mai sus menționate.

La stabilirea acestei situații de fapt și a vinovăției inculpatului prima instanță a avut în vedere următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile angajatului părții vătămate (f.8,11 d.u.p.), procese verbale de cercetare la fața locului (f. 9-10 d.u.p.), procese verbale de conducere în teren și reconstituire și planșe fotografice (f.12-22 d.u.p.), procese verbale de ridicare predare bunuri (f. 23-26), declarații martori, declarații inculpat (f. 43-44, 47-48), declarațiile învinuiților M___ I__ și C_______ N______ C_____, referat de evaluare învinuit C_______ N______ C_____.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere dispoz. art. 74 C.p., apreciind în concret ca prin aplicarea pedepsei cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege se ating scopurile prev. de art. 53 C.p., urmând să facă aplicare totodată și dispozițiilor art. 375 și 396 alin. 10 C.p.p. în condițiile în care inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura recunoașterii vinovăției.

Prima instanță a reținut ca lege penală mai favorabilă dispozițiile actuale ale noului cod penal, lege în vigoare la data soluționării cauzei în ceea ce privește limitele de pedeapsă, iar ca modalitate de executare a pedepsei, în condițiile în care amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în noul cod penal instituie măsuri și obligații mult mai severe în raport cu instituția suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art. 81 și urm. din vechiul cod penal, aceasta din urmă apare ca fiind modalitatea mai ușoară de executare și implicit legea penală mai favorabilă.

Astfel, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 81 C.p. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei întrucât inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, nefiind cunoscut cu antecedente penale, astfel încât s-a apreciat că scopul pedepsei și al legii penale se poate realiza și fără privarea de libertate, iar această modalitate de executare va constitui un avertisment suficient și îndestulător pentru ca inculpatul să nu mai persevereze în săvârșirea de noi infracțiuni, ținând cont totodată și de dispozițiile art. 375, 396 alin. 10 C.p.p.

În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 83 C.p. (1969) privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul în care în termenul de încercare va mai săvârși o nouă infracțiune.

Prima instanță a reținut ca lege penală mai favorabilă în ceea ce privește pedeapsa accesorie dispozițiile noului cod penal, respectiv ale art. 65 C.p., care prevăd că pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 C.p., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, însă instanța nu va face aplicare acestei din urmă pedepse.

În ceea ce privește acțiunea civilă, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale întrucât inculpatul se face vinovat de săvârșirea unei fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii materiale, existând o strânsă legătură între aceste două elemente, fapt pentru care în baza art. 19 și 397 C.p.p. și manifestării de voință a inculpatului de a achita prejudiciul, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Grădinița C_______ din cadrul Liceului Tehnologic C_______ și a obligat inculpatul la plata sumei de 1427 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel P________ de pe lângă Judecătoria Slatina criticând soluția pronunțată sub aspectul legalității.

În esență parchetul a solicitat să se înlăture aplicarea în cauză a disp. art. 386 alin. 1 C.p.p. privind schimbarea încadrării juridice, apreciind că legea penală mai favorabilă inculpatului o reprezintă dispozițiile codului penal din 1969. S-a solicitat condamnarea inculpatului în baza normei incriminare arătată în actul de sesizare, aplicarea disp. art. 85 din V.Cp. privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sp. 939/2013 a Judecătoriei Slatina, contopirea celor două pedepse în baza art. 33, 34 V.Cp. și executarea pedepsei rezultante în regim de detenție.

Cu ocazia dezbaterilor s-a renunțat la susținerea primului motiv de apel considerându-se că legea penală mai favorabilă o reprezintă codul penal din 1969, acesta urmând a se aplica integral în conformitate cu Decizia 265/2014 a Curții Constituționale.

La solicitarea apărătorului inculpat s-a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri fiind depusă la dosar o cerere a părții civile prin care se invocă că se retrage plângerea prealabilă precum și o caracterizare întocmită de __________________ SRL.

Apelul este fondat urmând a fi admis în condițiile art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. pentru următoarele considerente.

Prin Decizia nr. 265/2014 Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 din noul cod penal sunt constituționale numai în măsura în care nu permit combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, prin urmare în evaluarea legii penale mai favorabile prima instanță nu poate dispune condamnarea inculpatului în baza noului cod penal și stabilirea unei modalități de executare a pedepsei în conformitate cu dispozițiile codului penal din 1969.

În aprecierea legii penale mai favorabile pentru inculpat instanțele , pentru a respecta Decizia 265/2014 a Curții Constituționale, sunt obligate să evalueze în ansamblu dispozițiile codului penal din 1969 și dispozițiile codului penal în vigoare urmând a aprecia în mod unitar asupra încadrării juridice și a tratamentului sancționator.

În cauză, deși în mod evident dispozițiile art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b N.Cp. cu aplic. art. 77 lit. a și d N.Cp. privite în mod individual sunt mai favorabile inculpatului întrucât prevăd pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa cu închisoarea între 2 și 7 ani, față de disp. art. 208, 209 alin. 1 lit. a, g și i cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c V.Cp. care stabileau o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 15 ani, ar impune pentru a se respecta decizia Curții Constituționale stabilirea ca modalitate de executare fie suspendarea pedepsei sub supraveghere în condițiile art. 91 N.Cp. fie executarea pedepsei în regim de detenție, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei prevăzute de art. 80 respectiv art. 83 N.Cp. nefiind aplicabile întrucât maximul special al pedepse potrivit noului cod penal este de 7 ani.

Curtea apreciază însă că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanță este aptă să asigure realizarea scopurilor pedepsei, dat fiind vârsta inculpatului, atitudinea acestuia față de faptă, demersurile concrete realizate până în prezent pentru acoperirea integrală a pagubei precum și interesul manifestat de inculpat pentru a-și găsi un loc de muncă și a-și continua studiile, și astfel, pentru a putea aplica în cauză disp. art. 81 din vechiul cod penal încadrarea juridică a faptelor trebuie realizată tot în raport de dispozițiile legii penale în vigoare la data săvârșirii faptei.

În ceea ce privește solicitarea parchetului de a se dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată prin sp. 939/25.11.2013 a Judecătoriei Slatina, se reține că potrivit deciziei nr. 70/2007 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, instanța de control judiciar nu poate dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care face obiectul judecății cu pedeapsa aplicată unei infracțiuni concurente pentru care există o condamnare definitivă în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de prima instanță sau nu existau date despre condamnarea anterioară la dosar.

Chiar dacă recursul interesul legii a vizat disp. art. 36 din codul penal din 1969 considerentele sunt de actualitate și în prezent cu atât mai mult cu cât în cauză nu a intervenit o modificare a deciziei sau o constatare a încetării obligativității acesteia conform art. 474 C.p.p.

Pornind de la aceste argumente Curtea constată că situația juridică a inculpatului intimat respectiv condamnarea anterioară la o pedeapsă de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat (sp. 939/2013 definitivă prin nerecurare) nu era cunoscută la momentul soluționării cauzei de către Judecătoria Slatina întrucât din fișa de cazier judiciar atașată la fila 45 din dosarul de urmărire penală rezultă doar că față de inculpatul L___ D____ M_____ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în dosarul nr. 705/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. Prin urmare prima instanță nu a fost investită cu efectuarea unei operațiuni de contopire și nici nu a avut informații despre condamnări anterioare ale inculpatului, astfel încât această operațiune nu se poate realiza direct în calea de atac, urmând ca o eventuală anulare a suspendării condiționate anterioare să facă obiectul unei cereri separate.

În ceea ce privește solicitarea intimatului inculpat pentru a se dispune încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt ca urmare a retragerii plângerii prealabile, Curtea reține că retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală doar în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei asemenea plângeri, însă pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de noul cod penal la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b N.C.p. acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu nefiind aplicabil art. 231 N.Cp.

Înlăturarea răspunderii penale este posibilă la infracțiunea de furt calificat conform noului cod penal doar prin împăcarea părților astfel cum prevăd disp. art. 231 alin. 2 N.Cp., însă în cauză cererea înaintată de partea civilă nu are valoarea unei împăcări, dat fiind că o asemenea manifestare de voință trebuie realizată fie în fața instanței de judecată fie printr-un act autentic, și totodată cel mai târziu până la citirea actului de sesizare.

Urmează ca înscrisul depus de Liceul Tehnologic C_______ să fie avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului dat fiind că probează faptul că acesta a făcut eforturi pentru achitarea în totalitate a prejudiciului cauzat unității de învățământ.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se va admite apelul parchetului și rejudecându-se cauza, se va înlătura aplicarea art. 386 alin.1 C.p.p.

În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g) și i) V.Cp., art. 75 alin. 1 lit. c) V.Cp., art. 5 N.Cp. și art. 396 C.p.p. va fi condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.

Se va aplica pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) V.Cp.

Se va menține aplicarea art. 81 și următoarele V.Cp., cu 4 ani termen de încercare.

Se va face aplicarea art. 71 alin. 5 V.Cp.

Vor fi menținute restul dispozițiilor din sentință.

Potrivit disp. art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a se avansa din fondurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, desființează în parte sentința penală nr. 349 din data de 14 aprilie 2014 a Judecătoriei Slatina și rejudecând :

Înlătură aplicarea art. 386 alin.1 C.p.p.

În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g) și i) V.Cp., art. 75 alin. 1 lit. c) V.Cp., art. 5 N.Cp. și art. 396 C.p.p. condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare.

Aplică pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) V.Cp.

Menține aplicarea art. 81 și următoarele V.Cp., cu 4 ani termen de încercare.

Face aplicarea art. 71 alin. 5 V.Cp.

Menține restul dispozițiilor din sentință.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a se avansa.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08 septembrie 2014.

Președinte, Judecător,

C_________ I____ A_____ C_____ M_______

Grefier,

F______ I___

Red.jud.A.C.M.

j.f. P.D_________

O.A. 16 Septembrie 2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025