Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:092.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 109/2016

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE S_____ P______

Judecător C______ M____

Judecător A____ I_____ A___

Grefier P___ F______

x.x.x

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C___ DE A________ DE SĂNĂTATE D___ împotriva sentinței nr.2899 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul D___, în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul reclamant C_______ D__ și intimata chemat în garanție D____ C______ - AJFP D___.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G____ E____ pentru intimatul reclamant C_______ D__ lipsind recurenta pârâtă C___ DE A________ DE SĂNĂTATE D___ și intimata chemat în garanție D____ C______ - AJFP D___.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de intimatul reclamant C_______ D__.

Avocat G____ E____ pentru intimatul reclamant C_______ D__ solicită admiterea cererii și repunerea cauzei pe rol.

Față de cererea de repunere a cauzei pe rol, instanța o admite și repune cauza pe rol, față de prevederile art.521 alin.3 raportat la art.415 alin.1, pct.4 NCPC, decizia pronunțată de ÎCCJ în dosar XXXXXXXXXX fiind publicată în MOF din 21 iunie 2015, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat G____ E____ pentru intimatul reclamant C_______ D__ solicită respingerea recursului conform concluziilor din întâmpinare aflate la fila 30 precum și decizia ÎCCJ prin care s-a dezlegat problema de drept aplicabilă în cauza de față, cu cheltuieli de judecată în ambele cicluri procesuale.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Soluția instanței de fond:

Prin sentința nr. 2899/13.10.2014, pronunțată de Tribunalul D___, Secția C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. xxxxx/63/2014, astfel cum a fost completată prin sentința nr. 13/08.12.2014 s-a admis acțiunea și anulate deciziile nr. xxxxx/2013 și nr. 467/2014 emise de CAS D___ și a fost respinsă cererea de chemare in garanție. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Motive de recurs:

Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta pârâtă solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de chemare in judecată.

Dezvoltarea motivelor de recurs:

Instanța de fond in mod greșit a apreciat faptul ca decizia de impunere contestata a fost emisa in baza art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, din preambulul acesteia rezultând ca temeiul de drept precizat de către autoritate emitenta 1-a constituit art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2003, cu modificările si completările ulterioare, astfel ca întreaga motivare ulterioara nu justifica soluția pronunțata.

In acest context, anularea parțiala a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 nu prezintă relevanta in speța de fata, având in vedere următoarele motive:

1.Motivarea Curții de Apel București cu privire la anularea parțiala a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 este bazata pe faptul ca legislația fiscala nu a menționat in mod expres casele de sănătate ca fiind organe competente sa stabilească obligațiile la FNUASS in sarcina persoanelor fizice . Sentința nr. 835 a Curții de Apel București a fost pronunțata insa la data de 08.02.2012, respectiv la o data la care dispozițiile art. V alin. 2 din OUG nr. 125/2011 nu intraseră in vigoare.

2. Conform dispozițiilor art. V alin. 2 din OUG nr. 125/2011, "Competenta de administrare a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum si perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2012 cu titlu de contribuții sociale aferente anului 2012 si, totodată, pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade."

3. Conform dispozițiilor art. 1 alin. 3 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, "Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu: (...) declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;"

4. Decizia de impunere contestată a fost emisă ulterior datei de 01.07.2012, deci ulterior datei intrării in vigoare a prevederilor art. V din OUG nr. 125/2011 si stabilește o contribuție la FNUASS pentru o perioada anterioara datei de 30.06.2012.

5. Decizia contestata a fost emisa având in vedere dispozițiile art. 86 din OG nr. 92/2003, cu modificările si completările ulterioare care permit organului fiscal competent emiterea deciziilor de impunere in baza unor constatări prealabile.

6. Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. V alin. 7 din OUG nr. 125/2011. cu modificările si completările ulterioare, după stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice potrivit alin. 2 al aceluiași articol, casele de asigurări sociale transmit Agenției Naționale de Administrare Fiscală o copie a titlurilor în care sunt individualizate contribuțiile sociale astfel stabilite.

7. Din enumerarea dispozițiilor legale prezentate, rezulta faptul ca, pentru perioada pentru ce au fost stabilite obligațiile la FNUASS ale intimatei-persoana fizica, competenta stabilirii contribuției la ace fond a revenit Casei de A________ de Sănătate D___, decizia de impunere contestata respectând normele legale in aceasta materie.

8. Relevanta in acest sens este adresa ANAF nr. xxxxxx/09.10.2014 prin care această instituție si-a declinat competenta stabilirii contribuțiilor la FNUASS pentru perioadele anterioare datei de 30 iunie 2012, precum si Decizia nr. 44 a Curții de Conturi a României care a lăsat ca măsura in sarcina CAS D___ emiterea deciziilor de impunere in baza informațiilor comunicate de ANAF prin Protocol.

In concluzie, soluția pronunțata de către Curtea de Apel București prin sentința nr. 835/08.02.2012 nu poate avea putere obligatorie cu privire la decizia de impunere contestata, aceasta nefiind emisa nici in baza art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 si nici anterior datei de 30.06.2012, data de la care Codul fiscal a prevăzut in mod expres competenta de administrare a contribuției la FNUASS in sarcina caselor de asigurări de sănătate.

Pentru toate considerentele precizate, solicită admiterea recursului si casarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de anulare a deciziilor emise de C___ de A________ de Sănătate D___, cu consecința menținerii acestor acte administrative ca temeinice si legale.

Temeiul de drept: art. 488 alin. 1 pct. 6 si pct. 8 din Legea 134/2010 privind Cod Proc Civ. si pe disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Precizează faptul ca, in temeiul disp. art. 30 din OUG nr. 80/2013, instituția este scutita de taxa judiciara de timbru.

Solicită, de asemenea, judecarea in lipsa părtilor, conform disp. art. 223 alin. 3 din Legea 134/2010 privind Cod Proc Civ.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:

Curtea menționează că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate așa cum rezultă din dispozițiile art. 488 din Noul Cod de procedură civilă, care prevede expres și limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt. Recursul urmărește verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În privința motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 NCPC, Curtea constată că, pentru a se reține incidența acestui motiv, trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază, astfel că, inexistența acestora împiedică exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin.1 lit. b NCPC, ca de altfel și cercetarea fondului cauzei au în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, motivarea primei instanțe răspunde acestor exigențe legale, instanța de fond arătând care sunt considerente care au condus la adoptarea soluției de respingere a cererii de chemare in judecată.

Totodată, sentința instanței de fond supusă analizei nu cuprinde motive contradictorii și nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct.6 N.C.p.c.

În raport de criticile formulate prin recursul declarat, în cauză se impune analizarea soluției pronunțate de către instanța de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, conform cu care: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Curtea constată că, soluția instanței de fond de admitere a cererii de chemare in judecată este corectă însă cu următoarea motivare:

Reclamantul a solicitat anularea deciziei de impunere nr. xxxxx/23.12.2013 prin care a fost stabilită în sarcina sa obligația de a achita contribuția de asigurări sociale ca urmare a nedepunerii declarției – în perioada 2008-2009 -, în sumă de 426 lei, precum și a deciziei nr. 467/21.02.2014, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere motivat de faptul că, CAS D___ nu are calitatea de organ fiscal și prin urmare nu este o instituție abilitată să stabilească din oficiu contribuții de asigurări sociale de sănătate în baza prevederilor OG nr. 92/2003.

Legea nr. 95/2006 nu conferă competență Caselor de A________ de Sănătate de a emite decizii de impunere la data emiterii, 23.12.2013, întrucât competența aparține exclusiv organului fiscal, conform Codului de Procedură Fiscală.

În decizia de impunere sunt menționate dispozițiile art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2003, ale art. V alin. 1, 2 și 7 din OUG nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003.

Potrivit art. V alin. 1 din OUG nr. 125/2011 ,,începând cu data de 01.07.2012 competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX ind. 2 din Codul fiscal revine ANAF. A___. 2 al aceluiași articol V prevede că pentru veniturile aferente perioadei fiscale anterioare datei de 01.01.2012 și pentru perioada 01.01.2012 – 30.06.2012 cu titlu de contribuții sociale aferente anului 2012 și totodată pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea, competența de administrare revine CAS.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege sus expuse, rezultă că începând cu data de 01.07.2012, se instituie ca regulă, expres și imperativ reglementată, atribuirea competenței în materia stabilirii obligațiilor de natură fiscală în sarcina exclusivă a organelor din subordinea ANAF.

Într-adevăr, concomitent, alin.2 al art. V din OUG nr. 125/2011, instituie o competență de administrare a contribuțiilor sociale în favoarea CAS, dar exclusiv pentru situațiile în care veniturile ce constituie baza de calcul sunt aferente perioadei anterioare datei de 30.06.2012.

Alineatul 2 al art. V nu vizează o situație de excepție de la regula generală, imperativ prev . la alin. 1. În situația în care legiuitorul a dorit să reglementeze cu titlu de excepție, la alin. 3 a indicat în mod explicit faptul că alin. 3 al art. V introduce o excepție de la alin. 2 al art. V.

Ca atare, alin. 2 reglementează o situație tranzitorie, vizând doar deciziile de impunere ce se vor emite între data intrării în vigoare a actului normativ, 01.01.2012 și respectiv 01.07.2012, decizii ce vizează venituri aferente anterioare 30.06.2012. Competența de a emite decizii de impunere în materie fiscală se acordă CAS doar în măsura în care sunt respectate cumulativ cele două norme exprese prev. la alin. 1 și alin. 2, atât cu privire la categoria de venituri ce formează baza impozabilă, - anterioare 30.06.2012 - cât și cu privire la data limită de emitere a deciziei de impunere – 30.06.2012. Cu alte cuvinte, CAS primește prin lege competență de administrare, și implicit stabilire creanță fiscală pentru toate veniturile realizate anterior datei de 30.06.2012, în termenul de prescripție a obligațiilor fiscale, dar nu mai târziu de 01.07.2012.

Rezultă că, începând cu data de 01.07.2012 doar ANAF poate administra creanțe fiscale cu privire la venituri realizate chiar și anterior datei de 30.06.2012.

A___. 4 și 7 al art. V modificat succesiv prin OUG nr. 71/2013 și OUG nr. 115/2013 reglementează un termen limită de finalizare a operațiunilor administrative de predare primire a evidențelor titlurilor de creanță în vederea colectării. Procedura de predare primește reglementare prin Ordin al ministrului de resort. Astfel de norme nu pot constitui norme exprese de acordare a competenței din materia stabilirii creanțelor fiscale. Norma de competență trebuie să fie explicită și neechivoc reglementată. Competența în materie fiscală se acordă doar prin lege în mod expres și este o normă absolută, reprezentând condiție de validitate a însăși actului administrativ fiscal.

În consecință nu poate fi dedusă implicit dintr-o procedură de predare primire a evidențelor și documentelor interne între două instituții publice.

În toate cazurile, art. 7 invocat ca temei de drept de către instituția intimată dispune asupra termenului limită de predare, însă se referă la titlurile de creanță în care sunt individualizate contribuțiile sociale ,,astfel stabilite,, adică stabilite potrivit alin. 2 al art. V.

Potrivit dispozițiilor art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2003 nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale. În cazul contribuabililor care au obligația declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligației fiscale se face prin estimarea bazei de impunere, potrivit art. 67. Pentru impozitele, taxele și contribuțiile administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, înștiințarea pentru nedepunerea declarațiilor și stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se face în cazul contribuabililor inactivi, atât timp cât se găsesc în această situație.

Potrivit prevederilor art. 86 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, iar, potrivit art. 17 alin. (5) din același act normativ, organele fiscale sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale. Organele Casei Naționale de A________ de Sănătate nu sunt organe fiscale și, în consecință, nu pot emite decizii de impunere.

În contextul interpretării coroborate a dispozițiilor înscrise în decizia de impunere contestată, se reține că CAS primește prin lege competență de administrare, și implicit stabilire creanță fiscală pentru toate veniturile realizate anterior datei de 30.06.2012, în termenul de prescripție a obligațiilor fiscale, dar nu mai târziu de 01.07.2012, rezultând că începând cu data de 01.07.2012 CAS nu mai poate emite decizii de impunere chiar dacă creanțele fiscale sunt stabilite pentru venituri realizate anterior datei de 30.06.2012.

Potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006, "CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală", iar, potrivit art. 141 alin. (1) din acest din urmă act normativ, "Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează, în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent... ". Astfel, decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor (reglementat de titlul VI al Codului de procedură fiscală) și nu un act de executare silită. Ca urmare, decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, în condițiile în care acesta din urmă este emis în mod separat conform dispozițiilor art. 141 alin. (4). În consecință, competența de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere, aceste competențe fiind stabilite de legiuitor în mod distinct.

În ceea ce privește neaplicarea in cauză a deciziei Curții de Apel București motivat de faptul că, decizia de impunere nu a fost emisă în temeiul prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 Curtea, in acord cu intimata pârâtă, constată că, decizia de impunere din oficiu nr. xxxxx/23.12.2013( f. 12 dosar fond) nu a fost emisă de CAS Doj în temeiul prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, ci a fost emisă in baza prevederilor OUG nr. 125/2011, insă în soluționarea contestației împotriva acestei decizii și finalizată prin emiterea Deciziei nr. 467/21.02.2014( f. 21dosar fond), intimata pârâtă a făcut referire la aceste prevederi legale.

Având in vedere faptul că, recurenta reclamantă a contestat ambele decizii și cum cea din urmă a fost emisă în temeiul prevederilor art. 35 alin.1 din Ordinul nr. 617/2007, corect instanța de fond a analizat și incidența în cauză a deciziei Curții de Apel București sus menționată.

Curtea reține că ÎCCJ a fost sesizată cu dezlegarea unei probleme de drept privind modul de interpretare al art.23 din Legea 554/2004 într-o cauză similară cu cea de față, sesizarea făcând obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXX pe rolul ÎCCJ. Soluția a fost în sensul că „Dispozițiile art.23 din Legea nr.554/2004 se interpretează în sensul în care hotărârea judecătoreasca prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ produce efecte numai în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia, ulterior hotărârii de anulare sau și celor care, deși anterior emise, la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare erau contestate în cauze în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești.”

De asemenea că, cererea privind anularea actelor sus menționate a fost promovată ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții de Apel București sus menționată- MO nr. 234/04.04.2014, cererea de chemare în judecată fiind promovată la data de24.04.2014.

Prin urmare, în raport de dezlegarea probleme de drept de către ÎCCJ privind modul de interpretare al art.23 din Legea 554/2004, sentința 835/08.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București nu produce efecte cu privire la decizia de impunere contestată în prezenta cauză, întrucât cererea de chemare in judecată prin care a fost contestată nu era pendinte la momentul rămânerii publicării deciziei Curții de Apel București în MO.

Așadar, instanța de fond in mod eronat a făcut aplicarea in cauză a acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În privința cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul reclamant, urmare a respingerii căii de atac, Curtea,în temeiul prevederilor art. 453 NCPC reține culpa procesuală a recurentei pârâte în promovarea căii de atac, motiv pentru care va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul reclamant a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reurenta pârâta C___ DE A________ DE SĂNĂTATE D___ cu sediul în C______, _____________________, nr. 8, jud. D___ împotriva sentinței nr.2899 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul D___, în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul reclamant C_______ D__ cu domiciliul în C______, ________________. 8, ___________, _________________ chemat în garanție D____ C______ - AJFP D___, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016.

Președinte, S_____ P______	Judecător, C______ M____	Judecător, A____ I_____ A___
	Grefier, P___ F______

Red/Tehnored. S.P.

4ex/21.01.2016