Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_____
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 254/Fca/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A____-A____ P____
Grefier - G_______ A_____
Pe rol fiind judecarea cauzei în C_________ administrativ și fiscal privind pe reclamanta I__ P______ M______ D______, domiciliată în B_____, ____________________, județul B_____ în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____, cu sediul în B_____, _____________________, județul B_____, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 24 martie 2015 care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la data de 02 aprilie 2015.
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea sentință în contencios administrativ.
T R I B U N A L U L
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.XXXXXXXXXXXXX reclamanta I__ P______ M______ D______ a chemat în judecată pe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ pentru a se dispune anularea Deciziei nr.xxxxx din 20.08.2013 emisă de A.J.P.F B_____, a Deciziei nr.xxxxxx/21.05.2014 precum și anularea înființării popririi în dosarul de executare silită nr.xxxxxxx din 28.10.2014.
S-a solicitat totodată suspendarea actelor administrative menționate până la soluționarea acțiunii în anulare și obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale în suma de 2.500 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 25 februarie 2015 pronunțată în cauză s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea adresei de înființare a popririi în dosarul de executare silită nr.xxxxxxx din 28.10.2014, fiind format un nou dosar - nr.XXXXXXXXXXXX al Tribunalului B_____.
În motivarea acțiunii reclamanta a precizat că ____________, la care este administrator împreună cu soțul său, a fost amendată la 05 octombrie 2007 cu suma de 1.500 lei, pentru depunerea cu întârziere a bilanțului contabil pe anul 2006 iar ulterior firma și-a suspendat activitatea pe o perioada de 3 ani, fără a avea datorii către ANAF, potrivit certificatului fiscal obținut.
Reclamanta a arătat că după împlinirea termenului de prescripție de 5 ani, calculat de la 1 ianuarie 2008, a primit la data de 24 octombrie 2013 decizia nr.xxxxx/20.08.2013 împreună cu somația și titlul executoriu emise în baza acesteia. A precizat că la 31.10.2013 a formulat contestație la executare în cadrul dosarului nr.xxxxx/196/2013, care a fost admisa, cu consecința anulării actelor de executare emise în dosarul fiscal nr.xxxxxxxx/2013.
Ulterior, ANAF a întocmit dosarul de executare nr.xxxxxxxxxxxxxx, urmat de înființarea popririi, în baza deciziei nr.xxxxxx/21.05.2014, care nu i-a fost comunicată, reclamanta solicitând în consecință anularea acesteia și a deciziei nr.xxxxx/20.08.2013, emise de A.J.P.F B_____ precum și suspendarea executării lor până la soluționarea contestației formulate.
Au fost anexate înscrisuri în dovedire, filele 5-19.
Pârâta DGRFP G_____ prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ a formulat întâmpinare (fila 29-31), prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, privind anularea deciziei nr.xxxxx/20.08.2013, întrucât reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă.
Față de dispozițiile art.7 alineat 1 și 2, art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, s-a precizat că O.G nr.92/2003, reglementează la art.205 procedura specială și obligatorie a contestației administrative împotriva actelor administrativ fiscale, iar conform art.218 alin.2 din Codul de procedură fiscală, obiectul acțiunii în contencios administrativ se limitează la atacarea deciziei de soluționare a contestației administrative.
Pârâta a arătat în acest sens că decizia nr.xxxxx/20.08.2013 privind atragerea răspunderii solidare a administratorului cu debitorul declarat insolvabil ________________ a fost comunicată legal reclamantei la data de 10.04.2014, fără ca aceasta să exercite calea de atac administrativă prevăzuta de Codul de procedură fiscală, ci a formulat direct acțiune la instanța de judecată, apreciată ca fiind inadmisibilă.
Se reține că reclamanta nu și-a exprimat poziția procesuală cu privire la aceasta excepție, având termen în cunoștință pentru data de 24 martie 2015.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a învederat că cererea de suspendare a actelor administrativ - fiscale este nefondată, având în vedere practica I.C.C.J. și a Curții Constituționale, ce a stabilit că actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate.
Însă reclamanta nu a dovedit existența unui caz bine justificat, de natura să fundamenteze suspendarea executării actului.
Pârâta a solicitat totodată respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind obligarea la plata de daune morale, față de dispozițiile art.1349 cod civil., arătând că reclamanta nu a administrat probe pentru dovedire producerii unor suferințe morale, ori a unor vătămări psihice prin emiterea actului administrativ contestat.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ a depus pentru termenul din 27.01.2015 actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, respectiv Procesul-verbal nr.xxxxx/18.06.2013 de constatare a insolvabilității și dovada comunicării acestuia, Decizia nr.xxxxx/20.08.2013 privind atragerea răspunderii solidare a administratorului cu debitorul declarat insolvabil _________________ B_____ și dovada comunicării acesteia, filele 60-80.
A precizat totodată că nu există ca document Decizia nr. xxxxxx/21.05.2014, numărul respectiv fiind dat de Serviciul Colectare, Executare Silită Persoane Fizice din cadrul A.J.F.P.B_____, în urma recomunicării Deciziei nr. xxxxx/20.08.2013 către petentă, fila 59.
Tribunalul reține că prin cererea depusă la dosar la data de 24 februarie 2015, reclamanta a solicitat să se ia act de renunțarea sa la despăgubirile reprezentând daune morale și materiale, solicitând de asemenea aprobarea restituirii taxei de timbru în suma de 350 achitată cu chitanța ________ nr.2143094PJ din 25.11.2014 la Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____, fila 85 -87.
Se reține că la 25 februarie 2015, reclamanta a depus precizări la acțiune, arătând că procesul - verbal de contravenție _______ nr.xxxxxxx/05.10.2007 necontestat a fost pus în executare prin emiterea titlului executoriu și a somației nr.xxxxxx/07.11.2007, împotriva cărora a fost formulata contestație la executare pe rolul Judecătoriei B_____. Până la data de 20.08.2013 nu a mai fost efectuat nici un act de executare silită, fiind incidente dispozițiile art.131 din O.G nr.92/2003 privind prescripția executării silite a obligației restante care a stat la baza emiterea deciziei nr.xxxxx/ 20.08.2013..
Examinând excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată în cauză de pârâtă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă potrivit dispozițiilor art.248 alineat 1 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr.xxxxx/20.08.2013 (recomunicată sub nr.xxxxxx/21.05.2014) privind atragerea răspunderii solidare a administratorului I__ P______ M______ D______ cu debitorul declarat insolvabil, s-a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 1.512 lei reprezentând creanțe bugetare în solidar cu _________________________________> Decizia a fost emisă de Administrația Județeana a Finanțelor Publice B_____ în temeiul dispozițiilor art.27 alin.2 litera c din Codul de procedură fiscală, având in vedere procesul - verbal nr.xxxxx din 18.06.2013 de constatare a insolvabilității debitoarei ________________, reținându-se reaua - credință a administratorului care în perioada mandatului nu și-a îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru obligații fiscale neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.
În cauză se reține că reclamanta nu a formulat contestație administrativă potrivit art.205-208 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, anterior sesizării instanței de contencios administrativ prin prezenta acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr.xxxxx/20.08.2013.
Decizia de soluționare a contestației constituie modalitatea de soluționare definitivă în sistemul căilor administrative de atac, putând fi contestată ulterior la instanța de contencios administrativ competentă, conform dispozițiilor art. 218 alineat 2 din O.G. nr. 92/2003.
Reclamanta nu a respectat însă aceste prevederi legale și nici dispozițiile art. 6 alineat 2 în referire la art. 7 alineat 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora “Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicțională”.
În condițiile în care reclamanta nu a înțeles să exercite în cauză procedura administrativ - jurisdicțională prin formularea contestației administrative și nici nu a formulat plângere prealabilă la organul emitent anterior sesizării instanței de judecată, tribunalul constată că prezenta acțiune în contencios administrativ prin care se solicită anularea Deciziei nr.xxxxx/14.10.2013/nr.xxxxxx din 21.05.2014, este inadmisibilă.
Față de cele expuse, instanța va admite ca întemeiată excepția invocată în cauză și in consecință va respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta, în temeiul 248 alineat 1 cod procedură civilă și art.18 alineat 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
Totodată, reținând că nu a fost achitată cauțiunea în suma de 200 lei, stabilită în sarcina reclamantei prin încheierea pronunțată la data de 27 ianuarie 2015, în temeiul art.215 alineat 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța va respinge capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat.
Văzând și dispozițiile art.406 alin.1 cod procedura civilă, față de poziția procesuală exprimată de reclamantă prin cererea depusă la data de 24 februarie 2015, instanța va lua act de renunțarea la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale în suma de 2.500 lei.
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă privind restituirea taxei de timbru în suma de 350 achitată cu chitanța ________ nr.2143094PJ din 25.11.2014, fila 24, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de dispozițiile art.45 alineat 1 din OUG nr.80/2013, taxa plătită fiind datorată în cuantumul stabilit potrivit art.16 alineat 1 și 2 în referire la art.33 alineat 1 și 2 din OUG nr.80/2013, fără a fi formulată cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a acesteia.
Reclamanta fiind parte căzuta în pretenții, în sensul art.453 cod procedura civilă, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta I__ P______ M______ D______, domiciliată în B_____, ____________________, județul B_____ în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____, cu sediul în B_____, _____________________, județul B_____, având ca obiect anularea Deciziei nr. xxxxx/20.08.2013 (nr.xxxxxx/21.05.2014) emisă de AJFP B_____,
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei contestate.
Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale în sumă de 2500 lei.
Respinge cererea formulată de reclamantă privind restituirea taxei judiciare de timbru achitată în cuantum de 350 lei.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul B_____.
Pronunțată în ședința publică azi, 02 Aprilie 2015.
Președinte,
A____ A____ PavelGrefier,
G_______ A_____
Red. A.A.P____
Dact.G.A.-4ex./ 30.04. 2015