Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2965/2015

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

PREȘEDINTE: - D______ C______

Judecător: - C_______ Moțîrlichie

Judecător: - M________ F_____

Grefier: - R_____ Ștomlega

x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta T______-REBELEȘ-T_________ A______ L____ și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ în nume propriu și în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___ împotriva sentinței nr.649 din 01 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect ”anulare act administrativ”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat N___ - A___ Leonardo, pentru recurenta reclamantă T______-REBELEȘ-T_________ A______ L____ și consilier juridic N______ U________, pentru recurentele pârâte DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ în nume propriu și în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal.

Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursurilor de față, punând în discuție și admisibilitatea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ în nume propriu.

Avocat N___ - A___ Leonardo, pentru recurenta reclamantă T______-REBELEȘ-T_________ A______ L____, a criticat hotărârea instanței de fond, arătând că reclamanta nu a primit decizia de impunere prin care s-a stabilit impozitul pe venitul realizat pe anul 2012.

A susținut că instanța de fond, deși a reținut în mod corect că semnătura de primire de pe decizia de impunere nu aparține recurentei reclamantei, a anulat doar decizia nr.146 din 28.02.2014 iar nu și decizia de impunere nr.xxxxxxxxxxxxxx din 09.09.2013.

A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și admiterea în totalitate a contestației, în sensul anulării atât a deciziei nr.146 din 28.02.2014 cât și a deciziei de impunere nr. xxxxxxxxxxxxxx din 09.09.2013, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru.

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ a arătat că aceasta nu poate avea calitate procesuală în faza de recurs, neavând calitate procesuală nici la instanța de fond și a solicitat admiterea acestei excepții.

Cu privire la recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că nu pot fi reține criticile aduse de pârâtă hotărârii instanței de fond.

A arătat că, întrucât decizia de impunere nu a fost comunicată recurentei reclamante, nu poate fi reținută critica privitoare la formularea tardivă a contestației la A.J.F.P. D___.

Consilier juridic N______ U________, pentru recurentele pârâte DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ în nume propriu și în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___, a lăsat la aprecierea instanței cu privire la excepția inadmisibilității recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ în nume propriu însă a arătat că la instanța de fond cadrul procesual nu a fost corect stabilit întrucât hotărârea recurată trebuia pronunțată în contradictoriu și cu DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______, ca emitentă a deciziei nr.146 din 28.02.2014.

A arătat că la dosarul cauzei a fost depusă dovada că Decizia de impunere a fost comunicată reclamantei, dovada de comunicare purtând semnătura acesteia, astfel încât se consideră îndeplinită procedura prevăzută de art.44 alin.2 din OUG nr.92/2003.

În raport de aceste susțineri a arătat că organul fiscal, în mod corect, a reținut că recurenta reclamantă a formulat tardiv contestația împotriva Deciziei de impunere, astfel încât se impune admiterea recursului și casarea sentinței, în sensul respingerii, în totalitate, ca netemeinică și nelegală contestația formulată de reclamantă.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta T______-REBELEȘ-T_________ A______ L____ a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.649 din 01 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării deciziei de impunere.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei de impunere formulată de către reclamantă, ca inadmisibilă.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T______-REBELEȘ-T_________ A______ L____, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___.

A fost anulată Decizia nr.146/28.02.2014 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă și a fost obligată pârâta să soluționeze pe fond contestația înregistrată de reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept :

Cu privire la cererea de suspendare a executării Decizie de impunere nr. xxxxxxxxxxxxxx din XXXXXXXXXX, instanța a reținut că potrivit disp. art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 " În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

De asemenea, potrivit disp. art. 215 alin. 2 teza a II-a "Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei".

Instanța, față de dispoziție legale menționate, a stabilit o cauțiune în cuantum de 669,55 lei, reprezentând 5% din cuantumul sumei contestate, obligație neîndeplinită de către reclamantă, cu toate că s-au acordat mai multe termene de judecată în acest sens.

În consecință, față de prevederile legale menționate, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. xxxxxxxxxxxxxx din XXXXXXXXXX,.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia nr. xxxxxxxxxxxxxx din XXXXXXXXXX s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată în cuantum de xxxxx lei reprezentând impozit pe venituri din activități independente.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație la A.J.F.P. D___, iar, prin decizia nr. 146/28 02.2014 pârâta a respins contestația, motivat de faptul că aceasta a fost formulată tardiv prin raportare la momentul comunicării actelor administrativ-fiscale contestate.

Potrivit art. 205 alin. 1 din OG 92/2003 ,,Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii", iar în conformitate cu dispozițiile art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală ,,contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii".

Comunicarea actelor administrativ-fiscale e obligatorie deoarece numai din momentul comunicării acestea încep să producă efecte juridice.

Data comunicării actelor administrativ-fiscale este foarte importantă întrucât reprezintă momentul de la care începe să curgă termenul de contestație, adică termenul în care respectivul act poate fi atacat în justiție, iar în ceea ce privește deciziile referitoare la deciziile de plată accesorii (dobânzi, penalități), scadența sau termenul de plată al creanțelor fiscale individualizate de acestea se stabilește în funcție de aceeași dată a comunicării.

Pârâta a arătat că actul administrativ fiscal organul de soluționare contestații retine faptul ca actul administrativ fiscal atacat a fost comunicat contestatoarei în data de 09.09.2013, acesta semnând de primire.

La termenul de judecată din data de 01.04.2015, procedând la verificare de scripte, instanța a constatat că semnătura de primire de pe decizia de impunere atacată nu aparține reclamantei, motiv pentru care instanța apreciază că această comunicare nu este conformă dispozițiilor legale, iar altă dovadă de comunicare a deciziei de impunere reclamantei nu există.

D__ fiind că decizia de impunere contestată de către reclamantă nu i-a fost comunicată acesteia în conformitate cu dispozițiile legale, este considerată ca fiind făcută în termen contestația formulată de către aceasta și înregistrată la organul emitent la data de 07.02.2014, iar respingerea contestației formulate de către reclamantă pe motiv că nu ar fi fost formulată în termenul legal apare ca fiind greșită.

Față de toate aceste considerente, instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T______-REBELEȘ-T_________ A______ L____,, va anula Decizia nr. 146/28.02.2014 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă și a obligat pârâta să soluționeze pe fond contestația înregistrată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta T______-REBELEȘ-T_________ A______ L____ și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ în nume propriu și în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___.

În motivarea cererii de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 din Codul de procedură civilă, recurenta reclamantă a susținut că instanța de fond, în mod greșit s-a limitat la analiza legalității deciziei nr. 146 emisă de pârâtă, fără a analiza și legalitatea deciziei de impunere, ambele făcând obiectul cererii de chemare în judecată.

S-a susținut că în mod nelegal, respectiv cu încălcarea dispoz. art. 8 alin. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond nu a anulat și decizia de impunere, deși acest act administrativ este nelegal.

În motivarea cererii de recurs formulată de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ în nume propriu și în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 din Codul de procedură civilă, s-a susținut că în mod nelegal instanța de fond a pronunțat sentința în contradictoriu doar cu AJFP D___, deși instituția emitentă a deciziei nr. 146/28.02.2014 este DGRFP C______, instituție ce nu a fost parte în litigiu.

De asemenea, s-a susținut că instanța de fond trebuia să se pronunțe și cu privire la celelalte două pârâte, respectiv ci ANAF și MFP, în sensul admiterii lipsei calității procesuale pasive, cele două instituții nefiind emitente ale actelor administrativ – fiscale contestate.

S-a mai susținut că, în mod greșit instanța de fond și-a întemeiat hotărârea pe motivația că nu au fost comunicate reclamantei actele administrative, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care această critică nu a reprezentat un capăt de cerere al acțiunii promovată la instanță. S-a arătat că decizia de impunere emisă pe numele reclamantei poartă semnătura acesteia, fiindu-i comunicată la data de 09.09.2013, și că, în consecință, decizia de soluționare a contestației prin care s-a reținut tardivitatea formulării contestației este legală.

Prin întâmpinarea formulată la data de 26.06.2015, intimata reclamantă a invocat excepția lipsei calității procesuale active a DGRFP C______, instituție ce nu a fost parte la fond, neavând astfel calitate procesuală activă în faza recursului.

Analizând excepția lipsei calității procesuale active a recurentei DGRFP C______, Curtea o reține întemeiată având în vedere următoarele considerente :

Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces, aceasta presupunând existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății – calitate procesuală activă și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic calitate procesuală pasivă.

Calitatea procesuală în căile de atac este condiționată de calitatea de parte în litigiul în care s-a pronunțat sentința atacată.

În speță, recurenta DGRFP C______ nu a fost parte la fond, neavând astfel calitate procesuală activă în faza recursului .

Analizând legalitatea sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de recurente, se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept :

1. În privința motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin.1 pct.6 NCPC, invocat atât de către reclamantă, cât și de către pârâtă, Curtea constată că, pentru a se reține incidența acestui motiv, trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază, astfel că, inexistența acestora împiedică exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin.1 lit. b NCPC, ca de altfel și cercetarea fondului cauzei au în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, motivarea primei instanțe răspunde acestor exigențe legale, instanța de fond arătând care sunt considerente care au condus la adoptarea soluției de admitere a cererii de chemare in judecată.

Totodată, sentința instanței de fond supusă analizei nu cuprinde motive contradictorii și nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct.6 N.C.p.c.

2. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de disp. pct. 8 C.p.c.- lipsa de temei legal a sentinței recurate, ori pronunțarea acestei cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii Curtea, contrar susținerii recurentei reclamante, constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente in cauză.

În mod corect instanța de fond a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 218 din Codul de procedură fiscală, analizând doar legalitatea deciziei de soluționare a contestației prin care organul fiscal a respins contestația ca tardivă, fără însă a analiza și legalitatea deciziei de impunere.

Potrivit disp.art.218 alin.(2) Cod procedură fiscală, „deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.

Prin art.213 alin.1 din OG nr.92/2003, se dispune: În soluționarea contestației organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării” .

Apărarea recurentei reclamante, în sensul că instanța de fond avea obligația de a analiza legalitatea deciziei de impunere, este nefondată având în vedere că nici prin decizia de soluționare a contestației nu s-a analizat legalitatea deciziei de impunere, ci doar s-a constatat tardivitatea acesteia. Ca efect al anulării deciziei de soluționare a contestației, organul fiscal are obligația de a emite o nouă decizie de soluționare a contestației, ce poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, în cadrul acestui litigiu putându-se analiza și legalitatea deciziei de impunere.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată nefondat recursul declarat de reclamantă urmând a-l respinge în temeiul art. 496 alin. 1 Noul C.proc.civ., menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___, Curtea reține următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost învestită de reclamanta cu cererea având ca obiect anularea deciziei nr. 146/28.02.2014 emisă de DGRFP C______ , în contradictoriu cu pârâtele M_________ Finanțelor publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice D___

Rezultă cu certitudine că judecata s-a făcut cu încălcarea art.13 din Legea nr.554/2004, care dispune imperativ că se citează autoritatea al cărei act este atacat, ori această autoritate este DGRFP C______, care nu a fost citată nici la administrarea probelor și nici la dezbaterea fondului, realizându-se motivul de casare cu trimitere prevăzut de art. 488 pct.5 din Cod procedură civilă raportat la art.498 alin.2 din același cod.

În esență, soluția primei instanțe pronunțată în contradictoriu cu aceste părți chemate în judecată, a fost determinată de modul în care reclamanta și-a conceput petitul cererii de chemare în judecată.

Cu toate acestea, în exercitarea rolului său activ consacrat de art. 22 alin. (2) – (7) C. proc. civ., instanța de judecată trebuia să să pună în discuție cadrul procesual fixat de reclamantă în privința cererii vizând anularea unui act administrativ, în care se impune citarea emitentului acestuia.

Conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ. în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate.”

Necesitatea citării în proces este consacrată în termeni imperativi de Codul de procedură civilă, iar legea contenciosului administrativ nu dispune astfel, în condițiile în care citarea este importantă pentru respectarea a două dintre principiile fundamentale ale dreptului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.

În speță, nefiind stabilit corect cadrul procesual, instanța a privat astfel pe emitentul actului administrativ de dreptul la apărare, inclusiv de a fi parte în cauză, de a exercita calea de atac a recursului respectiv, de dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O. și explicată de jurisprudența C.E.D.O. ca fiind dreptul ca fiecare parte să-și pledeze cauza „în aceleași condiții”.

În consecință, soluționarea cererii având ca obiect anularea unui act administrativ se face cu citarea tuturor părților litigiului, inclusiv cu citarea emitentului actului, pentru respectarea principiului contradictorialității în procesul civil.

Față de aceste considerente, Curtea contată întemeiat recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___, urmând a-l admite în temeiul art.498 alin.2 din Cod procedură civilă, casând sentința și trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta T______-REBELEȘ-T_________ A______ L____ împotriva sentinței nr.649 din 01 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ în nume propriu, ca inadmisibil.

Admite recursul declarat de către DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D___ împotriva sentinței nr.649 din 01 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2015.

Președinte, D______ C______	Judecător, C_______ Moțîrlichie	Judecător, M________ F_____
	Grefier, R_____ Ștomlega

Red.jud.C.Moțîrlichie/14.10.2015

Jud.fond A.M.M________