Cod ECLI :RO:TBGRJ:2016:070.xxxxxx

Cod operator 2443

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 49/2016

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A_____ S_____ S_____

Judecător O_______ C_____ S________

Grefier N_______ C________

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelantul - intimat I____________ de Poliție al Județului Gorj, împotriva sentinței civile nr. 3068 din data de 04.05.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – petent C______ L_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B________ M_____ pentru intimatul petent C______ L_____, lipsă fiind reprezentantul apelantului intimat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată precum și că apelul a fost declarat în termen legal.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 Cod procedură civilă tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competent general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 126 alin. 1 Constituția României, art.95 pct.2 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.

Avocat B________ M_____, pentru intimatul petent C______ L_____, a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe, ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 3068 din data de 04.05.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul C______ L_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Gorj. S-a anulat parțial procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/ 05.01.2015, respectiv, în ceea ce privește măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere ce a fost înlăturată, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.

Pentru a pronunța această sentință a constatat prima instanță că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/05.01.2015 s-a dispus sancționarea petentului cu sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 877,5 lei, reținându-se că în data de 05.01.2015 a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 66 Bumbești J__, fiind înregistrat cu aparatul video radar tip Autovision montat pe auto MAI xxxxx, circulând cu viteza de 101 km/h în localitate.

S-a bifat în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției rubrica „reținerea permisului de conducere”.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost semnat de către petent cu mențiunea că are de făcut mențiuni.

Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța a reținut, în ceea ce privește legalitatea, că acesta îndeplinește condițiile de formă ale întocmirii lui, fiind respectate în cauză dispozițiile art.16 și art.17 din O.G nr.2/2001.

Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv mențiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absolută care se constată din oficiu de către instanța de judecată.

Față de prevederile art.109 alin.2 și 3 din OUG nr.195/2002, în conformitate cu care constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori, instanța privește neîntemeiat motivul de nelegalitate a actului invocat prin plângere, în sensul nemenționării numelui și adresei unui martor.

De altfel, instanța a constatat că prin răspunsul la întâmpinare petentul a renunțat la invocarea motivelor de nelegalitate invocate prin plângere la punctul 1 și 2, între care și acela privitor la nerespectarea modelului din anexa 1 D din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța a avut în vedere faptul că nu întreaga materie a contravențiilor din dreptul intern reprezintă o “acuzație în materie penală”, în sensul autonom al Convenției Europene a Drepturilor Omului. O premisă contrară, în sensul că natură “penală” are întreaga materie a contravențiilor, nefiind de conceput vreo distincție din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se lovește de cel puțin două contraargumente.

Primul are în vedere însăși modalitatea de analiză a Curții Europene, care nu pornește niciodată - nici chiar în situațiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa că o anumită faptă contravenționala reprezintă o acuzație în materie penală. Curtea procedează în mod necesar și invariabil la o analiză a cazului concret dedus judecății, pentru clarificarea aplicabilității ratione materiae a art. 6 și subsecvent, a incidenței garanțiilor instituite de acesta.

Această analiză are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel și alții împotriva Olandei și Oztürk împotriva Germaniei.

Pentru clarificarea conținutului noțiunii autonome de «acuzație în materie penală », necesară tocmai pentru a analiza realitățile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii și anume, (a) calificarea faptei potrivit dreptului național, (b) natura faptei incriminate, (c) natura și gravitatea sancțiunii.

În ceea ce privește primul criteriu, în dreptul intern conducerea unui autoturism cu încălcarea regulilor de circulație prev. de O.U.G.nr.195/2002 reprezintă o faptă contravențională și nu penală.

Însă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul național al statului în cauză are o valoare formală și relativă, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuată de Curte ( cauza Weber împotriva Elveției).

Rațiunea pentru care calificarea realizată de dreptul intern nu este una absolută este prezentată de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului și scopului art. 6, care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, dacă statelor le-ar fi permis să excludă din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul că acestea ar fi contravenții.

Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important (cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativă a mai multor aspecte.

Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încălcate prin săvârșirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adresează tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercițiul funcțiunii, avocaților ținuți să respecte solemnitatea ședinței de judecată ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generală și art. 6 sub aspect «penal » devine incident ( hotărârea Bendenoun împotriva Franței). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor condiții privind săvârșirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, șofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale răspunderii juridice, în măsura în care norma își păstrează caracterul de generală aplicare.

Verificând existența acestui element în cauză, instanța a constatat că O.U.G.nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generală, adresându-se tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar rațiunea urmărită de legiuitorul român în incriminarea faptei săvârșite de petent o constituie protejarea siguranței pe drumurile publice.

Un al doilea element analizat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) și disuasiv, iar nu reparator al măsurii luate.

În cauză, sancțiunea aplicată are acest caracter, întrucât nu este menită să acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sancționa o anumită conduită apreciată de legiuitor ca prezentând pericol social pentru circulația pe drumurile publice.

În ceea ce privește cel de-al treilea criteriu, natura și gravitatea sancțiunii, s-a avut în vedere maximul pedepsei prevăzut de lege pentru fapta incriminată, deci sancțiunea la care făptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neapărat cea efectiv aplicată ( cauzele Campbell și Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).

În dreptul intern, după abrogarea prevederilor privind transformarea amenzii contravenționale în închisoare, art. 5 alin. 2 și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 din privind regimul juridic al contravențiilor prevăd că sancțiunile contravenționale principale sunt avertismentul, amendă contravențională și prestarea unei activități în folosul comunității, iar amenda contravențională are caracter administrativ.

Fiind distinctă de eventualele prejudicii produse prin săvârșirea faptei, amenda contravențională este o sancțiune pecuniară principală, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv și sancționator.

În aceste condiții, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk împotriva Germaniei că o amendă, chiar într-un cuantum moderat, nu este de natură să înlăture de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.

În prezenta cauză, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei, însă instanța a avut în vedere faptul că potrivit art.63 alin.2 din vechiul Cod penal, minimul amenzii penale îl constituie 150 lei, comparație care imprimă severitate sancțiunii aplicate petentului.

Ultimele două criterii formulate de Curtea europeană pentru identificarea noțiunii autonome de «acuzație în materie penală » sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricăruia dintre ele ducând la concluzia că art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca excepție însă, abordarea cumulativă nu este exclusă atunci când analiza separată a celor două criterii nu a fost suficientă pentru excluderea oricărui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei (hotărârea Bendenoun împotriva Franței).

Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanța a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”.

Mai mult, Curtea a stabilit în cauze precum Oztürk împotriva Germaniei ori Lutz împotriva Germaniei că, adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier (caracterul general al normei) și având un caracter represiv și disuasiv (scopul sancțiunii), întreaga procedura de aplicare și sancționare a amenzilor administrative în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigentelor art. 6. Același caracter îl are și sancțiunea suspendării dreptului de a conduce autovehicule în baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe lângă caracterul normei incriminatoare, instanța europeana a folosit și criteriul gravitații sancțiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viața curentă a oricărei persoane sau pentru exercițiul unei activități profesionale.

Consecințele calificării faptei imputate petentului de către instanță în prezenta cauză drept acuzație în materie penală sunt acelea că petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului.

Însă niciuna dintre aceste garanții procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.

În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față a constatat că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D__ fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauza semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt.

În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului.

De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).

Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție.

A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.

Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).

Instanța a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă.

Exigențele textului menționat au avut în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.

În ceea ce privește forța probanta a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, instanța a constatat că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.

În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei).

Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat.

Or, sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesul-verbal de contravenție. Prin urmare, în prezenta cauză instanța nu a pornit de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci menținerea procesului-verbal de contravenție este rezultatul unor verificări, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanța de judecată.

Așadar, face o distincție clară între situația de fapt care se stabilește prin procesul-verbal de contravenție și aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovăției persoanei sancționate contravențional.

Procedând la administrarea celorlalte probe (înscrisuri, martori, interogatoriul), situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție poate fi confirmată sau infirmată.

Hotărârea A_____ împotriva României nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar a modului de administrare a probelor, prin neînlăturarea motivată a unor declarații de martor favorabile persoanei sancționate contravențional, care ar fi dus la încălcarea dreptului la un proces echitabil indiferent de natura litigiului.

Transpunând aceste principii în speță, instanța a observat că intimatul își susține acuzarea nu numai prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, ci și prin fotografii efectuate cu aparatul video radar.

În analiza respectării principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr.195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății în respectarea acestor reguli este de importanță capitală.

În același timp însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realității.

Instanța a dat posibilitate petentului să indice motivele de fapt și de drept ale plângerii sale, a administrat din oficiu proba cu înscrisuri.

Acestuia i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de probă și de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt descrisă în actul contestat nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul, care funcționează în speță cu prioritate față de prezumția de temeinicie a actului contestat, întrucât fapta nu a fost constatată personal de agentul constatator, prin propriile simțuri, ci și cu ajutorul unor mijloace tehnice, acest aspect având implicații și sub aspectul sarcinii probațiunii, ce incumbă astfel intimatului, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.109 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 privind circulația rutieră, constatarea contravenției se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal, cerințe pe care agentul constatator le-a respectat.

Astfel, procesul verbal contestat conține elementele necesare pentru identificarea aparatului video radar care a măsurat viteza cu care circula autoturismul condus de petent, hard disc GJ 02, precum și numărul de înmatriculare al autoturismului pe care acesta este montat –MAI xxxxx.

Din înscrisul aflat la fila 20 în dosar instanța a reținut, de asemenea, că aparatul individualizat în procesul verbal este verificat metrologic, fiind emis pentru acesta buletinul de verificare metrologică nr.xxxxxxx/11.04.2014, având valabilitatea de 1 an.

Mai mult, potrivit buletinului de verificare metrologică, aparatul radar măsoară nu numai în regim staționar, ci și în regim de deplasare.

Agentul constatator G______ F_____ M_____ era autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar conform atestatului nr.xxxxxx/14.04.2014 emis de Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ Gorj.

Din înregistrarea video înaintată de intimat la dosar instanța a constatat că la momentul 14:38:54 autoturismul condus de petent a circulat cu viteza de 101 km/h, iar în înregistrare se observă o mașină parcată pe un podeț, acest element coroborat cu răspunsul comunicat de către SDN Târgu-J__, în sensul că, coordonatele GPS +45 11.160+023 23.210 reprezintă un punct aflat pe DN 66, localitatea Bumbești J__, dovedesc faptul că petentul a circulat cu această viteză de 101 km/h în localitate.

În consecință, intimatul a probat cu respectarea normelor metrologice instituite prin Ordinul nr.301/2005, modificat prin Ordinul nr.153/2007 faptul că petentul a circulat cu viteza de 101 km/h pe raza localității, fiind întrunite astfel elementele contravenției prevăzute de art. 102 al.3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 în conformitate cu care constituie contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv – în speță 50 km/h și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Reținând astfel, instanța a constatat că potrivit art.3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul nr.301/2005, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin data și ora la care a fost efectuată măsurătoarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia, cerințe respectate în speță în fotografiile înaintate de intimată.

Cu privire la înregistrarea vitezei de deplasare a autoturismului petentului a reținut instanța că aceasta s-a realizat cu un mijloc tehnic certificat și verificat metrologic care nu prezintă nicio marjă de eroare deoarece măsurătorile efectuate cu cinemometrul, după ce a fost verificat metrologic sunt legale și asupra lor nu se poate interveni și nu se adaugă sau se scade nici o eroare, operatorul cinemometrului nefăcând altceva decât să constate valoarea măsurată de cinemometru.

Normele de metrologie legală învederate de petent se referă la o marjă maximă tolerată pe care o pot prezenta aparatele radar cu ocazia verificării acestora și nicidecum nu precizează că aparatul folosit în cauză are vreo astfel de eroare.

De altfel, nici un act normativ nu ar putea să anticipeze și să prevadă în mod cert ce marjă de eroare poate prezenta un cinemometru care urmează a fi folosit pentru măsurare și care poate a fost fabricat ulterior apariției normei de metrologie legală.

Verificarea cerințelor cuprinse în norma de metrologie legală 021-05 se efectuează numai cu ocazia evaluării în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificării metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, măsurătorile efectuate de cinemometrul care a fost montat pe autoturismul poliției și pentru care s-a eliberat buletinul de verificare metrologică depus la fila 21 fiind legale, asupra lor neputându-se interveni.

Având în vedere că la dosar există înregistrarea video care dovedește, în mod evident, că petentul a săvârșit contravenția, precum și faptul că cinemometrul cu care a fost surprins autoturismul petentului în trafic la data de 05.02.2015 a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare depus la dosar și aflat în perioada de valabilitate, instanța a apreciat că viteza cu care a fost înregistrat autoturismul petentului este legală și nu i se poate aplica marjă de eroare de plus minus 4% la care se referă petentul.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța a constatat că agentul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile.

Astfel, conform art. 102 alin.3 lit. e din O.U.G.nr.195/2002, pentru fapta săvârșită de petent sancțiunea principală este amenda contravențională, care se stabilește în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor amendă aplicate conform clasei a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte amendă) și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, și sancțiunile complementare trebuie supuse controlului judecătoresc conform art.34 din O.G.nr.2/2001 și conform art.6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care Curtea a considerat că până și sancțiunea complementară a punctelor de penalizare care pot fi aplicate în materie contravențională are caracter ”penal” în sensul art.6 și 7 din Convenție (cauza Malige contra Franței, hotărârea din 23.09.1998).

Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul intern al statelor poate avea caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal, atâta timp cât poate să ducă, la acumularea unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce.

Or, dreptul de a conduce este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.

În aceste condiții, aplicând aceste principii la dreptul intern, nu numai aplicarea punctelor de penalizare, cât și cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter ”penal” în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat, fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul, în condițiile art.31 din O.G.nr.2/2001, să verifice și modul de individualizare a aceste sancțiuni.

Pentru a aprecia astfel, instanța a avut în vedere faptul că deși O.U.G.nr.195/2002 prevede obligativitatea aplicării automate a pedepsei complementare a suspendării dreptului de a conduce, și această sancțiune trebuie supusă unei operațiuni de individualizare în temeiul art.5 alin.5 din O.G.nr.2/2001, care prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, text în care nu se face nicio distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare.

Totodată, în conformitate cu prevederile art.111 alin.1 lit. c din OUG nr.195/2002, săvârșirea contravenției prevăzute de art.101 alin.3 atrage și reținerea permisului de conducere, ca măsură tehnico-administrativă definită de art.97 alin.1 lit. a din același act normativ.

În condițiile în care, în conformitate cu art.109 din Codul rutier, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, instanța constată că agentul constatator care a întocmit procesul-verbal avea dreptul de a aplica atât sancțiunea contravențională principală (amendă sau avertisment), sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, precum și de a dispune măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, sens în care sunt și dispozițiile art.180 din HG nr.1391/2006, în conformitate cu care:” În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora și locul unde este încheiat; gradul profesional, numele și prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința contravenientului, numărul și _____________ de identitate ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, ________ numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent; descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; numărul punctelor-amendă aplicate și valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizică, în termen de cel mult două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac, semnătura agentului constatator și unitatea de poliție la care se depune plângerea.”

Din coroborarea acestor dispoziții legale, precum și cele ale art.96 alin.1 din OUG nr.195/2002, instanța a reținut că sancțiunile complementare ce au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului, or în speță aceste prevederi legale nu au fost respectate, agentul constatator neaplicând prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, ci doar măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, care însă este distinctă de sancțiunea complementară.

În condițiile în care nu au fost respectate aceste dispoziții legale, procesul-verbal întocmit este lovit de nulitate absolută virtuală parțială, în ceea ce privește sancțiunea complementară, deoarece a produs petentului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia sub aspectul aplicării măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere, petentul fiind lipsit de posibilitatea de a ataca sancțiunea contravențională complementară și nefiind posibilă aplicarea ulterioară a sancțiunii.

Instanța a constatat că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat nu s-a aplicat de către agentul constatator sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, ca atare această sancțiune nu operează în privința petentului, chiar dacă a săvârșit contravenția menționată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Lipsa aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o durată determinată are drept consecință ineficiența măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere, care a fost prevăzută de legiuitor tocmai în ideea de a se asigura respectarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.

Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul C______ L_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Gorj, a anulat parțial procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/05.01.2015, respectiv în ceea ce privește măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere și a înlăturat măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere al petentului, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat apelantul - intimat I____________ de Poliție al Județului Gorj, criticând-o pentru netemeinicie, arătând că probele administrate în primă instanță au confirmat fără dubii comiterea faptei de către petent, respectiv depășirea vitezei legale de circulație a autovehiculelor în localitate.

Că soluția pronunțată de instanță cu privire la sancțiunea complementară nu are temei legal.

Astfel, din analiza motivației expuse in cuprinsul hotărârii, potrivit căreia se impunea aplicarea deopotrivă prin același proces-verbal de contravenție, alături de sancțiunea principală și a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a considerat că prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 190 din HG nr. 1391/2006, respectiv: „în cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontieră retine permisul de conducere, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz ".

Anularea unui act constatator pe acest temei constituie, o asumare de către instanța de judecată a rolului legislativ, întrucât se aduc adăugiri unui text de lege.

De asemenea, sunt de părere că interpretarea instanței in sensul arătat mai sus este lipsită de temei legal, întrucât deși forma și conținutul actului constatator sunt prevăzute strict prin art. 225 Anexa nr. 1 A din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, prin sentința civilă nr. 3068/04.05.201 5 instanța stabilește în sarcina agentului constatator o obligație neimpusă de legiuitor.

Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.

In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă și art. 34 alin.2 din O.G. nr. 2/2001.

În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a doua din C. pr. civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimatul – petent C______ L_____, a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca temeinică și legală.

Raportându-se strict la motivele de apel, se impune a arăta că, criticile invocate de apelant nu pot fi primite, deoarece legea este clară în ceea ce privește sancțiunea complementară, aceasta trebuie aplicată efectiv și individualizată ca durată, ulterior putând fi aplicată măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere.

Susținerea că instanța nu poate interveni, intervenția acesteia însemnând că s-ar adăuga la lege, este nefondată, raportat la faptul că, procesul verbal de contravenție este supus controlului instanțelor atât cu privire la temeinicie, cât și cu privire la legalitatea acestuia, cum este și cazul de față.

Concluzionând, a apreciat că instanța de fond, în mod corect, a sancționat cu nulitatea absolută parțială procesul verbal contestat, dat fiind faptul că i-a fost aplicată o măsură tehnico administrativă, fără a avea ca suport aplicarea unei sancțiuni complementare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 și urm. Cod de procedură civilă.

Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 NCPC, tribunalul îl reține ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.102 alin.3 lit. e din OUG nr.195/2002, pentru care s-a aplicat sancțiunea principală contravențională, respectiv amendă în valoare de 877,5 lei reprezentând 9 puncte amendă, dispunându-se totodată și reținerea permisului de conducere.

Conform dispozițiilor art.102 alin.3 lit. e din OUG nr.195/2002: „(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a IV-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.”.

Conform dispozițiilor art.97 alin.1 lit. a, alin.2, 3 și 6 din OUG nr.195/2002: „(1) In cazurile prevăzute in prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: a) reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora; (2) Reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către polițistul rutier, de regula odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație. (3) Perioada in care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare, conform dispozițiilor art. 96 alin. (2) lit. b). (6) Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament.”.

Conform dispozițiilor art.111 alin.1 lit. c și alin.2 din OUG nr.195/2002: „(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri: c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1); (2) La reținerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.”.

Conform art.2 pct.5 din HG nr.1391/2006 prin reținerea permisului se înțelege măsura tehnico-administrativă dispusă de poliția rutiera constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane și păstrarea lui la sediul poliției rutiere până la soluționarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri.

Conform art.180 alin.1, 2, 3, 5 și 6 din HG nr.1391/2006: „(1) În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora și locul unde este încheiat; gradul profesional, numele și prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința contravenientului, numărul și _____________ de identitate ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor romani cu domiciliul în străinătate, ________ numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent; descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; numărul punctelor-amenda aplicate și valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizica, în termen de cel mult doua zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a caii de atac, semnătura agentului constatator și unitatea de poliție la care se depune plângerea. (2) În cazul în care contravenientul refuza sau nu poate sa semneze procesul-verbal, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de un martor asistent. În acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal și semnătura martorului. (3) Atunci când contravenientul a fost sancționat cu amenda, odată cu copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2), acestuia i se va comunica și înștiințarea de plata, în care se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate sa o încaseze, potrivit legislației în vigoare, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând sa se procedeze la executarea silită. (5) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. (6) În cazul în care pentru fapta săvârșită se dispune ca măsura tehnico-administrativă reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcutelor cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției agentul constatator eliberează și o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1B.”.

Conform art.190 alin.1 și 2 din HG nr.1391/2006: „(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontiera retine permisul de conducere, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz. (2) Permisul de conducere reținut în condițiile alin. (1), împreună cu un raport de reținere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1E, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberata dovada înlocuitoare, la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, care are obligația sa facă imediat mențiunile corespunzătoare în evidenta conducătorilor de autovehicule și tramvaie.”.

La momentul întocmirii procesului verbal agentul constatator alături de sancțiunea contravențională principală, amenda prevăzuta în clasa a IV-a de sancțiuni, a aplicat măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere, fără însă să dispună aplicarea sancțiunii contravenționale complementare prevăzută de legea specială, conform art.102 alin.3 lit. e din OUG nr.195/2002.

La instanța de fond conform principiului oficialității au fost administrate probele privind întreaga documentație ce a stat la baza emiterii procesului verbal, și invocându-se și nelegalitatea aplicării măsurii tehnico administrative, în raport de faptul că agentul constatator a aplicat doar sancțiunea contravențională principală, nu și sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o anumită perioada de zile procesul verbal a fost anulat parțial, respectiv în ceea ce privește măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere.

În mod corect s-a reținut că sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce se impunea să fie aplicată de polițistul rutier prin același proces verbal prin care a aplicat și sancțiunea principală a amenzii, astfel încât legalitatea aplicării acestei sancțiuni complementare, alături de măsura tehnico administrativă să poată fi verificată de către instanța de judecată, iar contravenientul să nu fie pus în situația de a nu cunoaște sancțiunile aplicate și măsurile dispuse, termenul pentru care i-a fost aplicată sancțiunea, fie ea principală sau complementară, raportat și la termenul special de prescripție prevăzut de art.13 și 14 din OG nr.2/2001

În baza dispozițiilor art.111 alin.1 lit. c din OUG nr.195/2002, permisul de conducere se reține atunci când titularul acestuia a săvârșit o contravenție pentru care este prevăzută de lege sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce. Fapta contravențională reținută în sarcina contravenientului, încadrându-se la art.102 alin.3 lit. e din O.U.G. nr.195/2002, sancțiunea principală ce se aplică pentru fapta respectivă este amenda contravențională, precum și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se face de către polițistul rutier, iar sancțiunile contravenționale principale și complementare, se aplica prin același proces verbal prin care se constată săvârșirea faptei contravenționale. Din conținutul procesului verbal se constată că în cauză petentului i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii tehnico administrative de reținere a permisului de conducere, având în vedere că polițistul rutier nu a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, prin același proces-verbal de constatare a contravenției, pentru ca de drept să poată dispună și aplicarea măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere.

Verificând motivul de apel invocat, tribunalul constată că într-adevăr procesul verbal nu respectă condițiile de legalitate în ceea ce privește neaplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o anumită perioadă, așa cum sunt ele prevăzute prin art.5 din O.G. 2/2001, art.95 și 96 din OUG nr.195/2002 R, respectiv art.180 din H.G. nr.1391/2006, așa încât instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale mai sus menționate, reținând că celui acuzat i s-a aplicat doar măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, fără ca agentul constatator să dispună aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile pentru ca în raport de această sancțiune să se dispună și măsura tehnico-administrativa a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice.

Conform dispozițiilor art.5 din OG nr.2/2001: „(1) Sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare. (2) Sancțiunile contravenționale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravențională; c) prestarea unei activități în folosul comunității. (3) Sancțiunile contravenționale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; c) închiderea unității; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activității agentului economic; f) retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv; g) desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială. (4) Prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare. (5) Sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. (6) Sancțiunile complementare se aplica în funcție de natura și de gravitatea faptei. (7) Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principala și una sau mai multe sancțiuni complementare.”.

Conform dispozițiilor art.95 din OUG nr.195/2002: „(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amenda ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2). (2) Avertismentul constă in atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (4) Sancțiunile contravenționale prevăzute la alin. (1) se stabilesc si se aplica contravenienților, persoane fizice ori juridice.

Conform dispozițiilor art.96 alin.1, 2, 3 și 4 din OUG nr.195/2002: (1) Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol si preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin același proces-verbal prin care se aplica si sancțiunea principala a amenzii sau avertismentului. (2) Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele: a) aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat; c) confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor prevăzute in prezenta ordonanța de urgenta ori folosite in acest scop; d) imobilizarea vehiculului; (3) Pentru încălcarea unor norme la regimul circulației, pe lângă sancțiunea principala sau, după caz, una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la alin. (2) lit. c), d) si f), in cazurile prevăzute la art. 108 alin. (1) se aplica si un număr de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare. (4) In cazul cumulului de 15 puncte de penalizare suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către seful politiei rutiere din județul sau municipiul București care îl are in evidenta pe titularul permisului de conducere.

Coroborând dispozițiile art.109 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, care prevăd că, ,,constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se fac de către polițistul rutier", cu dispozițiile art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001și cu art.96 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 potrivit cărora „sancțiunile contravenționale complementare se aplică prin același proces verbal prin care se aplică și sancțiunile principale", respectiv cu dispozițiile art.111 mai sus menționat și cu dispozițiile art.180 alin.1 din H.G. nr.1391/2006, reiese faptul ca sancțiunea complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce trebuie să fie aplicată de agentul constatator prin același proces-verbal de constatare a contravenției, act supus verificării legalității din oficiu, în condițiile art.34 din OG nr.2/2001.

Prin eludarea acestei dispoziții legale, cel sancționat se află in situația de a nu cunoaște dacă i s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, temeiul juridic avut în vedere, alături de termenul pentru care i-a fost aplicată această sancțiune complementară, iar instanța de judecată, în raport de dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 nu are posibilitatea să verifice dacă acesta sancțiune a fost dispusă in conformitate cu dispozițiile legii speciale, conform principiului legalității.

În acest condiții, pe lângă nulitatea absolută a măsurii tehnico administrative, ca urmare a omiterii aplicării sancțiunii complementare în condițiile prevăzute de art.16 alin.1 din O.G. 2/2001 și art.180 alin.1 din H.G. nr.1391/2006, nerespectarea normelor imperative este de natură să producă celui acuzat o vătămare care nu poate fi altfel înlăturată, decât prin anularea în parte a procesului verbal, in ceea ce privește această măsură cu caracter adiacent sau accesoriu, atâta timp cât sancțiunea complementară nu a fost aplicată, conform principiului accesorium sequitur principale.

Este de menționat și incidența dispozițiilor art.47 din OG nr.2/2001 coroborat cu dispozițiile art.2 din codul penal care reglementează principiul legalității sancțiunilor de drept penal și care în alin.3 menționează că: „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită și aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.”, indiferent de caracterul și clasificarea acesteia de către legiuitorul național, în cazul de față în domeniul răspunderii contravenționale fiind stabilite sancțiuni și măsuri prin norme imperative ce nu pot fi aplicate decât în condițiile și limitele expres prevăzute de acestea, neexistând posibilitatea aplicării prin analogie sau similitudine.

Se observă astfel că agentul constatator a făcut confuzie între sancțiunile complementare, printre care figurează și cea a suspendării exercitării dreptului de a conduce, conform art. 96 alin 2 lit. b din O.U.G. nr. 195/ 2002 și măsurile tehnico - administrative, printre care figurează și cea a reținerii permisului de conducere, conform art. 97 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 195/ 2002.

Pentru considerentele expuse tribunalul constată așadar ca neîntemeiată critica formulată de apelantul intimat, astfel că va respinge apelul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul - intimat I____________ de Poliție al Județului Gorj, cu sediul în Tg. J__, __________________, județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 3068 din data de 04.05.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – petent C______ L_____, cu domiciliul în Tg-J__, __________________.25, ___________, __________, județul Gorj, CNP xxxxxxxxxxxxx, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13.01.2016, la Tribunalul Gorj.

Președinte, A_____ S_____ S_____		Judecător, O_______ C_____ S________
	Grefier, N_______ C________

Red. ASS

Tehnored.N.C./4 ex.

Jud. fond. AEB

11.02.2016