Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1983/2015

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_______ H_____

Judecător D___ A_____

Grefier L____ V______ V_____

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul lichidator judiciar E_____ C___ INSOLVENCY IPURL, împotriva sentinței civile nr.5151/03.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât B________ V_______.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului:

Prin încheierea de sedinta din 05.06.2014, pronunțata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Civila, sub nr. XXXXXXXXXX13 s-a dispus in temeiul art 107 din legea 85/2006 ______________________ __________________________________ lichidator judiciar.

Lidatorul judiciar E_____ C___ INSOLVENCY IPURL a formulat cerere de atragerea raspunderii impotriva aministratorului B________ V_______ întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit a,b,c,d și e din Legea 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 5151/03.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă cererea formulată de reclamantul E_____ C___ INSOLVENCY IPURL, in contradictoriu cu pârâtul B________ V_______, ca neîntemeiată.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:

Din relatiile emise de OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI BUCURESTI, rezulta ca paratul a detinut functia de administrator in cadrul societatii debitoare _________________. Este adevarat ca prin nedepunerea actelor prevazute de art 28 din legea 85/2006, in special a celor contabile, se poate deduce ca administratorul nu a tinut contabilitatea debitoarei , insa potrivit art 128 din aceeasi lege, dispozitiile acesteia se completeaza cu cele ale codului de procedura civila, in masura compatibilitatii lor .

Faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei nu echivaleaza obligatoriu cu faptul netinerii contabilitatii. In conformitate cu prevederile art.138 din Legea 85/2006, judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societatii ajunsa in incetare de plati sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere daca acestia prin activitatea lor culpabila au cauzat incetarea de plati a societatii debitoare, insa in cauza nu s-a dovedit acest fapt determinant despre care se vorbeste in art 138 din lege cu privire la ajungerea debitoarei in incetare de plati, adica legatura de cauzalitate intre faptele paratului si starea de insolventa a societatii. Legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevazand doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar numai dupa administrarea de dovezi in acest sens.

Pentru a putea fi reținut că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, lichidatorul judiciar trebuia să probeze faptele prin care au fost încălcate prevederile legii contabilității nr. 82/1991 și, mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adica legatura de cauzalitate intre fapta paratului si starea de insolventa a societatii.

Lichidatorul judiciar nu a arătat în concret care dispozitii din legea contabilitătii au fost încălcate , prin prisma cărora să se poată retine , raportat la probele administrate in cauza, savarsirea faptelor prevazute la art.138 lit d din lege in sarcina paratului administrator .

Sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in fata judecatii, iar invocarea art 138 din lege nu atrage automat raspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevazand doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar numai dupa administrarea de dovezi in acest sens.

Situatiile de fapt reglementate de dispozitiile art.138 lit d) nu au fost probate, desi sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in fata judecatii.

În cazul tuturor debitorilor supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care reclamantul dovedește săvârșirea de către pârât a unora din faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din lege și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și insolvența debitorului.

Raspunderea administratorilor pentru ajungerea societatii in incetare de plati este strict limitata de art 138 din legea insolvenței la savarsirea faptelor enumerate in acest articol.

Se invoca de catre lichidatorul judiciar savarsirea de catre paratul administrator al societatii a faptei prevazuta la art 138 lit a din lege, prezumand ca a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane, avand in vedere ca nu au fost identificate faptic activele imobilizate .

Instanța a reținut că societatea debitoare nu a deținut în patrimoniu bunuri de natura imobilizărilor corporale (de natură materială, concretizate în terenuri, construcții, mijloace de transport etc. destinate să genereze beneficii economice ulterioare ca urmare a utilizării lor in activitatea de exploatare), activele la care lichidatorul judiciar face referire sunt active circulante constând în stocuri, creanțe, capital, elemente patrimoniale destinate să asigure continuitatea ciclului de exploatare, într-o permanentă schimbare si transformare in cadrul unui circuit al activității societății, astfel încât nu se poate reține că pârâtul a ascuns o parte din acest activ non material care să conducă la incidența dispozitiei art.138 lit.a din lege. Activele circulante reprezinta resurse controlate pe o perioada scurtă de timp in activitatea unitatilor patrimoniale , destinate să asigure continuitatea ciclului de exploatare, fiind într-o permanentă schimbare și transformare în cadrul unui circuit închis .

Faptul nerecuperarii creantelor in valoare de 21.863 lei de la terte persoane pentru acoperirea datoriilor nu echivaleaza cu fapta de a folosi bunurile sau creditelor persoanei juridice in folos propriu sau in al unei alte persoane , neputandu-se prezuma ca paratul le-a folosit in interes propriu si nu pentru acoperirea datoriilor , fiind astfel deturnate sumele care urmau sa fie recuperate prin intelegeri cu alti parteneri de afaceri .

Pentru a putea fi reținut că pârâtul a folosit bunurile sau creditelor persoanei juridice in folos propriu sau in al unei alte persoane lichidatorul judiciar trebuia să arate in concret bunurile/ creditele folosite in interes propriu și mai mult, că folosirea acestora ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adica legatura de cauzalitate intre fapta administratorului si starea de insolventa .

In cauza nu s-a probat faptul ca paratul a dispus in interes personal continuarea activitatii societatii debitoare, starea de pasivitate a administratorului cu privire la recuperarea creantelor nefiind prin ea insasi o fapta prin care sa se poata aprecia incidenta dispozitiilor art 138 lit c din legea insolventei .

De asemenea, in cauza nu s-a probat nici savarsirea faptei prevazuta la art. 138 lit b si e din lege , in sensul ca paratul a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice marind in mod fictiv a pasivului acesteia sau ca a facut acte de comert in interes personal , sub acoperirea persoanei juridice .

Sustinerea ca paratul a realizat operatiuni comerciale in interes personal care sa fi determinat insolventa societatii, nu s-a dovedit, oricum , neaplicarea dispozitiilor legii insolventei nu inlatura aplicarea legii penale pentru faptele care se constituie in infractiuni.

Mai mult, nu orice deficienta de natura manageriala este de natura a conduce la stabilirea raspunderii organelor de conducere, textul de lege sanctionand practic acele fapte care implica o deturnare a activitatii societatii de la scopul comercial in vederea caruia a fost infiintata si o utilizare a societatii in vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terti.

Afirmatia lichidatorului judiciar că potrivit art 1350 Cod civil este prezumată culpa pârâtului , mandatul comercial fiind prezumat cu titlu oneros nu poate fi primita intrucat natura juridica a raspunderii administratorului societatii atrasa in conformitate cu art 138 din lege poate fi una contractuala atunci cand este rezultatul unei obligatii derivand din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotararea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comertului, ceea ce nu s-a probat in speta.

Aceasta raspundere este o raspundere personala care intervine numai atunci cand prin faptele enumerate de lege s-a ajuns la starea de incetare a platilor de catre societate. Natura juridica a raspunderii persoanelor prevazute la articolul mentionat este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale. Fiind vorba de o raspundere delictuala , inseamna ca pentru a fi angajata, trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale care reies din art 1357-1371 din Codul civil (fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate, culpa) conditii care capata in aceasta situatie unele conotatii speciale si care nu au fost probate de lichidatorul judiciar , conform art 249 Cod pr civ.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel apelantul lichidator judiciar E_____ C___ INSOLVENCY IPURL, criticând-o pentru netemenicie și nelegalitate si solicitand modificarea in parte în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale.

În motivare, apelantul a arătat că administratorii și organele de conducere ale debitoarei nu au pus la dispoziție așa cu s-a dispus prin Hotararea din data de 05.06.2013 a Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă, actele și informațiile prevăzute de art. 28 al 1 din Legea 85/2006 și întreaga gestiune împreună cu evidența financiar contabilă.

Față de situația prezentată lichidatorul judiciar desemnat cu conducerea în tot a activității debitoarei _________________ nu și-a putut îndeplinii atribuțiile stabilite prin dispozițiile instanței de judecată și în conformitate cu prevederile Legii 85/2006, fiind astfel imposibil, să analizeze modul cum a fost gestionat patrimoniul și nici să valorificăm bunurile existente în patrimoniul debitorului, prejudicind astfel creditorii acestuia.

Se invocă art. 11 al Legii 82/1991, pentru răspunderea administratorului pentru organizarea și conducerea contabilității.

Administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat in temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicata si art.1532 - 1533 Cod Civil are si o răspundere contractuala fata de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.

Nedepunerea documentelor justificative care sa ateste „mișcarea" bunurilor din patrimoniul debitoarei duce la concluzia ca o parte din bunurile societății înregistrate in conturile sale au fost înstrăinate de către reprezentanții debitoarei, fără a fi evidențiate in niciun fel încasările obținute in urma vânzării respectivelor bunuri si astfel administratorul societății devine răspunzător pentru prejudiciul astfel creat societății si creditorilor săi.

Din absența oricărei cooperări a administratorului statutar, la solicitarea de a preda actele contabile, judecătorul sindic poare reține că administratorul statutar al debitoarei nu și a îndeplinit obligația de a preda administratorului/lichidatorului judiciar actele financiar-contabile ale debitoarei, aspect din care, în conformitate cu dispozițiile legislației în vigoare, se prezumă faptul că acesta nu și-a îndeplinit obligația de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, omisiune concretizată în absența totală a actelor contabile, antrenarea răspunderii patrimoniale fiind posibilă.

Starea de insolvabilitate a debitoarei determinată de continuarea activității care a generat acumularea semnificativă de datorii, creșterea creanțelor de recuperat, imposibilitatea acoperirii cheltuielilor și creanțelor, justifică antrenarea răspunderii administratorului debitoarei fiind astfel aplicabil art. 138 alin 1 lit. c).

O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății. Aceasta inacțiune a administratorului constituie raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a acestuia, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul creat creditorilor prin ______________________ societății.

Din analiza celor prezentate rezultă fără echivoc că starea de insolvabilitate a fost determinată de continuarea activității, prin utilizarea bunurilor societății în interesul propriu al administratorului statutar C____ N______, prin realizarea de operațiuni comerciale în interes personal, activitate care a generat acumularea semnificativă de datorii, de un management neperformant cu privire la gestionarea acestei situații; de imposibilitatea de acoperire a cheltuielilor și creanțelor din profitul obținut. Toate acestea indică culpa administratorului statutar B________ V_______ care a continuat activitatea societății, deși aceasta ducea în mod evident la încetare de plăți, care a dispus valorificarea întregului patrimoniu al societății în dauna creditorilor, operațiune realizată cu scopul clar de a înceta activitatea debitoarei și ajungerea acesteia în stare de insolvență.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 143, 145, 147 și 138 lit. a), b), c), d) și e) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

Intimatul a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii, aratand ca nu au fost invocate aspecte concrete din activitatea societatii si nu au fost depuse probe care sa dovedeasca indeplinirea conditiilor raspunderii civile.

Prin raspunsul la intampinare, apelantul a reiterat aspectele invocate in apel, referitoare la faptele ilicite si culpa administratorului debitoarei.

Analizand sentinta atacata in raport de criticile invocate, conform art. 477 si 479 Cod procedura civila, Curtea constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Pentru angajarea raspunderii prevazute de art. 138 din legea nr.85/2006 se cer indeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 din Codul civil din 2011: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovatia. Caracterul special al raspunderii reglementate de legea privind procedura insolventei decurge din aceea ca faptele considerate nelegitime si prevazute in mod expres de lege au fost savarsite de persoane care au exercitat atributii de administrare sau conducere a societatii, precum si de orice alte persoane si au constituit un element cauzator sau contributiv al starii de insolventa.

Fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. c) presupune continuarea in mod constient, deci cu intentie, a unor activitati comerciale prejudiciabile pentru societate, in vederea obtinerii unor beneficii personale. In cauza, apelanta nu a facut dovada savarsirii acestei fapte de catre intimatul parat, ceea ce face inutila celorlalte elemente ale raspunderii civile.

Se observa ca deschiderea procedurii insolventei a fost solicitata chiar de catre debitoare, intimatul parat indeplinind cerinta prevazute de art. 27 din legea nr. 85/2006.

In ceea ce priveste fapta prevazute de art. 138 alin.1 lit. d), aceasta se refera la tinerea unei contabilitate fictive, inlesnirea disparitiei unor documente contabile sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.

Curtea constata ca intimatul parat nu si-au indeplinit obligatia prevazuta de art. 28 si 25 din Legea privind procedura insolventei de a preda lichidatorului judiciar registrele contabile si situatiile financiare anuale – bilanturi si conturi de profit si pierderi, ceea ce conduce la prezumtia ca nu a organizat si condus contabilitatea in conformitate cu legea nr. 82/1991. Prezumtia este sustinuta si de faptul ca nu au fost depuse situatiile financiar contabile la institutiile publice abilitate, asa cum prevede art. 26 si 27 din legea nr. 82/1991. In consecinta, Curtea constata ca s-a facut dovada faptei ilicite, prima instanta apreciind gresit ca fapta prevazuta de lege nu a fost savarsita.

Pentru angajarea raspunderii speciale, faptele ilicite prevazute de lege trebuie sa fi cauzat aparitia starii de insolventa a debitorului, iar in cauza, apelantul, caruia ii revenea sarcina probei nu a facut dovada ca neindeplinirea de catre intimat a obligatiilor prevazute de Legea contabilitatii a contribuit la starea de insolventa.

Insolventa este acea stare a patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile. Or, intre inactiunea ilicita a administratorului debitorului, care nu a intocmit documentelor financiar contabile si situatia economica a debitorului care s-a aflat in imposibilitatea de a plati obligatiilor exigibile si scadente cu fondurile banesti disponibile nu exista un raport cauzal.

Apelantul nu a dovedit nici savarsirea faptelor prevazute de art. 138 alin.1 lit. a si e), respectiv folosirea bunurilor sau creditelor debitoarei in interes propriu, deturnarea sau ascunerea unei parti din activul persoanei juridice ori marirea in mod fictiv a pasivului debitoarei, nici in aceste caz nemaifiind necesara analiza celorlalte elemente ale raspunderii civile.

Astfel cum corect a retinut prima instanta, in patrimoniul debitoarei nu au fost identificate in perioada anterioara deschiderii procedurii bunuri de natura imobilizărilor corporale, nu au fost contractate credite, asa incat nu au existat premisele savarsirii faptelor ilicite invocate de apelant.

Curtea constată că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, nici măcar relativă, apelanta având obligația de a proba elementele raspunderii in conditiile dreptului comun, sarcina probei revenindu-i, conform Codului civil.

Prin urmare, se apreciaza nefondate argumentele aduse de apelant în legătură cu caracterul contractual al răspunderii și cu prezumarea culpei administratorului si a raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.

Aspectele invocate de apelant, respectiv managementul defectuos, dezinteresul pentru indeplinirea obligatiilor ce reveneau intimatului, in calitate de administrator ai debitorului nu sunt relevante din perspectiva cercetarii cerintelor prevazute de art. 138.

Pentru considerentele expuse, Curtea, conform articolului 480 alineat 1 Cod Procedura Civila va respinge ca nefondat apelul declarat de lichidatorul judiciar E_____ C___ INSOLVENCY IPURL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelantul lichidator judiciar E_____ C___ INSOLVENCY IPURL, cu sediul în București, _________________, ____________. 2, _______________________, împotriva sentinței civile nr.5151/03.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât B________ V_______, cu domiciliul ales în Bucuresti, ____________________.18, ____________, ___________, sector 3, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M_______ H_____ D___ A_____

GREFIER

L____ V______ V_____

Red. Jud. M.H.

4 ex. 26.01.2016

Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,

Judecător - sindic: D________ G_______