Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria AGNITA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
25/2016 din 02 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A_____

SECTIA GENERALA

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR.25/2016

Ședința publică de la 02 februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A_____ N_____

Grefier: D______-M_____ B_____


Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cauzei civile privind creditorul E__ K__ ROMÂNIA SRL și pe debitorii S.C. S____ SA și G_______ E______, având ca obiect validare poprire

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 26.01.2016, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.02.2016.


I N S T A N Ț A:


Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea formulată de creditoarea E__ K__ ROMÂNIA SRL și înregistrată la Judecătoria Sibiu sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX la data de 14.07.2015, s-a solicitat validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 97/2011 al Societății civile Profesionala de Executori Judecătorești T____ si S____ - Executor judecătoresc T____ O_____ N______, pana Ia concurenta sumei totale de 8.138,70 lei; amendarea poprit având în vedere refuzul de a-și îndeplini obligațiile privind efectuarea popririi; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, creditoarea a susținut că a demarat procedura executării silite fata de debitorul G_______ E______ pentru suma de 8.138,70 lei reprezentând - debit principal, dobânda aferenta si cheltuieli de executare conform contractului de credit NR. 1302 /2006 (titlu executoriu).

Din atașarea adresei comunicate de către ITM Sibiu rezultă calitatea de angajat a debitorului la terțul poprit _______________ data de 28.05.2015, a fost emisă de către executorul judecătoresc adresa de înființare a popririi, ce a fost comunicata terțului poprit (05.06.2015). Termenul de 5 zile a expirat fără ca terțul sa fi consemnat vreo suma la dispoziția creditoarei, rezulta ca terțul poprit si-a încălcat obligațiile ce-i reveneau privind efectuarea popririi

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 786 si urm, 789 Cod pr. civ.

În probațiune au fost anexate următoarele înscrisuri: adresa de înființare a popririi si dovada comunicării acesteia; înscris ITM privind calitatea de angajat a debitorului la ______________________>

Cererea a fost legal timbrată.

Debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat înaintea instanței pentru a propune probe sau a formula apărări.

La solicitarea instanței, Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești T____ și S____ - Executor judecătoresc T____ O_____ N______ a depus copii certificate ale actelor din dosarul de executare nr. 97/2011.

Prin Sentința nr. 530/09.10.2015, Judecătoria Sibiu a declinat, în favoarea Judecătoriei A_____, competența de soluționare a cererii creditoarei.

Nici înaintea aceste instanțe părțile nu s-au prezentat.

S-au depus însă pentru debitor ordine de plată. (f. 21, 22)

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar. Din oficiu s-au solicitat relații ITM Sibiu și ITM V_____ (f. 15, 17).

La solicitarea instanței, creditoarea a depus note scrise (f. 31) prin care a arătat că terțul poprit ______________-a îndeplinit, după introducerea cererii de validare de poprire la Judecătoria Sibiu, obligațiile de a vira 1/3 din salariul debitorului. Ca urmare, creditoarea a solicitat instanței să constate că cererea de validare de poprire a rămas fără obiect.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin cererea înregistrată la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești T____ și S____ - Executor judecătoresc T____ O_____ N______ în data de 23.03.2011, creditoarea E__ K__ ROMÂNIA SRL a solicitat executarea silită împotriva debitorului G_______ E______ pentru recuperarea debitului de 10.327,76 lei, rezultat din contractul de credit nr. 1302/2006, fiind format dosarul execuțional nr. 97/2011. (f. 24 dos. Jud. Sibiu)

Prin încheierea nr. 58/2011 emisă de Judecătoria A_____ în dos. XXXXXXXXXXXX, s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1302/2006. (f. 42 dos. Jud. Sibiu)

La data de 28.05.2015, executorul judecătoresc a emis adresă de înființare a popririi (f. 65 dos. Jud. Sibiu) adresa fiind comunicată terțului poprit ______________ data de 05.06.2015 (f. 66 dos. Jud. Sibiu)

Debitorul G_______ E______ a fost angajat cu contract de muncă la terțul poprit ____________________ 22.04.2015 – 10.06.2015 (f. 15)

Conform susținerilor creditoarei, terțul poprit ______________-a îndeplinit, după introducerea cererii de validare de poprire la Judecătoria Sibiu – 14.07.2015 , obligațiile de a vira 1/3 din salariul debitorului.

În drept, potrivit prevederilor art. 460 C.p.c. 1865, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Dacă instanța constată, în baza probelor administrate, că terțul poprit datorează sume de bani creditorului, se va da o hotărâre de validare a popririi. Prin această hotărâre se va obliga terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului.

Raportat la situația de fapt reținută mai sus, instanța reține că a rămas fără obiect cererea de validare poprire formulată creditoarea ______________, în contradictoriu cu terțul poprit ______________ debitorul G_______ E______.

Cu privire la cererea de amendare a terțului poprit instanța are în vedere, prin prisma prev. art. 460 al. 2 C.p.c. 1865, faptul că debitorul a fost angajat o scurtă perioadă la terțul poprit și faptul că același terț poprit și-a îndeplinit obligația la un timp relativ scurt de la expirarea termenului legal de o lună de la primirea comunicării .

Ca urmare, se va respinge cererea de amendare a terțului poprit.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge, ca rămasă fără obiect, cerere de validare poprire formulată creditoarea ______________, cu sediul în București, ________________________. 10 A, Connect Business Park, clădirea 3, ___________ sediul procesual ales în Sibiu, _______________________, jud. Sibiu la SCA G____ și Asociații, în contradictoriu cu terțul poprit ______________>, cu sediul în Sibiu, _________________________, jud. Sibiu și debitorul G_______ E______, domiciliat în __________________, jud. Sibiu.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de amendare a terțul poprit ______________>, formulată creditoarea ______________.

Cu drept de apel, depus la Judecătoria A_____, în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A_____ N_____ D______-M_____ B_____

În baza art.426 alin.4 C.pr.civ. pentru

grefier, fiind în CO, semnează

Grefier șef,

M______ R___




Red./Tehnored. A.N.19.02.2016

Ex.5


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025