Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX Plângere contravențională
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_______
Secția a II-a civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal
Ședința publică din 18 septembrie 2015
Președinte – R_____ M______
Judecător – U________ M______
Grefier – A____ E____
DECIZIA NR. 753 A
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de intimatul I____________ Județean de Jandarmi B_______ cu sediul în B_______, __________________ nr. 110, județul B_______, în contradictoriu cu intimatul petent C________ Ș_____ D__ domiciliat în ______________________________ și din B_______, ____________________, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 16 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc ambele părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că, în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, competența de soluționare a apelului revine tribunalului, după regulile reglementate la art. 95 alin. 2 din Noul Cod procedură civilă.
Din oficiu, instanța pune în discuție excepția de tardivitate a prezentului apel, dosarul fiind reținut în vederea pronunțării asupra excepției astfel invocate.
T R I B U N A L U L
Deliberând, asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. xxxxx din 16 septembrie 2014 Judecătoria B_______ a admis plângerea formulată de petentul C________ Ș_____-D__, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Jandarmi Județean B_______, a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx din 05.12.2013, cu toate măsurile dispuse prin acesta.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/05.12.2013, s-a reținut că în data de 05.12.2013, ora 18:00, petentul C________ Ș_____-D__, a provocat scandal pe _____________________. 46 din mun. B_______, a adresat injurii numitului Conovici F_____ T______ și a tulburat liniștea publică prin producerea de larmă și strigăte.
Agentul constatator a apreciat că faptele menționate sunt prevăzute de art. 3 alin. (1) pct. 24, pct. 25 și pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și că sunt sancționate de art. 4 lit. b) din aceeași lege, aplicând petentului sancțiunea amenzii de 600 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost semnat de către petent, fiind trecute următoarele obiecțiuni: „Contravenientul nu recunoaște cele constatate în procesul-verbal dar semnează și regretă.”.
Petentul C________ Ș_____-D__ a formulat plângere împotriva procesului-verbal, criticându-l sub aspectul temeiniciei.
În temeiul dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a procedat la verificarea termenului în care a fost formulată plângerea, constatând că aceasta a fost înregistrată la instanță în data de 18.12.2013, cu respectarea termenului limită de 15 zile calculat de la data de 05.12.2013, data înmânării procesului-verbal, astfel că instanța a trecut la analizarea legalității și a temeiniciei procesului-verbal.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța de fond a reținut că acesta cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite, data comiterii și semnătura agentului constatator, astfel că nu există cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate și din oficiu, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
A mai reținut prima instanță că petentul nu a invocat lipsa vreunei mențiuni din cele prevăzute de lege, dar sancționată cu nulitatea relativă, care să-i fi produs o vătămare care nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Faptele reținute au fost încadrate corect în prevederile art. 3 din Legea nr. 61/1991, conform cărora constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: proferarea de injurii, împotriva persoanelor, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor (pct. 1), provocarea de scandal, în locuri publice (pct. 24), și tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote prin strigăte sau larmă (pct. 25).
Cele trei fapte astfel individualizate sunt sancționate prin dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 61/1991, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, fără a exista posibilitatea achitării jumătate din minimul amenzii în interval de 48 de ore.
Din oficiu, instanța de fond a constatat că agentul constatator a aplicat global amenda de 600 lei, făcând trimitere la dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) din lege, fără a menționa separat pentru fiecare contravenție săvârșită limita minimă și limita maximă a amenzii prevăzute de lege și în aceste limite a individualiza în concret tot separat pentru fiecare contravenție săvârșită a amenzii aplicate, rezultând totalul de 600 lei.
A apreciat prima instanță că, procedând în acest mod, agentul constatator a încălcat prevederile legale referitoare la sancționarea concursului de contravenții. Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 2/2001, dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție, iar dacă prin același proces-verbal au fost constatate mai multe contravenții, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă.
Aplicând global amenda de 600 lei, fără să se identifice sancțiunea aplicată pentru fiecare faptă, instanța de fond a apreciat că nu poate exercita controlul efectiv al proporționalității sancțiunii aplicate cu pericolului social al fiecărei fapte săvârșite.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că s-a pricinuit o vătămare petentului care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Fiind înlăturată prezumția de legalitate a procesului-verbal, instanța de fond nu a mai cercetat procesul-verbal sub aspectul temeiniciei.
Constatând nelegalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/05.12.2013, instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată de petentul C________ Ș_____-D__ și a anulat procesul-verbal contestat.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel intimatul I____________ Județean de Jandarmi B_______, solicitând în principal anularea sentința și să se judece cauza, evocând fondul și să se
dispună respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată. În subsidiar, solicită anularea sentinței și a se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare, precum obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
Astfel, arată apelantul că soluționând cauza, instanța de fond a reținut și motivat, la pag.3 din sentință, că agentul constatator a aplicat global amenda de 600 lei, fără a individualiza în concret tot separat pentru fiecare contravenție săvârșită a amenzii aplicate, rezultând totalul de 600 lei.
Totodată instanța de fond a motivat că: "aplicând global amenda de 600 lei, fără să se identifice sancțiunea aplicată pentru fiecare faptă, instanța nu poate exercita controlul efectiv al proporționalității sancțiunii aplicate cu pericolul social al fiecărei fapte săvârșite.
În aceste condiții, instanța de fond a constată că s-a pricinuit o vătămare petentului care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Astfel, consideră apelanta că sentința este nelegală și netemeinică, deoarece agentul constatator a individualizat și menționat în cuprinsul procesului verbal, punctual, faptele contravenționale săvârșite de contravenient.
Invocă apelantul că se poate observa că, exact la mijlocul procesului verbal de contravenție există mențiunile privind individualizarea sancțiunii pentru care instanța de fond a dispus în mod eronat, anularea procesului verbal de contravenție.
Apreciază apelantul că agentul constatator a individualizat și menționat în procesul verbal de contravenție fiecare sancțiune aplicată astfel: pct.24 200 lei + pct.25 200 lei + pct.1 200 lei = 600 lei.
De asemenea, învederează instanței faptul că, procesele verbale de contravenție aflate în posesia agenților constatator din cadrul Jandarmeriei Române nu conțin rubrici speciale în care să se poată menționa distinct, sancțiunile contravenționale aplicate.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Intimatul petent C________ Ș_____ D__ nu a formulat întâmpinare față de apelul declarat.
Analizând actele dosarului, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor care fac inutilă cercetarea fondului, în temeiul art. 248 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.
Așa cum rezultă din dispozițiile prevăzute de art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Conform dovezii de comunicare către apelant a sentinței, rezultă că aceasta a fost comunicată la data de 16.01.2015, iar calea de atac a fost înregistrată la Judecătoria B_______ la 20.02.2015.
Procedând la calcularea termenului de apel în conformitate cu prevederile art. 181 alin. 2 Cod procedură civilă, fără a se lua în calcul prima și ultima zi, se constată că termenul de apel s-a împlinit la data de 16.02.2015.
Ca urmare, instanța de apel constată că apelul a fost declarat după împlinirea termenului legal, motiv pentru care reține nerespectarea acestuia și incidența dispozițiilor art. 185 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, dispunând în consecință respingerea apelului ca tardiv formulat, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge, ca fiind tardiv formulat, apelul formulat de intimatul I____________ Județean de Jandarmi B_______ cu sediul în B_______, __________________ nr. 110, județul B_______, în contradictoriu cu intimatul petent C________ Ș_____ D__ domiciliat în ______________________________ și din B_______, ____________________, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 16 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 18 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R_____ M______ U________ M______ A____ E____
Red. U.M/ 06.10.2015
Jud. M____ R_____
Dact. A.E.
Ex. 4/