Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:010.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 76/2016

Ședința publică de la 02 Februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E____ G________

Judecător G_______ P_____

Grefier A__-M____ P________

S-a luat în examinare cererea de apel formulată de apelanta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu intimatul C_____ C______, împotriva sentinței civile nr. 1446/2015 din 30.09.2015 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, prin reprezentant convențional, avocat P______-M_______ S_______, cu delegație de substituire a domnului avocat H_____ D____, lipsă fiind reprezentantul legal al apelantei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată; intimatul nu a depus raportul cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, astfel cum i s-a pus în vedere; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Reprezentantul convențional al intimatului depune la dosarul cauzei delegația de substituire și raportul cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a societății debitoare.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.

Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond. Solicită să se aibă în vedere și concluziile scrise depuse la termenul anterior.

Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 394 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 1146/2015 din 30.09.2015, Tribunalul Iași a respins cererea formulată de Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu pârâtul C_____ C______.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că situația economico-financiară a debitoarei a avut de suferit ca urmare a mediului economic, a politicii bugetare, precum și a faptului că datoriile au crescut exponențial în condițiile specificului activității, creditării societății de către pârât și scăderii volumului vânzărilor.

Mai mult chiar, s-a remarcat intenția administratorului statutar de a plăti datoriile societății, dar și faptul că documentele solicitate de către lichidatorul judiciar au fost predate.

Pentru a se reține răspunderea patrimonială personală a organelor de conducere ale debitorului este necesar ca reprezentanții reclamantei să facă dovada concretă a celor invocate în petitul cererii.

Astfel, nu a rezultat din nicio dovadă concretă faptul că pârâtul a utilizat fonduri din averea debitoarei pentru folosul său propriu, intenționând astfel să producă prejudicii patrimoniale creditoarei bugetare, faptul acumulării de datorii constituind un aspect care nu a putut fi controlat și stopat de către pârât.

Activitatea pârâtului de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cel dintâi. S-a dedus că administratorul statutar a mizat pe redresarea situației financiare a societății, dar mediul economic nu a fost propice acestui efect, datoriile generate crescând și conducând la declinul acesteia.

Această activitate este sancționată de către dispozițiile art. 138 lit. e din lege în condițiile în care, prin derularea ei, s-ar întruni condițiile cauzalității dintre faptă și prejudiciul resimțit în patrimoniul creditorilor.

Însă, reclamanta s-a limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce privește culpa pârâtului, care, chiar întemeiate fiind, nu au putut forma convingerea instanței că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată și, totodată, la insolvența firmei.

Prezumția invocată de către reprezentanții reclamantei nu are la bază un suport probatoriu adecvat, ea fiind rezultatul analizei datelor înscrise în raportările fiscale ale debitoarei, pe baza cărora aceștia au făcut deducții de vinovăție a pârâtului.

Prin urmare, nu s- a putut reține o prezumție conform căreia, în condițiile în care pârâtul a continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat.

Prezumția de vinovăție pe care creditoarea bugetară și-a întemeiat cererea nu poate fi avută în vedere decât în coroborare cu susțineri concrete care să sublinieze vinovăția intențională a pârâtului.

În susținerea celor afirmate, reprezentanții reclamantei nu au făcut decât să prezume, fără niciun fel de dovadă concretă, că pârâtul a desfășurat o activitate în urma căreia, în mod intenționat și premeditat, creditoarea bugetară ar fi suferit un prejudiciu patrimonial.

Fără dovada concretă a faptului vinovăției pârâtului, doar în baza concluziilor singulare că nu au fost recuperate creanțele debitoarei de la alți parteneri comerciali și că nu au mai fost făcute cuvenitele raportări fiscale, cererea formulată nu a putut fi primită.

În consecință, instanța a considerat că nu poate, doar în baza acestor aprecieri, să dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului și a respins cererea, ca neîntemeiată.

Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a declarat apel, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului, se susține că starea de insolvabilitate a debitoarei, constatată de judecătorul sindic prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, se datorează și acelor fapte limitativ prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, fapte ce au permis acumularea de creanțe fiscale față de creditoarea bugetară .

In conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr.85/2006, scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. In consecință, scopul legii este acela de a realiza o maximizare a averii debitorului și de satisfacere într-un cuantum cât mai ridicat a creanțelor creditorilor.

Întrucât raportul dintre administrator și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, «obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute în această lege », consideră apelanta că acesta se face vinovat de ajungerea în stare de insolvență a debitoarei.

De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul este oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Or, potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.

Administratorul cu puteri depline este cel care a avut, în fapt și în drept, conducerea societății debitoare, situația financiară a S.C. „Andry Clau” SRL. fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentantul acesteia.

Simpla constatare a stării de insolvență, constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct, neplata datoriilor scadente față de creditori și, implicit, prejudicierea acestora.

In ceea ce privește vinovăția reprezentantului debitoarei, potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul comercial, răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă.

Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială având ca scop al reglementării sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate a căror finalitate rezidă în satisfacerea necesității acoperirii pasivului debitoarei falite.

Culpa organelor de conducere ale debitoarei constă în aceea că, deși societatea debitoare se află în stare de insolvență prin acumularea unei datorii ce depășea valoarea prag, prin lipsa plăților într-o perioadă mai mare de 30 de zile, aceasta a dispus continuarea unei activități în detrimentul creditorilor, acumulând noi datorii. Aceasta nu denotă decât lipsa de interes a administratorului pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege că activitatea desfășurată nu a urmărit decât realizarea unor interese personale.

Cu privire la fapta imputată intimatului, prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, apreciază apelanta că răspunderea în baza acestor texte de lege se poate institui numai dacă s-a făcut dovada tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv a faptului că activitatea societății a continuat în interesul personal al organelor de conducere, a culpei pârâtului și a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Activitatea de folosire a bunurilor și creditelor societății presupune săvârșirea unor fapte ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor sau fondurilor bănești ale societății de la scopul lor firesc într-o utilizare frauduloasă, respectiv în interes propriu sau al unor terțe persoane.

Utilizarea, în sens material sau în sens juridic a bunurilor persoanei juridice, se raportează la ansamblul averii debitorului și la toate categoriile de bunuri corporale sau incorporale, precum și la toate drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale. Folosința se definește ca fiind fapta de a servi de un lucru contrar interesului persoanei juridice și în scopul profitului personal sau al altei entități.

Data deschiderii procedurii este cea la care se face analiza răspunderii civile delictuale a unei persoane prin folosirea bunurilor sau a banilor unei persoane juridice și crearea unui profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane.

Situația premisa a antrenării răspunderii patrimoniale a administratorului societății este strict legată de constatările lichidatorului judiciar în raportul cauzal, care confirmă că insolvență debitoarei se datorează, în primul rând, datoriilor pe care le are la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale, dar și datorită faptului că debitoarea nu a valorificat stocurile, astfel încât să își acopere o parte din datorii.

S-a constatat faptul că, la data deschiderii procedurii, societatea ar fi trebuit să aibă stocuri și disponibilități bănești de 109.712 lei, conform bilanțului prescurtat la data de 31.12.2010.

Apreciază apelanta că s-a făcut dovada că aceste sume ar fi trebuit să existe în contul societății, iar, pe altă parte, dat fiind cuantumul creanței datorate, se poate prezuma că societatea a intrat în procedura insolvenței și datorită detunării acestor sume.

În condițiile în care bunurile societății nu au fost folosite pentru achitarea datoriilor societății, se poate presupune că această împrejurare a avut influențe negative asupra capacității de plată a debitoarei.

Față de aceste aspecte, solicită instanței să rețină că, prin faptele stabilite în sarcina pârâtului intimat, acesta a determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență, încălcând obligațiile elementare instituite în sarcina oricărui administrator. E

Astfel, este evidentă legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtului, de a folosi banii și bunurile societății și starea de insolvență în care aceasta a ajuns.

Privitor la angajarea răspunderii personale a pârâtului pentru fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, consideră apelanta că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii raportat la acest text de lege.

În cauza, nu numai ca exista prezumția de sustragere a bunurilor din patrimoniul societății de la executarea presupusa de procedura insolvenței, ci exista însăși dovada ca debitoarea, prin reprezentanții săi, a avut intenția de a ascunde si sustrage de la urmărire bunurile si a prejudicia creditorii prin aceste acțiuni.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, solicitând respingerea apelului formulat, ca netemeinic, și păstrarea sentinței tribunalului.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că apelul nu este întemeiat.

În acest sens, Curtea constată că, prin cererea cu care a învestit tribunalul, Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a solicitat stabilirea răspunderii personale a pârâtului, C_____ C______, în calitate de administrator statutar al _____________________, în limita pasivului debitoarei ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor.

Reclamanta - apelantă și - a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 138 alin.1 lit. a, e din Legea nr. 85/2006.

Potrivit prevederilor art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege.

Astfel, Curtea notează că natura juridică a răspunderii administratorului, potrivit conținutului art. 138 din Legea nr. 85/2006, este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind atrasă răspunderea delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție, condiții care capătă – în această situație - unele conotații speciale.

Caracterul special al răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în stare de insolvență- și are o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind, uneori, că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.

Pe de altă parte, plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta.

Administratorul, chiar dacă a provocat insolvența, este ținut să răspundă în raport cu consecințele faptelor sale față de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.

În cazul insolvenței și al falimentului, prejudiciul este provocat societății și se concretizează, pe de o parte, în starea de insolvență în care societatea este plasată prin faptul ilicit, iar, pe de altă parte, în dauna efectivă și cuantificabilă printr-o apreciere pecuniară.

Rațiunea acestei interpretări rezidă chiar din prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de persoanele stabilite de această lege, parte care trebuie să exprime concordanța prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.

Prevederile art.138 lit. a din Legea nr.85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său ori al unor terțe persoane.

Apreciază Curtea că reținerea acestui caz de răspundere presupune să se facă dovada certă a utilizării bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane.

Cu privire la fapta prevăzută la lit. e a art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea reține că aceasta vizează situația în care persoanele enumerate la alin.1 au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia.

În prezenta cauză, apelanta nu a produs nicio probă din care să rezulte că C_____ C______ ar fi folosit bunurile sau creditele societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane.

De asemenea, apelanta nu a probat că intimatul ar fi deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori că ar fi mărit in mod fictiv pasivul acesteia.

Referirea apelantei la raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței __________________ nu este întemeiată atât timp cât, în cuprinsul acestui raport, lichidatorul judiciar a reținut că insolvența se datorează unor cauze obiective și majoritatea externe societății, fără a exista culpa vreunei persoane din conducerea societății în producerea acestei stări.

Curtea nu poate primi nici susținerile apelantei referitoare la bunurile cu care figura debitoarea în bilanțul din anul 2010, deoarece __________________ a întocmit bilanțuri și în anii 2011 și 2012, iar în aceste bilanțuri societatea nu figurează cu stocuri sau disponibilități bănești, lichidatorul judiciar constatând, în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, că, în perioada 2010 – 2012, societatea a înregistrat un fond de rulment negativ, iar acest indicator a relevat nevoia permanentă de acoperire a datoriilor pe seama capitalurilor permanente, fondul de rulment fiind de – 176.528lei, la sfârșitul anului 2012.

Teoria Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași construită pe existența mandatului comercial nu are sprijin în materialul probator, constituind simple prezumții pe baza cărora nu poate fi atrasă răspunderea intimatului.

Curtea observă că nu poate fi primită nici susținerea apelantei privind răspunderea prezumată a administratorului societății debitoare, natura juridică a răspunderii prevăzută prin art.138 din Legea nr.85/2006 fiind – așa cum s - a menționat - aceea a răspunderii civile delictuale, pentru care trebuie probată întrunirea cumulativă și a condițiilor reglementate prin Codul civil.

Față de cele ce preced, Curtea reține că instanța de fond a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor articolului 138 alin.1 litera a, e din Legea nr.85/2006 atunci când a apreciat că reclamanta apelantă nu a făcut dovada existenței faptelor pretins săvârșite de către C_____ C______, a vinovăției acestuia și a existenței raportului de cauzalitate între faptele ilicite pretins săvârșite de intimat și starea de insolvență a debitoarei.

În consecință, în baza art.480 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, se va respinge apelul declarat de Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și se va păstra sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 1446/2015 din 30.09.2015 a Tribunalului Iași, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi - 2.02.2016.

Președinte, E____ G________		Judecător, G_______ P_____
	Grefier, A__-M____ P________

Redactat/Tehnoredactat: PG

Tehnoredactat: PAM

2 exemplare/24.02.2016

Tribunalul Iași: D__ A______