XXXXXXXXXXXXXXX (XXXXXXXXX)

ECLI:RO:CABUC:2016:052.xxxxxx

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 69/A

Ședința publică de la data de 18 ianuarie 2016

Președinte: R_____ A____ V_______ S____

Judecător: I_____ P______

Grefier: C______ L____

Pe rol apelul formulat de către apelanta-reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu intimatele-pârâte F_____ (F____ F____) M_______ D______ (F____ F____) A______ M_____ , împotriva Sentinței civile nr. 7069/17.09.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX având ca obiect - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsind părțile.

Procedură de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta-reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Față de dispozițiile art. 411 C.proc.civ. Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra apelului:

Prin Sentința civilă nr. 7069/17.09.2015 pronunțată de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă a fost respinsă cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului F_____ (F____ F____) M_______ astfel cum a fost formulată de D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE, reținându-se că nu s-a făcut dovada condițiilor răspunderii delictuale prevăzute de art. 138 lit. a, c, d sau g din Legea insolvenței.

Prin cererea de apel, apelanta-reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE a solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii.

Apelanta-reclamantă a reluat integral argumentele prezentate judecătorului-sindic, respectiv faptul că debitoarea deținea la deschiderea procedurii, conform evidenței scriptice, suma de 605 lei, iar din această sumă se puteau achita o parte din datoriile către bugetul de stat; întrucât pârâtele nu au justificat suma de 605 lei se impunea atragerea răspunderii conform art. 138 alin. 1 lit. a din Legea insolvenței; că, întrucât nu au cerut deschiderea procedurii, răspunderea se impune a fi antrenată și conform art. 138 alin. 1 lit. c; că, nu s-au întocmit balanțe contabile, astfel că răspunderea trebuie antrenată conform art. 138 alin. 1 lit. d; că, întrucât singurii creditori în procedură sunt creditorii bugetari, rezultă că pârâtele au dispus plata cu preferință a celorlalți creditori, fiind răspunzătoare în condițiile art. 138 alin. 1 lit. g.

Analizând apelul formulat de apelanta-reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE, văzând și dispozițiile art. 476/80 C.proc.civ., Curtea reține:

Cererea de chemare în judecată a vizat angajarea răspunderii patrimoniale în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a, c, d și g din Legea nr. 85/2006.

Astfel cum în mod corect a reținut judecătorul-sindic, răspunderea reglementată de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală.

Contrar opiniei exprimate de apelanta-reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE, din perspectiva condiției faptei ilicite există o diferență netă între răspunderea administratorului în baza art. 138 din Legea insolvenței, pe de o parte, și răspunderea administratorului față de societate ori răspunderea directă față de un creditor, pe de altă parte: răspunderea în caz de insolvență se poate antrena numai pentru faptele strict delimitate de art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței; răspunderea față de societate - ori, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, față de un creditor - poate fi antrenată, în baza art. 72-73 din Legea societăților comerciale, pentru orice faptă de încălcare a contractului de mandat dintre părți, precum și pentru orice faptă de încălcare a atribuțiilor și obligațiilor administratorului ce rezultă din lege. Prezumția de culpă a administratorului statutar există doar în cazul acțiunii directe prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990; dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie nicio prezumție de culpă, reclamantul fiind ținut a proba toate elementele răspunderii civile.

Omisiunea formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu poate contribui la incapacitatea de plată în sensul art. 138 alin. 1 lit. c din Legea insolvenței, pentru că o astfel de omisiune este ulterioară apariției stării de insolvență și nu anterioară, astfel încât nu se poate constitui într-o cauză a insolvenței. Mai mult, continuarea activității societății nu poate fi interpretată în sensul aplicării dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 întrucât dispozițiile legale nu se referă la întreaga activitate a societății, ci la o anume activitate, precizată, ce nu ar corespunde interesului social, de realizare a profitului, ci dimpotrivă, ar prejudicia vădit societatea; textul de lege se referă la continuarea ”unei activități”, și nu la continuarea ”activității”. Apelanta-reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE nu a indicat nicio activitate concretă a cărei continuare ar fi fost susceptibilă a determina incapacitatea de plată și, în plus, nu a identificat ”interesul personal” care ar fi determinat continuarea unei activități.

În ce privește dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, se constată că s-a afirmat omisiunea raportărilor contabile, apreciindu-se că această omisiune prezumă neținerea contabilității în conformitate cu legea.

Se observă însă că prezumțiile sunt definite ca fiind consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut. Prezumția reprezintă așadar un mijloc de probă indirect, ce permite stabilirea adevărului necunoscut pornind de la fapte cunoscute. Prezumțiile simple, cum sunt cele susținute de apelanta-reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE, nu pot fi reținute de judecătorul fondului decât în măsura în care prezintă „o greutate și puterea de a naște probabilitatea”, conform art. 329 C.proc.civ. În cauză nu s-a administrat însă nicio probă care să ofere indicii cu privire la nelegalitatea înregistrărilor și de natură să confere „greutate” prezumției – aceasta în condițiile în care exista obligația chiar a persoanelor cu atribuții de control financiar de a controla legalitatea contabilității și, în cazul în care constată încălcări, de a dispune aplicarea sancțiunilor contravenționale, conform art. 41-2 din Legea nr. 82/1991.

Dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a se referă la folosirea bunurilor societății în folos propriu ori în folosul unei terțe persoane, folosință care a determinat, prin lipsirea debitorului de aceasta, starea de insolvență. Se observă că existența unor lichidități în cuantum infim – 650 lei, chiar presupunând că aceste lichidități au fost însușite de pârâtele-intimate și nu au fost reținute de bancă în vederea stingerii comisioanelor de administrare a contului, nu era susceptibilă a genera starea de insolvență (datoriile societății fiind, potrivit susținerilor apelantei înseși, în cuantum de 134.583 lei).

Referirea la prevederile art. 138 alin. 1 lit. g este bazată exclusiv pe „convingerea” apelantei că o societate nu poate avea exclusiv creditori bugetari, fără a se face nicio probă în raport de dispozițiile art. 138 lit. g din Legea insolvenței, dispoziții ce impun probarea faptului că starea de insolvență a fost provocată printr-o plată preferențială, dispusă în luna precedentă încetării plăților. Se impuneau astfel a fi dovedite următoarele condiții: există o plată preferențială; plata a fost dispusă nu mai devreme de o lună înainte de instalarea stării de insolvență; starea de insolvență a apărut tocmai în consecința acestei plăți. Niciuna din aceste condiții nu a fost probată.

Pentru aceste considerente, reținând că Sentința civilă nr. 7069/17.09.2015 pronunțată de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă este legală și temeinică sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 8 din Legea nr. 85/2006 și art. 480 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de către apelanta-reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în BUCUREȘTI, SECTOR 2, _____________________, împotriva Sentinței civile nr. 7069/17.09.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatele-pârâte F_____ (F____ F____) M_______ cu domiciliul în sector 6, București, ___________________, ______________. 1, ____________>D______ (F____ F____) A______ M_____ , cu domiciliul în sector 6, București, ___________________, ______________. 1, ________________________> Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 ianuarie 2016.