Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 375/2015

Ședința publică de la 25 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A___ G_______

Judecător C______-A________ S_____

Judecător L______ P_________

Grefier A__-M____ P________

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenții Ș_____ F_____ și Ș_____ A__ E____ în contradictoriu cu lichidatorul L_________ C______ 2003 SPRL, împotriva sentinței civile nr. 329 din data de 18.02.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul având ca obiecta angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 11.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la 18.05.2015, când, pentru același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei civile de față:

Prin sentința civilă nr. 329/18.02.2015 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II civilă-faliment s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ș_____ A__ E____ și în consecință s-a respins acțiunea formulată de lichidatorul judiciar L_________ C______ 2003 SPRL în contradictoriu cu pârâta Ș_____ A__ E____ din ____________________, jud. Iași.

Totodată, s-a admis acțiunea formulată de către lichidatorul judiciar L_________ C______ 2003 SPRL, în contradictoriu cu pârâtul Ș_____ F_____ din ____________________, jud. Iași, în calitate de administrator al debitorului _____________________ și s-a stabilit răspunderea personală a pârâtului pentru pasivul debitorului falit _____________________ în sensul că îl obligă să acopere pasivului debitoarei rezultând din tabelul definitiv al creanțelor.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut că pârâta Ș_____ A__ E____ nu a deținut o funcție de conducere, fiind exonerată de răspundere în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței.

Pe fond, a reținut că pârâtul Ș_____ F_____ nu a predat documentele debitoarei către lichidatorul judiciar,. invocând dispariția acestora din imobilul unde au fost depozitate; susține pârâtul că acest fapt a avut loc în perioada cât a fost plecat din țară – 01.04.2010 – 30.11.2012.

Ori, pârâtul a făcut plăți către societatea bancară creditoare BRD GSG Iași respectiv către B__ M______ chiar în această perioadă în care susține că a fost plecat din țară.

Instanța a remarcat astfel aspecte neconcordante în ceea ce privește susținerile pârâtului.

Pe de altă parte, din analiza ultimelor documente contabile depuse la instituțiile statului, rezultă că debitoarea era înregistrată la nivelul exercițiului financiar din 2010 cu active circulante în valoare de 640.730 lei din care stocuri de 27.015 lei, disponibil în casierie și conturi de 49.533 lei respectiv creanțe nerecuperate de 564.182 lei.

Se remarcă astfel că debitoarea a avut capacitatea economică de a-și achita obligațiile fiscale respectiv către ceilalți creditori, dacă administratorul statutar și-ar fi manifestat interesul recuperării creanțelor, transformării în lichidități a stocurilor de marfă în scopul achitării datoriilor. Ori, acesta a preferat să plece din țară chiar în perioada când raportările contabile nu au mai fost efectuate și efectiv să abandoneze activitatea debitoarei.

Răspunderea instituită de dispozițiile art. 138 este o formă specială de răspundere delictuală, derogatorie de la dreptul comun (art. 998-999 din Codul civil), instituită în vederea acoperirii pasivului rămas neacoperit prin lichidare. Astfel, în reglementarea art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea administratorilor nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea culpabilă a vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a – g ale alin. 1 al articolului menționat, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită, cu condiția ca acest prejudiciu să se regăsească în pasivul rămas neacoperit sau ce va rămâne neacoperit la închiderea procedurii.

Reținând teza răspunderii civile delictuale, instanța a apreciat că în speță, trebuie dovedite toate elementele răspunderii civile delictuale .

Instanța a observat, cu privire la fapta ilicită prevăzută de art. 138 lit. a și e din Legea 85/2006, faptul că activitatea pârâtei se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și e, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit in mod fictiv pasivul acesteia în condițiile în care s-a dovedit că administratorul statutar a omis cu intenție să informeze organele fiscale asupra activității comerciale derulate în cadrul debitoarei.

Debitoarea a avut capacitate de plată a debitelor, dar administratorul statutar a abandonat o perioadă îndelungată activitatea, nu s-a mai îngrijit de arhiva economico-financiară a societății, de recuperarea creanțelor ori de transformarea în lichidități a stocurilor de marfă. S-a concentrat în special în a plăti o parte din ratele unui imobil luat cu credit acordat de BRD GSG SA Iași, urmărind ca acesta să nu facă obiectul unei executări silite la B__ M______.

Cu privire la fapta ilicită prevăzută in art. 138 lit. d din legea 85/2006 constând în ținerea unei contabilități fictive, ascunderea sau distrugerea unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea, a reținut că ținerea contabilității reflectă înregistrarea operațiunilor efectuate de debitor și oferă creditorilor posibilitatea verificării acestora, sub aspectul legalității lor, a solvabilității debitorului.

Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea 82/1991 și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte ce au determinat ajungerea debitorului in stare de insolvență.

Chiar dacă documentele debitorului au dispărut la un moment dat, astfel cum susține pârâtul, acesta a preferat să abandoneze o perioadă îndelungată de timp activitatea societății, nemaiînteresându-se de continuarea ei ori de plata debitelor decât în mod excepțional, prin plățile efectuate către BRD GSG SA Iași ori B__ M______ în scopul împiedicării unei executări silite.

Sub acest aspect, nepredarea către lichidator a actelor prevăzute in art. 28 din Legea 85/2006 echivalează cu neținerea contabilității în conformitate cu legea. Mai mult, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a administratorului societății în insolvență, reclamantul a dovedit săvârșirea de către pârât a mai multor fapte din cele prevăzute de art. 138 din lege, cât și legătura de cauzalitate dintre această faptă si ajungerea debitorului în stare de insolvență.

Cu privire la fapta ilicită prevăzută in art. 138 lit. c din legea 85/2006 a reținut că pârâtul a continuat chiar și după ce debitoarea a intrat în incapacitate de plăți să deruleze o activitate generatoare de prejudicii în patrimoniul creditorilor.

Se remarcă faptul că deși numărul de salariați a scăzut din 2007 până în 2010 la 0 (zero), debitorul a înregistrat în mod constant datorii către creditori și că pârâtul a refuzat să solicite protecția legii 85/2006 și să facă aplicarea disp. art. 27.

Reclamantul a dovedit în concret raportul de cauzalitate între nepredarea actelor contabile de către pârâtul-administrator (faptă pe care o transformă _________________________ a neținerii contabilității) și ajungerea societății în stare de insolvență. Sub acest aspect, reclamantul a arătat că atitudinea de indiferență și totalul dezinteres manifestat de intimat față de procedura de insolvență, denotă si un dezinteres in administrarea societății si achitarea datoriilor, împrejurare ce a dus in final la insolvența debitorului.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ș_____ F_____ și Ș_____ A__ E____.

Recurentul Ș_____ F_____ a invocat faptul că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii ( potrivit art. 304 pct 9 Cod procedură civilă), iar în același timp, este rezultatul interpretării greșite a probelor administrate în cauză, respectiv al omisiunii de a se pronunța asupra unor mijloace de apărare ce au fost invocate ori asupra unor probe administrate ( potrivit art. 304¹ Cod procedură civilă).

În mod vădit eronat, prin interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, se susține că ar fi întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea insolvenței.

Pentru a se reține această ipoteză de angajare a răspunderii, trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, prima fiind aceea a existenței unui act de folosire a bunurilor ori creditelor societății comerciale. Pentru îndeplinirea acestei condiții impuse de lege, trebuie să se facă dovada cu probe neîndoielnice că sume de bani ori bunuri din patrimoniul societății au fost folosite de către administrator. În cauză, nu numai că nu face o asemenea dovadă, dar reclamanta s-a mulțumit să facă doar o afirmație, că existența creanțelor bugetare împotriva debitoarei semnifică faptul că veniturile debitoarei ar fi fost folosite în interesul personal al administratorului, reclamanta întrebuințând chiar și o exprimare confuză, unde pentru a pretinde săvârșirea faptei sancționate de legea insolvenței, asimilează veniturile societății comerciale cu creditele.

Pentru a se reține un act de folosire a bunurilor ori creditelor societății comerciale, trebuie să se facă dovada unui fapt pozitiv. Simpla existență în pasivul societății comerciale, supusă procedurii insolvenței, a unor debite față de bugetul consolidat nu are cum să echivaleze cu fapta de folosire a bunurilor ori a creditelor societății.

Această faptă trebuie săvârșită în interesul pârâtului ori al unei alte persoane. Pentru îndeplinirea acestei condiții, trebuie făcută dovada că prin folosirea bunurilor ori a creditelor societății s-a urmărit și s-a realizat crearea unui folos pentru pârât ori o terță persoană.

Cum s-a arătat mai sus, reclamanta face doar o simplă afirmație, relativă la pretinsa folosire în interes personal a veniturilor societății, iar judecătorul sindic a forțat stabilirea unei prezumții judecătorești, în sensul că nefiind plătite debitele, ar fi avut loc folosirea în interesul personal al administratorului societății debitoare.

Confuzia este deosebit de gravă, pentru că simplul fapt al neplății unor datorii, chiar dacă sunt de natură fiscală, nu echivalează cu urmărirea și realizarea unor foloase.

Deschiderea procedurii insolvenței asupra societății debitoare nu s-a făcut la cererea creditorului bugetar, ci la cererea BRD, care a declarat scadența anticipată a creditului luat de Ia aceasta bancă. Ca atare, nu se poate retine o legătură de cauzalitate, ca una din condițiile atragerii răspunderii personale, între nevirarea sumelor către bugetul de stat si _________________________________.

În mod vădit eronat, prin interpretarea greșită a dispozițiilor legale, se susține că ar fi întrunite premisele faptelor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea insolvenței.

Pentru a se reține această ipoteză de angajare a răspunderii, trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: 1.un act de dispunere a continuării unei activități comerciale. Nu există nici o dovadă a dispunerii de către administrator a continuării unei activități comerciale după ___________________________________ de plată. De altfel, hotărârea conține motive contradictorii, pentru că, pe de-o parte, se susține că administratorul statutar a abandonat o perioadă îndelungată activitatea, iar pe de altă parte, se susține că ar fi operantă cauza de angajare a răspunderii de la lit. c) a art 138 din Legea 85/2006, pe motiv că a desfășurat activitate. În mod greșit judecătorul sindic motivează că ar fi incidentă această cauză de atragere a răspunderii pe considerentul nepredării actelor contabile, împrejurare ce este străină de fapta descrisă la lit. c) a art. 138 din lege.

Se reproșează scăderea numărului de salariați în perioada 2007-2010, dar se ignoră faptul că în perioada 2007-2009, cifra de afaceri a societății a fost în creștere, în acești ani profitul societății fiind tot în continua creștere. D___ anul 2010 a fost încheiat cu o ușoară pierdere (303 lei). Atunci, cum se poate susține continuarea unei activități cu consecințe patrimoniale nefavorabile, când ani la rând societatea a înregistrat un profit semnificativ.

Existența datoriilor în patrimoniul societății nu poate fi considerată desfășurare de activitate îndreptată spre incapacitate de plată. În permanență, patrimoniul unei societăți va înregistra obligații; importantă este dinamica acestora și echilibrul între datoriile scadente și disponibilitățile necesare acoperirii lor;

Condiția continuării activității în interesul persoanei în sarcina căreia ar urma să se angajeze răspunderea pentru pasivul debitoarei nu este îndeplinită în cauză. Pentru a se reține continuarea activității în interes personal, trebuie să se facă dovada certă a urmăririi și realizării unor avantaje patrimoniale de către persoana în cauză. Or, nu există nici o probă care să ateste acest lucru.

Nici condiția continuării activității societății debitoare în interesul administratorului,care să fi dus în mod vădit la încetarea de plăți, nu este întrunită. Pentru satisfacerea acestei condiții, trebuie ca activitatea comercială a cărei continuare a fost dispusă să fie generatoare de pierdere, adică să contribuie la mărirea pasivului. Prin urmare, reclamanta trebuia să facă dovada atât a desfășurării de activități comerciale, precum și a pierderilor acumulate din respectiva activitate;

În ce privește cerința ca fapta de continuare a activității în interes personal care ducea în mod evident la încetarea de plăți să fi cauzat starea de insolventă, în mod greșit susține judecătorul primei instanțe că nepredarea actelor contabile de către pârâtul-administrator ar fi o prezumție absolută a neținerii contabilității și a ajungerii societății în insolvență. Este de observat că prezumțiile absolute sunt create numai prin dispoziții legale exprese.

Nu poate fi luată în considerare pentru angajarea răspunderii scăderea numărului de angajați în perioada 2007-2010 și existența debitelor în patrimoniul societății.

Dimpotrivă, trebuie reținută preocuparea administratorului pentru îmbunătățirea activității, care s-a soldat cu reducerea constantă a datoriilor. Altfel spus, administratorul s-a îngrijit de producerea de venituri care au fost întrebuințate conform legii, pentru plata datoriilor societății. în măsura în care disponibilul bănesc acumulat a permis, a acoperit datoriile societății, acestea scăzând de la 873.386 lei în anul 2007, la 531.258 lei în anul 2009 (în condițiile în care este de notorietate că în perioada 2008-2010 s-a manifestat cu agresivitate criza economică și blocajul financiar generalizat în țara noastră).

În mod greșit se susține că nepredarea actelor contabile după data deschiderii procedurii insolvenței ar constitui o cauză a stării de insolvență și trebuie să fie angajată răspunderea administratorului în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea insolvenței.

Pentru angajarea răspunderii în temeiul dispoziției legale la care face referire lichidatorul judiciar trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiții:

-să nu fie ținută contabilitatea în conformitate cu legea;

-lipsa ținerii contabilității în conformitate cu legea, să fi cauzat starea de insolvență. O asemenea condiție este îndeplinită atunci când neregulata ținere a contabilității face să nu se poată stabili volumul obligațiilor și drepturilor debitorului și să conducă la imposibilitatea plății datoriilor bănești.

Ținerea regulată a contabilității este demonstrată de faptul depunerii tuturor bilanțurilor și situațiilor financiare, aspect evocat chiar de către lichidatorul judiciar în cererea de chemare în judecată, unde arată că a avut acces la date de bilanț ale societății debitoare, date publicate pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice.

Chiar și în ce privește nedepunerea actelor menționate la art. 28 din Legea nr. 85/2006, acest lucru nu poate conduce la concluzia că societatea nu a ținut contabilitatea ori a ținut o evidență contabilă în mod necorespunzător, cum în mod greșit, se susține în motivarea hotărârii primei instanțe. Mai mult, nedepunerea actelor menționate la art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu are cum să constituie cauză a declanșării incapacității de plată/stării de insolvență, fiind vorba despre o împrejurare petrecută ulterior datei pronunțării sentinței de deschidere a procedurii insolvenței.

Este adevărat ca după deschiderea procedurii insolvenței nu a reușit să predea lichidatorului judiciar actele contabile așa cum sunt cerințele art. 35 alin. 1 din Legea 85/2006, dar asta nu înseamnă ca nepredarea acestor documente este echivalentă cu neținerea contabilității.

Instanța urmează sa constate ca recurentul s-a aflat in imposibilitate obiectivă de a preda documentele contabile. Astfel, la data 23.03.2011, cu o săptămâna înainte de deschiderea procedurii insolvenței, persoane necunoscute au intrat prin efracție in sediul societății situat in lași, ________________, ________________________ comercial, de unde au sustras o ________ bunuri, inclusiv cutiile in care se aflau actele societății. Sub acest aspect a formulat o plângere penala, care face obiectul dosarului penal nr 4029/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, așa cum facem dovada cu adresa nr xxxxxx/16.09.2014 emisă de IPJ Iași, Secția I Poliție. În aceste condiții nu pot fi acuzați de rea-credința privind nedepunerea actelor societății.

În mod greșit, se susține că ar constitui o cauză a stării de insolvență și trebuie să fie angajată răspunderea administratorului în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea insolvenței, pe motiv că ar fi deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori ar fi mărit în mod fictive pasivul, fapte ce s-ar fi concretizat în omiterea cu intenție de către administrator de a informa organele fiscal asupra activității comerciale derulate în cadrul debitoarei.

În primul rând, nu se poate susține că organele fiscale nu ar fi fost informate asupra activității comerciale derulate în cadrul debitoarei, atâta timp cât s-au depus bilanțurile asupra cărora s-a putut informa inclusiv lichidatorul prin consultarea paginii de internet a Ministerului Finanțelor.

Hotărârea nu cuprinde nici motivele pentru care susține întrunirea cerințelor de la art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea insolvenței, după cum nu indică nici un mijloc de probă care să dovedească vreuna dintre faptele enumerate de textul legal.

Stocurile nu au fost însușite de către administratorul societății, dat fiind că unele bunuri au fost sustrase cu ocazia furtului semnalat mai sus, iar altele au fost valorificate si cu banii obținuți fiind făcute plați către creditoarea BRD. În ceea ce privește suma de 49.533 lei, si aceasta a fost folosită in vederea diminuării debitului către BRD prin ordine de plată, recipisa de consemnare si chitanțe în valoare de 143.058 lei + 3.100 euro.

Referitor la suma de 546.182 lei reprezentând creanțe, nu se poate presupune ca a fost însușită de pârât, în condițiile în care trebuia recuperată de la debitorii _____________________, iar efectuarea unor astfel de demersuri este imposibilă cât timp evidențele contabile au fost sustrase (nu trebuie pierdut din vedere că una din atribuțiile lichidatorului este încasarea creanțelor din activul patrimonial al debitoarei aflate în procedura insolvenței, ceea ce înseamnă că nu are cum să i se reproșeze administratorului statutar că nu s-a preocupat de recuperarea creanțelor în cursul procedurii insolvenței).

Este de observat că fapta imputată prin cererea de chemare în judecată, adică nepredarea elementelor de activ, se situează după momentul deschiderii procedurii insolvenței. Ca atare, este de la sine înțeles ca, nici aceasta fapta nu a dus la _________________________________, neexistând legătura de cauzalitate dintre nepredarea activului si starea de insolvență a debitorului.

În altă ordine de idei, nu trebuie pierdut din vedere ca ________________________ _____________________ s-a datorat declarării scadentei anticipate a creditului luat de la BRD, credit contractat pentru achiziția apartamentului din Iași, _________________ ________________, imobil ce a fost achiziționat in vederea stabilirii sediului social, pentru a nu mai plăti chirie, așa cum se plătea pentru sediul din Iași Bulevardul Dacia, nr. 29, ________________. Apartamentul astfel achiziționat, a fost vândut de lichidatorul judiciar in cursul procedurii insolvenței. În schimb, pentru plata creditului către BRD pârâții au mai garantat cu alte doua spații comerciale proprietate personală si este de la sine înțeles că nu-și puteau submina interesele personale, riscând sa fie executați silit, prin contribuirea la intrarea _____________________ in insolvență.

Este inadmisibilă pretenția reclamantei de obligare a pârâtului la plata întregului pasiv al societății debitoare, iar hotărârea de admitere a acestei cereri este profund nelegală.

În conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) partea dispozitivă, „în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvente a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:...".

În dovedire, recurentul a depus la dosar adresa Secției 1 Poliție din 14.04.2015.

Prin întâmpinare, intimatul L_________ C______ 2003 SPRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, invocând atât lipsa bunurilor indicate în bilanțul contabil, neîncasarea creanțelor, cât și faptul că nu au fost predate documentele contabile solicitate pârâților, ceea ce prezumă săvârșirea faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei de interes a recurentei Ș_____ A__ E____ în promovarea recursului, acordând părților cuvântul atât asupra excepției, cât și asupra recursului promovat de Ș_____ F_____.

Analizând, cu prioritate, interesul pârâtei Ș_____ A__ E____ în promovarea căii de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că, față de soluția judecătorului sindic de respingere a acțiunii formulată împotriva acestei pârâte motivat de lipsa calității sale procesuale pasive, pârâta nu justifică niciun interes legitim, născut și actual în promovarea căii de atac și în cenzurarea hotărârii primei instanțe.

Prin urmare, instanța va respinge recursul formulat de pârâtă ca fiind lipsit de interes.

Cu privire la recursul formulat de pârâtul Ș_____ F_____, instanța reține următoarele:

Curtea constată că, prin cererea cu care a învestit tribunalul, reclamanta a solicitat stabilirea răspunderii personale a pârâților Ș_____ F_____ și Ș_____ A__ E____ în calitate de administratori ai societății S.C.” Romanian Media” S.R.L pentru pasivul rămas neacoperit al debitoarei, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. a), c), d) și e) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit prevederilor art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege.

Astfel, Curtea notează că natura juridică a răspunderii administratorului, potrivit conținutului art. 138 din Legea nr. 85/2006, este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind atrasă răspunderea delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, legătură de cauzalitate și vinovăție, condiții care capătă – în această situație - unele conotații speciale.

Caracterul special al răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, ale debitoarei față de creditoare - și are o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind, uneori, că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.

Prevederile art.138 lit. a) din Legea nr.85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său ori al unor terțe persoane.

Reținerea acestui caz de răspundere presupune să se facă dovada certă a utilizării bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane, precum și a legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârșită, ca una din condițiile răspunderii civile delictuale, și ajungerea societății în stare de insolvență.

În speță, tribunalul a admis cererea reclamantei de atragere a răspunderii personale a pârâtului Ș_____ F_____, acesta fiind obligat, în exclusivitate, la plata întregului pasiv al debitoarei , apreciindu-se că activitatea sa se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a) d) și e), referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea a desfășurat activitate economică, înregistrând, la nivelul anului 2010, active circulante de 640.730 lei, din care stocuri de 27.015 lei și disponibilități bănești în sumă de 49.533 lei și creanțe nerecuperate de 564.182 lei .

Așa cum rezultă din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei, aflat la filele 8-11 dosar, la nivelul anului 2010 valoarea totală a activului (în care se cuprind și creanțele ) era de 640.730 lei, valoarea datoriilor totale fiind de 544.346 lei, cauzele intrării societății în insolvență fiind imputabile administratorului societății.

Potrivit raportului arătat mai sus, nici gestiunea societății și nici actele acesteia nu au fost predate lichidatorului judiciar de către fosta conducere, neputând fi cunoscută situația societății, fapt care, coroborat cu lipsa activelor și a oricăror înscrisuri legate de nepredarea lor, conduce la concluzia că aceste active au fost folosite în scop personal și că nedepunerea declarațiilor și a documentelor societății a avut ca scop ascunderea situației societății.

Instanța de recurs reține că este pe deplin întemeiat raționamentul expus de instanță, potrivit cu care administratorul societății a folosit în interes personal activele societății, cu care puteau fi achitate în parte datoriile societății.

Faptul că fostul administrator nu a predat lichidatorului gestiunea și actele societății, nu a depus documente justificative referitoare la modul de utilizare a acestora și nu a răspuns notificărilor făcute de lichidatorul judiciar conduce la concluzia că a folosit în interes propriu bunurile persoanei juridice.

Curtea reține, în același timp, că raportul de cauzalitate cerut de art. 138 din Legea 85/2006 rezultă din împrejurarea că, prin neutilizarea activelor pentru achitarea datoriilor arătate mai sus, acestea au crescut, fiind adăugate accesorii și amenzi ce au ridicat valoarea pasivului.

Față de cele arătate mai sus, văzând și poziția recurentului, care nici la prima instanță și nici în recurs nu a oferit vreo justificare privind lipsa activelor societății și nici nu a administrat probe de natură să conducă la o altă concluzie privitoare la destinația lor, respectiv cu privire la întocmirea documentelor justificative cerute de lege, curtea constată că în mod judicios tribunalul a reținut ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii sale personale (raportul de cauzalitate dintre faptele arătate anterior și prejudiciul creditorilor, aflați în imposibilitate de a-și recupera creanțele prin valorificarea bunurilor și a creanțelor societății debitoare), pentru faptele prevăzute de lit. a) și d) ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește creanțele pe care debitoarea insolventă le are de încasat de la alte societăți, în valoare de 564.182 lei, se poate presupune că existența acestora în patrimoniul debitoarei poate naște un început de dovadă în sensul dispozițiilor art. 138 al 1 lit. a), însă fără alte probatorii și elemente care să ateste împrejurarea că aceste creanțe ar fi fost folosite cu scopul de a crea profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane, nu poate constitui temei suficient pentru imputarea contravalorii lor pârâtului.

În cauză nu s-au administrat probatorii care să ateste că pârâtul ar fi încasat în mod efectiv aceste creanțe, pe care le avea societatea și, ulterior, le-ar fi folosit în interesul său și nu în cel al debitoarei.

Instanța nu poate primi critica intimatului potrivit cu care răspunderea fostei conduceri trebuie atrasă pentru întregul pasiv al societății, având în vedere dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea (art. 138 alin.1), care prevăd ipoteza atragerii răspunderii personale și pentru o parte a pasivului, dar și probatoriul administrat în cauză, care relevă lipsa nejustificată doar a activelor însumând 76.548 lei.

Față de cele ce preced, Curtea reține că tribunalul a admis cererea reclamantei de atragere a răspunderii personale a pârâtului pentru întreg pasivul (inclusiv contravaloarea creanțelor) printr-o greșită aplicare a prevederilor art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, astfel că recursul pârâtului este fondat.

Critica recurentului referitoare la greșita reținere în sarcina pârâtului a faptei prevăzute de art.138 litera c) din Legea nr. 85/2006 este întemeiată.

În acest sens, Curtea reține că, potrivit art. 138 litera c) din Legea nr. 85/2006, răspunderea personală a administratorului statutar poate fi antrenată atunci când acesta a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

Dispozițiile art. 138 litera c) privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă, și continuarea activității în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.

Potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul lasă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea, în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.

Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorului îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvența este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.

Astfel, Curtea apreciază că art. 138 lit. c) nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.

Împrejurarea că societatea a continuat să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care aceasta acumula datorii la bugetul de stat, pe care nu reușea să le achite, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul personal al pârâtului recurent în continuarea activității.

Față de cele ce preced, Curtea constată că tribunalul a reținut greșit că sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii personale a pârâtului –intimat prevăzute de art. 138 lit c) din Legea nr. 85/2006.

În ce privește fapta prevăzută de art. 138 lit. d), instanța de recurs constată că nu s-a probat îndeplinirea tuturor condițiilor atragerii răspunderii personale a pârâtului (existența faptei, a vinovăției și nu în ultimul rând, existența raportului de cauzalitate între faptă și _________________________________).

Faptul nepredării documentelor către lichidator este ulterior intrării societății în insolvență, astfel că nu se poate reține existența raportului de cauzalitate între faptă și _________________________________.

Mai mult, din formularea acestui text de lege („au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”) rezultă cu evidență că aceste fapte nu pot fi săvârșite decât cu intenție, intenție ce nu a fost dovedită, descrierea faptelor fiind generală și întemeiată pe prezumții.

Prin urmare, și cu privire la această faptă s-a reținut greșit îndeplinirea tuturor condițiilor atragerii răspunderii personale a pârâtului.

Raportat la constatările anterioare ale instanței referitoare la atragerea răspunderii pârâtului pentru valoarea activelor nepredate, cercetarea criticilor recurentului privitoare la aceste active din perspectiva art. 138 lit e) din legea insolvenței este de prisos.

Pentru aceste considerente, constatând întemeiat recursul în limitele expuse, instanța îl va admite în temeiul disp. art.312 C.pr.civ. și va modifica sentința recurată, în sensul obligării pârâtului doar la plata părții din pasiv reprezentând contravaloarea activelor nepredate, în sumă de 76.548 lei.

În temeiul disp. art. 274, 276 C.pr.civ., instanța va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată (a onorariului de avocat) în sumă de 1000 lei din totalul de 3.000 lei solicitat, proporțional cu pretențiile admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca fiind lipsit de interes, recursul formulat de recurenta Ș_____ A__ E____.

Admite recursul declarat de recurentul Ș_____ F_____ împotriva sentinței civile nr. 329/2015 din 18.02.2015 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II Civilă F_______, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta L_________ C______ 2003 SPRL în contradictor cu pârâtul Ș_____ F_____.

Obligă pârâtul să suporte din averea personală o parte din pasivul rămas neacoperit al debitoarei _____________________, în limita sumei de 76.548 lei.

Obligă intimatul să plătească recurentului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.05.2015.

Președinte, L______ P_________	Judecător, A___ G_______	Judecător, C______-A________ S_____
	Grefier, A__-M____ P________

Redactat: P.L.

Tehnoredactat: P.A.M.

2 exemplare/23.06.2015

Tribunalul Iași: D__ A______