ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7423
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 04.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A______ M______ B____
GREFIER: L_____ L_______ F_________
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție” privind pe contestatorul C_______ C_______ în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. – B______ RUTIERĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fața de lipsa părților la prima strigare a cauzei, în temeiul art. 104, alin. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificând din oficiu la primul termen de judecată competența acestei instanțe, potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța deliberând, în temeiul art. 258 alin. 1 din Codul de procedură civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare pe baza înscrisurilor de la dosar.
I N S T A N Ț A,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 06.02.2015, sub nr. XXXXXXXXXXX, petentul C_______ C_______ în contradictoriu cu intimatul D.G.P.M.B.-B______ Rutieră a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 24.01.2015 ca fiind nelegal și netemeinic.
În fapt, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție este netemeinic deoarece nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Ca motive de nelegalitate a procesului-verbal, petentul a invocat faptul că CNP-ul din actul de sancționare nu corespunde cu cel real, iar descrierea faptei din procesul-verbal nu corespunde cu realitate topografică a intesecției unde s-a reținut săvârșirea contravenției.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu 20 lei taxa judiciară de timbru.
In susținerea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal de contravenție contestat și carte de identitate.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal încheiat ca fiind legal și temeinic.
În fapt, intimata a arătat că procesul-verbal încheiat cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, a fost încheiat ca urmare a constatărilor personale ale agentului constatator și petentului i-a fost aplicată o sancțiune în limite legale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.16 și 17 din OG 2/2001 și ale art. 52, alin. 1 din RAOUG 195/2002.
În dovedirea cererii intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de contravenție, cazierul contravențional al petentului. Totodată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la 24.01.2015 petentul a fost sancționat contravențional potrivit art. 100, alin. 3, lit. d OUG 195/2002 pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 52, alin. 1 din RAOUG 195/2002, pe motiv că la aceeași dată în jurul orelor 03.00, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX pe bulevardul C_________ Brânconveanu din direcția _____________________________ Olteniței, unde la virajul stânga pe ___________________ respectat culoarea roșie a semaforului electric care funcționa normal, aflându-se singur în autoturism.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
In prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil.
Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța constată că săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost constatată în mod personal de către agentul constatator, acesta încheind procesul-verbal în prezența petentului.
Cu privire la fapta reținută în sarcina petentului, instanța reține că între procesul-verbal și probele administrate există legătură, în sensul că acestea se coroborează, iar potrivit art. 249 C__ petentul nu a făcut dovada prin probele administrate că acesta nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa. Declarația martorului asistent va fi înlăturată din materialul probator având în vedere că acesta susține că nu a observat culoarea semaforului în momentul în care petentul a traversat intersecția.
Potrivit art. 100, alin 3, lit. d din OUG 195/2002 nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a-II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că fapta comisă de petent constituie contravenția prevăzută de articolele mai sus menționate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța constată că potrivit art. 98 alin. 4 din OUG 195/2002, clasa a–II-a de sancțiuni reprezintă o sancțiune de 4 sau 5 puncte-amendă.
Cu privire la sancțiunea aplicată, se constată că amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege, 4 puncte- amendă, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările și de modul de comitere a faptei.
În sensul celor de mai sus, se reține pericolul sporit al faptei comise de petent, care a circulat în localitatea București, într-o intersecție aglomerată,fără a respecta culoarea roșie a semaforului electric, punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice și pe a sa.
Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile este expres prevăzută de lege și obligatorie.
Față de dispozițiile legale amintite anterior instanța urmează să rețină că sancțiunile aplicate petentului sunt legale.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge acțiunea având ca obiect plângere contravențională, formulată de contestatorul C_______ C_______, cu domiciliul în sector 5 București, __________________, în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. – B______ RUTIERĂ, cu sediul în București, sector 3, _______________________. 9-15, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 24.01.2015 întocmit de D.G.P.M.B. – B______ Rutieră.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A______ M______ B____ L_____ L_______ F_________
Red./Dact./ Jud. A.M.B./4 ex./08.2015