Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CĂLĂRAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
1107/2013 din 26 iunie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI

SECȚIA CIVILĂ


SENTINȚA CIVILĂ Nr.1107/2013

Ședința publică de la 26 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N_____ M_______ T________

Grefier C______ V____


Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ privind pe reclamanta S.C. L & M S.R.L. CĂLĂRAȘI în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, având ca obiect anulare act administrativ taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cum și faptul că nu a depus relațiile solicitate de instanță la termenul anterior.

Tribunalul, având în vedere că la termenul anterior s-a dispus amânarea cauzei pentru ca reclamanta să depună relațiile solicitate, iar aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, solicitând judecarea cauzei în lipsă, reține dosarul în pronunțare.

INSTANȚA


Asupra cauzei de contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași sub nr.XXXXXXXXXXXX, reclamanta S.C. L&M SRL Călărași, cu sediul în Călărași, ____________________ Bis, jud. Călărași a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, cu sediul în Călărași, _________________________.6-8, jud. Călărași, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea adresei nr.7147/28.02.2013 emisă de pârâtă, corelativ cu obligarea acesteia la restituirea sumei de 124.798 lei și a dobânzii fiscale aferente, reprezentând taxa pentru emisii poluante achitată pentru 12 autovehicule, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta arată în esență, că în perioada anilor 2008-2013 a achiziționat un număr de 12 autoturisme pentru care a achitat taxa de poluare, respectiv taxa pentru emisii poluante, conform înscrisurilor pe care le anexează la dosar, iar pârâta a refuzat să îi restituie sumele achitate, în valoare totală de 124.798 lei, conform adresei de răspuns nr.7147/2013, a cărei anulare o solicită.

Solicită să se constate că taxele au fost achitate nelegal, susținând că dispozițiile dreptului intern sunt contrare celui comunitar, invocând art.25, 28 și 90 din TCE, care interzic taxele cu efect echivalent, măsurilor cu efect echivalent, precum și discriminarea produselor importate față de statul membru.

Cum cele 12 autovehicule sunt importate dintr-un stat membru UE, consideră că nu avea obligația să plătească taxele la înmatricularea pe teritoriul României, solicitând să fie aplicate dispozițiile dreptului comunitar, conform art.148 alin.2 din Constituția României.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri.

În drept, a invocat Legea nr.554/2004, art.90 din TCE și art.148 alin.2 din constituția româniei.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

După înregistrarea dosarului în procedura prealabilă, reclamanta a depus taxa de timbru comunicată de instanță.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate, arătând că este neîntemeiată în raport de dispozițiile dreptului intern, care o obliga la plata taxelor achitate pentru înmatricularea celor 12 autovehicule, susținând că nu sunt contrare dreptului comunitar, în baza căruia solicită să se constate că a achitat nelegal taxele a căror restituire o solicită.

În drept, a invocat art.205 C__..

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat să se constate că achitarea taxelor de poluare, respectiv emisii poluante, contravine art.90 paragraful 1 din TFUE, reluând susținerile formulate în acțiune.

La primul termen de judecată, instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea să depună la dosar actele de proveniență pentru fiecare dintre cele 12 autovehicule, traduse și cu semnătura traducătorului legalizată la notar, având în vedere că au fost depuse înscrisuri care nu sunt traduse în limba română și nu se poate stabili proveniența acestora, pentru a se verifica și stabili dacă au fost achiziționate dintr-un stat mebru UE și dacă au fost înmatriculate în statele de proveniență.

Reeclamanta nu a dat curs solicitării instanței, deși a fost amânată cauza pentru a fi depuse înscrisurile probatorii, motiv pentru care tribunalul constată că reclamanta a achiziționat 12 autovehicule, a achitat taxele de poluare, respectiv emisii poluante, conform chitanțelor depuse la dosar, că au fost înmatriculate pe teritoriul României, fiind depuse copiile cărților de identitate ale vehiculelor, însă nu s-a dovedit care este statul de proveniență și nici dacă au fost înmatriculate anterior achziționării de aceasta, deoarece înscrisurile depuse nu sunt traduse în limba româna.

Pe cale de consecință, în lipsa actelor doveditoare a situației de fapt descrisă, tribunalul urmează a respinge ca nedovedită acțiunea formulată de reclamanta S.C. L&M SRL Călărași împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, deoarece nu se poate verifica existența strării de discrimanre invocată și nici dacă dreptul intern contravine celui comunitar.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. L&M SRL Călărași împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Iunie 2013.


Președinte,

N_____ M_______ T________

Grefier,

C______ V____




Red.N.T________/09.07.2013

Tehnored.N.T________/C.V____

Ex.4/09.07.2013

2 _______________

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025