Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GALAŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
192/2015 din 06 februarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G_____

SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 192/2015

Ședința publică de la 06 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V_______ D_________

Grefier M_______ B_______ V______

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe reclamant M____ N_______ și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G_____ (ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANEȚELOR PUBLICE G_____), chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU, având ca obiect ,,anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că chemata în garanție nu a depus întâmpinare; s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care;

Tribunalul potrivit disp. art. 248 alin. 4 NCPC unește excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtă prin întâmpinare cu fondul cauzei.

Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea înregistrată sub numărul XXXXXXXXXXXXX pe rolul Tribunalului G_____, reclamanta M____ N_______ a solicitat instanței anularea Deciziei de calcul al taxei de poluare nr. xxxxxx/29.08.2011 și obligarea paratei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____ la restituirea sumei de 952 lei achitata cu titlul de taxa de poluare și nerestituită, plus dobânda, până la data restituirii integrale și efective a sumei.

Reclamanta si-a motivat acțiunea arătând că în anul 2011 a achiziționat un autoturism uzat marca Ford, înmatriculat în acel moment în Germania.

Pentru înmatricularea acestui autoturism in Romania, reclamanta a fost obligată sa achite o taxă de poluare de 1255 lei, din care i s-a restituit numai 303 lei.

Reclamanta consideră nelegală această decizie, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.

Legal citata, parata Administrația Județeană Finanțelor Publice G_____ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata si a invocat totodată excepțiile inadmisibilității si prescripției dreptului la acțiune față de disp.art.11 din OUG nr.50/2008, care instituie o procedura administrativa de restituire a taxei si fata de împrejurarea ca reclamanta nu a efectuat procedura prealabila prevăzuta de Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, precum și față de termenul de 3 ani de prescripție.

Totodată, parata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____ a formulat cerere de chemare in garanție a Administrației F_______ pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care parata ar putea cădea in pretenții in prezenta cauza.

In motivarea cererii de chemare in garanție, parata a arătat ca taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat , ci la bugetul chematei in garanție si se gestionează de către Administrația F_______ pentru Mediu București in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului .

Legal citata, chemata in garanție AFM BUCURESTI nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele :

Asupra excepției inadmisibilității, se retine ca problema care se pune în cauză este dacă există discriminare intre autoturismele second-hand achiziționate ________________ comunitar si înmatriculate pentru prima oara in Romania și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.

Art. 110 (fost 90) parg.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a Curții de Justiție a Comunității Europene că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa dovedită contrara normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Curtea Europeană de Justiție prin Decizia in cauza C____/Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in fata dreptului național ulterior.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), Curtea Europeană de Justiție a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor sarcina de a elimina această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond este obligat așadar să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră incat sa i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second - hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.

Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România are competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa se conchide că plata taxei de poluare este incompatibilă cu dispozițiile dreptului comunitar.

În aceste condiții se impune aplicarea directă a dreptului comunitar, fiind înlăturate normele contrare acestuia prevăzute de dreptul intern, indiferent dacă acestea din urmă sunt de natură substanțială ori procedurală.

A admite că dispozițiile dreptului comunitar se aplică numai în măsura în care sunt respectate normele procedurale interne, înseamnă a recunoaște doar ipotetic libertatea de circulație a mărfurilor.

Pentru aceste considerente, excepția inadmisibilității se privește drept nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, se reține că taxa de poluare este o taxă fiscală, astfel că este incident termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 135 C.pr.fiscală, excepția urmând a fi respinsă.

Pe fondul cauzei:

Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că la data de 02.08.2011, reclamanta a cumpărat un autoturism second-hand marca Ford, înmatriculat pentru prima data la 06.03.2002 în Germania.

Pentru înmatricularea acestui autoturism in Romania, reclamanta a achitat in contul Trezoreriei G_____ suma de 1.255 lei cu titlul de taxă de poluare auto, aspect dovedit cu chitanța _________ nr. xxxxxxx din 30.08.2011.

Din această sumă, reclamantei i s-a restituit de pârâtă suma de 303 lei( act fila 10 la dosar), rămânând nerecuperată suma de 952 lei.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:

1. Constituția României: de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

2. Jurisprudența Curții de Justiție Europene:. Prin Decizia în cauza C____/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.

Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul FIscal.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

La data de 18.06.2009, Curtea de Justiție Europeană a fost sesizată de Tribunalul Sibiu cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea articolului 90 din Tratat, întrebarea adresată fiind dacă taxa de poluare instituită prin O.G. 50/2008 este sau nu contrară legislației comunitare.

Prin Hotărârea Curții pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T___ împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei, s-a decis, răspunzând acestei întrebări preliminare că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.

În considerentele acestei hotărâri, s-a arătat că O.U.G. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre si, deci, ca taxa de poluare este contrara normelor comunitare.

Față de acestea, tribunalul constată că potrivit legislației comunitare suma plătită de reclamat nu a fost datorată, astfel că taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.

Pentru toate aceste motive instanța urmează sa admită acțiunea si sa dispună anularea Deciziei de calcul nr. xxxxxx din 29.08.2011 și obligarea paratei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____ la restituirea către reclamantă a taxei de poluare în cuantum de 952 lei, rămasă nerestituită.

Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____ va fi obligata să achite si folosul nerealizat, respectiv suma actualizata cu dobânda legala de la data plații pana la restituirea integrala si efectiva a sumei, potrivit Hotărârii CJUE din 18.04.2013 pronunțata in cauza C-565/11 si art. 124Cod fiscal.

Referitor la cererea de chemare in garanție a Administrației F_______ pentru Mediu București, formulata de parata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____, aceasta va fi admisă și va fi obligată chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____ suma de 952 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, plus dobânda legala de la data plații pana la data restituirii efective si integrale a sumei cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F_______ pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Se va lua act ca reclamanta nu solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune invocate de parata, ca nefondate.

Admite acțiunea formulată de reclamanta M____ N_______ domiciliată în G_____, ____________________, ______________, jud. G_____ în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G_____ (ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANEȚELOR PUBLICE G_____) cu sediul în G_____, ____________________, jud. G_____.

Dispune anularea Deciziei de calcul nr. xxxxxx/29.08.2011 emisă de pârâtă.

Obligă pe pârâta să restituie reclamantei suma de 952 lei încasată cu titlul de taxă de poluare, plus dobânda legală de la data plății (30.08.2011) până la rambursarea efectivă a sumei.

Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F_______ pentru Mediu București cu sediul în București, ______________________________. 294, corp A, sector 6, formulată de pârâta.

Obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 952 lei încasată cu titlul de taxă de poluare, plus dobânda legală de la data plății (30.08.2011) până la rambursarea efectivă a sumei.

Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Sub sancțiunea nulității, recursul se va depune la Tribunalul G_____.

Pronunțată în ședința publică din 06.02.2015.

Președinte,

V_______ D_________

Grefier,

M_______ B_______ V______

Red.V.D.

Tehnored.M.B.V. 5ex/09.03.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025