ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A NR.3581

Ședința publică din data de 02 iunie 2014

Președinte- S___ A___ L______

Judecători - N___ T_____

- T_______ E____

Grefier- S______ A__-E____

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S________ P_____ FINANȚE LOCALE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, _________________________, jud. Prahova, împotriva sentinței nr.186 pronunțată în data de 31 ianuarie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul T_____ S_____ M_____, domiciliat în Ploiești, ____________________ C, _________________________________.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-pârât S________ P_____ Finanțe Locale Ploiești reprezentat de consilier juridic Z_____ C_______ și intimatul-reclamant T_____ S_____ M_____ reprezentat de avocat Ș________ M_____ în substituire pentru avocat titular Ș________ R_____, în baza împuterniciri și a delegației de substituire pe care le depune la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că, recursul este motivat, aflat la primul termen de judecată și că, prin S________ registratură al instanței s-a depus întâmpinare din partea intimatului-reclamant, după care,

Reprezentantul intimatului reclamant T_____ S_____ M_____ a solicitat instanței a se constata nulitatea recursului, deoarece acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care pârâta a înțeles să le invoce in ceea ce privește hotărârea atacata.

Este adevărat ca potrivit dispozițiilor art. 304/1 Cod Procedura Civila recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod Procedura Civila, instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele, dar în realitate însă, ca și în ipoteza in care singura cale de atac admisa de lege este recursul, acesta își menține caracterul de cale extraordinara de atac.

Stabilirea prin lege a posibilității examinării recursului dincolo de motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod Procedura Civila nu înlătura obligația indicării si dezvoltării motivelor de modificare sau casare ale hotărârii atacate.( în acest sens -ICC] Sect. Corn. Dec. 115/2007 in J.S Corn. 2007 pag. 261-262]

Față de împrejurarea ca recurenta nu indica nici un text de lege incident in ceea ce privește nelegalitatea hotărârii atacate, iar din criticile formulate nu poate fi atras nici un motiv de casare.

Reprezentantul recurentului pârât S________ P_____ Finanțe Locale Ploiești a susținut că invocă dispozițiile art.302 coroborat cu art.304 și 304/1 Cod procedură civilă. Potrivit art.302 „recursul trebuie să conțină motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, dezvoltarea lor, sau după caz …”.

În drept temeiul cererii de recurs este art.299-304, 304/1 C.pr.civilă , instanța urmând a nu se limita la cazurile de casare prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă..

Curtea respinge excepția nulității recursului, recurenta prin reprezentant invocând prevederile art.299-304 Cod procedură civilă, recursul este legal formulat și luând act că nu mai sunt alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentului pârât S________ P_____ Finanțe Locale Ploiești a solicitat admiterea recursului, să se modifice sentința civilă atacată și pe cale de consecință respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

S-a precizat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea apreciind că reclamantul nu avea drept atribuție emiterea deciziilor de impunere, fapt care ar fi presupus calcularea obligațiilor fiscale, iar nu doar folosirea tehnicii de calcul, dar fapta săvârșita de reclamant si sancționat disciplinar a constat in neemiterea și neafișarea pe site a deciziilor de impunere pentru rolurile nominale unice aflate în evidenta fiscala a instituției si a căror baza de impunere nu a fost modificată.

Inspectorul de sector cel care gestionează dosarul fiscal al fiecărui contribuabil, introduce în baza de date ceea ce se declară de către contribuabil pe baza declarației fiscale. În urma introducerii acestor date Biroul Administrare și Evidență Informatizată care gestionează întreaga bază de date a instituției, în cazul acestui birou se realizează toate rapoartele necesare desfășurării activității. Inspectorul de sector nu calculează aceste obligații, pentru că nu este vorba de o modificare a bazei de impunere (care rămâne nemodificată) fiind introduse toate date de către inspector, Biroul Administrare și Evidență Informatizată din cadrul instituției recurente emite un simplu raport pe care îl afișează pe site, astfel încât Birul informatică nu trebuie să calculeze aceste obligații fiscale. Aceste obligații fiscal se introduc pe baza unei aplicații informatice, intimatul reclamant era coordonatorul șeful acestui programului informativ. Calculația se face printr-un program informativ. Nu se calculează obligațiile fiscale de mână, cu printr-o aplicație matematică.

Emiterea deciziilor de impunere pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodificată a fost si este sarcina exclusiva a Biroului Informatica si Administrarea Bazei de Date, birou care gestionează evidenta fiscala informatizata la nivelul instituției.

S-a interpretat greșit procedeul, astfel se arată că inspectorul fiscal de sector introduce datele pe baza declarației fiscale a contribuabilului, la care anexează diferite înscrisuri, în calculator, date ce se transmit Biroului de Informatică, ce gestionează întreaga bază de date. Nefiind vorba de o calculare de mână a datelor fiscale, acestea rezultă din aplicația informatică.

În ceea ce privește neindicarea nici unei dispoziții legale invocate de către instanța de fond care să permită acest procedeu de comunicare și mai ales faptul că instanța de fond a menționat faptul că lipsește o dispoziție scrisă dată de conducerea instituției, intimatul reclamant în calitatea sa de șef de birou a participat la fiecare ședință operativă din cadrul instituției, săptămânale prin care i s-a adus la cunoștință faptul că are obligația de a emite decizii de impunere și de a afișa pe site. A depus extrasele din procesele verbale din cadrul ședințelor operative, din cadrul cărora rezulta că această sarcină îi revenea intimatului reclamant.

Pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu doar pe baza unor dispoziții scrise și pe baza unor proceduri, a apreciat că există o fișă a postului în care fiecare salariat trebuie să își îndeplinească atribuțiile de serviciu.

În ceea ce privește aspectul că instanța de fond a menționat faptul că persoana care a formulat sesizarea este aceeași cu persoana care a emis decizia de sancționare, a solicitat a se avea în vedere dispozițiile art.27 alin.1 din Hotărârea de Guvern 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină și art.50 din același act normativ, coroborat cu art.78 din Legea nr.188/1999, prin care orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcționar public, fără a exista o excepție la enumerarea acestor persoane, poate depune o sesizare la comisia de disciplină. În speță persoana care a făcut sesizarea la comisia de disciplină este conducătorul unității, potrivit art.50 din HG 1348 /2007 persoana care aplică sancțiunea este conducătorul instituției, critică pe care o consideră întemeiată în ce privește recursul.

S-a solicitat admiterea recursului modificarea sentinței civile pronunțate de Tribunalul Prahova și să se respingă acțiunea.

Apărătorul intimatului reclamant T_____ S_____ M_____ a solicitat a se constata că recursul este nefondat , față de împrejurarea principală că recurenta nu a arătat în concret care sunt criticile pe care le aduce acestei hotărâri la instanța de fond , nefiind incidente textul de lege la care a făcut referire, iar nici la examinarea din oficiu nu rezultă că s-ar fi încălcat vre-o dispoziție legală. În recurs nu se reiterează mențiunile făcute la instanța de fond, dacă se va examina din oficiu se va constata că soluția pronunțată corespunde probatoriile administrate.

În realitate, recurenta a aplicat o sancțiune funcționarului public ce are calitatea de intimat – reclamant în cauză, fără a indica în concret care sunt sarcinile de serviciu pe care acestea le-ar fi încălcat și de asemenea fără a i se stabilit în plus față de fișa postului anumite îndatoririi pe care acesta în mod corect să nu le fi avut în vedere și care să fi contribuit la secționarea lui.

Corect instanța de fond a arătat că în ceea ce privește modalitatea de organizare a acestui serviciu nu i se poate reproșa contestatorului situațiile care sunt aplicație informatică pe care recurenta a achiziționat-o în cadrul unei achiziții publice ce nu a fost contestată, nefiind în sarcina intimatului să facă acest lucru. Faptul că conducerea unității este nemulțumită de modalitatea în care funcționează aplicația informatică, este o împrejurare de natură să conducă la alte situații, dar în nici un caz sancționarea contestatorului intimat în modalitatea în care a făcut-o recurenta. Totodată, tot din aceste motive reclamantului intimat i-a mai fost aplicată o altă sancțiune care a fost contestată respectiv a fost retrogradat pe o perioadă de 9 luni, în considerarea faptului că s-ar fi achiziționat această aplicație de la o societate din Târgoviște și datorită acestei împrejurări modalitatea în care își desfășoară activitatea este necorespunzătoare. Astfel cum s-a învederat contestatorul este un executant și nu are atribuții în a efectua cele invocate de către recurent, nefiindu-i făcute reproșuri concrete în ceea ce privește o situație punctuală, astfel că instanța a apreciat că în lipsa acestor împrejurări decizia trebuie sancționată cu nulitatea, întrucât nu știu ce li se reproșează în concret neavând posibilitatea de a se apăra, cea ce de altfel a avut în vedere instanța când a aplicat nulitatea pe acest aspect.

În ceea ce privește celelalte împrejurări susținute de recurenta pârâtă și care țin de modalitatea în care se realizează efectiv calculul deciziilor de impunere s-a arătat că aceasta nu intra efectiv în atribuțiile de serviciu ale contestatorului, la fiecare centru de colectare existau șefi de birouri cu studii de specialitate care colectau și înregistrau cererile. Nu se pot suprapune împrejurările și transfera în sarcina reclamantului, situații care intră în atribuțiile altor persoane și care lucrează în cadrul unității recurente.

Sub acest aspect modalitatea defectuoasă în care a fost organizată activitatea la sediul recurentei a fost sancționat de către instanța de fond, nefiind aduse argumente din care să rezulte că împrejurările reținute prin decizia emisă ar fi fost întemeiate.

O altă împrejurare pe care instanța de fond a detailat-o pe larg, ține de modalitatea în care intrau sau nu în sarcina contestatorului obligațiile ce i-ar fi fost trasate în cadrul unor ședințe de lucru, cu privire la afișarea deciziilor de impunere pentru persoanele față de care baza de impunere a rămas nemodificată. S-a arătat de către instanța de fond că nu există o dispoziție legală care să îl oblige la existența unor astfel de atribuții, astfel încât în lipsa unei dispoziții legale, dar și a unei dispoziții scrise, care să fi fost dată de conducere, sancționarea lui pentru aceste împrejurări a fost abuzivă, decizia de sancționare fiind emisă nelegal.

În ceea ce privește conflictul care există între conducere unității recurente și contestator, și această situație a fost sancționată de către instanța de fond, în lipsa unor arătări exprese în ceea ce privește atitudinea corespunzătoare a contestatorului, hotărârea recurată corespunde probatoriilor administrate. În realitate recurentei îi revenea sarcina probei, dar nu a reușit să dovedească neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unor sarcini de serviciu, astfel încât această sancțiune din cele patru aplicate în decurs de trei luni, prin ultima fiind destituit din funcție, sunt situații care dovedesc reaua credință a conducerii unității recurente, astfel încât a solicitat a se aprecia demersul judiciar ca neîntemeiat și obligarea la cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamantul T_____ S_____ M_____ a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S________ P_____ FINANȚE LOCALE PLOIEȘTI ca instanța, prin hotărârea ce se va pronunța, sa dispună anularea dispoziției nr. 779/12.12.2012 prin care s-a dispus sancționarea disciplinară cu diminuarea drepturilor salariale cu 10 % pe trei luni, precum si plata drepturilor salariale reținute in baza deciziei arătate.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că decizia contestată este nelegală și nefondată, întrucât nu este de competența sa ori a Biroului informatica, pe care îl conduce, de a emite deciziile de impunere, aceasta atribuție revenind compartimentelor care gestionează dosarele fiscale si respectiv inspectorilor fiscali; emiterea deciziilor de impunere in grup nu este ceruta de legislația interna, iar potrivit art. 86 C. pr. fiscala, decizia de impunere se emite pentru modificări ale bazei impozabile, iar nu si pentru materia impozabila nemodificata. Se mai arata de reclamant ca nu i s-au pus întrebări la care a refuzat sa răspundă, mai mult a dat si nota explicativa atunci când i s-a cerut.

In plus, in lipsa unei proceduri operaționale în care să se stipuleze clar pe ce surse de venit se emit, pe ce obiecte și la ce data anume a fost un motiv suplimentar care a dus la nefinalizarea operațiunilor. Obligația de informare a directorului pentru lipsa procedurii operaționale nu este atribuția de serviciu a reclamantului, a susținut acesta, ci a compartimentelor implicate in gestionarea materiei impozabile si emiterea deciziilor de impunere.

Prin întâmpinare paratul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiata, având în vedere că prin sesizarea nr. 59/01.11.2012, Directorul executiv-S_____ E____ D_________ a sesizat comisia de disciplina cu fapta savarsită de care funcționarul public de conducere - T_____ S_____ M_____ - Sef Birou informatica si administrarea bazei de date, in sensul ca acesta, in calitate de funcționar public de conducere nu a emis si afișat pe site deciziile de impunere pentru toate rolurile nominale unice existente in evidenta fiscala a instituției, precum si atitudinea total necorespunzătoare pe care a avut-o acesta față de conducătorul instituției.

Comisia de disciplina a dezbătut cauza cu care a fost sesizata si a încheiat raportul nr. 73/03.12.2012, apreciind ca prin fapta săvârșită de către reclamant au fost încălcate prevederile art. 44, 45 C. pr. fiscala, sens in care a fost propusa aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 77 alin. 3 lit. b din Legea nr. 188/1999.

A considerat paratul ca actul administrativ contestat a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de forma si fond impuse de legiuitor prin norme juridice imperative. Astfel, abaterea disciplinara reținuta in sarcina reclamantului consta in neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute la pct. 8 si 22 din Anexa la fisa postului nr. 64/25.11.2010. Susținerile reclamantului au fost reiterate si cu ocazia audierii din cadrul cercetării disciplinare si au fost înlăturate având în vedere că în repetate rânduri in cadrul ședințelor operative directorul executiv a însărcinat pe reclamant să emită si sa comunice prin publicitate (site) deciziile de impunere pe anii 2011 si 2012 pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodificata, datorita numărului mare de roluri nominale unice la nivelul mun. Ploiesti, dar si a costului ridicat al transmiterii acestora prin posta.

Reclamantul, in calitate de Sef Birou informatica si administrarea bazei de date avea obligația aducerii la cunoștința Directorului executiv motivele care au condus la neemiterea si necomunicarea prin publicitate a deciziilor de impunere pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodificata, atribuție neîndeplinita de acesta.

Cu privire la atitudinea total necorespunzătoare față de Directorul executiv al paratului din data de 31.10.2012, aparerile reclamantului sunt neîntemeiate si nefondate, prin audierea șefilor centrelor fiscale care au asista la convocarea din acea data care au confirmat in totalitate cele sesizate de către directorul executiv.

Prin sentința nr.186 pronunțată în data de 31 ianuarie 2014, Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulată de reclamantul T_____ S_____ M_____, în contradictoriu cu pârâtul S________ P_____ FINANȚE LOCALE PLOIEȘTI, a anulat decizia de sancționare disciplinară nr.779/12.12.2012 emisă de pârât și a obligat pârâtul la plata către reclamant a drepturilor salariale reținute în baza deciziei sus arătate și la plata către reclamant a sumei de 1860 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 779/12.12.2012 emisa de Directorul executiv din cadrul instituției parate s-a dispus sancționarea disciplinara a reclamantului, in calitate de funcționar public de conducere - Sef birou informatica si administrarea bazei de date cu diminuarea drepturilor salariale cu 10 % pe trei luni, conform, art. 77 alin. 3 lit. b din Legea nr. 188/1999.

In sarcina reclamantului s-au reținut o ________ motive care au stat la baza propunerii si individualizării sancțiunii disciplinare, respectiv neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute la punctele 8 si 22 din Anexa la Fisa postului nr. 64/25.11.2010, neglijenta repetata in rezolvarea lucrărilor, conduita necorespunzătoare a reclamantului in sensul atingerii prestigiului instituției publice, dar si inexistenta unor antecedente disciplinare.

Potrivit dispozițiilor art. 78 alin 3 din Legea nr. 188/1999, sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal.

In speța audierea reclamantului a fost consemnată in scris, așa cum rezulta din procesul-verbal al comisiei de disciplina încheiat la data de 12.11.2012. Totodată, cercetarea disciplinara a fost finalizata cu raportul nr. 73/03.12.2012 al comisiei de disciplina constituite in cadrul instituției parate. Acest raport face dovada efectuării procedurii de cercetare administrativa a faptelor sesizate si cuprinde propunerea de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Referitor la susținerea reclamantului ca nu a săvârșit nicio abatere disciplinara, se constata că art. 77 alin 2 din Legea nr. 188/1999 enumera limitativ faptele care constituie abatere disciplinara, respectiv: întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor; neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor; absențe nemotivate de la serviciu; nerespectarea în mod repetat a programului de lucru; intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal; nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter; manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea; desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic; refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu; încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici; alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției publice și funcționarilor publici.

Prin urmare, pentru a constitui abatere disciplinara, nu este suficient sa se constate o încălcare a unor atribuții de serviciu, ci se impune cumulativ ca respectiva încălcare să fie susceptibila de a fi încadrata in art. 77 alin 2 din Legea nr. 188/1999. Neregularitatea constând în neindicarea abaterii disciplinare dintre cele prevăzute de art. 77 alin 2 din Legea nr. 188/1999 nu poate atrage insa nulitatea actului de sancționare, întrucât din modalitatea de descriere a faptelor rezulta ca reclamantul a fost sancționat pentru refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu.

Instanța a constata că este adevărat ca în decizia contestata s-a menționat și neglijenta repetata in rezolvarea lucrărilor, adică si o alta abatere disciplinara dintre cele menționate la art. 77 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, dar aceasta fapta nu este descrisa in decizia de sancționare și a considerat in plus ca nici nu s-a aplicat vreo sancțiune in acest caz.

In ceea ce privește încălcarea punctelor 8 si 22 din Anexa la Fisa postului nr. 64/25.11.2010, se constata ca atribuțiile reclamantului raportat la punctele din fisa postului menționate constau in aceea ca persoana sancționata răspunde de respectarea legislației in domeniul tehnicii de calcul si al softului si îndeplinește si alte sarcini repartizate de conducere.

In acest sens, potrivit sesizării comisiei de disciplina, reclamantul avea obligația de a emite in __________________________ și afișarea lor pe site, sub forma unui tabel cu toți contribuabilii, prin biroul de informatica. În luna octombrie 2012 Directorul executiv al instituției parate a constatat faptul ca deciziile de impunere nu erau emise nici pentru anul 2011, nici pentru anul 2012, iar reclamantul a pretins ca deciziile de impunere se emit doar in anumite situații și ca anual se emit doar înștiințări de plata.

Cu privire la necesitatea emiterii deciziilor de impunere, directorul executiv a menționat în sesizarea formulata că declarația fiscala poate fi un titlu de creanța și asimilata unei decizii de impunere, doar in situația in care contribuabilul trebuie sa calculeze cuantumul obligațiilor fiscale. S-a mai arătat ca, întrucât in cuprinsul deciziei de impunere nu este stabilit si cuantumul creanței fiscale, organul fiscal avea obligația de a emite decizii de impunere. Lipsa deciziei de impunere poate atrage după sine contestarea sumelor datorate de către contribuabil.

Tribunalul a constatat ca reclamantul nu avea drept atribuție emiterea deciziilor de impunere, fapt care ar fi presupus calcularea obligațiilor fiscale, iar nu doar folosirea tehnicii de calcul și a softului. Tribunalul a apreciat că nu este competent in cauză sa cerceteze daca procedeul de emitere a deciziilor de impunere, inclusiv in modalitatea „în ____________________ tabel cu toți contribuabilii este legal, având in vedere faptul ca reclamantul nu putea avea o astfel de atribuție si nu exista din înscrisurile aflate la dosar împrejurarea că reclamantului i s-ar fi dat expres o astfel de însărcinare.

Separat insa de aceasta chestiune, în sesizarea formulata la comisia de disciplina se invoca si existenta unor probleme ale sistemului informatic, funcționarea cu deficiente a aplicației informatice, faptul ca centrele fiscale nu au primit de la Biroul informatica datele necesare operării in baza de date, lipsa de colaborare cu deținătorii licenței aplicației.

S-a constatat ca reclamantul a fost audiat de către comisia de disciplină cu privire la chestiuni legate de funcționarea sistemului informatic, dar aceasta fapta, respectiv neasigurarea funcționarii corespunzătoare a tehnicii de calcul si a softului nu a fost descrisa in actul de sancționare, situație în care devin aplicabile prevederile art. 50 alin. 3 lit. a din HG nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, conform cărora sub sancțiunea nulității absolute, actul administrativ de sancționare va cuprinde în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.

In ceea ce privește comunicarea deciziilor de impunere pe anii 2011 si 2012, în cazul contribuabililor a căror materie impozabila nu a fost modificata, tribunalul a constatat, din analiza notelor explicative date, precum si din procesul-verbal de audiere a reclamantului în fata comisiei de disciplina, ca aceasta problema s-a discutat in mod expres și ca obligația de a duce la îndeplinire aceasta activitate revenea reclamantului.

Totuși, tribunalul a constatat ca nu s-a indicat nicio dispoziție legala care sa permită acest procedeu de comunicare a deciziilor de impunere si, mai ales, lipsește o dispoziție scrisa data de conducerea instituției. In acest sens, potrivit dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate. Funcționarul public este obligat să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici.

Funcționarul public are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcționarul public are îndatorirea să aducă la cunoștință superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția astfel de situații.

Fără a cerceta dacă este legal procedeul emiterii in ____________________ impunere inclusiv in cazul nemodificării bazei de impunere, tribunalul a reținut ca aceasta împrejurare a fost perceputa diferit de către persoanele responsabile cu emiterea acestor decizii , iar directorul executiv in sesizarea formulata se referea la comunicarea deciziilor de impunere prin afișarea lor pe site pentru toate rolurile fiscale existente in evidenta instituției parate.

F___ de cele arătate de persoanele cu atribuții de conducere nu a rezultat clar dacă: deciziile de impunere se comunica prin afișare pe site numai pentru persoanele fizice sau și pentru persoanele juridice; daca aceasta modalitate de comunicare se efectua numai atunci când nu s-a modificat baza de impunere sau chiar si atunci când a intervenit o astfel de împrejurare; daca se comunica mai multe decizii de impunere, chiar si in ipoteza nemodificării bazei de impunere, atunci când pentru rolul fiscal au fost emise in trecut, succesiv, mai multe decizii de impunere.

Astfel tribunalul a constatat că nu este clară sarcina repartizata de conducerea instituției, mai ales ca în cuprinsul deciziei de sancționare disciplinară nr.779/12.12.2012 s-a menționat ca reclamantul a încălcat prevederile art. 44 si art. 45 cod de procedura fiscala.

Or, constatând-se că în sarcina reclamantului se stabilise obligația de comunicare a unor acte administrative fiscale în modalitatea afișării acestora pe site-ul instituției, s-a presupus ca anterior s-a încercat comunicarea acestor acte in celelalte modalități prevăzute de art. 44 cod de procedura fiscala. Din înscrisurile aflate la dosar nu rezulta o astfel de situație, ci dimpotrivă obligația reținuta a fi fost încălcată consta în necomunicarea deciziilor de impunere pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodificata. O astfel de obligație este insa lipsita de efecte juridice, întrucât atunci când baza de impunere rămâne nemodificata nu era necesară o manifestare noua de voința a organului fiscal in sensul emiterii unui act administrativ fiscal constând în emiterea deciziei de impunere. In plus, cerința respectării celorlalte modalități de comunicare prevăzute de art. 44 cod de procedura fiscala subzista si in acest caz, având in vedere decizia Curții Constituționale nr. 536/2011.

Astfel, dispoziția de comunicare a deciziilor de impunere pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodificata nu a fost data in scris, nu rezulta cu claritate, nu a fost însoțita de o procedura, nu are un fundament legal (chiar daca nu este nelegala), iar nerespectarea acesteia nu atrage nicio consecința.

Astfel, contrar celor arătate in dispoziția contestata, neîndeplinirea atribuției nu ridica o problema de inopozabilitate in sensul art. 45 cod de procedura fiscala, având in vedere ca deciziile de impunere comunicate in cazul nemodificării bazei impozabile nu par a fi emise in regim de drept public, in aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale, ci sunt reiterarea unor decizii de impunere ( ori a unor declarații fiscale asimilate deciziilor de impunere) emise în trecut. Totodată, comunicarea prin afișare pe site-ul instituției nu a fost precedata de parcurgerea celorlalte modalități de comunicare prevăzute de art. 44 cod de procedura fiscala.

Prin urmare, refuzul reclamantului de a îndeplini aceasta atribuție este îndreptățit.

În ce privește fapta constând in conduita necorespunzătoare a reclamantului in sensul ca acesta a adus atingere prestigiului instituției publice, s-a reținut din cuprinsul sesizării ca reclamantul a fost solicitat sa dea o nota explicativa și că, sesizând conținutul irelevant si neadevărat al notei explicative, directorul executiv a rugat reclamantul sa explice acest conținut, dar acesta a refuzat, considerându-se ca în acest mod a dat dovada de insubordonare și lipsa de respect fata de superiorul sau. Având in vedere că persoana care a formulat sesizarea este aceeași cu persoana care a emis decizia de sancționare disciplinară, dar si faptul ca aceasta persoana s-a pretins vătămată prin comportamentul reclamantului, chiar daca s-a considerat ca reclamantul a adus atingere prestigiului instituției publice, tribunalul a constatat ca nu s-a probat existenta unei astfel de urmări si ca totodată conflictul dedus comisiei de disciplina nu putea fi soluționat de însăși persoana care s-a simțit prejudiciată.

F___ de aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea, a anulat decizia de sancționare disciplinară nr.779/12.12.2012 emisă de pârât si a obligat pârâtul la plata către reclamant a drepturilor salariale reținute în baza deciziei sus arătate și a sumei de 1860 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S________ P_____ Finanțe Locale Ploiești, in baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 a solicitat admiterea căii de atac promovate, și pe cale de consecința sa se respingă acțiunea formulata de T_____ S_____ M_____, ca neîntemeiata, din următoarele considerente:

Instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea, apreciind ca „ reclamantul nu avea drept atribuție emiterea deciziilor de impunere, fapt care ar fi presupus calcularea obligațiilor fiscale, iar nu doar folosirea tehnicii de calcul si a softului”, ori fapta săvârșita de reclamant și sancționată disciplinar a constat în neemiterea și neafișarea pe site a deciziilor de impunere pentru toate rolurile nominale unice existente in evidenta fiscala a instituției si a căror baza de impunere a rămas nemodificata Emiterea deciziilor de impunere pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodifîcata a fost si este sarcina exclusiva a Biroului Informatica si Administrarea Bazei de Date, birou care gestionează evidenta fiscala informatizata la nivelul instituției.

Potrivit Regulamentului de Organizare si Funcționare si procedurilor existente la nivelul Serviciului P_____ Finanțe Locale Ploiești, dosarul fiscal al contribuabilului este gestionat de inspectorul de sector. Însa, ori de câte ori apar probleme in baza de date privind emiterea actelor in vederea stabilirii impozitelor si taxelor locale acestea se comunica spre soluționare Biroului Informatica si Administrarea Bazei de Date, birou coordonat de reclamant care gestiona întregul sistem de date si nu individual, ca in cazul inspectorului de sector, oferind posibilitatea emiterii unui raport de date centralizator, acest lucru fiindu-i solicitat de conducătorul instituției. Biroul Informatica si Administrarea Bazei de Date coordonat de reclamant gestiona toată baza de date a instituției, in cadrul acestuia realizându-se toate rapoartele necesare desfășurării activității si răspunde de consistența datelor.

Gestionarea materiei impozabile pe baza dosarelor fiscale a contribuabililor este sarcina inspectorului de sector, numai in ceea ce privește datele introduse in baza de date. Datele se găsesc in lista de date administrata si gestionata de Biroul Informatica si Administrarea Bazei de Date. Biroul Informatica si Administrarea Bazei de Date este cel care transmite datele referitoare la baza de date către structurile instituției si nu invers.

Potrivit Regulamentului de Organizare si Funcționare si fiselor de post, postarea documentelor pe site se face de Biroul Informatica si Administrarea Bazei de Date coordonat de reclamant.

Motivarea instanței de fond, dar si a reclamantului în sensul că nu intra în sarcina sa emiterea deciziei de impunere este neîntemeiata întrucât rapoartele cu decizii de impunere se emit informatic (nefiind vorba de emitere a unei decizii individuale), pentru toți contribuabilii, Biroul Informatica si Gestiune Baza de Date gestionând întreg sistemul informatic. De altfel, șefii serviciilor stabilire impozite si taxe persoane fizice nu au avut niciodată pe parola lor informatică aceste rapoarte privind deciziile de impunere, astfel încât sa fie posibila emiterea acestora de către altcineva decât Biroul Informatica si Gestiune Baza de date, care era singurul abilitat sa emită un astfel de raport si a cărui funcție publica de conducere era ocupata de însuși reclamantul.

De asemenea, instanța de fond în mod eronat a reținut ca „ reclamantul a fost audiat de către comisia de disciplina cu privire la chestiuni legate de funcționarea sistemului informatic....”, acest aspect a fost invocat de către reclamant cu ocazia audierii din data de 12.11.2012, in sensul ca deciziile de impunere pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodificata nu au fost emise si afișate pe site datorita deficientelor la programul informatic.

Referitor la neindicarea niciunei dispoziții legale „ care sa permită acest procedeu de comunicare a deciziilor de impunere si, mai ales lipsește o dispoziție scrisa data de conducerea instituției”, instanța de fond nu a analizat cu atenție dispozițiile legale in materie fiscala coroborate cu înscrisurile depuse in soluționarea cauzei de către instituția noastră.

Astfel, in repetate rânduri, in cadrul ședințelor operative ( 12.07.2010; 26.07.2010; 14.02.2011; 21.02.2011; 21.03.2011, etc. - conform proceselor verbale semnate de luare la cunoștința) Directorul executiv al Serviciului P_____ Finanțe Locale Ploiești a însărcinat pe funcționarul public de conducere T_____ S_____ M_____— Sef Birou Informatica si Administrarea Bazei de Date datorita numărului mare de roluri nominale unice la nivelul municipiului Ploiești, dar și a costului ridicat al transmiterii acestora prin posta sa emită si sa comunice prin publicitate ( site) deciziile de impunere pe anii 2011 si 2012 pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodificată, atribuție de serviciu neîndeplinită de către acesta.

In condițiile în care, decizia de impunere era, potrivit legii, act administrativ, iar in accepțiunea art. 41 din Codul de procedura fiscala, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, consideram ca, emiterea acestor decizii se face pentru a respecta prevederile punctului 44.1 al art.44 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OG 92/2003, organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite in sarcina contribuabilului prin actul administrativ, daca acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii

Emiterea in ____________________ impunere pentru toti contribuabilii aflați in baza de date la nivelul instituției si a căror baza de impunere a rămas nemodificata s-a dispus ca urmare a dispozițiilor art. 45 din O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedura fiscala și publicată potrivit dispozițiilor art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedura fiscala.

Potrivit art. 110 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 colectarea creanțelor fiscale se face in baza unui titlu de creanța sau al unui titlu executoriu, după caz și conform art. 110 alin. 3 din actul normativ mai sus menționat, titlul de creanța este actul prin care se stabilește si se individualizează creanța fiscala, cum sunt: decizia de impunere, declarația fiscala, decizia referitoare la obligații de plata accesorii si altele. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 141 alin. 1/1 din O.G, nr. 92/2003 niciun titlu executoriu nu se poate emite in absenta unui titlu de creanța in baza căruia se stabilesc creanțele fiscale principale si accesorii, conducând astfel la imposibilitatea legala a executării silite a contribuabililor cu debite restante la bugetul local in vederea recuperării acestora.

Neemiterea deciziei de impunere conduce la imposibilitatea demarării executării silite, care începe prin emiterea unei somații însoțita de titlul executoriu, aceasta generând un lanț întreg de prejudicii municipalității si confortului contribuabilului ploieștean.

Potrivit Regulamentului de Organizare si Funcționare, inspectorul de sector emite decizia de impunere in momentul operării in evidenta fiscala a declarației de impunere, insa pentru eficientizarea activității instituției este necesara transmiterea lor în grup si nu individual, astfel încât perioada de timp scursă între momentul emiterii deciziei de impunere si demararea procedurilor de executare silita sa fie cat mai scurta.

Referitor la aspectul că obligația de emitere a deciziilor de impunere aparține inspectorului de sector, s-a învederat că decizia de impunere se emite de către inspectorul de sector ori de cate ori se modifica baza de impunere, in cazul nemodificării, aceasta se emite prin aplicația informatica administrata de către Biroul Informatica si Administrarea Bazei de Date.

Cu privire la lipsa unei dispoziții scrise data de conducerea instituției, instanța de fond a menționat dispozițiile art. 45 din Legea nr. 188/1999 , dar reclamantul are prevăzut la punctul 22 din Anexa la Fisa Postului nr. 64/25.11.2010 îndeplinirea și a altor sarcini repartizate de conducere și a considerat recurenta că nu era necesară emiterea unei dispoziții scrise in vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu stabilite prin Fisa Postului, întrucât aceasta este o obligație prevăzuta de art. 43 si art. 45 din Legea nr. 188/1999 - Statutul funcționarilor publici.

Referitor la aspectul că persoana care a formulat sesizarea este aceeași cu persoana care a emis decizia de sancționare disciplinara, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare si funcționare a comisiilor de disciplina, sesizarea se poate formula de către orice persoana care se considera vătămata prin fapta unui funcționar public, fără a exista vreo excepția si o enumerare a persoanelor care pot depune sesizare la comisia de disciplina, atât timp cat îndeplinește condițiile prevăzute de art. 28 din actul normativ mai sus menționat. In ceea ce privește persoana care a aplicat sancțiunea disciplinara, aceasta obligație este prevăzuta la art. 50 din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare si funcționare a comisiilor de disciplina coroborate cu dispozițiile art. 78 din Legea nr. 188/1999 - Statutul funcționarilor publici, cu modificările si completările ulterioare.

În acest s-a arătat că în fapt, în data de 01.11.2012 a fost înregistrată sesizarea nr. xxxxxx formulată de Directorul Executiv și înaintată secretarului comisiei de disciplina, privind fapta săvârșită de funcționarul public de conducere Sef Birou Informatica și Administrarea Bazei de Date (in sensul ca acesta nu a emis si afișat pe site deciziile de impunere pentru toate rolurile nominale unice existente in evidenta fiscala a instituției si a căror baza de impunere a rămas nemodificata, precum si atitudinea total necorespunzătoare pe care a avut-o acesta față de conducătorul instituției), sesizare înregistrată sub nr. 59/01.11.2012 și înaintată președintelui comisiei de disciplină.

Conform art. 30 alin. 2 din H.G, nr. 1344/2007 - privind normele de organizare si funcționare a comisiilor de disciplina, membrii comisiei de disciplină au dispus citarea funcționarului public de conducere care a formulat sesizarea și a funcționarului public de conducere a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară pentru data de 12.11.2012, sens în care au fost emise și comunicate citațiile.

Audierea s-a consemnat in procesul verbal și în urma Încheierii audierilor, comisia de disciplina a dezbătut cauza pentru care a fost sesizata si a Încheiat raportul nr. 73/03.12.2012, apreciind ca prin fapta săvârșita de către reclamant au fost încălcate prevederile art. 44, 45 din O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare, sens în care a fost propusa aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzuta de art. 77 alin. 3 litera b din Legea m. 188/1999 - Statutul funcționarilor publici - Diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe trei luni. A menționat că raportul comisiei de disciplina nr. 73/03.12.2012 a fost comunicat reclamantului, astfel cum prevede art. 49 alin. 3 din H.G. nr. 1344/2007- privind normele de organizare si funcționare a comisiilor de disciplina si semnat de primire. Pe baza propunerii cuprinse in raportul comisiei de disciplina din data de 03.12.2012, persoana competenta a aplica sancțiunea disciplinara potrivit legii - respectiv directorul executiv al instituției - emite Decizia nr. 779/12.12,2012.

Analizând din perspectiva legalității, actul administrativ contestat, s-a învederat instanței ca acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de forma și de fond impuse de legiuitor prin norme juridice imperative. Astfel, abaterea disciplinara reținuta in sarcina reclamantului a constat in neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute în Anexa la Fisa postului nr. 64/25.11.2010, neglijenta repetată in rezolvarea lucrărilor, conduita necorespunzătoare a acestuia în sensul aducerii atingere prestigiului instituției publice, dar si inexistenta unor antecedente disciplinare.

Susținerile reclamantului din acțiune au fost reiterate si cu ocazia audierii din cadrul cercetării disciplinare, in sensul ca neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu se datorează aplicației informatice existente la nivelul instituției începând cu anul 2011, dar si lipsa unei proceduri cu privire la emiterea si comunicarea prin publicitate a deciziilor de impunere pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodificată, sunt neîntemeiate și au fost înlăturate conform celor menționate in raportul comisiei de disciplina, decizia de sancționare, a întâmpinării si a recursului.

Având in vedere faptul ca in ședința operativa s-a stabilit ca emiterea deciziilor de impunere in grup se va realiza de Biroul Informatica si Administrarea Bazei de Date, reclamantul in calitate de Sef Birou avea obligația de a informa Directorul Executiv al Serviciului P_____ Finanțe Locale Ploiești cu privire la ducerea la îndeplinire a acestei sarcini, iar in cazul neîndeplinirii motivele care au condus la neemiterea si necomunicarea prin publicitate a deciziilor de impunere pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodificata, atribuție neîndeplinită de acesta. Lipsa procedurii de emitere in ____________________ impunere pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodificata invocata de reclamant nu a fost adusa la cunoștința conducătorului instituției ca fiind un impediment in îndeplinirea sarcinilor trasate.

In ceea ce privește susținerea reclamantului referitoare la înștiințările de plata anuale si deciziile de impunere, acesta se afla ___________________, față de HG nr. nr. 1723/2004 privind aprobarea Programului de masuri pentru combaterea birocrației in activitatea de relații cu publicul, aceste înștiințările fiind simple acte de aducere la cunoștința contribuabililor a unor obligații legale, neproducând nicio vătămare, nefiind deci un act administrativ fiscal si neîntrunind caracteristicile unui act administrativ fiscal în accepțiunea dispozițiilor art. 41 si 43 din 0,G. nr. 92/2003 - Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare.

Cu privire la atitudinea total necorespunzătoare față de Directorul executiv al Serviciului P_____ Finanțe Locale Ploiești din data de 31.10.2012, apărările reclamantului sunt neîntemeiate si nefondate, prin audierea șefilor centrelor fiscale care au asistat la convocarea din acea data au confirmat in totalitate cele sesizate de către Directorul Executiv - S_____ E____ D_________.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecința să se respingă acțiunea ca neîntemeiata și să se mențină ca legala si temeinica Decizia de sancționare disciplinara nr. 779/12.12.2012

Prin întâmpinarea formulată reclamantul T_____ S_____ M_____ a solicitat a se înlătura criticile formulate de recurenta S________ P_____ de Finanțe Locale Ploiești Împotriva Sentinței nr. 186/31.01.2014 a Tribunalului Prahova - Secția de C_________ Administrativ si Fiscal.

În primul rând , a solicitat a se sa constata nulitatea recursului, deoarece acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care parata înțelege sa le invoce in ceea ce privește hotărârea atacata.

Este adevărat ca potrivit dispozițiilor art. 304/1 Cod Procedura Civila recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod Procedura Civila, instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele, dar în realitate insa, ca si in ipoteza in care singura cale de atac admisa de lege este recursul, acesta își menține caracterul de cale extraordinara de atac.

Daca se va trece peste aceasta excepție și se va aprecia că recursul poate fi discutat și pe fond, a solicitat a fi cenzurat prin respingere.

Corect a procedat Tribunalul Prahova atunci când prin sentința pronunțata a admis acțiunea reclamantului T_____ S_____ M_____ si a anulat decizia de sancționare disciplinara nr. 779/12.12.2012 emisa de recurenta parata.

Prin recursul declarat recurenta nu a adus in concret nici o critica acestei hotărâri ci doar reiterează mențiunile făcute in actul de autoritate ceea ce dovedește, odată in plus lipsa de consistenta a demersului sau.

S-a arătat că, prin decizia nr.779/12.12.2012 emisa de Directorul Executiv al instituției parate s-a dispus sancționarea disciplinara a sa, care la acea data ocupa funcția de Sef Birou Informatica si Administrare Date cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe trei luni, conform art. 77 alin. 3 lit. b din Legea 188/1999. Pentru a lua aceasta măsura, instituția recurenta a susținut ca acesta nu și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu prevăzute de punctele 8 si 22 din Anexa la Fisa Postului nr. 64/25.11.2010, ar fi dat dovada de neglijență în rezolvarea lucrărilor repartizate, toate culminând cu o conduită necorespunzătoare la locul de munca ce aducea atingere prestigiului instituției publice.

In realitate, instanța a demontat punct cu punct acuzațiile aduse contestatorului, care pe lângă faptul ca erau nefondate denotau dorința conducătorului unității de a-l îndepărta abuziv din cadrul colectivului. Pe de alta parte, s-a încercat a se arunca in sarcina contestatorului împrejurări care țineau de organizare nejudicioasa a activității la nivelul instituției și care se aflau in exclusivitate in sarcina conducătorului acesteia. Nu în ultimul rând, contestatorului nu i-au fost reproșate fapte concrete fata de care acesta sa se poată apară, ceea ce arată caracterul abuziv al sancțiunii aplicate.

Tocmai de aceea, Tribunalul a observat în mod corect că, deși in decizie se face referire la o așa-zisa neglijenta repetata in rezolvarea lucrărilor, ceea ce teoretic constituie o abatere disciplinara din cele menționate la art. 77 alin. 2 din Legea 188/1999; o atare fapta nu este particularizata neindicându-se in ce a constat ea.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a punctelor 8 si 22 din Anexa la fișa postului nr. 64/25.11.2010, instanța a constat ca o atare situație nu a fost dovedită. Potrivit acestor dispoziții, reclamantul era ținut răspunzător de respectarea legislației în domeniul tehnicii de calcul și a softului, precum și alte sarcini repartizate de conducere dar care sa aibă legătura cu pregătirea sa.

Contrar celor susținute de instituția parata, Tribunalul a constatat ca reclamantul nu avea in sarcina postului atribuția de a emite decizii de impunere, fapt care ar fi presupus calcularea obligațiilor fiscale, iar nu doar folosirea tehnicii de calcul si a softului. Reclamantului nu i s-a trasat in scris o atare însărcinare si chiar in situația în care s-ar fi făcut acest lucru, el ar fi fost in drept sa o refuze deoarece nu intra in atribuțiile sale si nu avea competenta si nici pregătirea sa o faca.

Separat de aceasta situație, in sesizarea formulata Ia comisia de disciplina se invoca si existenta unor probleme ale sistemului informatic , funcționarea cu deficiente a aplicației informatice, faptul ca punctele de lucru pe zone de fiscalitate nu au primit de la Biroul de Informatica datele necesare operării in baza de date, lipsa de colaborare cu deținătorii licenței aplicate.

Corect a sesizat instanța de fond ca aceasta fapta nu a fost descrisa în actul de sancționare și că în aceasta situație sunt aplicabile prevederile art. 50 alin. 3 lit. a din H.G 1344/2007 privind normele de organizare si funcționare a Comisiilor de disciplina constatând că, în lipsa descrierii faptei, actul de sancționare e lovit de nulitate absoluta. De altfel, pentru aceasta fapta unitatea a emis o alta decizie de sancționare , având nr.232/21.06.2013, la rândul ei contestata si care face obiect al dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Prahova cu termen de soluționare la data de 6.06.2014.

In ceea ce privește imputația adusă contestatorului referitor la comunicarea deciziilor pe anii 2011 si 2012 in cazul contribuabililor a căror materie impozabila nu a fost modificată. Tribunalul a constatat ca nu s-a indicat nici o dispoziție legala care sa permită acest procedeu de comunicare si nici nu a fost emisa o dispoziție scrisa către reclamant in acest sens.

Mai mult, instanța a învederat caracterul confuz al susținerilor paratei, așa-zisele sarcini trasate in materia comunicării deciziilor nefiind înțelese de niciunul din șefii de servicii antrenate in executarea lor.

Tribunalul a exemplificat în concret aceasta situație prin referire Ia notele explicative date de Șefii de Servicii ale Centrelor fiscale nr. 1, 2 si respectiv 3 care, fiecare in parte, face vorbire de o alta procedura si de alte repere.

In aceste condiții Tribunalul a arătat ca nu rezulta cu claritate daca deciziile se comunica prin afișare pe site numai pentru persoanele fizice sau si pentru persoanele juridice, daca aceasta modalitate de comunicare se efectuează numai atunci când nu s-a modificat baza de impunere sau chiar si atunci când a intervenit o astfel de Împrejurare; daca se comunica mai multe decizii de impunere chiar si in ipoteza nemodificării bazei de impunere, atunci când pentru rolul fiscal au fost emise in trecut, succesiv mai multe decizii de impunere.

De aceea, Tribunalul a conchis ca așa-zisa sarcină repartizată de conducerea instituției nu este clara, mai ales in condițiile in care se imputa reclamantului Încălcarea prevederilor art. 44 si art. 45 din Codul de Procedura Fiscala.

Ori, constatându-se ca în sarcina reclamantului se stabilise obligația comunicării unor acte administrative fiscale in modalitatea afișării acestora pe site-ul instituției, se presupune ca anterior s-ar fi încercat comunicarea acestora în celelalte modalități prevăzute de art. 44 Cod Procedura Fiscala.

De aceea Tribunalul a remarcat ca din probatoriu cu înscrisuri aflat la dosar și administrat chiar de recurenta nu rezulta o astfel de situație ci, dimpotrivă, obligația reținuta ca ar fi fost încălcata consta in recomunicarea deciziilor de impunere pentru contribuabilii a căror baza de impunere a rămas nemodificata.

In plus, a susținut Tribunalul o atare obligație este lipsita de efecte juridice , deoarece in situația in care baza de impunere rămâne nemodificată nu este necesara o manifestare noua de voința a organului fiscal in sensul emiterii unui act administrativ fiscal constând in emiterea deciziei de impunere.

Rezulta așadar ca probatoriile administrate au format convingerea instanței ca împrejurările la care a făcut referire actul sancționator sunt neavenite, fiind corect anulat , iar criticile aduse sentinței pronunțate sunt neavenite.

S-a solicitat ca, in situația in care recursul nu va fi considerat ca fiind nul, sa fie respins ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Instanța de fond a interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății în baza probelor administrate, în raport cu legislația incidentă în cauză.

Prin motivele de recurs depuse recurenta reiterează mențiunile făcute în întâmpinarea depusă la prima instanță, cât și mențiunile inserate în actul de autoritate pentru sancționarea intimatului reclamant.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că reclamantul avea în fișa postului și ca obligație de serviciu cele solicitate de către conducerea autorității recurente.

Referitor la pretinsa încălcare a punctelor 8 și 22 din Anexa la fișa postului nr.64/25.11.2010, prima instanță a constatat în mod întemeiat că o atare situație nu a fost probată, iar intimatul era ținut răspunzător de respectarea legislației în domeniul tehnicii de calcul și a softului, și nu avea obligația de a emite decizii de impunere, fapt ce ar fi presupus calcularea și încadrarea obligațiilor fiscale și unde acesta nu avea competență profesională.

În acest sens nu i s-a trasat o sarcină scrisă sau prin modificarea fișei postului, ca atribuțiune de serviciu, iar sesizarea formulată la comisia de disciplină se invocă și existența unor probleme de țin de funcționarea cu deficiențe tehnice a aplicației informatice, faptul că punctele de lucru pe zone fiscale nu au primit de la biroul unde intimatul era șef, datele necesare operării în baza de date, precum și lipsa de colaborare cu deținătorii licenței aplicate, aspect care nu a fost încadrat în situația de fapt al deciziei de sancționare, lucru sesizat în mod just de către prima instanță.

În această situație a devenit aplicabilă dispozițiile art.50 alin.3 lit.a din HG 1344/2007, privind normele de organizare și funcționare a Comisiilor de disciplină constatând că actul de sancționare este lovit de nulitatea absolută în lipsa descrierii faptei.

Cu privire la imputația adusă contestatorului referitor la comunicarea deciziilor de impunere pe anii 2011 și anii 2012, în cazul contribuabililor a căror materie impozabilă nu a fost modificată, instanța de fond în mod just a constatat că nu s-a indicat o dispoziție legală care să permită acest lucru, nu s-a emis o dispoziție scrisă de către acesta.

În această chestiune, prima instanță a sesizat caracterul confuz al susținerilor recurentei, mai ales că depozițiile unor șefi de servicii nu au explicat prin aceeași modalitate situația respectivă privind comunicarea deciziilor.

Prima instanță a mai constatat stabilirea în sarcina intimatului a obligației comunicării a unor acte administrativ fiscale, în modalitatea afișării acestora pe site-ul instituției, dar care presupune anterior că s-a încercat comunicarea acestora prin celelalte modalități prevăzute de art.44 Cod pr. fiscală și ca atare așa zisă sarcină repartizată de conducerea recurentei nu este clară.

S-a mai arătat de către judecătorul fondului că din probatoriul cu înscrisuri a rezultat o situație deficitară în organizarea activității instituției reclamante, că intimatul ar fi încălcat obligația de a recomunica deciziile de impunere pentru contribuabilii a căror bază de impunere a rămas nemodificată, obligație lipsită de efecte juridice.

În această situație rezultă cu certitudine că dispoziția de comunicare a deciziilor de impunere în sensul celor arătate mai sus nu a fost dată în scris intimatului, iar nerespectarea acesteia nu are nici o consecință juridică.

Reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

Totodată, având în vedere faptul că recurenta pârâtă S________ P_____ Finanțe Locale Ploiești se află în culpă procesuală civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 274 și următoarele Cod procedură civilă aceasta urmează a fi obligat să plătească intimatului-reclamant suma de 1300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S________ P_____ FINANȚE LOCALE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, _________________________, jud. Prahova, împotriva sentinței nr.186 pronunțată în data de 31 ianuarie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul T_____ S_____ M_____, domiciliat în Ploiești, ____________________ C, ____________, ___________________.

Obligă recurenta la plata sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă .

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iunie 2014.

Președinte Judecători

S___ A___ L______ N___ T_____ T_______ E____

Fiind plecată din instanță

Se semnează de către

Președintele de instanță

Grefier

S______ A__-E____

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red.N.T. / tehnored. A.E.S.

2 Ex. / 18 iunie 2014

Ds.fond XXXXXXXXXXXX Tribunalul Prahova

Jud.fond G______ M_____