Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1033/2014
Ședința publică de la 19 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S____ D___
Grefier M______ Z__
Pe rol judecarea acțiunii formulate de reclamantul G______ I. I___- LA C__. DE AV. A____ R_____ RICARDO G____ , cu sediul în BÎRLAD , ________________________, ___________, XXXXXXXXXX. V______, în contradictoriu cu pârâta I.T.R.S.V. V______ , cu sediul în FOCȘANI, ________________________, ____________________ , având ca obiect anularea Deciziei nr. 124 /18.06.2013 emisă de pârâtă.
Dezbaterile orale la fond au avut loc în ședința publică din 5 iunie 2014 , note consemnate și atașate la dosar prin încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când, instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de, 12.06.2014,și apoi la data de 19 iunie 2014, când,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată la această instanță reclamantul GREȘEALĂ I. I___ a solicitat anularea deciziei nr. 124/18.06.2013 emisă de pârâtul I____ FOCȘANI privind procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole nr. 3798/10.06.xxxxx.
A mai solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 13.063 lei reprezentând daunele provocate de animalele sălbatice.
Ca urmare a pagubelor produse la 3.06.2013 de animalele sălbatice în livada situată în localitatea PUIEȘTI în suprafață de 1,2 ha a sesizat PRIMĂRIA PUIEȘTI la 4.06.2013 cu adresa nr. 3699/4.06.2013.
În urma sesizării pârâtul s-a deplasat la locul producerii pagubelor la 10.06.2013 și a întocmit procesul verbal nr. 3788/10.06.2013 .
Prin decizia nr. 124/18.06.2013 pârâtul nu a aprobat procesul-verbal .
Această decizie nu este motivată în fapt ci se indică anumite texte de lege fără a se motiva modul în care acestea se aplică situației de fapt constatată și supusă soluționării .
Procesul verbal nr. 3788/2013 este netemeinic și nelegal , concluziile comisiei de la pct. 2 revin în calitate de proprietar al culturii pentru prevenirea pagubelor sunt neîntemeiate.
Astfel se consideră că sunt amenajate bordeie și foișoare de observație, obligație ce nu este prevăzută de anexa 3 din HG nr. 1679/2008. În ce privește paza arată că aceasta a fost asigurată cu tractorul propriu, nefiind necesară amenajarea bordeielor în acest scop. Întreaga suprafață de teren poate fi supravegheată din orice poziție fără a fi necesar să se asigure mai multe puncte de pază. Deși la fața locului comisia a constatat existența felinarelor contate acest aspect nu a fost menționat în actul încheiat .
Se mai reține în procesul verbal contestat faptul că nu există împrejmuire pe 3 laturi, condiție de asemenea neprevăzută de anexa 3 dacă raportează la suprafața pe care o deține cu destinația livadă.
Neîntemeiat se reține și faptul că nu a efectuat acțiuni de îndepărtarea vânatului deși se precizează că a solicitat astfel de acțiuni paznicului de vânătoare care a efectuat patrulări în zonă.
Reclamantul contestă și modul de calcul prevăzut de rubrica „ tarif lei/ha” de la pct. V . Astfel totalul sumelor prevăzute la această rubiră este de 36.287 lei, sumă ce trebuie avută în vedere la calculul prezentat pentru pagube din cap. A În cazul livezii „. În această situație valoarea pagubei pe ha trebuia să aibă în vedere această valoare și nu 19.067 lei cum s-a efectuat calculul .
Astfel calculul corect al despăgubirilor este următorul 36.287 lei x 30% x1,2 ha = 13.063 lei și nu 6.864 lei cum eronat a constatat comisia.
Precizează că a contestat decizia în cauză pe care pârâtul a respins-o.
În dovedirea susținerilor a depus copii certificate de pe actele a căror anulare o cere, contestația formulată împotriva acestor acte și răspunsul primit la contestație , raport de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic întocmit de I____ FOCȘANI și V_____ ; acte de proprietate asupra unor suprafețe de terenuri.
Prin Întâmpinarea depusă la dosar pârâtul I____ FOCȘANI invocă excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește al doilea capăt de cerere formulat de reclamant referitor la obligarea lor la plata daunelor interese în sumă de 13.063 lei reprezentând daune provocate de animalele sălbatice. Potrivit art. 8 al.1 din HG nr. 1679/2008 pagubele produse de animalele sălbatice și prevăzute în anexele la Legea nr. 407/2006, respectiv gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză. Conform procesului verbal de constatare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole nr. 3788/10.06.2013 suprafața reclamantului este inclusă în fondul de vânătoare SILIȘTEA, JUD. V_____, fond cinegetic aflat în gestiunea A____ V_____ .
Pe fond apreciază acțiunea neîntemeiată .
Procesul verbal nr. 3788/2013 este întocmit conform anexei nr. 2 din HG nr. 1679/2008.
Art.8 al.2 ( anexele 3 și 4 ) din acest act normativ prevede obligațiile pe care proprietarii culturilor agricole și gestionarii fondurilor cinegetice trebuie să le îndeplinească pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de interes cinegetic. Comisia de evaluare a pagubelor a constatat că reclamantul nu a dovedit solicitarea în scris către gestionarul faunei de interes cinegetic de a întreprinde acțiuni pentru prevenirea pagubelor la culturile agricole așa cum prevăd disp. art. 1 lit. c din anexa 3 HG nr. 1679/2008 . De asemenea , s-a constatat că reclamantul nu a respectat nici disp. art. 1 lit. d din aceeași anexă referitoare la amplasarea de mijloace de îndepărtare a animalelor sălbatice fixe sau mișcătoare, fizice și chimice permise de lege pentru a alunga și împiedica ____________________________.
Cât privește modul de calcul al cuantumului despăgubirilor precizează că acesta a fost corect calculat de comisie pe baza declarației dată de reclamant la 10.06.2013, Potrivit declarației cheltuielile efectuate și evaluate de reclamant erau în sumă de 28.600 lei pe suprafața de 1,5 ha. În aceste condiții comisia a stabilit corect suma de 19.067 lei //ha ca fiind cheltuieli efectuate de reclamant la care se aplică procentul de 30% grad de ofertare.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamantul solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției invocate de pârât motivat de faptul că prin acțiune contestă decizie emisă de acesta.
Pe fondul cauzei apărările pârâtului sunt neîntemeiate. Faptul că nu a amenajat bordeie sau foișoare de observație este irelevant atâta timp cât a asigurat paza cu propriul tractor, poziția terenului permițându-i să supravegheze cultura din orice poziție. Pentru îndepărtarea animalelor sălbatice a montat felinare care se aprind în fiecare seară, situație , însă, neconsemnată în actul încheiat de comisie.
Disp. anexei 3 nu prevăd obligația în sarcina sa de a împrejmui suprafața pe 3 laturi și de a efectua paza cu câini pe timpul zilei sau nopții și-a îndeplinit obligația de a lua legătura cu paznicul de vânătoare pentru a organiza patrulări și a organizat două vetre de foc , a instalat două sperietori și fâșii de nailon , CD-uri amplasate pe sârmă; de asemenea, terenul este împrejmuit.
La solicitarea reclamantului prin încheierea din 21.11.2013 a fost introdus în cauză în calitate de pârât A____ V_____ pentru capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor reprezentând pagubele produse de animalele sălbatice în livada pe care o deține.
Pe lângă proba cu înscrisuri reclamantul a solicitat și instanța a admis proba cu martori.
Din declarația martorului M_____ G_______ rezultă că livada deținută de reclamant se află situată la 100 de ___________ – 1,5 km de pădure, poziția acesteia permițându-i reclamantului să vadă toată suprafața din orice loc s-ar afla . Mai rezultă că împotriva animalelor sălbatice reclamantul a pus sârme cu cartoane și CD-uri și în prezent a împrejmuit livada . Înainte de împrejmuire reclamantul avea gard de șipci la livada respectivă.
Se mai reține că animalele sălbatice vin în gospodăriile oamenilor datorită faptului că după anul 1990 nu se mai pune mâncare în pădure în locuri special amenajate.
Din înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților se reține că reclamantului i s-au produs pagube de către animalele sălbatice în livada situată în localitatea PUIEȘTI, punctul P____.
Pentru prevenirea acestor pagube Legea nr. 407/2006 prevede obligația în sarcina gestionarului fondului cinegetic. În cauză livada se află lângă fondul de vânătoare nr. 47 „ SILIȘTEA” ce aparține A____ V_____.
Pentru aceste considerente se va admite excepția invocată de pârâtul I____ FOCȘANI în ce privește capătul de cerere privind obligarea sa la plata daunelor produse de animalele sălbatice . În consecință se va respinge acest capăt de cerere pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului .
Pe fondul cauzei se reține că în urma sesizării formulate de reclamant la PRIMĂRIA PUIEȘTI pârâtul I____ FOCȘANI a dispus constituirea comisiei de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice.
În urma deplasării și verificărilor efectuate în teren comisia a întocmit procesul verbal nr. 3788/10.06.2013.
Potrivit acestui act plantația a fost avariată la data de 03.06.2013 prin consumul de lăstari și exfolierea ritidomului pomilor.
Legat de îndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau reclamantului în prevenirea pagubelor comisia consemnează faptul că reclamantul nu a amenajat bordeie sau foișoare de observație, nu a împrejmuit livada pe 3 laturi, inclusiv latura dinspre fondul forestier. Se mai reține nedorirea asigurării pazei pe timpul zilei și nopții cu câini și neadministrarea de substanțe repelante, dar și faptul că reclamantul nu a solicitat în scris efectuarea de acțiuni de îndepărtarea vânătului autorităților locale și gestionarului fondului.
Măsurile luate de reclamant vizează 2 vetre de foc, 2 sperietori și amplasarea de fâșii de nailon și CD-uri pe sârmă și solicitarea telefonică a paznicului de vânătoare cu care a și efectuat patrulări.
Din obligațiile ce-i revin gestionarului faunei cinegetice comisia consemnează faptul că acesta a recoltat cota de căpriori în sezonul de vânătoare 2012-2013 i-a asigurat și administrat hrana complementară necesară îndepărtării animalelor sălbatice din culturile agricole și nu a efectuat acțiuni de îndepărtarea vânatului deoarece nu au fost înregistrate solicitări în acest sens și nici pentru suplimentarea cotelor de recoltare.
Față de aceste constatări Comisia a apreciat nevinovăția gestionarului fondului de vânătoare pentru pagubele constatate și evaluate pe baza declarației dată de reclamant pe proprie răspundere la 10.06.2013 .
Valoarea totală a pagubei stabilită de această Comisie prin procesul-verbal nr.3788/2013 nu a fost aprobată de I____ FOCȘANI prin decizia nr. 124/18.06.2013.
Reclamantul apreciază neîntemeiate cele două acte motivat de faptul că a întreprins măsurile prevăzute de actele normative pentru îndepărtarea vânatului și prevenirea pagubelor.
În acest sens a depus copii de pe sesizările comunicate pârâtului I____ FOCȘANI, fără a se face dovada sesizării gestionarului fondului de vânătoare ( A____ V_____) căruia îi revenea obligația de a preveni pagubele create de animalele sălbatice.
A mai susținut și a rezultat și din procesul verbal nr. 3788/2013 că a înființat două vetre de foc și montat două sperietori și sârme cu CD-uri.
Din declarația martorului audiat în cauză și susținerile reclamantului rezultă că paza o asigura atât ziua cât și noapte cu tractorul proprietatea sa având în vedere posibilitatea de a viziona toată suprafața din orice loc s-ar afla.
Anexa 3 art. 1 lit. a-c din HG nr. 1679/2008 prevăd obligațiile ce le revin proprietarilor de culturi agricole și silvice pentru prevenirea pagubelor cauzate de animalele sălbatice.
Printre acestea se numără obligația proprietarului culturii de a solicita în scris gestionarului fondului de vânătoare de a întreprinde acțiunile necesare prevenirii pagubelor la culturi ( lit c), obligație neîndeplinită de reclamant așa cum rezultă din actul de constatare întocmit de Comisia de constatare și evaluare a pagubelor dar și din înscrisurile depuse și susținerile reclamantului.
Astfel singurele înscrisuri depuse se referă la sprijinul acordat pârâtului I____ FOCȘANI pentru înlăturarea animalelor sălbatice și solicitarea telefonică la PRIMĂRIA PUIEȘTI care a dus la constituirea comisiei de evaluare a pagubelor produse de animalele sălbatice nu există nici o adresă către A____ V_____ în acest sens deși pârâtul îi face cunoscut reclamantului că i revine obligația de a lua măsurile necesare pentru îndepărtarea vânatului , respectiv gestionarul faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr. 47 „ SILIȘTEA „ - A____ V_____.
Cât privește mijloacele de îndepărtarea vânătului prevăzute de art. 1 lit. d din anexa 3, reclamantul susține că a asigurat paza ( zi și noapte) cu tractorul proprietatea sa și a amplasat fâșii de nailon și CD-uri pe sârmă. Raportat la cerințele acestui text de lege se reține că reclamantul nu și-a împrejmuit livada pe trei laturi, inclusiv partea ce dă spre pădure , nu a asigurat paza cu câini , nu a folosit mijloace chimice.
Susține reclamantul că nu i se permite paza cu câini, susținere neîntemeiată cât timp actul normativ prevede această posibilitate.
Simpla pază cu tractorul , mijloacele mișcătoare ( fâșii nailon și CD), dar și cele două vetre de foc sunt insuficiente în paza culturii de animalele sălbatice , mai ales că până în prezent ( așa cum susține și martorul propus) locul respectiv nu a fost împrejmuit .
În aceste condiții comisia de evaluare a pagubelor a constatat neasigurarea de către reclamant a măsurilor ce-i reveneau pentru paza culturii iar prin decizia nr. 124 pârâtul I____ nu a acordat despăgubirile produse de vânat.
Cât privește modul de calcul al pagubelor produse de animalele sălbatice pomilor fructiferi din procesul-verbal nr. 3788/2013 rezultă că acesta a fost efectuat per baza „ cantităților și valorilor stabilite de reclamant prin declarația pe proprie răspundere dată la 10.06.2013.
Pentru toate aceste considerente se constată netemeinicia motivelor invocate de reclamant prin acțiune urmând ca în baza art. 18 Legea 554/2004 să se respingă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția invocată de pârâtul I____ FOCȘANI .
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese în cuantum de 13.063 lei pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei I____ FOCȘANI.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul G______ I. I___- LA C__. DE AV. A____ R_____ RICARDO G____ , cu sediul în BÎRLAD , ________________________, ___________, XXXXXXXXXX. V______, în contradictoriu cu pârâta I.T.R.S.V. V______ , cu sediul în FOCȘANI, ________________________, ____________________ , pentru anularea Deciziei nr. 124 /18.06.2013 emisă de pârâtă. Și A____ V_____ .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S.G.D___ M.Z__
RED.S.G.D/17.07.2014
DACT.M.Z/19.07.2014
Ex. 5