Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL P______
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2219
Ședința publică din data de 28.11.2012
Completul compus din:
Președinte - S_______ V_______ I______
Grefier - D______ D_____ R_____
Pe rol fiind judecarea acțiunii având ca obiect – „anulare act administrativ”, formulată de reclamanta B____ M______, domiciliată în Ploiești, ______________________.22, ___________, jud. P______, în contradictoriu cu pârâta A.J.P.S. P______, cu sediul în Ploiești, _____________________.1, jud. P______.
Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 21.11.2012 și au fost consemnate în încheierea de ședința de la acea data, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea, având nevoie de timp pentru a delibera.
TRIBUNALUL
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. xxxxxxxxxxxxx/18.03.2011 emisa de parata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, prin decizia contestata, a fost obligata sa restituie suma de 11.832 lei, reprezentand indemnizatia pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, insa aceasta decizie este nelegala, intrucat, desi nu locuieste impreuna cu fetita sa, a fost zilnic alaturi de aceasta si a contribuit afectiv si financiar la cresterea sa.
A mai aratat reclamanta ca, dupa nasterea copilului, respectiv la 20.09.2008, a fost data afara din casa de catre sotul sau si, pentru a evita un scandal care ar fi traumatizat fetita, a fost de acord sa plece si sa o lase in grija bunicii paterne, incheind in acest sens o "minuta", in care se mentiona ca poate sa vada copilul oricand doreste si ca poate sa-l ia in domiciliul sau, cu conditia de a-l aduce inapoi . De asemenea, a mai aratat reclamanta ca, ulterior, relatiile dintre parti s-au agravat, sotul sau, cu care, in prezent, se afla in proces de divort, a sechestrat copilul si nu i-a mai dat voie sa-l vada.
Totodata, reclamanta a aratat ca a a fost zilnic la fetita sa, mai putin in momentele in care se intorcea sotul sau de la serviciu, pentru a evita orice scandal.
In sustinerea cererii, reclamanta a atasat decizia contestata, inscrisul intitulat "minuta", planse foto, raspunsul la contestatia formulata ( filele 6-15 dosar).
In drept, au fost invocate disp. Legii 554/2004.
La termenul de judecata din 10.01.2012, reclamanta a depus la dosar precizari, hotararea de divort, precum si un set de inscrisuri ( filele 18-42 dosar).
Legal citata, parata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata, intrucat reclamanta nu a indeplinit conditia prevazuta de disp. art. 7 lit. c din OUG 148/2005 , aceea de a locui impreuna cu copilul. Or, in speta, reclamanta nu a mai locuit impreuna cu copilul incepand cu data de 20.09.2008, imprejurare pe care, de altfel, chiar reclamanta a relevat-o prin contestatia formulata. De asemenea, parata a depus la dosar documentatia care a stat la baza emiterii deciziei contestate ( filele 67-81 dosar).
La solicitarea partilor , instanta a incuviintat, in baza disp. art. 167 al. 1 C. pr. civ, proba cu inscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei, respingand, ca nerelevanta, proba testimoniala solicitata de catre reclamanta.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Conform sustinerilor reclamantei, aceasta a locuit separat de sotul sau ( care statea impreuna cu mama sa), de la data casatoriei, respectiv 29.02.2008, iar dupa nasterea minorei S___ M____ ( ns.la 12.05.2008) a acceptat sa locuiasca la soacra sa, intrucat avea nevoie de ajutor ( fila 4 dosar).
Instanta mai retine ca, la data de 20.09.2008, datorita neintelegerilor dintre soti, reclamanta s-a mutat, impreuna cu fiul sau din prima casatorie, in apartamentul sau, lasand fetita in grija bunicii paterne, aspecte care rezulta din continutul S. civ. nr. 5993/30.05.2011 pronuntata de Judecatoria Ploiesti , prin care a fost desfacuta casatoria partilor ( fila 39 dosar).
In acest sens, s-a incheiat un inscris intitulat "minuta", in cuprinsul caruia bunica paterna, numita A___________ F______, mentioneaza ca este de acord ca nepoata sa, S___ M____ sa ramana in ingrijirea sa, deoarece, din motive personale, parintii sai s-au despartit, fiind de acord ca reclamanta sa vina sa o vada de cate ori doreste sau sa o ia in domiciliul sau in zilele libere, cu conditia sa o aduca inapoi. Totodata, bunica paterna a mentionat ca , la data despartirii prin divort, reclamanta va primi copilul, iar daca acesta doreste, va sta in continuare cu fetita , fara nici un fel de pretentii ( fila 7 dosar).
Instanta mai retine ca, de la data plecarii din domiciliu, reclamanta a incasat in continuare indemnizatia pentru cresterea copilului, iar in urma sesizarii facute de fostul sau sot, a fost emisa decizia nr. xxxxxxxxxxxxx/18.03.2011 contestata in prezenta cauza .
Analizand criticile formulate de catre reclamanta cu privire la decizia prin care a fost obligata la restituirea sumei de de 11.832 lei, reprezentand indemnizatia pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, instanta constata ca acestea sunt neintemeiate.
Astfel, potrivit disp. art. 7 lit. c din OUG 148/2005, una dintre conditiile care trebuie indeplinite cumulativ pentru acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului este aceea de a locui impreuna cu copilul.
Or, din probele administrate in cauza, inclusiv recunoasterea reclamantei din cuprinsul actiunii, rezulta ca aceasta a plecat din domiciliul fostului sau sot la data de 20.09.2008, moment la care S___ M____ avea 4 luni.
Instanta apreciaza ca imprejurarile relevate de catre reclamanta , in sensul ca i-a dat soacrei sale bani si i-a cumparat fetitei sale hainute si alte lucruri nu poate echivala cu notiunea de a locui impreuna cu copilul, astfel cum a cerut legiuitorul prin textul de lege mai sus enuntat.
Tot astfel, imprejurarea ca reclamanta a vazut minora foarte des ( desi la dosar sunt depuse planse foto facute, in special, de ziua de nastere a micutei, adica la implinirea varstei de un an si respectiv doi ani) si ca a luat-o in domicilul sau cu diverse ocazii nu poate complini lipsa sa din domiciliu, caci ratiunea acordarii indemnizatiei conform OUG 148/2005 a fost urmatorul :"din necesitatea imbunatatirii echilibrului social-economic al familiei, prin sustinerea acesteia in vederea cresterii copilului, in scopul stimularii cresterii natalitatii si diminuarii fenomenului de abandon al copiilor..".
Instanta apreciaza ca un copil, in speta un bebelus in varsta de 4 luni, nu poate fi crescut fara grija si atentia permanenta a mamei sale, fiind esentiala legatura afectiva ce se consolideaza intre cei doi, astfel incat o vizita a minorului, oricat de des ar avea loc, nu poate inlocui momentele importante din viata bebelusului, cum ar fi alaptatul, baita de seara, perioadele in care care sufera de diverse afectiuni si care presupun o grija sporita din partea mamei.
Concluzionand, instanta apreciaza ca un copil nu se poate creste "de la distanta", astfel incat imprejurarile relatate de catre reclamante nu echivaleaza cu conditia de a locui impreuna cu minorul, iar din cuprinsul hotararii de divort, precum si din referatele intocmite de Serviciul de Asistenta Sociala P______, rezulta ca minora S___ M____ a fost ingrijita, inca de la nastere, de catre bunica paterna ( filele 69-101 dosar).
Este de mentionat ca, la stabilirea acestor concluzii, instanta a vut in vedere exclusiv perioada in care i s-a acordat reclamantei indemnizatia , respectiv pana la implinirea de catre minora a varstei de 2 ani, perioada ulterioara datei de 12.05.2010 neavand nici o relevanta in prezenta cauza.
F___ de toate aceste considerente, instanta apreciaza ca actiunea este neintemeiata, motiv pentru care o va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta B____ M______, domiciliată în Ploiești, ______________________.22, ___________, jud. P______, în contradictoriu cu pârâta A.J.P.S. P______, cu sediul în Ploiești, _____________________.1, jud. P______.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2012.
Președinte,
S_______ V_______ I______
Grefier,
D______ D_____ R_____
Operator date cu caracter personal
Notificare nr.5595
RED. S.V.I./TEHNORED.D.D.R.
4 EX/ 07.12.2012