Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BIHOR
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
1265/2015 din 20 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

RO M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A III-A C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA NR. 1265/CA/2015

Ședința publică din 20 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE : R___ D_______

GREFIER : P______ C_______

Pe rol fiind pentru azi, judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantă _____________, cu sediul ales în Oradea, _____________________.3, ________________, în contradictoriu cu pârâtul I____________ T_________ DE MUNCĂ, cu sediul în Oradea, ______________________. 1B, jud. Bihor, având ca obiect anulare act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. Ș___ L., potrivit delegației avocațiale de substituire de la dosar, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile și neîndeplinită cu martorul P_____ I____, fila de citare cu acesta fiind restituită la dosar cu mențiunea factorului poștal „destinatar decedat”.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, acțiunea este timbrată, după care:

Reprezentanta reclamantei depune la dosar dovada imposibilității prezentării martorului P_____ I____, la termenul anterior de judecată, așa cum a dispus instanța și decizia de încetare a contractului individual de muncă a numitei Zobrinschi I____.

Instanța, verificând înscrisurile depuse de reprezentanta reclamantei la dosar, constată că s-a făcut dovada decesului martorului P_____ I____, existând o imposibilitate reală de administrare a probei testimoniale cu audierea acestui martor.

Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte probe, cereri sau excepții de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în fond.

I n s t a n ț a, văzând că nu se solicită alte probe, cereri sau excepții, consideră lămurită cauza, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea celor patru măsuri dispuse de pârâtă, fără cheltuieli de judecată. Reprezentanta reclamantei învederează instanței că persoanele pentru care s-a dispus măsura de încheierea a contractului individual de muncă se aflau întâmplător în societatea reclamantă. Apreciază că, în conformitate cu art.16 din Codul Muncii, reclamanta nu are obligația încheierii contractului individual de muncă.

I n s t a n ț a constată cauza lămurită și rămâne în pronunțare pe fond.

T R I B U N A L U L

D E L I B E R Â N D,

Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 15.02.2013, reclamanta _____________ a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I____________ T_________ de Munca Bihor, anularea procesului verbal de control nr. xxxxxxx/19.10.2012 întocmit de pârâtă, anularea răspunsului prin care s-a respins plângerea prealabila și suspendarea executării masurilor dispuse prin procesul verbal de control în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, până la pronunțarea unei soluții definitive si irevocabile in cauza.

În fapt, reclamanta arată că la data de 19.10.2012, a fost supusă unui control de către pârâtă, când s-a întocmit procesul verbal de control cu nr. xxxxxxx/19.10.2012.

Prin măsura 1-2, s-a dispus încheierea unui contract individual de munca pentru numitul P_____ I____ începând cu data efectiva a începerii activității, dar nu mai târziu de data de 18.10.2012, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta si a se face dovada la ITM Bihor; prin măsura 2-2 s-a dispus încheierea unui contract individual de muncă pentru numita Zobrinschi I____, începând cu data efectiva a începerii activității dar nu mai târziu de data de 02.10.2012, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta si a se face dovada la ITM Bihor.

Prin măsura 3-2 s-a dispus transmiterea in Revisal a contractelor individuale de munca pentru numiții P_____ I____ și Zobrinschi I____, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta.

Consideră ca nu exista temei legal pentru trasarea masurilor contestate.

Prin note de ședință, reclamanta completează motivarea acțiunii, arătând că pentru cererea de suspendare a executării actului sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Arată că prin aducerea la îndeplinire a măsurilor, ar fi obligată la încheierea contractelor de muncă pentru o perioadă în care, persoanele pentru care se încheie, nu au lucrat. Mai arată că aceste contracte au o ________ implicații financiare, respectiv de plată a drepturilor salariale, achitarea salariilor în mod nejustificat.

Se arată că numita Zobrinschi I____ este angajată cu contract de muncă la Asociația Centrul Multifuncțional Sfânta E________, iar numitul P_____ I____ este tatăl administratoarei societății reclamante, care a venit în acea zi să ducă mâncare acesteia și că nici una dintre cele două persoane nu a prestat activitate în folosul reclamantei.

In drept invocă Legea nr. 108/1999 republicată, Legea nr. 53/2003 modificată și Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Pendinte pe rolul instanței, este cererea de anulare a procesului verbal de control.

Potrivit procesului verbal de control ________ nr. xxxxxxx/19.10.2012, întocmit cu ocazia controlului realizat de inspectorii ITM, s-a constatat că în data de 18.10.2012, în jurul orelor 14, au fost depistați numiții P_____ I____ și Zobrinschi I____ prestând activitate la magazinul de mobilă situat în Marghita __________________, jud. Bihor, aparținând reclamantei. S-a reținut că la data controlului, societatea nu a prezentat contracte individuale de muncă pentru persoanele sus menționate.

Prin măsura 1-2, s-a dispus încheierea unui contract individual de munca pentru numitul P_____ I____ începând cu data efectiva a începerii activității, dar nu mai târziu de data de 18.10.2012, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta si să se facă dovada încheierii acestuia la ITM Bihor. S-a stabilit termen de realizare data de 23.10.2012.

Prin măsura 2-2, s-a dispus încheierea unui contract individual de muncă pentru numita Zobrinschi I____, începând cu data efectiva a începerii activității dar nu mai târziu de data de 02.10.2012, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta si să se facă dovada încheierii acestuia la ITM Bihor. S-a stabilit termen de realizare data de 23.10.2012.

Prin măsura 3-2, s-a dispus a se face la ITM, dovada transmiterii în registrul general de evidență al salariaților în format electronic a contractelor individuale de muncă încheiate pentru P_____ I____ și Zobrinschi I____. S-a stabilit termen de realizare data de 26.10.2012.

Prin măsura nr. 4-2 s-a dispus ca începând cu data de 19.10.2012 să se respecte prevederile art. 112(2) coroborat cu art. 124 și 128 din Legea nr. 53/2003. S-a stabilit termen de realizare data de 26.11.2012.

Procesul verbal de control, act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție relativă însă, care permite dovada contrară.

Potrivit art.16 din Legea nr. 53/2003: (1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului. (2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă. (3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.

Din declarația pe proprie răspundere dată de numitul P_____ I____ cu ocazia controlului (persoană în prezent decedată), rezultă că acesta a fost tatăl doamnei J____ L__, administratorul societății reclamante, a declarat că nu a fost angajat al societății, nu a fost remunerat de aceasta și că a înlocuit-o pe fiica sa o perioadă de aproximativ 2 ore.

Cât privește pe numita Zobrinschi I____, nu s-a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei reținută prin procesul verbal de control.

Prin adresa nr. xxxxx/04.10.2011 ( fila 40), întocmită de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, se atestă că în data de 02.10.2012, copilul Zobrinschi I____, a fost găsit singur de către reprezentanții DGASPC Bihor, la magazinul de mobilă, situat în Marghita, ___________________, județul Bihor, care este administrat de familia J____. Se menționează că în urma discuției cu copilul, au aflat că acesta are atribuții de a supraveghea magazinul și de a se ocupa de clienți.

Din înscrisurile depuse la dosar, la al căror conținut s-a făcut referire, instanța reține temeinicia procesului verbal de control referitor la aspectele privind pe Zobrinschi I____ și lipsa de temeinicie a aspectelor privind pe P_____ I____.

Nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează raporturile de muncă, respectiv încheierea contractului individual de muncă, impune, astfel cum corect a procedat pârâta, la obligarea beneficiarului muncii să încheie contracte individuale de muncă cu cei care desfășoară activitate în beneficiul său.

Pentru a dispune această măsură, este însă obligatoriu ca acele persoane să fi prestat efectiv activitate în beneficiul celui obligat.

În cauză, doar Zobrinschi I____ a prestat o astfel de activitate.

Prin urmare, instanța reține legalitatea și temeinicia procesului verbal de control doar în ce privește pe numita Zobrinschi I____, nu și pentru P_____ I____, tatăl administratorului societății reclamante.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, va admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta și va anula în parte procesul verbal de control nr.xxxxxxx/19.10.2012 întocmit de pârâtă, în ce privește măsurile dispuse la punctul 1-2 și nr. 3-2, referitoare la numitul P_____ I____.

Nu va acorda cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta _____________, cu sediul ales în Oradea, _____________________.3, ________________, în contradictoriu cu pârâtul ITM Bihor, cu sediul în Oradea, ______________________. 1B, jud. Bihor.

Anulează în parte procesul verbal de control nr.xxxxxxx/19.10.2012 întocmit de pârâtă, în ce privește măsurile dispuse la punctul 1-2 și nr.3-2, referitoare la numitul P_____ I____.

Constata ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 20.04.2015.

Președinte,Grefier,

R___ D_______ P______ C_______

Red. Jud. R.D.

Dact. Gref. P.C./4 ex./20.05.2015

Emis 2 comunicări cu:

reclamanta _____________

pârâta I____________ T_________ DE MUNCĂ

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025