R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX DECIZIE Nr. 3162/2013

Ședința publică de la data de 20 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C______ Ș_____

Judecător - L_______ A______

Judecător - M_____ N___

Grefier - F________ B____

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de Cabinetul I_________ de Insolvență V_______ G_______ lichidator judiciar al debitoarei S.C. I_______ Construct S.R.L. împotriva sentinței civile nr.577/F din 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat L_____ A______ M_____ pentru intimatul-pârât I_______ I_____ în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosarul cauzei, lipsă fiind recurentul-lichidator judiciar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosarul cauzei s-a comunicat la data de 16.09.2013, atât prin fax, cât și prin poștă, întâmpinarea formulată de intimatul-pârât, după care:

Instanța constată că recursul formulat în cauză de C.I.I. V_______ G_______ în calitate lichidator judiciar al debitoarei S.C. I_______ Construct S.R.L., este declarat și motivat în termen și legal scutit de plata taxei de timbru.

Reprezentanta intimatului-pârât arată că nu are cereri de formulat și nu solicită amânarea cauzei decât dacă instanța consideră că este necesar a fi comunica un exemplar al întâmpinării recurentului.

Instanța, având în vedere că întâmpinarea nu a fost depusă în termen procedural decade din acest drept pe intimatul-pârât, luând-o în considerare ca și concluzii scrise. Totodată, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta intimatului-pârât având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, arătând că recursul este parțial motivat întrucât se invocă argumente care au fost susținute și în fața instanței de fond, or, din dovezile administrate în cauză rezultă că intimatul-pârât și-a valorificat bunuri personale pentru acoperirea debitului societății și nu există legătură de cauzalitate între faptele sale și stare de insolvență a societății pentru a se dispune atragerea răspunderii acestuia. În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Constatând dezbaterile închise, instanța reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

- deliberând -

Asupra recursului în materia insolvenței de față, constată următoarele :

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N____ sub nr. XXXXXXXXXXXX/a1, la data de 24.02.2011, lichidatorul judiciar C.I.I. V_______ G_______ a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului I_______ I_____ pentru pasivul în sumă de 436.029,41 lei.

Prin sentința civilă nr. 577/F/26.10.2012 a fost respinsă această cerere, ca nefondată, iar, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. I_______ Construct S.R.L.

Sub aspectele ce interesează recursul de față, prima instanță a reținut următoarele :

Pârâtul Isopesu I_____ a avut calitățile de asociat și administrator al societății S.C. „ I_______ Construct ” S.R.L. de la momentul înființării acesteia, respectiv 12.01.2004 și până la data deschiderii procedurii insolvenței în prezenta cauză, respectiv 25.03.2011.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 în persoană, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivării în fapt a cererii pentru atragerea răspunderii și probelor administrate în cauză, pârâtul a săvârșit următoarele fapte:

A încasat de la PFA M_________ E____ suma de 8.136 de lei iar de la S.C. „ Diagnostic Doctor O____” S.R.L. suma de 3.999 de lei, potrivit chitanțelor fiscale nr. 105 și nr. 106. Nu a dovedit în ce mod a folosit acești bani și nu a înregistrat chitanțele fiscale menționate mai sus în evidența contabilă a societății.

Concluzia expertului contabil exprimată prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă potrivit căreia suma de bani a fost folosită la plata taxelor pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 705/24.03.2011, în urma căruia pârâtul a creditat societatea cu suma de 36.500 de euro, nu este concludentă pentru că se bazează doar pe o prezumție simplă pe care o putea trage doar judecătorul.

În aceste împrejurări instanța nu a reținut apărarea pârâtului care a susținut că din suma totală de 12.135 de lei, suma de 10.000 de lei a fost folosită pentru plata unor datorii prin ordine de plată iar diferența de 2.135 de lei a fost folosită pentru plata unor facturi curente la furnizorii de utilități și a unor datorii mici, pentru că nu există documente contabile care să o dovedească iar opinia expertului nu este concludentă.

De asemenea, pârâtul a retras din casieria societății suma totală de 35.000 de lei, în cursul lunii decembrie 2011, fără să întocmească documente financiar - contabile.

În cursul anului 2008, pârâtul a înstrăinat o parte din activele societății, respectiv autoturismul marca Dacia, tipul Double C__ 1,9, cu un preț mai mic decât valoarea de rămasă de amortizat de 21.044,18 de lei.

În cursul lunii ianuarie 2010, pârâtul a cumpărat o mașină de frezat în valoare de 30.561,35 de lei, pentru care a plătit un avans de 6.182,25 de lei, fără să plătească diferența de preț. Ulterior, pârâtul a vândut mașina cumpărătorului F______ V_____ care i-a restituit suma de 6.500 de lei, potrivit facturii fiscale nr. 98/10.05.2010, reprezentând avansul plătit anterior de pârât.

Pârâtul a achiziționat două autovehicule, respectiv autoturism marca Mercedes Benz, tipul ML 280 și autoutilitară marca Mercedes Benz, tipul Sprinter, prin încheierea unor contracte de leasing financiar care au fost predate ulterior finanțatorilor, contractele fiind reziliate.

De asemenea, pârâtul a creditat societatea cu sume importante de bani, astfel că la data deschiderii procedurii insolvenței acesta mai avea de recuperat de la societate suma totală de 266.832 de lei, după cum reiese din raportul expertizei contabile efectuată în cauză.

Față de toate cele reținute, instanța a constatat că între faptele săvârșite de pârât și ajungerea societății în stare de insolvență nu există o legătură de cauzalitate. Cauza care a determinat starea de insolvență este prăbușirea activității în domeniul de activitate principal al societății, începând din anul 2009, ca urmare a debutului crizei economice în România, ceea ce a condus la scăderea drastică a cifrei de afaceri a societății și la creșterea obligațiilor fiscale ca urmare a introducerii impozitului forfetar. În aceeași perioadă, pârâtul a făcut eforturi deosebite pentru a asigura finanțarea imediată a societății prin vânzarea unor bunuri personale și creditarea acesteia cu sumele de bani obținute.

Ar fi injust să i se atragă pârâtului răspunderea chiar și pentru o parte din pasivul societății pentru simplul fapt că a retras suma de 35.000 de lei, cu titlu de restituire aport asociat, fără să întocmească documente contabile în acest sens, în condițiile în care, la data deschiderii procedurii insolvenței, acesta mai avea de recuperat de la societate suma totală de 266.832 de lei.

Cumpărarea ori vânzarea bunurilor menționate mai sus nu se încadrează în condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, fiind doar simple operațiuni comerciale realizate în funcție de situația financiară a societății la acele momente.

Împotriva hotărârii mai-sus-menționate a declarat recurs în termen legal lichidatorul judiciar C.I.I. V_______ G_______, formulând următoarele critici:

Lichidatorul judiciar a întocmit raportul prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006 privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență pe baza documentelor financiar-contabile puse la dispoziție. Concluziile din completările la acest raport au fost de atragere a răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator, în persoana d-lui I_______ I_____, potrivit dispozițiilor art. 138 alin. (l) lit. a și d din legea insolvenței, motivat de faptul că și-a însușit o parte a încasărilor din patrimoniul societății și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale.

Ajungerea debitoarei în incapacitate de plată se datorează unui management defectuos în relația cu partenerii comerciali, a gestionării necorespunzătoare a patrimoniului, precum și neținerea contabilității în conformitate cu reglementările în vigoare.

În ceea ce privește răspunderea persoanelor vinovate de cauzarea stării de insolvență a societății debitoare, lichidatorul judiciar a identificat o ________ fapte susceptibile a fi încadrate la litera a) și d) de la art.138 din Legea insolvenței, una din aceste cauze fiind însușirea încasărilor din patrimoniul societății în folosul personal și neținerea contabilității conform legii, între faptă și prejudiciu creat existând legătura de cauzalitate cerută de lege.

Răspunderea delictuală a membrilor organelor de conducere este evidențiată prin însăși starea de insolvență a debitoarei, fiind îndeplinite cumulativ condițiile de atragere a răspunderii pentru întreg pasivul creat: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a reprezentantului legal, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești pentru plata datoriilor și culpa persoanei a cărei răspundere urmează a fi antrenată.

Pornind de la aceste considerente, lichidatorul judiciar a solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator I_______ I_____ pentru întreg pasivul creat în cuantum de 436.029,41 lei, în temeiul art. 138 alin. (1), lit. a si d din Legea nr. 85/2006.

Prin întâmpinare, depusă peste termenul procedural, calificată ca și concluzii scrise, intimatul-pârât I_______ I_____ a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că din suma de 12.135 lei, încasată de la doi clienți, a depus în contul societății suma de 10.000 lei, care au fost ulterior trași pentru plata unor bilete la ordin scadente, așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Iar, diferența de 2.135 lei a fost folosită pentru plata unor facturi curente către furnizorii de energie electrică, gaz etc.

Expertul contabil a reținut că suma încasată a fost folosită pentru plata actelor notariale privind înstrăinarea unui imobil proprietate personală, prețul obținut din respectiva vânzare fiind folosit pentru stingerea datoriilor societății.

În mod nejustificat a înlăturat instanța această constatare a expertului.

Nu este vorba de însușire de sume, acestea fiind folosite pentru plata datoriilor societății.

Neînscrierea chitanțelor de plată în contabilitate nu-i este imputabilă, societatea având încheiat contract de prestări servicii cu un prestator specializat.

Motivarea Curții.

Examinând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 85/2006 scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. În consecință, scopul legii este acela de a realiza o maximizare a averii debitorului și de satisfacere într-un cuantum cât mai ridicat a creanțelor creditorilor.

Una dintre măsurile necesare pentru maximizarea averii debitorului (creșterea cuantumului activelor) și, în același timp, de acoperire a pasivului debitorului, constă în tragerea la răspundere a tuturor persoanelor care se fac vinovate pentru ajungerea debitorului în stare de insolvență.

Conform art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.

Faptele enumerate de art. 138 din Legea 85/2006 atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societății pentru plata pasivului acesteia doar dacă au contribuit la starea de insolvență a societății și este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei pentru a fundamenta răspunderea lor pentru pasivul societății.

În cauza de față, s-a reținut în sarcina recurentului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006.

Premisele răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 se regăsesc în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a societății debitoare.

Conținutul raportului prevăzut de art. 59 al. l din Legea nr. 85/2006 naște o prezumție simplă că cele constatate corespund realității, fiind întocmit de un specialist în insolvență.

Reține din conținutul raportului cauzal drept cauze care au generat starea de insolvență:

Pe baza documentelor contabile analizate de către lichidatorul judiciar, a rezultat că ajungerea debitoarei în incapacitate de plată se datorează unei gestionări necorespunzătoare a patrimoniului de către administratorul statutar și a neîncasării clienților, neținerea contabilității în conformitate cu legea, prin neînregistrarea în contabilitate a chitanțelor privind încasarea clienților, în sumă de 12.135 lei, denaturând astfel rezultatele înregistrate de societate. Se mai reține neîntocmirea documentelor justificative privind ridicările de numerar prin casă pentru luna decembrie 2010, în sumă de 35.000 lei, evidențiată în contul 455 „acționari conturi curente”, sume provenite din încasările de la clienți.

Deciziile administratorului de a folosi resursele bănești ale societății în interes personal au condus la acumularea de datorii.

Și judecătorul sindic a reținut acest aspect al încasării de sume de la clienți, și anume suma de 8.136 lei, respectiv 3.999 lei, prin chitanțele fiscale nr. 105 și 106 și că administratorul nu a dovedit în ce mod a folosit aceste sume, că nu a înregistrat în evidența contabilă respectivele chitanțe fiscale.

În mod direct nu au fost reținute ca pertinente concluziile expertului contabil exprimate în suplimentul de expertiză, în sensul că sumele de bani au fost folosite la plata taxelor pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 705/24.03.2011, în urma căruia pârâtul a creditat societatea cu suma de 36.500 euro, o astfel de concluzie putând fi exprimată doar de către judecătorul sindic pe bază de prezumții.

S-a mai reținut că în luna decembrie 2010 au avut loc retrageri de numerar, reprezentând „aport asociat” în sumă totală de 35.000 lei, pentru care nu au fost întocmite documente financiar-contabile, sumele provenind din încasări clienți la nivelul lunii decembrie 2010.

Însă, este greșit raționamentul judecătorului sindic referitor la faptul că, atâta vreme cât pârâtul a creditat societatea cu sume importante de bani, totalizând 266.832 lei, ar apărea ca injust să i se atragă răspunderea chiar și pentru o parte din pasiv.

Astfel, în condițiile în care din raportul cauzal rezultă cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitorului, precum și persoanele cărora le-ar fi imputabilă această stare, aceasta instituind o prezumție simplă, răstoarnă sarcina probei, pârâtul fiind cel care trebuie să dovedească, prin orice mijloace de probă, că cele cuprinse în raport nu sunt conforme cu realitatea.

Este de principiu că nu poate exista răspundere civilă delictuală în absența unui prejudiciu, iar în cazul răspunderii civile prevăzută de art. 138 prejudiciul reprezintă gradul de afectare a activului debitorului ca urmare a săvârșirii faptelor prevăzute de lege.

Așadar, într-o astfel de răspundere se urmărește să se determine cu cât au scăzut elementele de activ ale debitorului ca urmare a faptelor săvârșite.

În cauză instanța a apreciat în mod corect că sunt aplicabile dispozițiile art. 138 alin 1 lit.a) și d).

Pentru a fi reținută fapta prevăzută de art. 138 lit. a ) din Legea nr. 85/2006 este necesar a se face dovada certă că membrii organelor de conducere au utilizat bunurile mobile și imobile sau creditele acordate debitoarei în interesul propriu sau al unei alte persoane.

În cauză, s-a invocat și nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, neîndeplinirea obligaților referitoare la întocmirea și depunere situațiilor financiare la organele abilitate.

Legea stabilește cu claritate și în detaliu modul de ținere al contabilității, precum și persoanele obligate să țină contabilitatea. Scopul contabilității este nu numai de a răspunde unor imperative de politică fiscală a statului, dar pune la îndemâna persoanelor obligate să țină contabilitatea și un instrument eficient în evidențierea, urmărirea, gestionarea și administrarea activității acestora, întocmirea neconformă cu legea a contabilității putând da naștere la interpretări greșite a modului în care funcționează societatea, aspect care nu interesează problematica abordată, dar poate constitui și modalități, atunci când cu intenție nu se ține contabilitatea conform legii, de a majora pasivul debitorului în detrimentul creditorilor.

Nerespectarea legii referitoare la ținerea contabilității, dacă a avut drept consecință imposibilitatea urmăririi modului de funcționare a societății și care a dus la starea de insolvență a debitorului, o astfel de faptă constituie temei pentru angajarea răspunderii numai dacă a fost săvârșită cu intenție, culpa, în oricare din formele ei, nu poate angaja răspunderea prevăzută de art. 138 lit. d.

Întotdeauna fapta săvârșită, pe lângă faptul că trebuie să fie una din cele prevăzute de legiuitor, trebuie să fi cauzat starea de insolvență. Chiar dacă nu a fost determinantă pentru apariția stării de insolvență, astfel de fapte, precum cele imputate pârâtului, prin consecințele produse trebuie să fi avut o contribuție importantă.

Cu privire la prejudiciu reține că acesta constă tocmai în insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile din cauza ajungerii societății în insolvență. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.

Referitor la raportul de cauzalitate, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților, sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări. În speță, falimentul sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale ale pârâtului și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului.

Vinovăția, la rândul ei, poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență, este suficientă pentru antrenarea răspunderii, iar pârâtul a avut această reprezentare.

Astfel, în ceea ce privește faptele pârâtului, de a ridica în numerar din casieria societății, concluzia este în sensul că aceste sume nu a fost folosite în folosul societății.

Răspunderea patrimonială a pârâtului este antrenată întrucât acesta a cauzat starea de insolvență a debitoarei prin săvârșirea faptei prevăzută la lit. a) a art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, ar fi determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.

Ținerea contabilității conform legii reprezintă un mijloc de control al debitorilor, permițând totodată, lichidatorului judiciar și judecătorului sindic să verifice dacă administratorii au luat măsurile ce se impuneau în vederea achitării creanțelor sau dacă dispuneau de fonduri pentru achitarea acestora.

Pentru a se putea reține că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, reclamantul trebuie să probeze faptele prin care au fost încălcate prevederile Legii contabilității și, mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății, adică legătura de cauzalitate între contribuția administratorului și starea de insolvență.

Aceste probe au fost produse, pe cale de consecință, se impune ca acțiunea să fie admisă în parte pentru suma totală de xxxxx lei ( 12.135 +35.000).

Va admite recursul și va modifica în parte sentința, conform dispozitivului.