Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
1056/2014 din 30 aprilie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 223/2014)

R O M Â N I A


CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ


DECIZIA CIVILĂ Nr.1056

Ședința publică de la 30 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ VINȚANU

Judecător A__ M____ S____ U________

Judecător D___ A_____

Grefier C_______ M_____


****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta DIRECȚIA G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.9073/01.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații pârâți S_____ V_____ și S_____ O_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei față de dispozițiile art.138 al.6 din Legea 85/2006 și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.


C U R T E A

Deliberând asupra recursului, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII - a Civilă la data de 26.10.2012, reclamantul DGFP Bucuresti in reprezentarea AFP Sector 4 a formulat cerere de atragere a raspunderii patrimoniale a paratilor S_____ O_____ și S_____ V_____, solicitându-se obligarea acestora la suportarea pasivului debitoarei _________________.

In motivarea actiunii, s-a aratat, in esenta, ca paratii au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati nerentabile, in dauna creditorilor si au dat dovada de management defectuos, acumuland datorii fata de bugetul de stat.

In drept, au fost invocate prevederile art. 138 alin. (1) lit. c din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 9073 din 01.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul - sindic a reținut că, în ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale mentionate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociați, care au dus la insolventa societatii.

Prin reglementările din art. 138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 8 alin. (2) din Legea nr.85/2006 creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, prin care a solicitat admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâților S_____ O_____ și S_____ V_____ și obligarea acestora la suportarea pasivului societății debitoare.

Motivele de recurs reiau în integralitate, susținerile din cererea introductivă de instanță.

În drept: art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței .

Deși legal citați, intimații nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.

În ședința publică din 30.04.2014 Curtea, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei DIRECȚIA GENERALĂ regionala A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI pe care o va admite, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 138 alin (1) din Legea insolvenței, calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă au administratorul (sau lichidatorul); în subsidiar (alin. 3), comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, peroanele culpabile de această stare a patrimoniului societății debitoare, ori a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor culpabile riscă să se prescrie.

Creditoarea D.G.F.P. BUCUREȘTI nu are calitatea procesuală în promovarea recursului. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor art. 138 alin. (6) din Legea nr.85/2006 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/2010), în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3), administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.

Legiuitorul a dorit, astfel, să acorde legitimare procesuală activă în promovarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. (1) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar administratorului/lichidatorul judiciar.

Așadar, nici un alt creditor, indiferent de faptul dacă acesta este titularul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, nu poate declara recurs împotriva hotărârii de respingere a cererii, ci doar să solicite aceasta administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, în condițiile legii.

Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile art. 8 alineat (1) din Legea nr.85/2006, art. 312 alineat (1) Cod procedură civilă, va admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentului și va respinge recursul ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală activă.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.

Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.9073/01.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații pârâți S_____ V_____ și S_____ O_____, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2014.

Președinte,

G_______ VINȚANU

Judecător,

A__ M____ S____ U________

Judecător,

D___ A_____

Grefier,

C_______ M_____

Red.Jud. G.V.

Tehnored.A.A.

2 ex./15.05.2014

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă

Judecător sindic: Z_____ M____



Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 180/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1461/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1426/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1854/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1553/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1372/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2297/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1079/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 406/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 53/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1482/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 611/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 253/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 901/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1169/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1354/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 842/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 335/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 691/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2322/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 9130/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 906/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 592/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 844/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2142/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 925/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1539/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 279/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 519/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1217/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1302/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2236/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 855/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1462/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1441/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1424/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 751/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 662/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 171/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 388/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 484/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 946/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 813/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1983/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 751/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1857/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1166/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 415/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 358/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1277/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2173/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1466/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1196/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2121/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1361/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 107/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 4/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1266/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1735/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025