Dosar nr. XXXXXXXXXXXX APEL - anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din data de 21.09.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B______ L_____

JUDECĂTOR: T________ C_______

GREFIER: S_____ M____

DECIZIA NR. 782/2015

Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul I____________ de Poliție Județean B_______ împotriva Sentinței civile nr. 9678 din 20.06.2014 pronunțată în dosarul XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, intimat fiind petentul A__________ A__ L___.

La apelul nominal realizat în ședința publică, la prima și la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că nu sunt alte solicitări sau chestiuni prealabile și reține cauza spre deliberare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei B_______, petentul A__________ A__-L___ a solicitat, în principal, anularea în parte a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx din data de 26.11.2013, încheiat de I____________ de Poliție Județean B_______, și în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale de suspendare a dreptului de a conduce cu avertisment.

În motivare a arătat că, la data de 26.11.2013, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Citroen cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a adus la cunoștință faptul că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, pe marcajul pietonal, pe sensul său de mers cu Calea Națională, fapt pentru care a fost întocmit procesul verbal contestat.

S-a arătat că situația reținută de agentul constatator nu corespunde realității, deoarece în zona respectivă petentul a schimbat direcția de mers de pe __________________________ banda din dreapta a drumului, urmând să vireze la dreapta, și având în vedere că respectivul viraj era la 90 de grade dreapta a fost necesar a se reduce viteza considerabil, astfel că eventualii pietoni aflați în traversare ar fi fost observați.

A mai arătat petentul că, în conformitate cu art. 6 C.E.D.O. și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, beneficiază de prezumția de nevinovăție, fiind răsturnată sarcina probei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 7 din O.G. 2/2001, art. 95 din O.U.G. 195/2002, art. 20 din Constituția României, art. 6 din C.E.DO.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare (f. 15 ds.) prin care a solicitat respingerea plângerii, menținerea procesului verbal cu toate măsurile dispuse, cu motivarea că petentul, în timp ce conducea autoturismul Citroen cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe ________________________________ cu Calea Națională, a virat la dreapta și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a drumului public, contravenție ce a fost observată direct de agentul constatator.

La întâmpinare au fost anexate copia procesului verbal de constatare contravenție, raportul agentului constatator, fișa cu antecedentele contravenționale la regimul rutier înregistrate pe numele petentului și adresa nr. xxxxxx din 06.02.2014 adresată Primăriei Municipiului D______, Direcția Taxe și impozite.

Prin Sentința nr. 9678 din 20.06.2014, Judecătoria B_______ a admis în parte plângerea și a anulat parțial procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/26.11.2013, sub aspectul contravenției prevăzute de art. 100 alin.(3) lit.b) din O.U.G. 195/2002, a înlăturat sancțiunea principală a amenzii precum și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, aferente contravenției prevăzute de art.100 alin. (3) lit.b) din O.U.G. 195/2002, și a menținut sancțiunea avertismentului, aplicată pentru contravenția prev. de art. 101 alin. 1, pct. 18 din O.U.G. 195/2002 rep.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 26.11.2013 de I____________ de Poliție Județean B_______, petentul a fost sancționat contravențional cu 4 puncte-amendă, în cuantum de 320 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 100 alin.3, lit. b din O.U.G. 195/2002 rep., și cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 100 alin. 1 pct. 18 din același act normativ. Totodată, s-a dispus măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, în vederea aplicării sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În sarcina petentului s-a reținut că a condus autoturismul marca CITROEN cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe _________________________. B_______, și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a drumului public – pe marcaj. De asemenea, s-a reținut că acesta nu avea asupra sa documentele autovehiculului.

Examinând procesul verbal de contravenție prin prisma exigențelor de forma prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că acesta nu îndeplinește rigorile legii sub aspect formal.

Astfel, descrierea faptei, element obligatoriu al procesului-verbal conform art. 16 din O.G. 2/2001, este lacunară, neconținând mențiunea esențială dacă pietonul se afla sau nu pe sensul de deplasare al autovehiculului. De asemenea, nu este efectuată o localizare clară în spațiu a faptei, nefiind indicat în concret locul săvârșirii faptei, menționându-se doar ___________________________ este indicat în raportul agentului constatator, rezultând că neacordarea de prioritate a avut loc la efectuarea virajului la dreapta de pe _______________________ _______________________________> Or, raportul agentului constatator este un înscris extrinsec procesului-verbal, întocmit pro causa, astfel că procesul-verbal nu poate fi completat cu acest înscris.

Prin urmare, instanța a apreciat că descrierea incompletă, lacunară, a faptei echivalează cu lipsa acesteia, atrăgând sancțiunea nulității prev. de art. 17 din O.G. 2/2001.

Verificând, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, și temeinicia procesului - verbal de contravenție contestat, instanța a apreciat că situația de fapt așa cum a fost reținută prin procesul – verbal de contravenție, în ce privește contravenția prev. de art. 100 alin.(3) lit. b) din O.U.G. 195/2002 rep., nu corespunde realității.

Conform art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. 195/2002 rep., Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, obligația încălcată de petent fiind instituită de art. 135 lit. h) din H.G. 1381/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevede obligativitatea acordării de prioritate de către conducătorul de vehicul pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Instanța a relevat că, potrivit criteriilor statuate prin jurisprudența C.E.D.O., contravențiile în materie rutieră sunt asimilate acuzațiilor în materie penală, cu consecințele ce decurg din acest fapt, respectiv asigurarea garanțiilor specifice acestei materii, cea mai importantă fiind prezumția de nevinovăție, ce a fost, de altfel,invocată de petent în apărarea sa.

Cu privire la acest aspect, Curtea a stabilit în cauze precum Oztürk împotriva Germaniei ori Lutz împotriva Germaniei că, adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier (caracterul general al normei) și având un caracter represiv și disuasiv (scopul sancțiunii), întreaga procedură de aplicare și sancționare a amenzilor administrative în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigentelor art. 6. Același caracter îl are și sancțiunea suspendării dreptului de a conduce autovehicule în baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe lângă caracterul normei incriminatoare, instanța europeană a folosit și criteriul gravității sancțiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viața curentă a oricărei persoane sau pentru exercițiul unei activități profesionale.

Consecințele calificării de către instanță a faptei imputate petentului în prezenta cauză drept acuzație în materie penală sunt acelea că petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului.

Însă niciuna dintre aceste garanții procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autoritarilor de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.

În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcina a probei. D__ fiind ca analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesiva si nejustificata, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauză semnificativă în jurisprudența Curtii este Salabiaku împotriva Frantei, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt.

În aceasta cauză instanța europeana a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei si cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului.

De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Conventiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar împotriva Frantei).

Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție.

A conferi forța probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.

Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeana a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica dacă procedura în ansamblul sau, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil (cauza Ferrantelli si Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Frantei).

Instanța a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Frantei, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauza nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă.

Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.

În ceea ce privește forța probantă a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, instanța a constatat că, deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.

În acest context, Curtea a menționat că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic împotriva Suediei).

Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatări, aceasta concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei sa fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat.

Or, sarcina instanței de judecata este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune, prin esență, ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevede că instanța de judecata verifică legalitatea și temeinicia procesul-verbal de contravenție. Prin urmare, în cauză instanța nu a pornit de la ideea preconceputa că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci menținerea procesului-verbal de contravenție este rezultatul unor verificări efectuate în mod obligatoriu de instanța de judecata.

Transpunând aceste principii în speță, instanța a reținut, după cum s-a arătat și anterior, că intimatul își susține acuzarea numai prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat.

Astfel, agentul constatator avea posibilitatea de a identifica pietonul căruia nu i s-a acordat prioritate sau de a justifica de ce nu a fost posibil acest lucru. Or, acest motiv nu rezultă nici din procesul-verbal și nici din raportul agentului constatator.

În plus, așa cum se observă din procesul-verbal atacat petentul a avut obiecțiuni la momentul întocmirii procesului-verbal, la rubrica alte mențiuni fiind consemnat: Nu sunt de acord cu cele consemnate în procesul-verbal.

Așadar, poziția petentului a fost una consecventă vis-a vis de săvârșirea faptei contravenționale analizate, în sensul negării acesteia.

În consecință, instanța a anulat contravenția prev. de art. 100 alin.(3) lit. b) din O.U.G. 195/2002 rep., reținută în sarcina petentului, ca nelegală și netemeinică.

În ce privește cea de-a doua contravenție, prev. de art. 101 alin.(1) pct.18 din O.U.G. 195/2002 rep., constând în lipsa documentelor autovehiculelor asupra petentului, instanța a reținut că fiind certă această faptă, neexistând vreun dubiu asupra modalității de constatare a acesteia. De asemenea, instanța a reținut că petentul nu a făcut niciun fel de apărare cu privire la această contravenție, rezultând că o recunoaște, în mod tacit.

Referitor la modul de individualizare a sancțiunii, pentru această faptă, instanța apreciază că agentul constatator a făcut o justă apreciere a gradului de pericol social concret al faptei, aplicând sancțiunea avertisment.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, solicitând schimbarea soluției primei instanțe, în sensul respingerii plângerii contravenționale.

A învederat apelantul, în esență, că prima instanță nu a ținut cont de situația existentă la momentul constatării contravenției, anume că fapta a fost observată direct de către agentul de poliție, agent care a indicat, prin raportul întocmit, locația exactă a autoturismului condus de petent.

S-a mai arătat că prima instanță s-a dovedit a fi părtinitoare, reținând inexistența abaterii ca urmare a simplei negări a acesteia, de către petent, că jurisprudența CEDO nu neagă prezumția de legalitate și de conformitate a procesului-verbal, mai ales că fapta a fost constatată în mod direct, că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare.

A învederat apelantul, față de opinia că s-ar fi impus identificarea pietonului căruia nu i s-a dat prioritate, că o atare cerință nu are suport legal și nici nu are în vedere circumstanțele concrete, anume că fiecare dintre cei doi agenți este implicat în acțiuni care împiedică identificarea, în același timp, a pietonilor angajați în traversare.

Intimatul nu a formulat apărări.

Analizând apelul, prin prisma criticilor formulate, Tribunalul îl constată a fi neîntemeiat și urmează a-l respinge, pentru motivele ce succed:

Potrivit mențiunilor inserate în procesul-verbal contestat (fila 35 fond), intimatul A__________ A__ L___ a fost surprins circulând pe ________________________ acorda prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare regulamentar, pe marcajul ”Trecere pentru pietoni”.

Din această descriere nu rezultă locația concretă a marcajului pietonal, nici sensul de deplasare al autoturismului condus de petent și nici sensul deplasării pietonului. Ca atare, descrierea menționată nu servește stabilirii locului săvârșirii faptei contravenționale și, cu atât mai puțin, modalității în care aceasta s-a săvârșit, respectiv dacă pietonul se afla sau nu pe sensul de mers al vehiculului. Or, în condițiile date, nu se poate ști dacă s-au întrunit sau nu elementele constitutive ale abaterii reținute în sarcina petentului-intimat.

După cum în mod corect a reținut prima instanță, procesul-verbal nu poate fi completat, cel puțin nu în elementele sale esențiale, cu declarațiile ulterioare ale agentului constatator. În consecință, pentru valabilitatea formală a procesului-verbal, atari completări nu sunt nici admisibile și nici relevante.

Conchide Tribunalul că, într-adevăr, în speță s-au încălcat dispozițiile 16-17 din OG nr. 2/2001 și că viciile în concret constatate sunt în măsură să invalideze procesul-verbal de contravenție, aceasta deși, sub aspectul temeiniciei, instanța își însușește opinia apelantului, aceea că agentul constatator care a sesizat nemijlocit o presupusă abatere nu poate fi ținut a-și procura și elemente probatorii exterioare, sub sancțiunea desființării necondiționate a procesului-verbal, în caz contrar.

Din această perspectivă, argumentele primei instanțe apar, într-adevăr, contradictorii, în sensul că deși a reținut ea însăși că o interpretare contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase, și-a întemeiat concluzia de netemeinicie a procesului-verbal pe împrejurarea că intimatul și-a bazat acuzarea doar pe procesul-verbal de contravenție, în timp ce petentul și-a susținut în mod constant nevinovăția.

După cum s-a arătat însă, viciile formale ale actului administrativ contestat sunt reale și au fost reținute în mod corect, acestea fiind suficiente pentru a susține soluția finală de anulare parțială a procesului-verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge apelul formulat de apelantul I____________ de Poliție Județean B_______, cu sediul în mun. B_______, _______________________. 57, județul B_______, împotriva Sentinței nr. 9678 din 20.06.2014 pronunțată în dosarul XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, intimat fiind petentul A__________ A__ L___, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în D______, ______________________, _____________, jud. B_______, ca neîntemeiat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21.09.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

B______ L_____ T________ C_______ S_____ M____

Red. T.C.

Tehnored. S.M./TC

4 ex./ 09.10.2015

Jud. fond V______ F_____