Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA G_____
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7691/2015
Ședința publică de la 31 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L______ D_____
Grefier E____ B_______
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant M_________ G_____ PRIN REPREZENTANT și pe pârât C_______ F______, pârât D______ A___, pârât D______ O_______, având ca obiect reziliere contract
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 10.07.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data 17.07.2015 la data de 24.07.2015 și la data de 31.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constatată următoarele:
I. Sesizarea instanței și argumentele reclamantului
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G_____ la data de 31.05.2012 sub număr dosar XXXXXXXXXXXXX reclamantul M_________ G_____ prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ciochina F______, D______ A___ și D______ O_______ ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună :
- Rezilierea contractului de închiriere nr. 876/08.01.1999;
- Evacuarea pârâților din spațiul de locuit situat în G_____, ____________________. 74 și a bunurilor acestora;
- Obligarea pârâților la plata sumei totale de xxxxx lei reprezentând debite chirie, precum și la plata debitelor reprezentând chirie până la data executării efective a hotărârii;
- Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a menționat că în data de 08.01.1999 pârâta a devenit beneficiara contractului de închiriere nr. 876, pentru spațiul situat în G_____, ____________________. 74 și deși au fost notificați de nenumărate ori, ultima notificare fiind înregistrată sub numărul xxxxx/12.03.2012 pârâții au dovedit pasivitate și rea credință.
A menționat reclamantul că principala obligație a chiriașilor este aceea de a plăti prețul spațiului închiriat, obligație stipulată în contractul de închiriere, iar pârâta a acumulat la data de 02.04.2012 un debit restant de xxxxx lei.
Întrucât proprietarul nu poate să închirieze spațiul unor persoane insolvabile și întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 1780, art. 1796 lit. b, art. 1830 Cod civil reclamantul a solicitat rezilierea contractului și evacuarea pârâților.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112-114 Cod de procedură civilă, art. 1357, art. 1780, art. 1796, art. 1830, art. 1831 Cod civil, clauzele contractuale din contractul de închiriere nr. 976/08.01.1999, dispozițiile O.U.G. nr. 40/1999.
În susținerea cererii reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri( filele 6-11).
Reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
II. Apărările pârâților și cererea reconvențională
Pârâții C_______ F______, D______ A___ și D______ O_______ au depus întâmpinare prin care au solicitata respingerea ca neîntemeiată a cererii și pe cale reconvențională a solicitata dispunerea:
- obligării reclamantului la introducerea în anexa B a contractului de închiriere nr. 876/08.01.1999 a minorei D______ M____-B_____, fiica pârâtei D______ A___, suferindă de tetraparază spastică cu deficit funcțional sever retard psihomotor sever;
- scutirea de a plata sumelor reprezentând chirie și penalități începând cu data de 01.01.2010 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și scutirea de la plata sumelor reprezentând chirie, dobânzi și penalități ce sunt calculate în plus în perioada 21.12.xxxxxxxxxxxxx09, față de tariful minim legal al chiriei, conform prevederilor Legii nr. 448/2006;
- scutirea de la plata chiriei a pârâților care au în întreținere o persană cu handicap grav, în baza art. 20 alin. 2 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 448/2006, începând cu data rămânerii irevocabilă a hotărârii;
- obligarea reclamatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare pârâții-reclamanți au menționat că locuiesc în locuință din G_____, ____________________. 74 din anul 1986, în baza contactului de încheiere nr. 5480/1986, contract ce a fost reînnoit în anul 1999, sub număr 876, moment în care în imobil locuia pe lângă pârâți și minora D______ E____ – B_____, fiica pârâtei D______ A___. Minora suferă de tetraparază spastică cu deficit funcțional sever retard psihomotor sever, motiv pentru care pârâții au solicitat Primăriei G_____ scutirea de la plata chiriei conform art. 20 alin. 2 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 448/2006 . Astfel, deși minora nu este inclusă în anexa B a fișei locative, potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 448/2006 familia beneficiază de scutirea de la plata chiriei pentru locuința închiriată, începând cu 01.01.2006 și de plata chiriei la un cuantum minim prevăzut de lege, începând cu 21.12.2006 și până la data de 01.01.2010, când a intrat în vigoare modificările aduse prin Legea nr. 359/2009.
Au mai menționat pârâții-reclamanți că au solicitat să cumpere imobilul însă reclamanta a refuzat motivat de faptul că există un litigiu între părți .
În subsidiar, pârâții-reclamanți au solicitat respingerea capetelor de cerere privind rezilierea contractului de închiriere și evacuarea, urmând a achita debitul datorat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 20 alin. 2 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 448/2006, actualizată.
În probațiune pârâții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 29-45).
La data de 26.04.2013 pârâții au depus precizări prin care au arătat că în perioada 21.12.xxxxxxxxxxxxx09 au achitat către reclamanta-pârâta suma de 4782 lei, iar suma pe care trebuia să o achite era de 1743 lei, potrivit anexei contractului de închiriere nr. 876/08.01.1999, iar de la data de 01.01.2010 și până la depunerea precizărilor au achitat suma de 875 lei, deși potrivit art. 20 alin. 2 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 448/2006 familia trebuia scutită de la plata chiriei.
Au mai menționat pârâții - reclamanți că prin sentința civilă nr. 8254/05.09.1995 a Judecătoriei G_____ rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 356/1996 a Tribunalului G_____ pârâtei D______ A___ i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere nr. 5480/1986 pentru camera dormitor în suprafață de 17,10 mp, având astfel același drepturi locative ca și titularul contractului de închiriere.
Pârâții reclamanți au mai depus la dosar un se de înscrisuri ( filele 51-56).
III. Cererea conexă
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G_____ la data de 07.02.2013 sun nr. XXXXXXXXXXXXX reclamantul M_________ G_____ prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ciochina F______, D______ A___, D______ O_______ ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună :
- Rezilierea contractului de închiriere nr. 876/08.01.1999;
- Evacuarea pârâților din spațiul de locuit situat în G_____, ____________________. 74 și a bunurilor acestora;
- Obligarea pârâților la plata debitului restant la chirie în suma de xxxxx lei din care debit curent 2901 lei și suma de 6519 dobândă și suma de 9506 lei rămășiță
- Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a menționat că pârâtul nu a achitat chiria mai mult de 3 luni, iar la data de 18-10.2012 a cumulat un debit de xxxxx lei. În fapt, reclamanta a reiterat motivele invocate în cererea ce formează obiectul prezentului dosar.
IV. Procedura în fața instanței
Prin încheierea dată în cameră de consiliu la data de 07.05.2013 a fost admisă în parte cererea de acordarea a ajutorului public judiciar formulată de pârâții-reclamanți, în sensul reducerii taxei judiciare de timbru cu 50%, rămânând în sarcina pârâților-reclamanți obligația de a achita suma de 490,23 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
La termenul de judecată din data de 06.09.2013 instanța a încuviințat pentru pârâți proba cu înscrisurile.
Au fost depuse de către reclamant înscrisuri din care reiese debitul și perioada pentru care acesta este solicitat ( filele 90-97).
Prin încheierea din data de 01.11.2013 instanța a dispus conexarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX la prezentul dosar.
La data de 06.12.2013 pârâții-reclamanți au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru debitele pretinse anterior datei de 31.05.2009, excepția ce a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 13.12.2013 .
Instanța a încuviințat pentru pârâți proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, părții fiind scutiți, prin admiterea cererii de acordarea ajutorului public judiciar, de la plata a 50% din contravaloarea onorariului expert, respectiv 400 lei.
Raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 16.06.2015 ( filele 254-269).
IV. Expunerea aspectelor reținute de instanță și motivarea soluției:
Analizând cererea principală și cererea reconvențională, prin prisma susținerilor părților, a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente în cauza, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 08.01.1999 a intervenit contractul de închiriere nr. 876 între Consiliul Local al M_________ G_____ și pârâta-reclamantă C_______ F______ cu privire la locuința situată în _________________________. 74, pârâta având calitatea de locatar principal (filele 9-11).
La data de 22.03.2004 pârâta C_______ F______ a formulat cerere către Consiliul Local G_____, înregistrată sub nr. xxxxx în vederea introducerii în contractul de închiriere nr. 876/08.01.1999 a numitei C_______ A____, mama pârâtei și a numitei D______ M____-B_____, nepoata acesteia ( fila 127). La dosar nu a fost depusă o dovada în sensul că s-a răspuns la cererea pârâtei, însă se precizează în adresa comunicată către serviciul juridic că cererea nu a putut fi soluționată întrucât spațiul figura ca fiind revendicat în baza Legii nr. 10/2001, fără a se face dovada acestuia aspect ( fila 130).
Pârâta Ciochina F______ a solicitat potrivit art. 20 alin. 2 lit. b și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 448/06.12.2006 scutirea de la plata chiriei aferentă suprafeței închiriate, motivat de faptul că nepoata sa, fiica pârâtei D______ A___ suferă de handicap grav ( fila 31), iar la data de 16.10.2012 și 03.12.2012 a solicitat și radierea chiriei pentru același motiv ( filele 33-34). Prin adresa din data de 14.11.2012 ( fila 125) Primăria M_________ G_____ a răspuns solicitării pârâtei cu privire la scutirea de la plata chiriei, în sensul respingerii cererii motivat de faptul că persoana indicată ca suferind de handicap nu figurează în contractul de închiriere. S-a menționat că chiria lunară este de 241, 75 lei calculată conform H.G. nr. 310/28.03.2007 și H.G nr. 19/01.02.2007, invitând pârâta să depună dovada veniturilor realizate pentru stabilirea chiriei maxime în funcție de acesta.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese că numita D______ M____ B_____, fiica pârâtei D______ A___ ( fila 64), născută la data de 17.04.1997, suferă de tetraparază spastică cu deficit funcțional sever, retard psihomotor sever , fiind încadrată în categoria de handicap grav care necesită protecție socială ( filele 35-36, 106, 208), minora locuind împreună cu mama, bunica și unchiul său (fila 30).
Reclamantul solicitat debitul principal și penalitățile și dobânzile pentru perioada xxxxxxxxxxx-15.11.2012 atât în prezența cauză cât și cea conexată.
Deși reclamantul-pârât a depus somația nr. xxxxx/12.03.2012 cu privire la debitul de xxxxx lei acesta nu a făcut dovada comunicării acesteia pârâților.
În drept, având în vedere pretențiile invocate de pârâți prin cererea reconvențională, instanța apreciază că se impune analizarea acestora cu prioritate față de cererea principală.
Instanța constatată că pârâții pretind că potrivit dispozițiilor Legii nr. 448/2006 și Legii nr. 359/20.11.2009 pentru perioada 21.12.2006-31.112.2009 au datorat chirie potrivit tarifului minim legal, iar începând cu data de 01.01.2010 trebuia să fie scutiți de la plata chiriei motivat de faptul că numita D______ M____ B_____ este încadrată într-un grad grav de handicap.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 448/2006 „Promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităților administrației publice locale unde își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap și, în subsidiar, respectiv complementar, autorităților administrației publice centrale, societății civile și familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap.”
Conform art. 18 alin. 2 lit. b din Legea nr. 448/2006, în forma inițială „ Persoanele cu handicap grav beneficiază de următoarele drepturi: b) stabilirea chiriei, în condițiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafețele locative cu destinație de locuințe, deținute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale ale acestuia, la tariful minim prevăzut de lege.”, iar conform art. 3 al aceluiași articol „Beneficiază de prevederile alin. (2) și familia sau reprezentantul legal pe perioada în care are în îngrijire un copil ori un adult cu handicap grav.”
Dispozițiile art. 18 au fost menținute după republicarea legii în anul 2008 acestea fiind cuprinse în art. 20 din lege.
Prin Legea nr. 359/2009 intrată în vigoare de la data de 1.01.2010 a fost modificat Articolul 20 alin. 2 lit. b din Legea nr. 448/2006, având următorul conținut "b) scutirea de la plata chiriei pentru suprafețele locative cu destinație de locuințe deținute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale ale acestuia și care sunt în folosința acestor persoane.".
Instanța constatată că numita D______ M____-B_____, fiica pârâtei - reclamante D______ A___ și nepoata pârâtei - reclamante C_______ F______ suferă de handicap grav, fiind incidente cu privire la aceasta dispozițiile Legii nr. 448/2006.
Pârâta - reclamanta C_______ F______ este titulara a contractului de închiriere nr. 876, iar ceilalți doi pârâți-reclamanți beneficiari ai contractului în calitate de fii ai acesteia.
Instanța, apreciază că deși potrivit art. 17 din Legea nr. 114/1996 „Prin familie, în sensul prezentei legi, se înțelege soțul, soția, copiii și părinții soților, care locuiesc și gospodăresc împreună”, având în vedere dispozițiilor art. 21 din același act normativ în care se face referire la descendenți, ascendenți, fără a s indica gradul, instanța apreciază că pot beneficia de contract și descendenții de gradul II, respectiv nepoții și totodată, în vederea asigurării respectării dreptului la locuință a persoanei cu handicap, instanța apreciază că se impune indicarea în contract și a numitei D______ M____-B_____.
De asemenea, astfel cum s-a reținut la situația de fapt pârâta reclamantă C_______ F______ a solicitând introducerea în contractul de închirierea și a minorei D______ M____-B_____, însă acest lucru nu s-a întâmplat, motivul refuzului de a se face aplicare dispozițiile Legea nr. 448/2006 fiind tocmai acela că minora nu era indicată în contract.
Instanța, apreciază că pentru aplicabilitatea dispozițiile Legii nr. 448/2006 nu este necesară indicarea numelui persoanei cu handicap într-un contract de închiriere, ci simpla dovadă că aceasta se afla în îngrijirea unei familii ce beneficiază de un astfel de contract.
Mai mult decât, instanța are în vedere că reclamanta în calitate de reprezentantă a autorității publice locale nu a întreprins niciun demers în vederea promovării și respectării dreptului numitei D______ M____-B_____, persoană cu handicap, astfel cum prevăd dispozițiile art. 7 din Legea nr. 480/2006.
Așadar, instanța, în prezenta cauză, apreciază că sunt aplicabile dispozițiile Legea nr. 480/2006 privind acordarea unor facilități cu privire la plata chiriei familiei persoanei cu handicap.
În aceste, condiții se reține că prin înștiințarea cu numărul xxxxx/12.02.2009 Primăria M_________ G_____ a invitat pârâta C_______ F______ pentru a face dovada veniturilor în vederea stabilirii cuantumului chiriei, însă nu a fost depusă dovada comunicării acestei înștiințări către pârâtă.
De asemenea, prin adresa comunicată serviciul juridic se menționează că chiria a fost stabilită pentru perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxx08 conform veniturile prezentate, iar începând cu 01.01.2009 potrivit tarifului prevăzut de H.G. nr. 310/2007, fără a se lua în considerare că în imobil locuia o persona cu handicap.
Potrivit raportului de expertiză în perioada 16.06.xxxxxxxxxxxxx09 chiria datorată de către pârâți potrivit dispozițiilor legale, respectiv Legea nr. 448/2006 a fost de 789, 96 lei, iar pârâții au achitat suma de 996 lei, existând astfel un surplus de 206, 04 lei. Tot potrivit raportului de expertiză, avându-se în vedere situația în cazul în care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 448/2006, s-a arătat că pentru perioada 30.05.xxxxxxxxxxxxx12 chiria datorată potrivit dispozițiilor legale este de 488, 02 lei, pârâții achitând suma de 1196,64 lei, fiind achitată în plus suma de 914, 66 lei, iar pentru perioada 16.03.xxxxxxxxxxxxx15 pârâții nu datorează chirie. Astfel că s-a stabilit că pârâții au achitat în plus chirie în cuantum de 1102,7 lei.
D____ consecință, făcând aplicarea dispozițiilor Legii nr. 480/2006 și reținând concluziile raportului de expertiză , instanța apreciază ca întemeiate pretențiile pârâților - reclamanți, urmând a dispune scutirea acestora, în temeiul art. 20 alin. 2 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 448/2006, de la plata sumelor reprezentând chirie și penalități începând cu data de 01.01.2010 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii și în continuare până la încetarea cauzei de scutire ( încetarea stării de handicap a numitei D______ M____-B_____ sau încetarea îngrijirii de către familie a acesteia). De asemenea, instanța va dispune și scutirea de la plata sumelor reprezentând chirie, dobânzi și penalități ce sunt calculate în plus în perioada 21.12.xxxxxxxxxxxxx09, față de tariful minim legal al chiriei, conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 448/2006.
Referitor la solicitarea pârâților-reclamanți de restituirea a sumei de 1822,86 lei, diferența indicată în raportul de expertiză, instanța având în vedere că această solicitarea a fost precizată pentru prima oară odată cu concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor și întrucât unul dintre principalele principii ale procesului civile este acela al contradictorialității, instanța urmează să nu se pronunțe cu privire la aceasta.
Cu privire la cererea principală, obiect atât a dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX cât și a dosarului conex XXXXXXXXXXXXX, instanța reține dispozițiile art. 969 Cod Civil 1864, în vigoare la momentul încheierii contractului, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.
Referitor la rezilierea contractului de închiriere nr. 876 la data de 08.01.1999, instanța are în vedere că în doctrină și practica de specialitate se acceptă în unanimitate că rezilierea este o sancțiune care intervine pentru neexecutarea culpabilă a obligației în contractele sinalagmatice, cu executare succesivă, care face să înceteze efectele contractului viitor, lăsând neatinse prestațiile făcute anterior rezilierii.
În aceste condiții, având în vedere și aspectele reținute mai sus, în cauză, nu se poate reține o neexecutare cuplabilă din partea pârâților-reclamanți, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ase dispune rezilierea contractului.
Întrucât pârâții se bucură în continuare de un titlu în baza căruia folosesc imobilul nu este întemeiat nici capătul de cerere privind evacuarea acestora.
Referitor la capătul trei al cererii principale, având în vedere concluziile raportului de expertiza contabilă întocmit în cauzată, instanța constatată că pretențiile reclamantului cu privire la plata chiriei restante și a penalităților nu sunt întemeiate.
Așadar, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea principală formulată de M_________ G_____ prin Primar.
V. Cheltuieli de judecată
Având în vedere soluția ce urmează a se pronunța în cauză, instanța apreciază că partea care a căzut în pretenții, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă este reclamantul.
Pârâții reclamanți au făcut dovada efectuării următoarele cheltuieli de judecată: taxa judiciară de timbru în cuantum de 510, 23 lei ( filele 27, 78), timbru judiciar - 5,60 lei , și onorariu expert -400 lei ( filele 204, 206) .
D____ consecință, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă urmează să dispună obligarea reclamantul-pârât la plata către pârâții-reclamanți a sumei de 915,83 lei constând în cheltuieli de judecată.
De asemenea, în baza art. 18 din O.U.G. nr.51/2008, instanța va dispune obligarea reclamantului la plata sumei de 890, 23 lei către stat, reprezentând cheltuieli de la plata cărora pârâții-reclamanți au fost scutiți, respectiv 490,23 lei taxa judiciară de timbru și 400 lei onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți Ciochina F______, D______ A___ și D______ O_______, toți cu domiciliul în municipiul G_____, _________________________. 74, județul G_____, în contradictoriu cu reclamantul-pârât M_________ G_____, prin Primar, cu sediul în municipiul G_____, ______________________, județul G_____.
Dispune obligarea reclamantului-pârât la introducerea în anexa B a contractului de închiriere nr. 876/08.01.1999, privind titularul contractului de închiriere și membrii familiei care locuiesc împreună cu acesta, a minorei D______ M____-B_____, în calitate de fiică a reclamantei D______ A___.
Dispune scutirea pârâților-reclamanți de la plata sumelor reprezentând chirie și penalități începând cu data de 01.01.2010 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și scutirea de la plata sumelor reprezentând chirie, dobânzi și penalități ce sunt calculate în plus în perioada 21.12.xxxxxxxxxxxxx09, față de tariful minim legal al chiriei, conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 448/2006.
Dispune scutirea de la plata chiriei aferentă contractului de închiriere nr. 876/08.01.1999 a pârâților care au în întreținere o persană cu handicap grav, în baza art. 20 alin. 2 lit. b și alin. 3 din Legea nr. 448/2006, începând cu data rămânerii irevocabilă a hotărârii și până la încetarea cauzei de scutire.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M_________ G_____, prin Primar în contradictoriu cu pârâții Ciochina F______, D______ A___, D______ O_______.
Obligă reclamantul-pârât la plata către pârâții-reclamanți a sumei de 915,83 lei constând în cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert.
Obligă reclamantul-pârât la plata sumei de 890, 23 lei către stat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L______ DajbogBuruiană E____
RedDL /tehored. E.B/6ex/17.09.2015/4ex ___________________________________>