Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria HUNEDOARA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Reziliere contract
Număr hotarâre:
91/2016 din 18 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat



ROMÂNIA

JUDECĂTORIA H________

H________, ____________________, jud. H________

Operator de date cu caracter personal nr. 8253,

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001




Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ Nr. 91/2016

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Florincaș G_________

Grefier: G_____ L______ G_______



Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M_________ H________ prin Primar și pe pârât B____ R____, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.

Întrucât, prin cererea de chemare in judecată, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă și apreciind că nu mai sunt necesare alte probe, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare pe baza înscrisurilor existente la dosar.


JUDECĂTORIA:

deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei H________, la data de 15.12.2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, ca urmare a anulării parțiale a sentinței civile nr.694/2015 pronunțată de Judecătoria H________ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, prin Decizia nr.1123/A/2015 pronunțată de Tribunalul H________ și trimiterii cauzei spre rejudecare, doar în ce privește capătul de cerere referitor la taxele comune și penalitățile de întârziere aferente acestora, reclamantul M_________ H________ a chemat în judecată pe pârâții B____ R____, B____ A_______ și K______ C_____, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună: -obligarea pârâtului B____ R____ la plata sumei de 1.185,56 lei, reprezentând chirie restantă pentru perioada 21.04.xxxxxxxxxxxxx14, a sumei de 1.117,24 lei penalități de întârziere, a sumei de 11.118,70 lei taxe comune restante aferente perioadei 21.04.xxxxxxxxxxxxx14 si a sumei de 2.741,76 lei penalitati de intarziere la taxele comune;

- rezilierea contractului de închiriere nr. 101/21.04.2010;

- evacuarea pârâților din imobilul situat în H________, _________________________. 6, ___________. 96, județul H________.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul și membrii familiei sale au ocupat imobilul de la data închirierii și până în prezent, dar nu a achitat chiria si taxele comune, deși s-a încercat recuperarea debitelor de la chiriaș, pe cale amiabilă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1830, art. 1831 C. civil, art. 1041 C. proc.civ., art. 61 din Legea locuinței nr. 114/1996 republicată cu modificările și completările ulterioare și dispozițiile contractului de închiriere.

În probațiune, reclamantul a depus la dosar: contract de închiriere nr. 101/21.04.2010 (f.3-5), situația soldului (f.6-8), listă taxe comune (f.9-14), somație (f.15), fișa 2.08 (f.38-43), liste de plată (f.14-17; 67-68), fișă calcul chirie (f.36), contract de închiriere nr.255/23.06.2014 (f.44-48), cărți identitate (f.49), certificate de naștere (f.50-530), adeverință salariu pârât (f.54), declarație autentificată sub nr. 877/14.05.2014 (f.56), chitanță plată taxe comune nr. 709/30.06.2014 (f.57), angajamente de plată și recunoaștere sold (f.58; 60), chitanță plată chirie/13.06.2014 (f.59).

Pârâții nu au depus întâmpinare, însă, fiind prezenți la dezbateri, în primul ciclu procesual, la termenul de judecată din 01.04.2015(f.59), pârâta B____ A_______ a arătat că atât ea cât și fiul său, pârâtul K______ C_____, au părăsit imobilul în urmă cu 5 ani și locuiesc în ____________________________. Aspectul acesta a fost confirmat si de către pârâtul B____ R____.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin contractul de închiriere nr. 101/21.04.2010 încheiat pentru perioada 21.04.xxxxxxxxxxxxx10, între M_________ H________ și pârâtul B____ R____, reclamantul a închiriat pârâtului și membrilor familiei acestuia, locuința situată în H________, _________________________.6 _____________, jud. H________.

Potrivit art. II din contract, pârâtul avea obligația de a achita lunar chiria stabilită în fișa de calcul, până la data de 10 a lunii următoare pentru luna în curs, iar neplata în termen a chiriei atrage o penalizare de 0,5% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante.

De asemenea, potrivit art. III lit. B, pârâtul s-a obligat să achite taxele comune asociației de proprietari la care este arondat.

Cât privesc capetele de cerere prin care reclamantul a solicitat sa fie obligat pârâtul titular de contract să-i plătească suma de 1.185,56 lei, reprezentând chirie restantă pentru perioada 21.04.xxxxxxxxxxxxx14 și suma de 1.117,24 lei penalități de întârziere aferente chiriei neachitate la termenul stabilit, rezilierea contractului de închiriere nr. 101/21.04.2010 și evacuarea pârâților din imobilul situat în H________, _________________________. 6, __________________________________, prin Decizia nr.1123/A/2015 pronunțată de Tribunalul H________, s-au menținut dispozițiile sentinței civile nr.694/2015, pronunțată de Judecătoria H________ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Văzând că a fost trimisă cauza spre rejudecare, doar în ce privește capătul de cerere referitor la taxele comune și penalitățile de întârziere aferente acestora, instanța, în rejudecare va analiza aceste cereri.

Instanța reține că, din fișa 208 (f.14) rezultă că pârâtul nu a achitat taxele comune în perioada 21.04.2010– 19.06.2014, acumulând un debit în valoare de xxxxx,70 lei.

Pârâtul nu a făcut dovada că a achitat debitul restant.

Având în vedere obligațiile contractuale prevăzute de art. III lit. B din contractul de închiriere nr.101/21.04.2010, potrivit cărora pârâtul s-a obligat să achite taxele comune, văzând prevederile art.24 lit.b pct.1, art.25 din Legea nr.114/1996 republicată cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data încheierii contractului, coroborat cu art.969 C.civil, instanța apreciază ca întemeiată cererea formulată de reclamant privind plata taxelor comune, urmând a o admite și în consecință va obliga pe pârât să plătească reclamantului suma de xxxxx,70 lei reprezentând contravaloarea taxelor comune neachitate în perioada 21.04.2010– 19.06.2014.

Reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în sumă de 2741,76 lei, calculate la soldul taxelor comune restante.

Cât privește această cerere, instanța reține că potrivit art. III lit. B din contract, pârâtul avea obligația de a achita lunar taxele comune, fără a exista vreo clauză care să îl oblige și la plata penalităților de întârziere, la plata cărora este obligat proprietarul imobilului ce face parte din asociația de proprietari, în speță reclamantul, în lipsa unei clauze contractuale exprese.

Văzând că, în conformitate cu art.969 C.civil, convențiile legal încheiate sunt legea părților, iar prin contractul de închiriere nu s-a prevăzut în sarcina pârâtului chiriaș obligația de a achita penalitățile de întârziere în sumă de 2741,76 lei, la taxele comune, instanța va respinge această cerere ca neîntemeiată.

În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite în parte cererea formulată și precizată de reclamantul M_________ H________, prin Primar, cu sediul în H________, ________________________, județul H________, împotriva pârâtului B____ R____, domiciliat în H________, _________________________. 6, ___________. 96, județul H________, și, în consecință:

Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de xxxxx,70 lei reprezentând contravaloarea taxelor comune neachitate în perioada 21.04.2010– 19.06.2014.

Respinge cererea privind plata penalităților de întârziere în sumă de 2741,76 lei, calculate la soldul taxelor comune restante.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria H________.

Pronunțată în sedința publică din 18.01.2016.


Președinte,Grefier,

Florincaș GheorghițaGavrea L______ G_______





















Red. FG/tehn. G.L.G./ 22 Ianuarie 2016/6 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025