JUDECĂTORIA B_____
JUDEȚUL ILFOV
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.1476
Ședința publică din data de 12.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : C_______ A_____
GREFIER: F______ G_______
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. U____ A________ S.A. pe pârâta ____________________________ REASIGURARE SA și intervenientul I_____ S______, având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă; cererea legal timbrată (f.44, 45); la data de 11.11.2014 intervenientul forța a depus întâmpinare (f.52); la data de 17.11.2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare (f.58); la data de 19.11.2014 intervenientul a depus ala dosar Constatarea amiabilă accident (f.64);
Instanța, încuviințează pentru părți cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și față de actele dosarului reține cauza în pronunțare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ la data de 25.07.2014, sub nr.XXXXXXXXXXXX, reclamanta S.C. U____ A________ S.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta ____________________________ Reasigurare SA la plata sumei de 10.006,45 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de către reclamantă în temeiul asigurării facultative CASCO; la plata penalităților de 0,1% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 04.07.2014 și până la achitarea efectivă; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că în data de 13.02.2014 interveneintul forțat I_____ S______ în timp ce conducea autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX a produs din culpa sa un accident de circulație, avariind autovehiculul Skoda O______ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX.
Autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX era asigurat cu polița RCA ________/16/H16/DV nr.xxxxxxxxxx la societatea pârâtă, pentru perioada 09.07.xxxxxxxxxxxxx14. Autovehiculul marca Skoda O______ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX era asigurat la S.C. U____ S.A. cu polița AV nr.xxxxxxx.
În baza raportului de asigurare facultativă CASCO, reclamanta deschis dosarul de dauna nr.xxxxxx și a achitat despăgubirea în cuantum de 10.006,45 lei.
Potrivit art.54 alin 1 din Legea nr.136/1995 despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art.49, iar în baza convenției dintre asigurat, persoana păgubită și asigurător, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea, prin hotărârea judecătorească
În drept, a invocat ca temei legal art.194 NCpc raportat la art.1384 și urm. Codul Civil, art.64 din Ordinul 14/2011
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare (f.6-37). Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată.(f.44, 45).
Interveneinetul a depus întâmpinare. (f.52).
Pârâta a depus întâmpinare. (f.58).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
La data de 13.02.2014 intervenientul fortat I_____ S______, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu asigurare de răspundere civila obligatorie emisa de parata (fila 31) a produs din culpa sa un accident de circulație, in care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, asigurat CASCO (fila 10) la societatea reclamantă.
In baza poliței CASCO, reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de 10.006,45 lei.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2210 alin.1 din Codul Civil potrivit cărora în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din constatarea amiabilă, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1357 din Codul Civil conform căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor OUG 195/2002, întrucât intervenientul forțat nu a acordat prioritate. Prejudiciul produs rezultă din nota de constatare în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul de dauna reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.
Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.
Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în locul pârâtei, aceasta în temeiul art. 2210 din Codul civil se subrogă în drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia. În consecință, instanța, în baza art.49 din Legea 136/1995, va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata sumei de 10.006,45 lei și față de faptul că despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite și celelalte capete de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,1% /zi de întârziere începând cu 04.07.2014 și până la achitarea debitului.
În temeiul art. 453 alin.1 Cod procedura civila, având in vedere culpa procesuala a paratei, instanța o va obliga la plata către reclamanta a sumei de 625 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. U____ A________ S.A. cu sediul ales la în București, ____________________, _________________, Etaj 7, Apartament 47, Sector 3 în contradictoriu cu pârâta ____________________________ REASIGURARE SA cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord,Global City Business Park, nr. 10, ___________________ Ilfov și intervenientul forțat I_____ S______ cu domiciliul în T____ M_______, ____________________________ Y 1, Scara 3, Etaj 3, Apartament 56, Județul Teleorman.
Obligă pârâta la 10.006,45 lei către reclamantă cu penalități de 0,1% pe zi de întârziere, de la 04.07.2014 și până la achitarea debitului.
Obligă pârâta la 625 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C_______ A_____ F______ G_______
Red. C.A./Tehnored. FG/
5 ex/ 04.05.2015