Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Actiune in regres
Număr hotarâre:
22/2016 din 22 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ nr. 22

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A______ C_____________

GREFIER: A________ I____ M_______



Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A______-Ț_____ ASIGURĂRI S.A., pe pârâta E______ ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. și pe intervenientul forțat T_____ M_____ C_______, având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, procedând potrivit art. 131 alin. (1) C.proc.civ. la verificarea competenței, instanța apreciază că, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k), art. 98, art. 107 și art. 130 alin. (3) C.proc.civ., este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Instanța, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.proc.civ., încuviințează reclamantului proba cu înscrisuri, apreciind că este utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei, constată proba ca fiind administrată și, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.


I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.09.2015, sub numărul de mai sus, reclamanta S.C. A______-Ț_____ Asigurări S.A. a solicitat obligarea pârâtei E______ Romania Asigurare Reasigurare S.A. la plata sumei de 3.400,74 lei, reprezentând indemnizația de asigurare plătită pentru autovehiculul XXXXXXXX, a sumei de 74,82 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,1% calculate de la data de 11.09.2015 și până la data de 22.09.2015, a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate în continuare până la data plății efective a debitului și a cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că în data de 28.03.2015, numitul T_____ M_____ C_______, conducând autovehiculul cu nr. XXXXXXXX, a produs din culpa sa un accident de circulație, astfel cum rezultă din formularul de constatare amiabilă de accident. În urma accidentului de circulație, a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX asigurat la societatea reclamantă, cu polița nr. xxxxxxxx. Întrucât deținătorul autovehiculului al cărui conducător este vinovat de producerea accidentului avea încheiată la societatea pârâtă asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule, reclamanta a apreciat că este îndreptățită, în temeiul art. 2210 C.civ. și Normei ASF nr. 23/2014, să obțină de la aceasta suma de 3.400,74 lei, achitată asiguratului său, precum și penalitățile de întârziere.

În drept, au fost invocate art. 2210 C.civ., art. 49 și art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 68 alin. (2) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014 și art. 194 C.proc.civ.

Reclamanta a alăturat cererii sale înscrisuri, în copii.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 263,05 lei.


Pârâta E______ Romania Asigurare Reasigurare S.A. nu a formulat întâmpinare.


Reclamanta a depus concluzii scrise la data de 08.01.2016, prin care a arătat că pârâta a achitat la data de 01.10.2015 debitul principal, astfel încât primul capăt de cerere a rămas fără obiect. A solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 74,82 lei, calculate la suma de 3.400,74 lei pentru perioada 11.09.xxxxxxxxxxxxxx15, a penalităților de întârziere calculate de la data introducerii acțiunii și până la data achitării integrale- 01.10.2015 și a cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.


Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.


Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Instanța reține că, în data de 28.03.2015, conducând autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, intervenientul forțat T_____ M_____ C_______ a produs din culpa sa un accident, în urma căruia autovehiculul înmatriculat sub nr. XXXXXXXX a suferit avarii.

Din formularul de constatare amiabilă de accident (fila 8) coroborat cu declarația conducătorului auto G______ I____ (filele 10-12), rezultă cu certitudine culpa conducătorului auto aflat la volanul autovehiculului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, legătura de cauzalitate dintre fapta sa ilicită constând în nerespectarea culpabilă a regulilor de circulație și prejudiciul suferit de asiguratul reclamantei, elemente care nu au fost contestate în cauză de pârâtă, ci recunoscute de aceasta prin plata efectuată în cursul soluționării litigiului.

În consecință, sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale ale intervenientului, potrivit art. 1349 și art. 1357 C.civ., în vigoare la data producerii accidentului, aspect necontestat de către pârâtă.

Astfel cum rezultă din cuprinsul poliței nr. xxxxxxxx (fila 15), în vigoare la data producerii accidentului, XXXXXXXX era asigurat pentru avarii la societatea reclamantă. Motiv pentru care, în urma cererii de despăgubire, reclamanta a achitat indemnizația de asigurare de 3.400,74 lei (filele 27-28).

Pe de altă parte, autoturismul condus de persoana responsabilă de producerea evenimentului rutier era asigurat la data de 28.03.2015 la societatea pârâtă, astfel cum rezultă din polița de asigurare RCA nr. xxxxxxxxxx (fila 18), împrejurare necontestată în cauză de către pârâtă prin întâmpinare.

Instanța reține că, prin plata contravalorii pagubei către asigurat, reclamanta s-a subrogat, în temeiul art. 2210 C.civ. în vigoare la data nașterii dreptului material la acțiune, în drepturile acestuia din urmă pentru recuperarea sumei achitate de la asigurătorul pentru răspunderea civilă delictuală al persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, societatea pârâtă.

Prin urmare, instanța constată existența unei creanțe a reclamantei față de pârâtă în cuantum de 3.400,74 lei, creanță care însă a fost stinsă prin plata voluntară efectuată de către pârâtă la data de 01.10.2015, recunoscută de către reclamantă. Această împrejurare va conduce la respingerea ca rămas fără obiect a primului capăt de cerere.

Potrivit art. 58 din Norma ASF nr. 23/2014 „(2) În cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documente justificative [...]; b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului Casco în termenul prevăzut la lit. a.

Potrivit art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 „Dacă Asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 37 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată, care se plătește de asigurător.

Având în vedere că plata despăgubirii a fost efectuată de către pârâtă cu depășirea termenului legal anterior arătat- calculat prin raportare la data avizării (fila 5), instanța apreciază că reclamanta este îndreptățită să primească de la pârâta penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate asupra debitului principal de 3.400,74 lei de la data de 11.09.2015 și până la data de 01.10.2015. Cuantumul penalităților calculat până la data de 22.09.2015 este de 74,82 lei.

Prin urmare, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei penalitățile de 0,12% pe zi de întârziere calculate asupra debitului principal de 3.400,74 lei, calculate de la data de 11.09.2015 și până la data de 01.10.2015.

De asemenea, dat fiind că pârâta a căzut în pretenții, culpa sa procesuală fiind dovedită, instanța, în temeiul art. 451-453 C.proc.civ. și art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ., va constata dreptul reclamantei de a-i fi achitate cheltuielile de judecată de 909,5 lei, constând în taxă judiciară de timbru 263,05 lei și onorariu de avocat de 646,45 lei (pe care instanța îl apreciază proporționat raportat la valoarea și complexitatea pricinii și volumul de muncă depus de apărătorul societății reclamante).


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A______-Ț_____ ASIGURĂRI S.A., cu sediul procesual ales la S.C.A. „C_____ & C_____”, din București, _________________________.80-84, parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâta E______ ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, ______________________.10, Clădirea O23, _________________ Business Park, jud. Ilfov și cu intervenientul forțat T_____ M_____ C_______, domiciliat în București, ____________________ nr.37, __________, ___________, sector 2.

Respinge primul capăt de cerere, ca rămas fără obiect.

Obligă pârâta să plătească reclamantei:

- suma de 74,82 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data de 11.09.2015 și până la data de 22.09.2015 și

- penalități de întârziere de 0,2% pe zi calculate asupra debitului principal de 3.400,74 lei în continuare până la data de 01.10.2015.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 909,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată- taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 ianuarie 2016.


PREȘEDINTE,GREFIER,

A______ ConstantinescuAlexandra I____ M_______



Red. Jud. A.C./ Gref. A.I.M./ 29 ianuarie 2016

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025