Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BUFTEA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Actiune in regres
Număr hotarâre:
4168/2015 din 19 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

JUDECATORIA B_____

Dosar nr.XXXXXXXXXXXX

Sentința civilă nr. 4168

Ședința Publică din data de 19.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A____ L_______ F_______

Grefier C_____ L______

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ________________________________ SA și pe pârât ____________________________ REASIGURARE SA, intervenient P_____ A________, având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 08.06.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta încheiere, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la 19.06.2015 si a dispus următoarele:

I N S T A N Ț A

Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ la data de 15.04.2014, reclamanta ________________________________ SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta E______ R______ ASIGURARE REASIGURARE S.A și intervenientul P_____ A________,să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 8183,61 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă în temeiul asigurării facultative CASCO, obligarea la plata sumei de 155,49 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere, respectiv 8,18 lei pe zi corespunzător a 19 zile calculate de la data de 28.03.2014 si până la data de 15.04.2014 si in continuare până la achitarea integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 26.11.2013 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX si XXXXXXXXX, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident.

A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX asigurat CASCO cu polița nr.xxxxxxxx în baza căreia s-a deschis dosarul de daună nr.xxxxxxx-10 S și s-a plătit despăgubirea în cuantum de 8183,61 lei.

Deținătorul autoturismului cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E______ R______ ASIGURARE REASIGURARE S.A, ________/16/H16/DV nr.xxxxxxxxxx.

În drept au fost invocate disp. art.1357 si art 2210 Noul Cod Civil si Ordinul CSA 14/2011, Legea nr.136/1995.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o ________ înscrisuri (filele 6-41).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 535 lei potrivit OUG 80/2013

În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Legal citată pârâta nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța pentru a-si formula apărările.

Legal citat, intervenientul nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța pentru a-si formula apărările.

Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 26.11.2013 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.

Despăgubirea în cuantum de 8.183,61 lei a fost achitată de societatea pârâtă la data de 03.06.2014, aceasta recunoscând astfel debitul.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 13.03.2014, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la debitul principal de la data scadenței, 28.03.2014 până la data de 03.06.2014, data achitării integrale a debitului principal.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, aceasta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 535 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și a sumei de 1.860 lei reprezentând onorariu avocat (conform facturi și chitanțe depuse la dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea precizată, formulată de reclamant ________________________________ SA cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de avocat I____ M_____ Salapa din București, ______________________, sector 2 in contradictoriu cu pârât ____________________________ REASIGURARE SA, cu sediul in Voluntari- Global City Business Park, _______________________. 10, _________________. 4, județ Ilfov si intervenient P_____ A________ domiciliat in sector 2, București, ________________________, ___________________ xxxxxx.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 8.183,61 lei de la data scadenței, 28.03.2014 până la data achitării debitului principal, 03.06.2014.

Admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 535 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și a sumei de 1.860 lei reprezentând onorariu avocat.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2015.

Președinte, Grefier,

F_______ A____ L_______ C_____ L______

Red: jud FAL/ tehnored CL/ 5 ex/03.09.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025