Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX
697/2015
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.494
Ședința publică din data de 31.03.2015
Curtea constituită din:
Președinte: P____ V_____ A_____
Judecător: C_______ E____ R_____
Grefier: R____ C______ D_____
Ministerul Public - P________ de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D______ F______.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA SECTOR 2 și apelantul inculpat SEUȘAN M_____ împotriva sentinței penale nr.829/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit data pronunțării la 31.03.2015, când în aceeași constituire, a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin sentința penala nr. 829/02.12.2014 a Judecatoriei sector 2 București, s-a hotărât:
„În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. g C. proc. pen. cu aplic. art. 231 alin. 2 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Seușan M_____ (fiul lui C_______ și P_________, născut la data de 22 martie 1986, cu cetățenie română, studii gimnaziale, stare civilă-necăsătorit, ocupație-șofer, fără loc de muncă, stagiu militar nesatisfăcut, domiciliat în _____________________. 192, __________________________________, jud. Ilfov), pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., ca urmare a împăcării părților (fapta din 12/13.02.2013, parte vătămată D___ R_____).
În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. g C. proc. pen. cu aplic. art. 231 alin. 2 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Seușan M_____, pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., ca urmare a împăcării părților (fapta din perioada 08-22.08.2013, parte vătămată R_______ T_____).
În baza art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., raportat la art. 396 alin. 10 C. proc. pen, condamnă pe inculpatul Seușan M_____ la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta din 08.05.2013, parte vătămată G_________ S_____).
În baza art. 67 alin. 2 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k C. pen., pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, potrivit art. 68 lit. b C. pen.
În baza art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., raportat la art. 396 alin. 10 C. proc. pen, condamnă pe inculpatul Seușan M_____ la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta din perioada 11-16.05.2013, parte vătămată Joizu B______ L____ N_______).
În baza art. 67 alin. 2 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k C. pen., pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, potrivit art. 68 lit. b C. pen.
În baza art. 38 alin. 1 și 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopește pedepsele menționate anterior și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, aplicând in final inculpatului o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b, k, C. pen., timp de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o perioadă de 4 ani, ce constituie termen de supraveghere potrivit art. 92 alin. 1 C. pen.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen., impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de către această instituție.
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa.
- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile.
- să comunice schimbarea locului de muncă.
- să comunie informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligația de a frecventa programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, pe perioada termenului de supraveghere.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau al Primăriei Comunei Petrichioaia, județul Ilfov.
În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 96 C. pen.
Constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză, de la 11.06.2014 la 13.10.2014 și a fost arestat la domiciliu, de la 13.10.2014 la zi.
În baza art. 241 alin. 1 lit. c C. proc. pen., măsura arestului la domiciliu va înceta de drept la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Admite acțiunea civilă formulată de către partea civilă G_________ S_____.
În baza art. 397 raportat la art. 19 C. proc. pen., cu aplic. art. 1349 și 1357 C. civ., obligă inculpatul la plata sumei de xxxxx de lei către partea civilă G_________ S_____, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudicii materiale.
Ia act că părțile vătămate D___ R_____ și Joizu B______ L____ N_______ nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 25 alin. 5 C. proc. pen., lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de către partea civilă R_______ T_____.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la 520 de lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat.”
S-a reținut ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București nr. xxxxx/P/2013 din data de 08.07.2014, înregistrat pe rolul Judecătorii Sectorului 2 București sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost trimis în judecată inculpatul Seușan M_____,domiciliat în București,____________________.35,sector 2, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. b și d C.p. cu aplic. art. 5 C.p. (faptă din 13.02.2013); art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. d C.p. cu aplic. art. 5 C.p. (faptă din 08.05.2013); furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. d și alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 5 C.p. (faptă din 11-16.05.2013) și furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. b și d și alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 5 C.p. (faptă din 08-22.08.2013), toate cu aplicarea art. 33 lit. C.pen din 1969.
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: în noaptea de 12/13.02.2013 împreună cu A____ C____ A_____, S_____ M____ A_____ și C_________ S____, prin escaladarea și forțarea unei ferestre,inculpatul a pătruns în locuința numitului D___ R_____, din București, _______________. 70, ______________, de unde a sustras mai multe bunuri (linguri, o pendulă, băuturi alcoolice și un tablou); în data de 10.05.2013,inculpatul a pătruns împreună cu A____ C____ A_____ prin escaladarea și forțarea unei ferestre în locuința numitei G__________ S_____ din București, _______________________, nr. 3, sector 2, de unde cei doi au sustras două tablouri, veselă și articole vestimentare ,pe care ulterior le-au vândut împreună cu C_________ S____ și S_____ M____ A_____, împărțind suma de bani obținută ; în perioada 11-16.05.2013, împreună cu A____ C____ A_____, prin escaladarea și forțarea unui geam de la camera de baie,inculpatul a pătruns în reședința numitei Joizu –B______ L____ N_______ din București, _____________________. 6, sector 2, de unde a sustras un televizor LCD, o cafetieră și băuturi alcoolice, televizorul fiind ulterior vândut iar suma obținută fiind împărțită între C_________ S____, S_____ M____ A_____, A____ C______, cafetiera a fost vândută de către către aceștia și banii obținuți au fost folosiți în interes personal; în perioada 08-22.08.2013, pe timp de noapte, împreună cu A____ C____ A_____ și B____ M_____, prin escaladarea și forțarea unei ferestre,inculpatul a pătruns în locuința numitului R_______ T_____ din București, _______________________. 6-8, sector 2, de unde a sustras mai multe bunuri, în timp ce S_____ M____ A_____ și G_______ A_____-C_______ au asigurat paza locului faptei, din exterior.
Organele de urmărire penală au reținut situația de fapt anterior menționată în urma administrării următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului cu anexe planșe foto și folie impresiuni papilare, adresă rezultate impresiuni papilare, proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere din fotografii de către martor G_______ F_____, proces-verbal de reconstituire martor A____ C____ A_____, zis ” S____”, proces-verbal de reconstituire martor S_____ M____ A_____, zis ”M____”, declarație martor B____ M____, declarații martor G_______ F_____, declarații martor Z_____ P_________, declarații martor asistent I___ V_______, declarații martor asistent D_________ V_____, declarații persoană vătămată, declarații martor A____ C____ A_____, zis ” S____”, declarații martor C_________ S____, zis ” P________”, declarații martor S_____ M____ A_____, zis ”M____”, declarație martor G_______ A_____ C_______, declarație martor B____ M_____, proces-verbal de constatare a actelor premergătoare, înscrisuri Fundația Remar, proces-verbal hartă localizare fapte și locuințele participanților, procese-verbale de căutare a inc. Seușan M_____, zis ”B___”; proces-verbal de sesizare din oficiu și sigilare a locuinței cu anexe planșe foto, proces-verbal de cercetare la fața locului cu anexe planșe foto, procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere din fotografii de către martor G_______ F_____, proces-verbal de reconstituire martor A____ C____ A_____, zis ” S____”, proces-verbal de reconstituire martor S_____ M____, declarații martor P______ A__ M____, declarații martor G_______ F_____, declarații martor asistent I___ V_______, declarații martor asistent T___ G______, declarații martor asistent D_________ V_____, declarații parte vătămată G_________ S_____, declarații martor A____ C____ A_____, zis ” S____”, declarații martor S_____ M____ A_____, zis ”M____”, declarații martor C_________ S____, zis ” P________”, proces-verbal de constatare a actelor premergătoare, înscrisuri Fundația Remar, proces-verbal hartă localizare fapte și locuințele participanților, procese-verbale de căutare a inc. Seușan M_____, zis ”B___”, procese-verbale; proces-verbal de sigilare cu anexe planșe foto, proces-verbal de cercetare la fața locului cu anexe planșe foto și folie urme papilare, adresă verificare urme papilare, raport de constatare tehnico-științifică nr. xxxxxx/15.11.2913, procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere din fotografii de către martor M________ I___, proces-verbal de reconstituire martor A____ C____ A_____, zis ” S____”, procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere din fotografii de către martor S_____ M____ A_____, zis ”M____”, declarații martor S_____ O_______, declarații martor M________ I___, declarații martor asistent R___ Ninel M_____, declarații martor asistent T___ G______, declarații parte vătămată B______-Joizu L____ N_______, declarații martor A____ A_____ C____, Zis „ S____”, declarații martor S_____ M____ A_____, zis ”M____”, declarații martor C_________ S____, zis ” P________, declarații martor B____ M_____ zis „C______”, declarații martor G_______ A_____ C_______ zis „P___”, dovadă de predare și lăsare în custodie a bunului, proces-verbal de constatare a actelor premergătoare, înscrisuri Fundația Remar, proces-verbal hartă localizare fapte și locuințele participanților, procese-verbale de căutare a inc. Seușan M_____, zis ”B___”; proces-verbal de cercetare la fața locului cu anexe planșe foto și folie impresiuni papilare, procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere din fotografii de către martor S_______ G_______ Ș_____, proces-verbal de reconstituire a faptei de martor A____ C____ A_____, zis ” S____, proces-verbal de reconstituire a faptei de martor S_____ M____ A_____, zis ”M____”, declarații martor S_______ G_______ Ș_____, declarații martor asistent T___ G______, declarații martor asistent D_________ V_____, declarații parte vătămată R_______ T_____, declarații martor A____ C____ A_____, zis ” S____, declarații martor C_________ S____, zis ” P________”, declarații martor S_____ M____ A_____, zis ”M____”, declarații martor G_______ A_____ C_______ zis „P___”, declarații martor B____ M_____ zis „C______”, proces-verbal de constatare a actelor premergătoare,dovadă de predare și restituire bunuri, înscrisuri Fundația Remar, proces-verbal hartă localizare fapte și locuințele participanților, procese-verbale de căutare a inc. Seușan M_____, zis ”B___”.
După parcurgerea procedurii de cameră preliminară ,la termenul de judecată din data de 25.11.2014 inculpatul,asistat fiind de către avocați aleși, a precizat că dorește să beneficieze de dispozițiile art.396 alin.10 C.proc.pen, arătând că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și că este de acord ca judecata să aibă loc exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și și le însușește. Declarația dată de către inculpat în acest sens a fost consemnată și atașată la fila 52 din dosar.
La același termen de judecată instanța a admis pentru inculpat proba cu înscrisuri în circumstanțiere, apreciind-o ca fiind utilă și având în vedere dispozițiile art. 377 alin. 2 C.proc.pen.,acestea fiind depuse la dosarul cauzei (filele 528-533).
Înainte de a proceda la analiza fondului cauzei, trebuie precizat că aceasta va viza doar faptele din 08.05.2013 și din perioada 11-16.05.2013, întrucât pentru celelalte două fapte a intervenit împăcarea părților, fiind deci incidente dispozițiile art.16 alin.1 lit.g C.proc.pen și ale art.231 alin.2 C.pen, privind încetarea procesului penal.
Astfel, în seara zilei de 08.05.2013 Seușan M_____ împreună cu A____ C____ C______ au pătruns prin escaladare și forțarea unei ferestre în locuința numitei G__________ S_____, din București _______________________ nr. 3, sector 2, ce era nelocuită. Cei doi au sustras din imobil două tablouri trei lămpi, două vaze, obiecte vestimentare și de încălțăminte și veselă persoana vătămată evaluand prejudiciul la suma de xxxxx lei.
Ulterior, cei doi au vândut două dintre tablourile sustrase martorului G_______ F_____ contra sumei de 350 lei. Suma de bani obținută a fost împărțită între cei doi.
În perioada 11-16.05.2013, pe timp de noapte, Seușan M_____ împreună cu A____ C____ A_____ au pătruns, prin spargerea geamului de la baie, în locuința numitei Joizu-B______ L____ N_______ din București, _____________________. 6 , sector 2, din care au sustras un televizor LCD, o cafetieră și băuturi alcoolice.
Televizorul a fost vândut martorului M________ I___ iar suma de bani obținută a fost împărțită între inculpat și A____ C____ A_____, S_____ M____ A_____, C_________ S____. Cafetiera a fost și ea vândută iar suma de bani obținută a fost împărțită între aceleași 4 persoane.
Această situație de fapt rezultă din coroborarea următorului probatoriu administrat în faza de urmărire penală :
Pentru fapta din 08.05.2013 săvârșirea acesteia rezultă din declarațiile numitului C_________ S____ (fila 48-volumul 2-dosar de u.p.), audiat în alte cauze în calitate de inculpat, care se coroborează cu declarațiile persoanei vătămate G_________ S_____ (filele 13-16 volum 2-dosar de u.p.) și ale martorilor P______ A__ M____ ( fila 7-volum 2-dosar de u.p.) și G_______ F_____ ( filele 17-19-volum 2-dosar de u.p.).
Din procesul verbal de reconstituire (filele 38-40-volumul 2-dosar de u.p.) și din cuprinsul declarației numitului A____ A_____ C______ (fila 36-volum 2-dosar de u.p.) se va reține faptul că într-una din zilele din luna mai 2013 s-a întâlnit cu inculpatul și după ce au așteptat în prealabil să se însereze, cei doi au mers la imobilul din _______________________ nr. 3, sector 2, cu intenția de a sustrage bunuri. Referitor la aspectele învederate de către A____ A_____ C______, care a arătat că cei doi nu și-au însușit bunuri din locuință fiind surprinși de către o persoană în momentul în care încercau să pătrundă în imobil, instanța va constata că cele menționate nu se coroborează cu niciunul dintre mijloacele de probă administrate în cauză.
S_____ M____ A_____ a învederat că pe la jumătatea lunii mai 2013 a fost sunat de către inculpat care l-a rugat să îl sune pe cel căruia obișnuia să-i vândă bunuri zis F_____. Inculpatul i-a explicat faptul că împreună cu C_________ S____, pătrunseseră într-o locuință situată pe ___________________ forțarea unei ferestre și căîși însușiseră mai multe bunuri din interior.
Din declarația persoanei vătămate G_________ S_____ reiese căîn perioada faptei nu locuia în imobilul din ____________________________ ajungea numai ocazional pentru a realiza diverse plăți. A fost informată de către P______ A__, coproprietară a imobilului despre faptul că cineva pătrunsese în imobilul proprietatea sa și mergând la adresa menționată a constatat faptul că unul dintre geamurile imobilului fusese spart, mai multe uși din interior distruse și o ________ bunuri lipsă (bunurile au fost enumerate în plângerea penală formulată ulterior de persoana vătămată astfel: trei lămpi, două tablouri, două vaze, obiecte vestimentare și de încălțăminte și veselă). Persoana vătămată a evaluat prejudiciul la suma de xxxxx lei.
Martora P______ A__ M____ a declarat cu ocazia audierii sale faptul că este proprietară a imobilului din _______________________, nr. 3 alături de G_________ S_____. Din cele declarate reise faptul că, pe data de 08.05.2013 a constatat că grilajul de la geamul situat la demisolul imobilului, aparținând persoanei vătămate, fusese smuls.
A fost audiat martorul G_______ F_____ care a învederat faptul că pe la jumătatea lunii mai 2013 s-a întâlnit cu M____ care era însoțit de „Pătrăulea”și „B___”, cei trei vânzându-i două tablouri în schimbul sumei de 350 lei. Descrierea celor două tablouri corespunde descrierii oferite de persoana vătămată ce a învederat dispariția a două tablouri din imobilul din _______________________.
Cu ocazia efectuării recunoașterii după planșele foto (procese verbale anexat la filele 21-34-volumul 2-dosar de u.p.), martorul G_______ F_____ i-a recunoscut pe Seușan M_____, S_____ M____ și C_________ F_____ ca fiind cei de la care a achiziționat tablourile descrise mai sus, în luna mai 2013.
În ceea ce privește fapta din 11-16.05. 2013 ,comiterea acesteia de către inculpat reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: raportul de constatare tehnico-științifică nr. xxxxxx/15.11.1013 privind urmele papilare ridicate de la fața locului (filele 68-76 –volumul 2-dosar de u.p.), declarațiile martorului S_____ O_______ (filele 78, 104-volumul 2-dosar de u.p.), declarațiile martorului M________ I___ (filele 80-83-volumul 2-dosar de u.p. ), declarații persoană vătămată Joizu-B______ L____ N_______ (fila 50-volumul 2-dosar de u.p.), fiind susținute de declarațiile numiților A____ A_____ C______ (fila 108-volum 2-dosar de u.p.), S_____ M____ A_____ (filele 115-116-volum 2-dosar de u.p.), C_________ S____ (fila 127-volum 2-dosar de u.p.), B____ M_____ (fila 128-volum 2-dosar de u.p.), G_______ A_____ C_________ (fila 129-volum 2-dosar de u.p.).
Din declarațiile martorului Seulea O_______ instanța va reține faptul că, persoana vătămată Joizu-B______ L____ N_______ locuiește în străinătate, imobilul din _____________________. 6 nefiind locuit. În consecință, persoana vătămată l-a însărcinat pe Seulea O_______ să se îngrijească de imobil. În data de 16.05.2013 martorul a observat că geamul de la baia imobilului fusese spart și urmare a faptului că din casă păreau să lipsească bunuri a sesizat poliția.
Aspectele reținute se coroborează cu declarația persoanei vătămate. Aceasta a arătat de asemenea că a revenit în țară în luna septembrie 2013, ocazie cu care a mers la imobilul din ____________________. 6, spațiu pe care îl folosește cu titlu de locuință atunci când se află în țară. Persoana vătămată a constatat lipsa mai multor obiecte din imobil precum un televizor LCD marca Toshiba, o cafetieră marca Delonghi și băuturi alcoolice.
Din declarația martorului M________ I___ instanța va reține că, pe la jumătatea lunii mai 2013, un individ pe care îl cunoaște din cartier sub numele de „Pătrăulea”, împreună cu un individ numit „B___”și cu M____, i-au vândut un televizor LCD pentru suma de 200 lei despre care l-au asigurat că nu provine din comiterea unor fapte penale. Martorul a învederat că cei trei i-au spus că mai aveau spre vânzare o cafetieră.
Din cuprinsul declarației numitului A____ M____ C______ se poate reține faptul că acesta, împreună cu inculpatul, au pătruns în curtea imobilului din ___________________. 6 cu intenția de a sustrage din curte niște mese. Observând căîn interiorul locuinței se află un televizor LCD, cei doi au pătruns în locuință prin spargerea geamului de la baie și au sustras din interior televizorul și o cafetieră.
Concluzia raportului de constatare tehnico-științifică nr. xxxxxx/15.11.1013 vine în susținerea situației de fapt reținută de către instanță, în cuprinsul său arătându-se că urmele papilare ridicate de la locul faptei aparțin inculpatului Seușan M_____.
De asemenea din declarațiile numiților C_________ S____, B____ M_____ și G_______ A_____, persoane cu care A____ M____ C______ și inculpatul s-au întâlnit după comiterea faptei, într-o seară din luna mai 2013, reiese aceași situație de fapt, aceștia arătând faptul că au asistat la vinderea cafetierei unui taximetrist în zona Rosetti.
De asemenea, din declarațiile menționate se poate reține comiterea faptei inculpatului în timpul nopții.
Instanța constată, cu prioritate, că o dată cu _______________________ data de 01.02.2014, a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, devin aplicabile dispozițiile art.5 alin.1 C.p., potrivit cărora, în cazul în care, de la data săvârșirii faptei și până la soluționarea definitivă a cauzei, se succed în timp cel puțin două legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. În ceea ce privește noțiunea de lege penală mai favorabilă, la stabilirea acesteia în prezenta cauză, instanța va avea în vedere Decizia nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale privind înțelesul constituțional al art.5 alin.1 C.p., publicată în Monitorul Oficial al României pe data de 20.05.2014, conform căreia “ Dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.
Astfel, pentru identificarea legii penale mai favorabile, văzând și Decizia Curții Constituționale mai sus menționată, instanța va avea în vedere toate particularitățile cauzei deduse judecății, efectuând o analiză comparativă a normelor existente în cele două legi succesive, relevante pentru situația inculpatului - respectiv cele referitoare la posibilitatea părților de a beneficia de dispozițiile referitoare la împăcarea părților, la criteriul sancțiunii principale, la modalitatea de sancționare a concursului de infracțiuni, având în vedere că infracțiunile din cauză au fost comise în concurs real, și dispozițiile privind modalitatea de executare a pedepsei.
Pe cale de consecință, analizând faptele reținute în sarcina inculpatului Seușan M_____ prin rechizitoriul nr. xxxxx/P/2013 din data de 08.07.2014 al P________ de pe langa Judecatoria Sector 2 Bucuresti instanța constată că aceastea se regăsesc și în legea veche, fiind incriminate în cuprinsul art.208-209 C.pen. din 1969.
În urma evaluării tuturor criteriilor de identificare a legii penale mai favorabile, raportându-ne în principal la dispozițiile din cele două legi referitoare la posibilitatea aplicării instituției împăcării părților raportat la tipul de infracțiuni comise și făcând aplicarea Deciziei nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale care stabilește că analiza în ceea ce privește legea penală mai favorabilă se face pe dispozițiile legilor succesive în ansamblul lor, și care stabilește că aplicarea legii penale se face numai în ansamblul său, combinarea dispozițiilor din mai multe legi penale cu privire la o faptă a aceluiași inculpat nefiind permisă, instanța urmează a constata că legea mai favorabilă pentru situația inculpatului este codul penal în vigoare.
Considerând îndeplinite în cauză condițiile menționate de art. 91 C.p. (referitoare la cuantumul pedepsei aplicate și observând lipsa antecedentelor penale ale inculpatului), observând că există acordul inculpatului cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității și în raport cu persoana inculpatului (conform descrierii reținute mai sus) și cu posibilitățile lui de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar și fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, fiind însă necesară supravegherea lui pe o durată determinată, si va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani, ce constituie termen de supraveghere potrivit art. 92 alin.1 C.p.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța a constat următoarele:
Persoanele vătămate D___ R_____ și Joizu L____ N_______ nu s-au constituit părți civile în cauză.
Având în vedere că în raport cu infracțiunea comisă în data de 08-22.08.2013 a intervenit împăcarea părților, instanța va constata că devine incident art. 25 alin. 5 C.p.p., urmând a lasa nesoluționată acțiunea civilă formulată de către partea civilă R_______ T_____ în cauză.
Numita G__________ S_____ s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de xxxxx lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii materiale. Fiind ascultat în cadrul cercetării judecătorești (la termenul din data de 25.11.2013) inculpatul a precizat că este de acord cu despăgubirile civile solicitate de către partea civilă. Instanța, având în vedere manifestarea de voință a inculpatului în baza art. 19 C.p.p., art. 25 al. 1 C.p.p. rap. la art. 23 al. 3 C.p.p. și art. 397 al. 1 C.p.p. va admite acțiunea civilă a persoanei vătămate G__________ S_____ și va obliga inculpatul la plata către aceasta a sumei de xxxxx lei, sumă reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, P________ de pe lângă Judecatoria sector 2 București si inculpatul Seușan M_____, pentru motivele consemnate in încheierea de amânare a pronunțării, din 24.03.2015, ce face parte din prezenta decizie.
Apelul parchetului este fondat, iar al inculpatului, nefondat.
Deși odată eu începerea urmăririi penale, organele de urmărire penala, i-au adus la cunoștință lui Seușan M_____ obligația legală de a încunoștința în termen de 3 zile orice schimbare de domiciliu sau reședință, nu rezulta alte date certe din care sa se poată stabili ca s-a sustras urmăririi penale, in condițiile in care la momentul la care acesta a părăsit tara, nu avea o interdicție de părăsire a teritoriului.
Astfel, prezinta relevanta faptul ca inculpatul a părăsit teritoriul României plecând la un tratament medical în Elveția, după cum rezulta din înscrisurile trimise de către fundația Remar (filele 256-259-volum 2-d.u.p), si faptul că mama inculpatului Z_____ P_________ s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală pe care le-a încunoștințat despre locul unde acesta se află (fiind internat în străinătate într-o clinică pentru dezintoxicare), așa încât pe parcursul urmăririi penale, până la revenirea în țară a inculpatului, organele de urmărire penală au avut cunoștință despre locul în care se găsea inculpatul.
In aceste condiții, individualizarea pedepsei efectuata de către prima instanță, nu este nelegala, nefiind încălcată disp. art. art.91 (3) lit. c cp, respectiv faptul ca nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală.
Deși legala, individualizarea pedepsei efectuata de către prima instanță este netemeinica, întrucât nu a dat semnificația cuvenita unor împrejurări care impun inculpatului executarea pedepsei in regim de detenție, chiar si in condițiile in care inculpatul a recunoscut în totalitate faptele comise si s-a împăcat cu doua părți vătămate.
Astfel, prezinta relevanta din acest punct de vedere: gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat, acestea fiind comise împreună cu alte persoane, din locuințele părților vătămate, pe timp de noapte, prin efracție si escaladare; prejudiciul in dauna părții civile G_________ S_____ nu a fost recuperat, cuantumul fiind unul ridicat, ajungând la suma de 16.300 lei.
Curtea mai are în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, dar din fișa sa de cazier reiese că acestuia i-au fost aplicate mai multe amenzi administrative atât pentru infracțiuni privitoare la circulația pe drumurile publice cât și în baza Legii 143/2000 pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
In raport de aceste împrejurări, faptul ca din înscrisurile depuse la dosar rezultă că inculpatul, a urmat tratament de dezintoxicare, are o relație bună de familie, că este cunoscut printre apropiați ca o persoană de încredere, cu posibilități de îndreptare, si se afla in prezent in perioada de proba pentru angajarea la o firma ca șofer, nu constituie in aprecierea Curții, temeiuri suficiente pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau reducerea cuantumului pedepselor aplicate de prima instanță, cum a susținut nefondat apărarea inculpatului.
Se va deduce din pedeapsa, durata in care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză, de la 11.06.2014 la 13.10.2014 și a fost arestat la domiciliu, de la 13.10.2014 la 22.01.2015 ( data constatării încetării de drept a măsurii arestului la domiciliu – fil.3 dosar prima instanța).
Sub aspectul laturii civile, susținerile reprezentantului parchetului sunt întemeiate, motiv pentru care, in baza art.112 alin.1 lit. e cp, se va confisca de la inculpatul Seușan M_____, suma de 500 lei, obținuta de acesta din valorificarea bunurilor sustrase si pentru care partea vătămată Joizu B______ L____ N_______ nu s-a constituit parte civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct. 2 lit. a CPP admite apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria sector 2 București, împotriva sentinței penale nr. 829/02.12.2014 a Judecătoriei sector 2 București.
Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând pe fond:
Înlătură aplicarea disp. art.91-93 cp si art. 404 alin. 2 cpp, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, si dispune ca inculpatul Seușan M_____ sa execute pedeapsa rezultanta de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, in regim de detenție.
În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C. pen.
Deduce din pedeapsa, durata in care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză, de la 11.06.2014 la 13.10.2014 și a fost arestat la domiciliu, de la 13.10.2014 la 22.01.2015.
In baza art.112 alin.1 lit. e cp, confisca de la inculpatul Seușan M_____ suma de 500 lei, obținuta de acesta din valorificarea bunurilor sustrase si pentru care partea vătămată Joizu B______ L____ N_______ nu s-a constituit parte civilă.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Seușan M_____ împotriva aceleiași sentințe, si-l obliga la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial ale apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P____ V_____-A_____ C_______ E____ R_____
GREFIER,
R____ C______ D_____
Red. V.A.P.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. C. B_______ – Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Penală