ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ NR. 140
Ședința publică din 23 ianuarie 2015
Președinte: F____ C_______ E____
Grefier: M______ Sârbuț
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea penală pusă în mișcare împotriva inculpatului V____ J___ pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.228 alin.1 Cod penal, art.229 alin.1lit.b,d Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.21 Cod penal rap. la art.43 alin.1 Cod penal.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din 20 ianuarie 2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
JUDECATA
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lingă Judecătoria A___, nr.3280/P/2014 din 22.09.2014 a fost trimis in judecată inculpatul V____ J___ pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.228 alin.1 Cod penal, art.229 alin.1lit.b,d Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.21 Cod penal rap. la art.43 alin.1 Cod penal.
S-a reținut prin rechizitoriu că în noaptea de 16/17.05.2014 inculpatul V____ J___, a pătruns prin ruperea unui panou din PVC de la ușa de intrare, în incinta magazinului alimentar Zambila de la blocul cu nr. 82 Faleza Sud A___ , de unde a sustras suma de 150 lei și un număr de 480 pachete țigări, prejudiciul total fiind de 5.700 lei.
Cu ocazia cercetării la fața locului din data de 17.05.2014 a fost ridicată o urmă papilară, care după ce a fost exploatată s-a stabilit potrivit Raportului de Constatare Criminalistică nr. xxxxx din 10.06.2014, că a fost creată de degetele mare, arătător, mijlociu, inelar și mic ale mâinii drepte a persoanei ale cărei impresiuni palmare și digitale se regăsesc în fișa dactiloscopică A.F.I.S. completată cu datele de identificare ale numitului V____ J___.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv M____ C______ A___ și T____ D_____ care au calitatea de vânzătoare la magazinul alimentar Zambila, rezultă că în dimineața zilei de 17.05.2014 s-au prezentat la serviciu în jurul orelor 06.00 și au observat că o bucată dintr-un panou PVC de la ușa principală de acces în magazin, este ruptă fiind creat un orificiu. Au declarat că în acel moment au anunțat proprietarii magazinului și au așteptat venirea organelor de poliție, participând totodată la cercetarea la fața locului efectuată de către aceștia În urma acesteia s-a stabilit un prejudiciu total de 5700 lei, reprezentând 150 lei sustrași dintr-o cutie de lemn de lângă casa de marcat și 5.548 lei contravaloarea a 450 pachete de țigări sustrase.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a declarat că în noaptea de 16/17.05.2014 în jurul orelor 1.00 se afla în zona magazinului Zambila din A___ – Faleza Sud și întrucât știa că în acel magazin poate găsii bani și bunuri pe care să le sustragă, a luat un ornament din fier-beton de la un gard și cu ajutorul acestuia a rupt o bucată din panoul PVC de la ușa principală a magazinului, după care a pătruns prin orificiul creat și a sustras suma de 150 lei dintr-o cutie de lemn de lângă casa de marcat și mai multe cartușe de țigări de diferite mărci. A mai declarat că a pus cartușele de țigări în mai multe sacoșe pe care le-a scos din magazin pe orificiul creat. Totodată a declarat că suma de 150 lei a cheltuit - o în zilele următoare, iar cartușele de țigări le-a dat unor tineri ale căror date de identitate nu le cunoaște, care i-au promis că îi vor da 1400 – 1500 lei însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Din declarația persoanei vătămate B_____ G________ A____, rezultă că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5700 lei, reprezentând prejudiciul creat și nerecuperat.
Analizând actele și lucrările dosarului respectiv: în cursul urmăririi penale plângere penală ( f. 9 ),adresă ____________________. 12 ), facturi fiscale ( 13,14,15),proces - verbal de cercetare la fața locului ( f. 17, 18), declarație persoană vătămată ( f. 10,11 ), planșă fotografică ( f. 21-30 )fișă custodie ( f. 33),raport de Constatare Criminalistică nr. xxxxx din 10.06.2014 ( f. 37-42), declarație martor M____ C______ A___ ( f. 43, 44 ), declarație martor T____ D_____ ( f 45,46), declarație suspect, inculpat V____ J___ ( f. 47,48,52,54) și in faza judecății: fișă cazier judiciar(f.19), memoriu inculpat(f.36), copie mandat de executare nr.1992/2014(f.37), declarație de inculpat ( fila 35 dosar), instanța își va însuși în totalitate starea de fapt descrisă în rechizitoriu și reprodusă în aliniatele precedente, față de poziția inculpatului din cursul urmăririi penale și a judecății, de recunoaștere integrală a faptelor în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanței.
Vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale: proces - verbal de cercetare la fața locului ( f. 17, 18), declarație persoană vătămată ( f. 10,11 ), planșă fotografică ( f. 21-30 )fișă custodie ( f. 33),raport de Constatare Criminalistică nr. xxxxx din 10.06.2014 ( f. 37-42), declarație martor M____ C______ A___ ( f. 43, 44 ), declarație martor T____ D_____ ( f 45,46) cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptei date în cursul urmăririi penale și a judecății.
Instanța reține de asemenea că inculpatul este recidivist, după cum rezultă din fișa de cazier judiciar de la fila 19 dosar.
În drept:
Fapta inculpatului , recidivist, care în noaptea de 16/17.05.2014, a pătruns prin efracție și pe timp de noapte, prin ruperea unui panou din PVC de la ușa de intrare, în incinta magazinului alimentar Zambila de la blocul cu nr. 82 Faleza Sud, A___ , de unde a sustras suma de 150 lei și un număr de 480 pachete țigări, prejudiciul total fiind de 5.700 lei, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alineat 1, 229 alin.1 lit. b) și d), cu aplicarea art. 41 alineat 1 Cod Penal
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, acesta constă în fapta inculpatului care a pătruns prin efracție și pe timp de noapte, prin ruperea unui panou din PVC de la ușa de intrare, în incinta magazinului alimentar Zambila de la blocul cu nr. 82 Faleza Sud, A___ , de unde a sustras suma de 150 lei și un număr de 480 pachete țigări, prejudiciul total fiind de 5.700 lei, în scopul însușirii pe nedrept.
Urmarea imediată a constat în producerea unei pagube în patrimonial părții vătămate prin deposedarea acesteia de suma de 150 lei și un număr de 480 pachete țigări, prejudiciul total fiind de 5.700 lei.
Raportul de cauzalitate există în mod direct între acțiunea inculpatului și vătămarea valorilor sociale ocrotite de lege.
Sub aspectul laturii subiective, instanța observă din probatoriul administrat în cauză că inculpatul, în mod deliberat, a acționat în scopul deposedării părții vătămate de bunurile sale, urmărind acest scop, astfel că se reține intenția directă în comiterea faptei.
În cauză nu se vor reține circumstanțe atenuante întrucât o recunoaștere formală, în condițiile dovedirii depline a infracțiunii nu este de natură a se circumscrie noțiunii de circumstanță legată de faptă care să diminueze gravitatea infracțiunii sau a periculozității infractorului în accepțiunea art. 75 al.2 lit. b) Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța reține că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat de patru ori anterior comiterii faptei, de trei ori pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat iar o dată pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie. Inculpatul este recidivist în condițiile prevăzute de art. 41 alineat 1 Cod Penal, față de condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare dispusă prin sp. 2646/2011 a Judecătoriei A___, inculpatul fiind liberat condiționat la data de 16 aprilie 2014, cu un rest de pedeapsă de 429 de zile. În concret limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime având în vedere prevederile art. 396 alineat 10 Cod Procedură Penală. În favoarea inculpatului se va reține faptul că acesta a avut o atitudine sinceră, colaborând în vederea aflării adevărului.
Pentru aceste motive, în baza art. 228 alineat 1, 229 alin.1 lit. b),d) și alineat 2 litera b), cu aplicarea art. 41 alineat 1 Cod Penal și în condițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală va fi condamnat inculpatul la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
Instanța va constata că infracțiunea săvârșită de inculpat în noaptea de 16/17.05.2014 se află în concurs de infracțiuni prevăzut de art.38 al.1 Cod penal cu infracțiunea de furt calificat săvârșită la data de 25 mai 2014, pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr.1930/08.08.2014 pronunțată de Judecătoria A___ în dosar nr.xxxxx/55/2014 definitivă prin neapelare , la pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni și 429 de zile închisoare, pedeapsă în cărei executare se află în baza mandatului de executare a pedepsei nr.1992/26.08.2014 emis de Judecătoria A___ în dosar nr. xxxxx/55/2014.
În consecință , instanța va descontopi pedeapsa de 1 an, 6 luni și 429 de zile închisoare aplicată inculpatului prin Sentința Penală nr.1930/08.08.2014 pronunțată de Judecătoria A___ în dosar nr.xxxxx/55/2014 definitivă prin neapelare, în componentele:
- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
- restul rămas neexecutat de 429 zile din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare dispusă prin sp. 2646/29.09.2011 a Judecătoriei A___,
pe care le va repune în individualitatea lor.
Constatând concursul de infracțiuni între cele două fapte de furt calificat, în temeiul art.40 al.1 Cod Penal rap.la art.39 al.1 lit.b Cod penal, instanța va aplica inculpatului pedeapsa cea mai mare de 1 an și 6 luni închisoare la care va adauga sporul de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din a două pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute 2 ani închisoare.
Constatând că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie , săvârșind faptele în cursul liberării condiționate, în baza art. 43 alineat 1 Cod Penal va adauga la pedeapsa de 2 ani închisoare restul de 429 de zile închisoare rămase neexecutate din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare dispusă prin sp. 2646/29.09.2011 a Judecătoriei A___, inculpatul V____ J___ urmând a executa pedeapsa de 2 ani și 429 de zile închisoare.
Instanța, ținând cont de prevederile art. 65 alineat 1 și 67 alineat 1 Cod Penal, constată că se impune interzicerea unor pedepse complementare și accesorii inculpatului, față de natura și gravitatea infracțiunii, și față de împrejurările cauzei și persoana inculpatului. Astfel, în concret, vor fi interzise inculpatului drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Astfel, în baza art. 67 din Cod penal, se va aplica inculpatului V____ J___ pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, din Cod penal, pe o perioada de 3 ani iar în temeiul art. 65 din Codul Penal se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal.
În temeiul art. 404 alin. 4 C.p.p. rap. la art. 72 alin.1 C.p. va deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpatul V____ J___ durata reținerii, durata arestării preventive și perioada executată de la 25.05.2014 la zi.
Va dispune anulează mandatul de executare a pedepsei nr.1992/26.08.2014 al Judecătoriei A___ și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în conformitate cu prevederile prezentei sentințe.
Partea vătămată B_____ G________ A____ s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5700 lei reprezentând prejudiciu material, respectiv contravaloarea a 480 pachete țigări și suma de 150 lei sustrasă de inculpat.
Răspunderea civila este acea forma a răspunderii juridice ce consta in obligația pe care o are orice persoana de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat altuia.
Prin funcția sa reparatorie, răspunderea civila are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate in situația anterioara, prin înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptei ilicite.
Regulile pe care le pune la baza atât practica judiciara, cat si literatura de specialitate, dar mai cu seama legea civila, ca fiind principii de baza ale răspunderii civile se refera la obligația de reparare.
În conformitate cu art. 1357 Noul Cod civil, potrivit căruia, "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Delictul ar fi acel fapt ilicit cauzator de prejudiciu, produs printr-o acțiune sau inacțiune, cu intenția de a păgubi pe altul.
Condițiile răspunderii civile delictuale sunt: prejudiciul; fapta ilicita; raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; culpa si capacitatea delictuala.
În aceste condiții instanța constată că, în ceea ce privește existența faptei ilicită, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; culpa si capacitatea delictuala există autoritate de lucru judecat din moment ce inculpatul V____ J___ a fost condamnat penal pentru fapta reținută .
În concluzie instanța constată faptul că, prin soluționarea laturii penale a fost stabilita, existența infracțiunii și implicit a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și infracțiuni, s-a stabilit faptul că inculpatul poate să răspundă penal pentru fapta sa, în aceste condiții existând și răspunderea delictuală pentru fapta proprie prev. de art.1357 Noul Cod civil, și a formei de vinovăție a inculpatului la comiterea faptei, respectiv intenția.
Prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
Condițiile reparării prejudiciului sunt: prejudiciul să fie cert și prejudiciul să nu fi fost reparat în prealabil de o terță persoană fizică sau juridică.
Sub aspectul caracterului cert al prejudiciului, instanța constată că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine existența prejudiciului în cuantum de 5700 lei, dovedit prin facturile fiscale depuse de persoana vătămată(f.12-15 d.u.p), declarațiile martorilor M____ C______ A___ ( f. 43, 44 și T____ D_____ ( f 45,46) și din declarația inculpatului (f.35) , prin care acesta recunoaște în integralitate prejudiciul creat și se obligă să-l repare.
Instanța va reține că prejudiul creat d einculpat prin săvârșirea faptei nu a fost recuperat, inculpatul cheltuind în folos propriu suma de 150 lei sustrasă iar pachetele de țigări le-a vândut unor persoane necunoscute în schimbul sumei de 1400-1500 lei ce nu a fost plătită de acestea.
În consecință, instanța în temeiul art.397 Cod Proc.Penală , va admite acțiunea civilă a părții civile B_____ G________ A____, domiciliată în Fântânele , nr.62 , jud.A___ și va obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 5700 lei reprezentând prejudiciul material .
În baza art. 274 alineat 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Inculpatul, aflat în stare de deținere în altă cauză, a fost asistat de avocat din oficiu, în baza delegației de asistență judiciară din oficiu(f.11), astfel că în baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul BA A___ a sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
În baza art. 228 alineat 1, 229 alin.1 lit. b),d), cu aplicarea art. 41 alineat 1 Cod Penal și în condițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul V____ J___, – fiul lui natural și I____, născut la data de 10.11.1989 în loc. Satu M___, județul Satu M___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, cu antecedente penale, domiciliat în loc. Beltiug, ____________________, județ Satu M___ fără forme legale în loc. A___, ______________________, județ A___, aflat în stare de arest preventiv și deținut în P____________ A___, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Descontopește pedeapsa de 1 an, 6 luni și 429 de zile închisoare aplicată inculpatului prin Sentința Penală nr.1930/08.08.2014 pronunțată de Judecătoria A___ în dosar nr.xxxxx/55/2014 definitivă prin neapelare, în componentele:
- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
- restul rămas neexecutat de 429 zile din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare dispusă prin sp. 2646/29.09.2011 a Judecătoriei A___.
În temeiul art.40 al.1 Cod Penal rap.la art.39 al.1 lit.b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai mare de 1 an și 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din a două pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute 2 ani închisoare.
În baza art. 43 alineat 1 Cod Penal adaugă la pedeapsa de 2 ani închisoare restul de 429 de zile rămase neexecutate din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare dispusă prin sp. 2646/29.09.2011 a Judecătoriei A___, inculpatul V____ J___ urmând a executa pedeapsa de 2 ani și 429 de zile închisoare.
În baza art. 67 din Cod penal aplică inculpatului V____ J___ pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, din Cod penal, pe o perioada de 3 ani.
În temeiul art. 65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal.
Anulează mandatul de executare a pedepsei nr.1992/26.08.2014 al Judecătoriei A___ și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în conformitate cu prevederile prezentei sentințe.
În temeiul art. 404 alin. 4 C.p.p. rap. la art. 72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpatul V____ J___ durata reținerii, durata arestării preventive și perioada executată de la 25.05.2014 la zi.
În temeiul art.397 Cod Proc.Penală admite acțiunea civilă a părții civile B_____ G________ A____, domiciliată în Fântânele , nr.62 , jud.A___ și obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 5700 lei reprezentând prejudiciul material .
În baza art. 274 alineat 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul BA A___ a sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 ianuarie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
F____ C_______ EUGENMIORICA SÂRBUȚ
Red.FCM/SM/23.02.2015
Se comunică cu părțile