Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria IAŞI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
2784/2014 din 03 octombrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Cod operator: 3171

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA IAȘI

NCPP SECTIA PENALA

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2784 NCPP/2014

Ședința publică de la 03 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A____ U________

GREFIER: V_______ I______ D______

Ministerul Public – P________ de pe lângă Judecătoria Iași a fost reprezentat de

PROCUROR – B______ A______

Pe rol se află pronunțarea în cauza penală privind pe inculpatul B____ V_____ și pe partea vătămată B_______ D______, având ca obiect furtul calificat (art.229 NCP) .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 16.09.2014 (cu participarea ca reprezentant al Ministerului Public a doamnei procuror Țapliuc A______) susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a fixat ca dată a pronunțării 01.10.2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi 03.10.2014, când, în aceeași compunere:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași emis la data de 04.07.2014 în dosarul penal nr. 8118/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B____ V_____, fiul lui C_________ și M____, născut la data de 18.02.1956 în ______________________________, CNP:xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Iași, ___________________, _______________________, în prezent aflat în P____________ Iași, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat” prev. și ped. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea disp.art. 41 alin.1 Cod penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr.XXXXXXXXXXXXXX.

Prin actul de inculpare s-a reținut în sarcina inculpatului B____ V_____ că, la data de 24.06.2014, în timp ce călătorea cu un mijloc de transport în comun (autobuz) pe ruta 28, dinspre Spitalul de Recuperare spre Gara N_______ din municipiul Iași, a sustras din buzunarul pantalonilor persoanei vătămate B_______ D______, în vârstă de 82 de ani, și și-a însușit pe nedrept un portofel ce conținea mai multe acte de identitate și personale.

În faza de urmărire penală, prin încheierea de ședință pronunțată la data de 25.06.2014 în dosarul penal nr.xxxxx/245/2014 al Judecătoriei Iași a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 zile, fiind emis la data de 25.06.2014 mandatul de arestare preventivă nr.40NCPP /U/UP.

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanța a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de disp.art. 223 alin.2 Cod procedură penală apreciind, în esență, că în cauză există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa și privarea de libertate a acestuia este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pe care o prezintă pentru ordinea publică - stare de pericol pentru ordinea publică dată, în opinia judecătorului, de împrejurarea că, deși avea reprezentarea faptelor sale, din perspectiva vârstei și a experienței de viață, care include și comiterea unor infracțiuni, executarea unor pedepse, acesta a înțeles să reitereze comportamentul infracțional, împrejurare ce denotă existența unui risc real și concret în ceea ce privește comiterea de alte infracțiuni.

Ulterior întocmirii rechizitoriului și înregistrării cauzei pe rolul Judecătoriei Iași, în procedura de cameră preliminară, prin încheierea din data de 14.07.2014 și încheierea din data de 07.08.2014 – constatând că temeiurile legale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului – s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de acesta, dispoziție ce a fost comunicată administrației locului de deținere.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 08.08.2014 , în baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală a fost constatată legalitatea rechizitoriului emis la data de 04.07.2014 în dosarul penal nr. 8118/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organul de urmărire penală. Totodată s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul B____ V_____ pentru săvârșirea infracțiunii mai sus menționată.

În faza de judecată a procesului penal, prin încheierea din data de 19.08.2014, pentru motivele expuse în respectiva încheiere, instanța a dispus menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat.

Prezent în fața instanței de judecată la data de 16.09.2014, după aducerea la cunoștință a drepturilor și obligațiilor prevăzute de art. 83 cod procedură penală , art. 108 alin. 1 ,2 și art. 374 alin. 2 Cod procedură penală , inculpatul a fost de acord să dea declarație, a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat totodată ca judecarea sa să se facă potrivit procedurii simplificate prev. de art. 375 Cod procedură penală.

Față de poziția procesuală exprimată de inculpat la data de 16.09.2014, instanța de judecată a dat eficiență dispozițiilor art.375 cu referire la art. 374 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit cărora judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți , atunci când recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa.

Instanța de judecată a procedat astfel la judecarea cauzei penale de față exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Analizând în mod coroborat actele și lucrările cauzei, ansamblul probelor administrate în faza urmăririi penale , instanța reține aceiași situație de fapt ca cea reținută în rechizitoriu. Astfel:

În fapt:

La data de 24.06.2014, inculpatul B____ V_____ s-a deplasat în zona A________ cel B__ din municipiul Iași cu scopul de a sustrage bunuri din buzunarele persoanelor ce călătoresc cu mijloacele de transport în comun. În jurul orelor 1100, inculpatul a urcat în stația de autobuz „M______", într-un autobuz ce circula pe ruta 28, călătorind spre stația „Gara Internațională N_______". Când autobuzul a ajuns în stația „Spitalul de Recuperare" (Băile N_______), inculpatul a observat că în același autobuz a urcat pe ușa din mijloc și persoana vătămată B_______ D______, în vârstă de 82 ani. Profitând de vârsta înaintată a victimei, inculpatul s-a apropiat de B_______ D______ prin spatele acestuia, având așezată pe mâna dreaptă propria sa geacă de fâș de culoare neagră. Apoi, inculpatul și-a introdus mâna dreaptă în buzunarul drept al pantalonilor persoanei vătămate, de unde a sustras un portofel în care se aflau actul de identitate și alte documente personale ale victimei, fără ca victima să își dea seama că a fost deposedată de bunuri. Inculpatul a coborât la stația următoare, respectiv „Gara Internațională N_______", moment în care lucrători de poliție din cadrul Biroului de Investigații Criminale, aflați într-o acțiune organizată pe linia prevenirii infracțiunilor de furt din genți și buzunare în mijloacele de transport în comun, au procedat la prinderea în flagrant a inculpatului B____ V_____.

Condus la sediul Poliției municipiului Iași, inculpatul a predat organelor de poliție portofelul sustras, care conținea cartea de identitate a persoanei vătămate B_______ D______, carnetul de asigurat și patru cupoane de pensie pe numele persoanei vătămate, abonamentul persoanei vătămate la Plaja N_______, carduri de fidelizare emise de diverse farmacii și înscrisuri aparținând persoanei vătămate. Portofelul împreună cu toate actele a fost restituit persoanei vătămate, care a evaluat bunurile sustrase la suma de 100 lei, sumă cu care a declarat că nu se constituie parte civilă. Persoana vătămată a mai precizat că nu dorește să se împace cu inculpatul, solicitând tragerea acestuia la răspundere penală.

În ambele faze procesuale, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, declarațiile sale coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, dovedind comiterea infracțiunii de furt calificat de către inculpat în modalitatea anterior expusă.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă:

- procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante;

- declarația persoanei vătămate B_______ D______ dată în faza de urmărire penală;

- procesele-verbale de predare a bunurilor sustrase de către inculpat și de restituire către persoana vătămată ;

- planșa foto întocmită cu ocazia examinării bunurilor sustrase ;

- declarațiile inculpatului B____ V_____ date în fața organelor judiciare în ambele faze procesuale, în care acesta a recunoscut comiterea faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată în prezenta cauză penală, față de toate acestea instanța constatând că prezumția relativă de nevinovăție prevăzută de dispozițiile art.4 Cod procedură penală în favoarea inculpatului a fost răsturnată, fiind dovedită, în mod cert, vinovăția acestuia.

În drept:

Fapta inculpatului B____ V_____ care, la data de 24.06.2014, în timp ce călătorea cu mijloc de transport în comun (autobuz) pe ruta 28, dinspre Spitalul de Recuperare spre Gara N_______ din municipiul Iași, a sustras din buzunarul pantalonilor persoanei vătămate B_______ D______, în vârstă de 82 de ani, și și-a însușit pe nedrept un portofel ce conținea mai multe acte de identitate și personale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat” prev. și ped. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea disp.art. 41 alin.1 Cod penal.

Instanța va reține și dispozițiile art. 41 alin.1 Cod penal având în vedere că infracțiunea mai sus menționată a fost comisă de către inculpat în stare de recidivă față de condamnarea anterioară a acestuia la pedeapsa de 964 zile închisoare ce a fost aplicată acestuia prin sentința penală nr. 3773/14.12.2012 a Judecătoriei Iași, definitivă prin nerecurare la data de 09.01.2013, și din a cărei executare inculpatul a fost liberat condiționat la data de 15.01.2014 cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 298 zile închisoare.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, instanța va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului se va ține seama, conform criteriilor generale de individualizare înscrise la art. 74 Cod penal, atât de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, de dispozițiile art. 396 alin.10 Cod procedură penală, potrivit cărora, în cazul recunoașterii învinuirii, limitele de pedeapsă se reduc cu o treime ,de starea de pericol creată , de motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, de antecedența penală a inculpatului ( inculpatul este recidivist ), de conduita acestuia după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (inculpatul a recunoscut comiterea faptei în ambele faze ale procesului penal) , de nivelul de educație , vârsta , starea de sănătate, situația familială și socială.

Față de considerentele sus expuse, instanța va aplica inculpatului pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pedeapsă al cărei cuantum va fi stabilit între limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă – limite reduse cu 1/3 ca efect aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală - apreciind că reținerea circumstanțelor atenuante nu se impune în cauză, urmând ca, în baza disp.art.43 alin.1 Cod penal să o adauge la restul de 193 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 964 zile închisoare ce a fost aplicată acestuia prin sentința penală nr. 3773/14.12.2012 a Judecătoriei Iași, definitivă prin nerecurare la data de 09.01.2013, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1(un) an, 6 (șase) luni și 193 zile închisoare, în regim de detenție.

În baza disp.art. 67 Cod penal coroborat cu art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin.1 lit. a) și lit. b) Cod penal, instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de disp.art. 66 alin.1 lit. a) și lit. b) Cod penal – respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat - pe o perioadă de 2(doi) ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin.1 lit. a) și lit. b) Cod penal, instanța va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza disp.art. 399 Cod procedură penală, instanța va menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpat prin încheierea pronunțată la data de 25.06.2014 în dosarul penal nr. xxxxx/245/2014 al Judecătoriei Iași (mandat de arestare preventivă nr.40NCPP/ U/UP emis de Judecătoria Iași la data de 25.06.2014), apreciind că temeiurile legale avute în vedere anterior, la luarea și menținerea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

În baza disp.art. 72 Cod penal, instanța va scădea din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală durata reținerii și arestării preventive a acestuia, începând de la data de 25.06.2016 la zi.

Totodată, instanța va lua act că persoana vătămată B_______ D______, cu domiciliul în Iași, ___________________________.24, ___________, ap.4, ___________, __________________-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

În baza disp.art. 398 Cod procedură penală și art.272 Cod procedură penală suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în faza de urmărire penală (delegația nr.4344/24.06.2014 emisă de Baroul Iași) va fi achitată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Public, iar suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în faza de judecată a procesului penal (delegația nr. 4674/11.07.2014 emisă de Baroul Iași) va fi achitată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

În baza dispozițiilor art. 398 Cod procedură penală și art.274 alin. 1 Cod procedură penală Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Condamnă pe inculpatul B____ V_____, fiul lui C_________ și M____, născut la data de 18.02.1956 în ______________________________, CNP:xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Iași, ___________________, ___________, __________, în prezent aflat în P____________ Iași (arestat preventiv în prezenta cauză penală), recidivist, la pedeapsa de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat” prev. și ped. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea disp.art. 41 alin.1 Cod penal, art.396 alin.10 Cod procedură penală.

În baza disp.art.43 alin.1 Cod penal adaugă pedeapsa de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare stabilită inculpatului prin prezenta sentință penală, la restul de 193 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 964 zile închisoare ce a fost aplicată acestuia prin sentința penală nr. 3773/14.12.2012 a Judecătoriei Iași, definitivă prin nerecurare la data de 09.01.2013, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1(un) an, 6 (șase) luni și 193 zile închisoare, în regim de detenție.

Total pedeapsă de executat pentru inculpatul B____ V_____: pedeapsa de 1(un) an, 6 (șase) luni și 193 zile închisoare.

În baza disp.art. 67 Cod penal coroborat cu art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin.1 lit. a) și lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de disp.art. 66 alin.1 lit. a) și lit. b) Cod penal – respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat - pe o perioadă de 2(doi) ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin.1 lit. a) și lit. b) Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza disp.art. 399 Cod procedură penală menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpat prin încheierea pronunțată la data de 25.06.2014 în dosarul penal nr. xxxxx/245/2014 al Judecătoriei Iași (mandat de arestare preventivă nr.40NCPP /U/UP emis de Judecătoria Iași la data de25.06.2014).

În baza disp.art. 72 Cod penal scade din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală durata reținerii și arestării preventive a acestuia, începând de la data de 24.06.2014 la zi.

Ia act că persoana vătămată B_______ D______, cu domiciliul în Iași, ___________________________.24, ___________, ap.4, ___________, ____________, nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

În baza disp.art. 398 Cod procedură penală și art.272 Cod procedură penală suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în faza de urmărire penală (delegația nr.4344/24.06.2014 emisă de Baroul Iași) va fi achitată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Public, iar suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în faza de judecată a procesului penal (delegația nr. 4674/11.07.2014 emisă de Baroul Iași) va fi achitată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

În baza dispozițiilor art. 398 Cod procedură penală și art.274 alin. 1 Cod procedură penală Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.10.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

red./tehnored.- U.A..

2 ex./31.10.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025