R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIE PENALA NR. 876/2015
Ședința publică din data de 16 Iunie 2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE :I______ M_______, judecător
JUDECĂTOR :V_____ V_____ A_______
GREFIER :C______ C______
Ministerul Public-P________ de pe lângă Curtea de Apel Cluj
reprezentat de PROCUROR S________ D_______
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul L____ E____, împotriva sentinței penale nr. 125 din data de 9.02.2015 pronunțată de Judecătoria D__, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat (patru fapte), prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b din Codul penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 și art. 41 din Codul penal.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 iunie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 125 pronunțată la 09 februarie 2015 de Judecătoria D__, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost condamnat inculpatul L____ E____, fiul lui natural și C_______, născut la 16 august 1991 în G_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în municipiul G_____, ______________________, județul Cluj, recidivist, fără ocupație, necăsătorit, are 4 clase generale, în prezent arestat preventiv în această cauză și deținut în PNT G_____, la:
- două pedepse a câte 1 an 4 luni închisoare fiecare, pentru comiterea a două infracțiuni de furt calificat în modalitatea prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 41 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. penală.
S-a constatat că fiecare din cele două infracțiuni au fost comise în condițiile recidivei post condamnatorii prev. de art. 41 rap. la art. 43 alin. 1 Cod penal;
În consecință, s-a adăugat la fiecare din cele două pedepse de câte 1 an 4 luni fiecare, restul de pedeapsă de 298 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1390/2012 a Judecătoriei G_____.
În temeiul art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, s-au contopit cele două pedepse de câte 1 an 4 luni și 298 zile închisoare într-o singură pedeapsă de 1 an 4 luni 298 zile la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (5 luni 109 zile), în final va executa pedeapsa rezultantă de 1 an 9 luni și 407 zile închisoare în detenție.
În temeiul art. 399 alin.1 Cod proc. penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și conform art. 72 Cod penal, scade din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestului preventiv începând cu 28 august 2014 până la zi.
În temeiul art. 19 Cod proc. penală, combinat cu art. 1357 Cod civil, s-a admis integral acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul să achite părții civile M_____ A_______ 2700 lei și către partea civilă M_______ I___ D______ 800 lei, cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă în ambele cazuri până la acoperirea integrală a pagubelor.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a stabilit onorar pentru apărător din oficiu în instanță 200 lei, av. C________ M______.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria D__ din data de 18.09.2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului L____ E____, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat (patru fapte), prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b din Codul penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 și art. 41 din Codul penal. Inculpatul, recunoaște și regretă săvârșirea faptelor.
Examinând actele dosarului, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Conform probatoriului aflat la dosar, s-a stabilit că inculpații S______ D___ VIGIAI și L____ E____ se cunosc din copilărie și mai mult decât atât la un moment dat s-au aflat împreună în aceeași unitate penitenciară de executare a pedepselor, ambii fiind condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului.
După liberarea lor din penitenciar, cei doi inculpați nu au dat dovezi de îndreptare, ci dimpotrivă au luat hotărârea de a se deplasa pe raza municipiului D__ și profitând de neatenția proprietarilor, să pătrundă în locuințe situate la parterul imobilelor, de unde să sustragă bunuri, în special bijuterii și bani.
1. Trecând la executarea acestei hotărâri infracționale, în perioada 22-25 august 2014, pe timp de zi, aflându-se pe raza municipiului D__, inculpatul S______ D___ VIGIAI a pătruns prin escaladarea geamului, în apartamentul persoanei vătămate M______ F_____ de unde a sustras bijuterii din aur și parfumuri. (filele, 38-42, 51-52, 55-56, 148, 150-154, 156-170)
2. La fel, tot pe timp de zi și prin escaladarea geamului, la data de 26 august 2014, inculpatul S______ D___ VIGIAI a pătruns în apartamentul persoanei vătămate R______ V_____, de unde a sustras bijuterii din aur, suma de 2.000 lei și 700 Euro. (filele , 38-42, 51-52, 55-56, 172, 174-175, 177-196)
3. În continuare, după ce l-a atras în activitățile infracționale, și pe inculpatul L____ E____, la data de 27 august 2014, pe timp de zi, inculpatul S______ D___ VIGIAI a revenit pe raza municipiului D__ și tot prin escaladarea geamului au pătruns, împreună, în locuința persoanei vătămate M_____ A_______, de unde au sustras mai multe bijuterii, inclusiv două verighete din aur, precum și suma de 350 lei. ( filele 18, 20-26, 28, 35-36, 38-42, 51-52, 55-56, 66, 88-93,96-111)
Cu ocazia cercetărilor la fața locului, au fost găsite urme papilare care corespund ca elemente de identificare dactiloscopică cu fișa inculpatului L____ E____ (fila 28).
4. În aceeași zi, inculpații S______ D___ VIGIAI și L____ E____, au pătruns prin escaladarea geamului și în locuința persoanei vătămate M_______ I___, de unde au sustras bijuterii din aur.(filele 35-36, 38-42, 51-52, 55-56, 68-86, 97- 111, 130-131, 133-145)
Fiind audiat, inculpatul L____ E____, a recunoscut săvârșirea celor două sustrageri din data de 27 august 2014, arătând faptul că a primit cele două verighete din aur, sustrase din apartamentul persoanei vătămate M_____ A_______ și pe care le-a dat unei rude de-ale sale, martorul Ș_____ Ș_____ A________, care le-a valorificat la o casă de amanet de unde au fost recuperate ulterior de organele de poliție. ( filele 35-36, 38-42, 66, 88-91)
Inculpatul S______ D___ VIGIAI nu a recunoscut săvârșirea faptelor, astfel că, față de acesta s-a dispus disjungerea cauzei, urmând a fi completat probatoriul.
Prin fapta sa, inculpatul L____ E____ împreună cu inculpatul S______ D___ VIGIAI a cauzat persoanei vătămate M_____ A_______ un prejudiciu în sumă de 3350 lei și persoanei vătămate M_______ I___ D______ un prejudiciu în sumă de 800 lei. Întrucât și-a recuperat parțial prejudiciul, prin restituirea celor două verighete sustrase, M_____ A_______ se constituie parte civilă în cauză cu diferența în sumă de 2700 lei, iar M_______ I___ D______ cu suma de 800 lei (filele 23- 24, 131).
Vinovăția inculpatului L____ E____ este pe deplin dovedită și se probează cu probe și mijloace de probă: procese-verbale de consemnarea plângerii orale, plângerile și declarațiile persoanelor vătămate (filele l8, 23-24, 130-131, 148, 172, 177-178 ), proces-verbal cercetări la fața locului, planșa fotografică și DVD (filele 20-22, 133-145, 150-151, 156-170, 174-175, 179-196 ), dovezi de predare primire (fila 26), adresa AFIS (fila 28), copiile fișelor de cazier (filele 33,34, 58-60,), declarațiile inculpaților (filele 35-36, 38 42, 51- 52, 56, 310), declarațiile martorilor ( filele 66 , 81-84, 106- 111, 152-153 ), procese- verbale de recunoaștere din grup de persoane, planșe fotografice și DVD (filele 68-79, 85-86, dovadă de ridicare și contract de amanet (filele 88-93), proces- verbal de reconstituire și planșe fotografie (filele 97- 105, recipise de consemnare (filele 125- 126).
În drept, fapta inculpatului L____ E____, care la data de 27.08.2014, pe timp de zi, împreună cu inculpatul S______ D___ VIGIAI, prin escaladarea geamului au pătruns în locuințele persoanelor vătămate M_____ A_______ și M_______ I___ D______ de unde au sustras bunuri în valoare totală de 4.150 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat ( două fapte ) prev. de art. 228 al. 1 Cod penal, art. 229 al. 1 lit. d și al. 2 lit. b din Codul penal cu aplic.art. 38 Cod penal.
Întrucât, L____ E____ a săvârșit infracțiunile ce fac obiectul prezentului dosar, după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 1350/2012 a Judecătoriei G_____, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, față de acesta se vor aplica și disp. art. 41 Cod penal privind starea de recidivă.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunilor, elementul material al acestora s-a realizat prin acțiunea de luare fără drept, a unor bunuri din posesia sau detenția persoanelor vătămate.
Cu privire la latura subiectivă a infracțiunii, având în vedere circumstanțele comiterii faptelor, inculpatul a săvârșit infracțiunile cu intenție directă, calificată de scopul însușirii pe nedrept.
Prin fapta sa, inculpatul L____ E____ împreună cu inculpatul S______ D___ VIGIAI a cauzat persoanei vătămate M_____ A_______ un prejudiciu în sumă de 3350 lei și persoanei vătămate M_______ I___ D______ un prejudiciu în sumă de 800 lei. Întrucât și-a recuperat parțial prejudiciul, prin restituirea celor două verighete sustrase, M_____ A_______ se constituie parte civilă în cauză cu diferența în sumă de 2700 lei, iar M_______ I___ D______ cu suma de 800 lei (filele 23- 24, 131).
La data de 28 august 2014, pe bază de ordonanță, inculpatul L____ E____ a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore (filele 43-45, 61-63).
Ulterior, respectiv la data de 29 august 2014, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 31/UP a Judecătoriei D__ s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L____ E____ pe o durată de 30 de zile, respectiv până la data de 27 septembrie 2014, inclusiv (fila 116).
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului L____ E____, instanța va avea în vedere disp. art. 74 Cod penal, cu privire la criteriile generale de individualizare a pedepsei, împrejurările și modul de desfășurare a infracțiunii, starea de pericol creată, persoana inculpatului care a avut o comportare sinceră în instanță, a recunoscut comiterea faptelor solicitând a fi judecat în forma simplificată.
Față de aceste elemente de individualizare, de limitele speciale ale pedepsei, instanța a aplicat inculpatului L____ E____ două pedepse a câte 1 an 4 luni închisoare fiecare, pentru comiterea a două infracțiuni de furt calificat în modalitatea prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 41 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. penală.
S-a constatat că fiecare din cele două infracțiuni au fost comise în condițiile recidivei post condamnatorii prev. de art. 41 rap. la art. 43 alin. 1 Cod penal, în consecință, a adăugat la fiecare din cele două pedepse de câte 1 an 4 luni fiecare, restul de pedeapsă de 298 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1390/2012 a Judecătoriei G_____.
În temeiul art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, s-au contopit cele două pedepse de câte 1 an 4 luni și 298 zile închisoare într-o singură pedeapsă de 1 an 4 luni 298 zile la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (5 luni 109 zile), în final inculpatul L____ E____ va executa pedeapsa rezultantă de 1 an 9 luni și 407 zile închisoare în detenție.
În temeiul art. 399 alin.1 Cod proc. penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și conform art. 72 Cod penal, s-a scăzut din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestului preventiv începând cu 28 august 2014 până la zi.
În temeiul art. 19 Cod proc. penală, combinat cu art. 1357 Cod civil, s-a admis integral acțiunea civilă și va obliga pe inculpat să achite părții civile M_____ A_______ 2700 lei și către partea civilă M_______ I___ D______ 800 lei, cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă, în ambele cazuri până la acoperirea integrală a pagubelor.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a stabilit onorar pentru apărător din oficiu în instanță 200 lei, av. C________ M______.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul L____ E____, solicitând, prin apărător, în baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțate de Judecătoria D__, iar în urma rejudecării cauzei, a se dispune reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță, raportat la prejudiciul relativ scăzut cauzat părților vătămate.
Analizând sentința atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:
Pe baza probatoriului administrat în cauză, prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, corespunzătoare adevărului, din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de furt calificat ( două fapte ) prev. de art. 228 al. 1 Cod penal, art. 229 al. 1 lit. d și al. 2 lit. b din Codul penal cu aplic.art. 38 Cod penal., în concret fapta acestuia constând în aceea că la data de 27.08.2014, pe timp de zi, împreună cu inculpatul S______ D___ VIGIAI, prin escaladarea geamului, au pătruns în locuințele persoanelor vătămate M_____ A_______ și M_______ I___ D______ de unde au sustras bunuri în valoare totală de 4.150 lei.
De altfel, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, solicitând a fi judecat în procedura simplificată prev. de art.375 C.pr.pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor pedepselor cf.al.10 al art.396 C.pr.pen.
Trecând apoi la sancționarea inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 C.pen., respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv gradul de pericol social ridicat al infracțiunii, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor precum și valoarea relativ mare a prejudiciilor cauzate părților vătămate, dar și atitudinea sinceră a acestuia, însă în prezența stării de recidivă, instanța analizând așadar temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepselor aplicate, de câte 1 an și 4 luni închisoare.
Instanța de fond însă a greșit operațiunile juridice privind aplicarea recidivei, a concursului de infracțiuni și a cuantumului pedepsei rezultante.
Astfel, conform art.39 lit.b C.pen. privind pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni, când s-au stabilit pedepse cu închisoare se aplică pedeapsa cea mai grea , la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
De asemenea, conform art. 43 al.2 C.pen. privind pedeapsa în caz de recidivă, când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente , dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă , pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultantă se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
Se constată astfel că sentința atacată este criticabilă sub aspectul efectuării acestor operațiuni juridice, astfel că apelul inculpatului va fi admis.
Pronunțând o nouă hotărâre, și efectuând operațiunile juridice conform art. 43 al.2, 38 și 39 al.1 lit.b C.penal, va contopi cele două pedepse a câte 1 an și 4 luni închisoare, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă (5 luni și 10 zile) deci 1 an, 9 luni și 10 zile închisoare.
Potrivit art. 43 al.2 C.penal se va adauga la pedeapsa de 1 an 9 luni și 10 zile închisoare restul de pedeapsă de 298 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1390/2012 a Judecătoriei G_____, urmând ca în final inculpatul să execute 1 an 9 luni și 308 zile închisoare.
În temeiul art. 72 C.penal va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 28 august 2014 la zi.
Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Va stabili în favoarea Baroului Cluj 200 lei onorariu ce va fi suportat din fondurile M.J.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite apelul declarat de inculpatul L____ E____ împotriva sentinței penale nr.125 pronunțată la 09 februarie 2015 de Judecătoria D__ pe care o desființează și în ce privește aplicarea recidivei, a concursului de infracțiuni și a cuantumului pedepsei rezultante și pronunțând o nouă hotărâre:
Conform art. 43 al.2, 38 și 39 al.1 lit.b C.penal, contopește cele două pedepse a câte 1 an și 4 luni închisoare, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă (5 luni și 10 zile) deci 1 an, 9 luni și 10 zile închisoare.
Potrivit art. 43 al.2 C.penal adaugă la pedeapsa de 1 an 9 luni și 10 zile închisoare restul de pedeapsă de 298 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1390/2012 a Judecătoriei G_____, urmând ca în final inculpatul să execute 1 an 9 luni și 308 zile închisoare.
În temeiul art. 72 C.penal deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 28 august 2014 la zi.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj 200 lei onorariu ce va fi suportat din fondurile M.J.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 16 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I______ M_______ V_____ V_____ A_______
GREFIER,
C______ C______
Dact.I.M./Dact.S.M
4 ex./21.07.2015
Jud.fond. R___ S_____