Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul VRANCEA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Reziliere contract
Număr hotarâre:
291/2015 din 07 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL V______

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ NR. 291

Ședința publică de la 07 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - R_____ S____

Judecător - V______ - V_______ N_____

Grefier - M_______ J______

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul Municipiul Focșani cu sediul în mun. Focșani, B – dul D_______ C_______ nr. 1 bis, județul V______, împotriva sentinței civile nr. 5530 din 22 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimații P_____ G_________ și P_____ S____, ambii cu domiciliul în mun. Focșani, _____________________.12, ____________, județul V______.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier – juridic M_______ C_______ pentru apelant, lipsind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Tribunalul, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Consilier – juridic M_______ C_______ având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii cu toate capetele de cerere, întrucât aceasta a fost probată, s-au indicat temeiurile legale privind majorarea anuală a chiriei și continuitatea contractului de închiriere în care este prevăzută majorarea chiriei anuale cu indicele de inflație. De asemenea s-a indicat ce sumă a fost achitată și care este debitul rămas neachitat.

Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea inregistrata sub nr. XXXXXXXXXXXXX la Judecatoria Focsani, reclamanta UAT Focsani a chemat in judecata pe paratii P_____ G_________ si P_____ S____ pentruca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna rezilierea contractului de inchiriere nr.351/80/7.06.2001, evacuarea paratilor din imobilul situat in Focsani, _____________________, ___________, judetul V______ si obligarea acestora la plata sumelor de 293 lei, reprezentand contravaloare servicii prestate de catre ENET Focsani si 2161 lei, reprezenatand contravaloare chirie neachitata pana la data formularii cererii de chemare in judecata.

In motivare a aratat ca a incheiat cu paratii contractul de inchiriere 351/80/07.06.2001 pentru spatiul locativ situat in Focsani, ________________________.12, _____________ pentru 5 ani, continuand sa locuiasca in imobil, devenind aplicabila tacita relocatiune. Conform sumarului fiscal extras de la serviciul impozite si taxe din 02.04.2014, paratii figureaza in prezent cu un debit restant la chirie in valoare de 2161 lei si cu suma de 293 lei cheltuieli ENET.

La termenul din 10.06.2014 reclamanta a depus precizari indicand, ca raportat la prevederile art. 1832 Cod civil, solicita obligarea paratului la plata sumei de 2161 lei c/val chiriei aferenta perioadei 2011-2014 incluzand sold debit si sold accesorii ( majorari), si suma de 293 lei c/val cheltuieli ENET aferent perioadei 2006-2007. Reclamanta a precizat ca in 2007 a fost blindat intreg blocul in care locuiesc paratii si in octombrie 2013 reclamanta a achitat catre _______________________ pentru imobil, cu titlu de energie termica.

Paratul P_____ G_________ a depus intampinare prin care a aratat ca I s-a oprit pe stat de plata c/val chiriei aferenta garsonierei si a facut dovada ca a platit suma de 1728 lei. Raportat la apararile paratului reclamanta a depus precizari la termenul din 27.11.2014, confirmand faptul ca paratul a achitat prin intermediul locului de munca o valoare chirie , dar reclamanta a sustinut ca aceasta chirie achitata e mai mica decat cea prevazuta in contract, sustinand ca din debitul total de 2678,20 lei, cu care paratul figura in 2014, acesta a solicitat suma de 323 lei, ramanand un rest de plata de 2355,20 lei. Tot prin aceasta precizare depusa la 27.11.2014 reclamanta a aratat ca paratul a achitat in fiecare an fiscal sume mai mici decat cele datorate, restul ramas de achitat cumuland penalitati.

Prin Sentinta civila nr.5530/22.12.2014 a Judecatoriei Focsani s-a respins cererea ca neintemeiata.

In motivare s-a retinut ca intre reclamanta si paratul P______ G_________ s-a incheiat contractul de inchiriere pentru suprafetele cu destinatie locuinta nr. 351/80/07.06.2011, prelungit apoi succesiv , conform precizarilor reclamantului.

A constatat ca din inscrisurile depuse de parat reiese ca acestuia i s-a oprit suma de cate 5 lei, conform prevederilor contractului de inchiriere 351/2001, iar reclamanta nu a facut dovezi ca s-ar fi modificat cuantumul chiriei pentru a-l putea percepe acum de la parat si cu penalitati.

Cat privește suma de 293 cheltuieli ENET, a apreciat ca pentru perioada 2006-2007 nu s-au făcut dovezi ca paratul ar datora aceasta suma.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel in termen legal reclamanta UAT Focsani, criticand-o pentru nelegalitate si netemenicie.

In motivare a aratat ca prima instanta a apreciat in mod gresit probele administrate in cauza.

Contractul de inchiriere nr.351/80/7.06.2001a fost incheiat in mod valabil, iar in baza art.1 din Legea nr.17/1994 si art.1 din Legea nr.241/2001 de aprobare a OUG nr.40/1999, acesta a fost relungit de drept, fara a fi conditonata de incheierea unui contract in forma scrisa. Paratii nu au contestata nelegalitatea contractului de inchiriere.

In ceea ce priveste debitul, a aratat ca sumele platite anual prin retineri pe statul de plata au fost mai mici decat suma datorata, aspect detaliat de reclamanta prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei. Suma de 293 lei, reprezentand contravaloare energie termica, aceasta a fost achitata de catre reclamanta catre furnizorul __________________ in anul 2013 din bugetul local.

Apelul este fondat, pentru cele ce vor fi aratate mai jos:

In primul rand, trebuie observat ca reclamanta a critcat sentinta doar in ceea ce priveste solutia data capatului de cerere privind obligarea paratilor la plata sumelor datorate cu titlu de chirie restanta si a sumei de 293 lei achitata catre __________________, pentru capatul de cerere privind rezilierea contractului neformulandu-se vreo critica, chiar daca, la finalul cererii de apel, se mentioneaza ca se solicita admiterea apelului, schimbarea sentintei si admiterea cererii asa cum a fost formulata. Solutia pronuntata pe acest capat de cerere nu este criticata in nici un mod, ceea ce inseamna ca se aplica principiul instituit de art.477 alin 1 cod.proc.civ., potrivit cu care instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. In situatia de fata, limitele rejudecarii sunt stabilite implicit de catre apelanta, prin neformularea vreunei critici in ceea ce priveste solutia data primului capat de cerere, respectiv acela cu privire la rezilierea contractului de inchiriere.

Asadar, cu privire la acest capat de cerere solutia primei instante este definitiva.

Referitor la capatul de cerere privind contravaloarea majorarilor la chirie, se constata ca din contractul de inchiriere aflat la filele 4-9 dosar prima instanta reiese ca s-a prevazut de catre parti, in art.II alin 2 din contract ca pe durata inchirierii cuantumul chiriei va fi indexat anual cu rata inflatiei, in conditiile legii, din intiativa proprietarului. Alineatul 3 al aceluiasi articol prevede ca orice modificare a cuantumului chiriei se va comunica in scris chiriasului cu 60 de zile inainte de termenul de plata.

Chiar daca apelanta reclamanta nu a facut dovada aducerii la cunostinta paratilor a indexarii chiriei, acesta fapt nu a fost invocat ca aparare de catre paratul titular de contract, ci acesta s-a aparat sustinand ca a virat chiria prin intermediul angajatorului sau, depunand dovada efectuarii acestor viramente.

Insa aceasta obligatie decurgea din contractul de inchiriere, care constituie legea partilor, chiriasul, chiar in lipsa comunicarii, neputand invoca lipsa temeiului obligatiei de plata in ceea ce priveste chiria indexata cu rata inflatiei. O asemenea aparare ar fi putut viza doar penalitatile, insa acestea nu au fost contestate de catre parati.

Astfel, se constata ca exista temei juridic pentru plata indexarii la chirie, fiind culpa paratilor ca nu au luat masuri pentru plata la timp a acesteia, cat timp ea a fost cunoscuta inca de la momentul incheierii contractului de inchiriere.

In ceea ce privește obligatia de plata a sumei de 293 lei, achitata de catre reclamanta catre __________________, din înscrisurile depuse la prima instanta se constata ca paratii au fost notificati cu privire la existenta acestei obligatii la data de 7.04.2014.

Suma globala reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate de ________________ imobile din domeniul privat al reclamantei, a fost preluata la bugetul local prin Hotararea Consiliului local al municipiului Focșani din data de 1.10.2013 si achitata către furnizorul de servicii de catre aceasta.

In aceasta situație, paratii au obligatia de dezdaunare a reclamantei, care a platit sumele datorate de acestia. Paratii nu au negat existenta datoriei, singura apărare fiind cea formulata de titularul contractului de inchiriere, P_____ G_________, referitoare la achitarea chiriei.

F___ de cele de mai sus, in baza art.480 alin 1 si 2 cod.proc.civ., va admite apelul, va schimba sentința si va admite in parte acțiunea in ceea ce privește capetele de cerere mai sus aratate.

In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea paraților la plata, in continuare, a chiriei datorate, se constata ca acesta nu poate fi primit, întrucât contractul de închiriere este un contract cu executare succesiva, plata chiriei fiind condiționata de curgerea timpului, fiecare suma reprezentând contravaloarea folosinței imobilului pe durata unei luni, asa cum reiese din contract. Chiria nu poate fi perceputa anticipa in lipsa unei convenții a partilor in acest sens, iar obligarea la plata acesteia in continuare este si lipsita de interes, cat timp contractul stabilește tocmai o asemenea obligatie.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate (respingerea ca neîntemeiata a capătului de cerere privind rezilierea contractului de închiriere).

Văzând si disp.art.453 si urm cod.proc.civ.

Văzând apelul a fost legal timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de apelantul Municipiul Focșani cu sediul în mun. Focșani, B – dul D_______ C_______ nr. 1 bis, județul V______, împotriva sentinței civile nr. 5530 din 22 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimații P_____ G_________ și P_____ S____, ambii cu domiciliul în mun. Focșani, _____________________.12, ____________, județul V______.

Schimbă sentința în sensul că admite în parte cererea.

Obligă pârâții P_____ G_________ și P_____ S____ la plata sumelor de 2161 lei reprezentând chirie datorată și neachitată până la data promovării acțiunii și 293 lei reprezentând cheltuieli ENET.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere obligarea pârâților la plata chiriei, în continuare până la eliberarea locuinței.

Obligă pârâții P_____ G_________ și P_____ S____ să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

D E F I N I T I V Ă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2015

Președinte,

R_____ S____

Judecător,

V______ V_______ N_____

Grefier,

M_______ J______

Red:V.V.N.

11.05.2015

Tehnored:N.S._12.05.2015 Jud. Fond: M______ C____/ ex 5.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025