Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel TIMIŞOARA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Uzucapiune
Număr hotarâre:
9/2015 din 15 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR.9

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.01.2015

PREȘEDINTE: A__-M____ N___

JUDECĂTOR: L_____ L______

JUDECĂTOR: M_______ G________

GREFIER: A_______ B__________

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta F_____ E______ și pârâtul M_________ Timișoara prin Primar împotriva deciziei civile nr. 897/A/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul T____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâții intimați C________ L____ al M___________ Timișoara, P_______ M___________ Timișoara și P_______ M___________ Timișoara, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat P________ L______, pentru reclamanta recurentă, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar de către reclamanta recurentă, întâmpinare la recursul formulat de pârât.

Reprezentanta reclamantei recurente depune împuternicirea avocațială și dovezile de achitare a onorariului de avocat și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului declarat de pârât.

Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea excepției, în principal anularea recursului pârâtului ca netimbrat, iar în subsidiar respingerea recursului pârâtului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea, solicită admiterea recursului reclamantei așa cum a fost formulat, arătând că a formulat acest recurs doar cu privire la cheltuielile de judecată neacordate de către prima instanță, pârâtul ar fi trebuit să fie obligat de către prima instanță la plata cheltuielilor de judecată, direct prin sentință.

După dezbateri, dar înaintea ridicării ședinței de judecată, s-a prezentat pentru pârâtul recurent și intimați, c.j. M______ C_______, care a depus delegația de reprezentare și a lăsat soluția la aprecierea instanței.

C U R T E A

Deliberând asupra recursurilor de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 897/A/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul T____ în dosar nr.10.XXXXXXXXXXXX, s-a admis apelul declanșat de către apelanta-reclamantă F_____ E______, împotriva sentinței civile nr. 4496/24.02.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații-pârâți C________ L____ al M___________ Timișoara, P_______ M___________ Timișoara prin Primar, M_________ Timișoara prin Primar, P_______ M___________ Timișoara și M_________ Timișoara prin C________ L____ Timișoara.

A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamanta F_____ E______, s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat administrativ în Timișoara, ____________________________________ în CF xxxxxx Timișoara (provenită din conversia pe hârtie a CF 2347 Timișoara) sub nr. 2068/2 în întindere cantitativă de 830 m. p. și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului supra individualizat.

S-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției edificată pe terenul identificat topografic în CF xxxxxx Timișoara (provenită din conversia pe hârtie a CF 2347 Timișoara) sub nr. 2068/2, cu titlu de edificare și accesiune imobiliară artificială și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză în construcții ce face parte integrantă din prezenta hotărâre în CF xxxxxx Timișoara (provenită din conversia pe hârtie a CF 2347 Timișoara) cu titlu de edificare și accesiune imobiliară artificială.

A fost obligă apelanta-reclamantă la plata către stat a sumei de 9918,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de către cel din urmă în condițiile art. 50 ind. 2 apartenent OUG nr. 51/2008 modificată, la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În considerentele deciziei, tribunalul a reținut că finalitatea urmărită de reclamanta-apelantă F_____ E______ pe calea demersului judiciar pendinte este dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF 2347 T________ nr. Top 2068/2 în suprafața de 830 mp,cu titlu de uzucapiune în condițiile art. 28 apartenent Decretului-lege nr. 115/1938, și, mai apoi dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe acesta cu titlu de accesiune imobiliară artificială, cu consecința intabulării drepturilor de proprietate astfel dobândite în cartea funciară. Uzucapiunea - mod originar de dobândire a proprietății este privită și ca o sancțiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane. Ca atare, este necesar ca acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii să se îndrepte împotriva foștilor proprietari, iar dacă aceștia au decedat (cazul de față), contra unității administrativ-teritoriale pentru petitul vizând uzucapiunea, cât și pentru cel privind accesiunea imobiliară artificială.

Admisibilitatea constatării dobândirii dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii extratabulare prevăzută de art. 28 din decretul-lege nr. 115/1938 rămâne subsumată îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:

1) decesul sau renunțarea proprietarului înscris în cartea funciară. În calea de atac a apelului, urmare a exercitării rolului activ al instanței și a efectuării unor adrese către instituțiile statului s-a identificat finalmente certificatul de deces al proprietarei tabulare P____ P_________, din care rezultă că cea din urmă a trecut în neființă la data de 27 iunie 1988 (fila 55 din dosarul instanței de apel)

2) neintabularea în cartea funciară a moștenitorului, a statului sau a altei persoane. Această condiție este necesară întrucât uzucapiunea extratabulară nu operează retroactiv, ci numai de la înscrierea în cartea funciară. Context în care, dacă o altă persoană își înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv în cartea funciară (chiar fără o cauză legitimă), uzucapiunea extratabulară nu va mai putea opera. Or, potrivit cărții funciare nr. 2347 Timișoara nr. Top 2068/2, ultima înscriere datează din data de 9 septembrie 1983, când imobilul identificat inițial sub nr. topografic 2068 a fost dezmembrat în două parcele: ____________________/1 ce s-a expropriat în favoarea Statului Român și s-a transcris în Cf xxxxx Timișoara; și ____________________/2 în suprafață tabulară de 830 m.p. care s-a reînscris în CF 2347 Timișoara în favoarea proprietarei tabulare P____ P_________ și care, de altfel, face obiectul litigiului.

3) posesia utilă. Calitățile care definesc posesia se apreciază potrivit dispozițiilor art. 1847 din codul civil. Or, din probele testimoniale administrate în cauză, a rezultat că reclamanta-apelantă a folosit imobilul litigios aproximativ din anii 1960 în mod continuu, public, pașnic și sub nume de proprietari, fără a le fi fost tulburată sau contestată posesia în tot acest interval de timp.

4) durata posesiei. Așa cum supra s-a demonstrat, reclamanta-apelantă a exercitat o posesie utilă asupra imobilului în discuție, atât înainte cât și după decesul proprietarei tabulare (care a avut loc în anul 1988), mai mult de 20 de ani de la deces,cât cere textul lege analizat.

5) cererea de înscriere a dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune. Această condiție este esențială, întrucât uzucapiunea extratabulară are efect constitutiv de drepturi, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 17 alin. 1, art. 4, 26 și 28 din DL nr. 115/1938. Zis altfel, împlinirea termenului uzucapiunii extratabulare nu duce, prin ea însăși, la dobândirea dreptului de proprietate, ci naște numai dreptul potestativ de opțiune în favoarea posesorului, drept care se poate exercita însă numai prin cererea de înscriere a uzucapiunii în cartea funciară. Devenind astfel îngăduită și concluzia că efectul achizitiv (care se produce în persoana posesorului) și efectul extinctiv (suferit de proprietarul care nu și-a înscris dreptul în cartea funciară, sau, după caz, statul care poate dobândi acest drept în temeiul moștenirii vacante), retroactivează numai până la momentul înregistrării cererii de intabulare a posesorului în cartea funciară.

Cum, în speță, se verifică a fi îndeplinite toate aceste condiții, tribunalul a apreciat că reproșurile aduse judecătoriei de reclamanta-apelantă referitoare la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului situat în Timișoara ___________________, înscris în CF 2347 Timișoara nr. Top 2068/2 , în suprafața de 830 mp, s-au verificat a fi întemeiate.

De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, instanța, în baza art. 296 c. proc. civ. a admis apelul declanșat de către apelanta-reclamantă F_____ E______ împotriva sentinței civile nr. 4496/24.02.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații-pârâți C________ L____ al M___________ Timișoara, P_______ M___________ Timișoara prin Primar, M_________ Timișoara prin Primar, P_______ M___________ Timișoara și M_________ Timișoara prin C________ L____ Timișoara.

A schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanta F_____ E______ și-n consecință, a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat administrativ în Timișoara, ____________________________________ în CF 2347 Timișoara sub nr. 2068/2 în întindere cantitativă de 830 m. p.

În temeiul art. 24 alin. 3 apartenent legii nr. 7/1996 în forma în vigoare la data pronunțării deciziei, în corelație cu art. 885 alin. 1 și 4, 888 și 893 lit. a - apartenente toate noului cod civil, a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului supra individualizat în CF xxxxxx Timișoara (provenită din conversia pe hârtie a CF 2347 Timișoara) cu titlu de uzucapiune în condițiile art. 28 din DL nr. 115/1938.

Cu privire la nr. de conscriere al imobilului-teren situat administrativ in Timișoara __________________ constatat că există neconcordanțe; expertul topograf a apreciat că imobilul reclamantei ar trebui să aibă nr. de conscriere 7/A (a se vedea filele 160, 163), în timp ce reclamanta a precizat că imobilul de nr. 7 le-a aparținut ei și soțului, dar a fost înstrăinat în anul 2007, ea a plătit impozit pentru imobilul teren în suprafață de 830 mp, de la nr. 9 (fial216); Direcția Fiscală a M___________ Timișoara a învederat că pentru imobilul din _____________________ plătesc două impozite de către două persoane diferite, iar. Nr. 7/a nu se regăsește în evidențele lor (fila 222). În atare situație, tribunalul a identificat imobilul-teren uzucapat, numai din punct de vedere topografic, urmând ca divergențele vizând nr. de conscriere să fie soluționate ulterior, pe altă cale, de către persoanele interesate.

Pe terenul uzucapat, reclamanta a edificat o construcție și o anexă (în stare de autodemolare) cu aproximativ 50 de ani în urmă, așa cum cu îndestulătoare evidență o atestă proba testimonială administrată în cauză coroborată cu expertiza în specialitatea construcții ordonată în cauză.

Recunoașterea în favoarea reclamantei-apelante a dreptului de proprietate asupra terenului cu titlu de uzucapiune, atrage după sine un drept de proprietate asupra construcției edificate pe terenul respectiv, în temeiul accesiunii imobiliare reglementată de dispozițiile art. 492 și următoarele din vechiul cod civil în vigoare la epoca edificării (dispoziții preluate de altfel și de noul cod civil prin art. 577).

Accesiunea, ca mod de dobândire a proprietății, reprezintă doar efectul material al unirii sau încorporării bunului accesoriu cu bunul principal (în speță terenul reprezentând bunul principal, iar construcția edificată pe acesta, bunul accesoriu), momentul dobândirii proprietății fiind încorporarea (sau unirea accesoriului cu principalul), independent de manifestarea de voință în acest sens. În consecință, dreptul de proprietate al reclamantei-apelante s-a născut pe măsura edificării construcției, cu începere de la data încorporării fundației.

Dispozițiile art. 492 cod civil încorporează în textul lor două prezumții: prima, potrivit căreia construcția a fost făcută de proprietar pe cheltuiala sa și cea de-a doua conform căreia construcția aparține proprietarului terenului. Deși cele două prezumții sunt relative, întrucât în speță nu s-a probat contrariul, ele și găsesc deplina aplicare în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate al reclamantei în temeiul accesiunii imobiliare. Neavând relevanță nici lipsa autorizației de construcție, de vreme ce acest aspect nu impietează asupra dreptului său de proprietate, care, așa cum s-a arătat mai sus, s-a născut în virtutea legii, fiind unul din modurile originare de dobândire a proprietății reglementate de codul civil. De altă parte, raporturile juridice legate de obținerea unei autorizații de construire, se subsumează unei alte ramuri de drept (administrativ) și nu interesează speța de față.

De aceea, pentru considerentele ce preced, tribunalul a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției edificată pe terenul identificat topografic în CF xxxxxx Timișoara (provenită din conversia pe hârtie a CF 2347 Timișoara) sub nr. 2068/2, cu titlu de edificare și accesiune imobiliară artificială. Pe cale de consecință, va dispune înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză în construcții ce face parte integrantă din hotărâre în CF xxxxxx Timișoara (provenită din conversia pe hârtie a CF 2347 Timișoara).

Întrucât reclamanta-apelantă F_____ E______ a beneficiat pe durata soluționării litigiului, în cele două faze procesuale (fond și apel), de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru, a timbrului judiciar, și a onorariului expertului topograf, iar, pe de altă parte, prin hotărâre va dobândi un imobil (teren și casă), pe care l-a evaluat la 30.000 de euro (ceea ce în echivalent lei, la data dobândirii - 9.10.2014, la cursul oficial BNR de 1 euro - 4,4061 lei, înseamnă 132.183 lei), tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008 (și care spune că „În situația în care, prin hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat sa restituie ajutorul public….”) și a obligat-o la plata către stat a sumei de 9918,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de către cel din urmă la data rămânerii irevocabile a hotărârii (suma fiind alcătuită din: 4173 lei taxa judiciară de timbru aferentă cererii introductive - filele 11 și 40 din dosarul de fond; 2090,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente căii de atac a apelului - fila 24 din dosarul pendent, 1045,25 lei taxă judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol a cauzei suspendată în apel - fila 67, 500, 1390, 300 și, respectiv, 420 lei onorarii expert topograf - filele 75,115,117, 247 și 306 din dosarul pendent).

Împotriva Deciziei civile nr. 897/A/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul T____ au declarat recurs în termen legal atât reclamanta F_____ E______, la 13 noimebrie 2014, cât și pârâtul M_________ Timișoara, prin Primar, la data de 3 noiembrie 2014.

Reclamanta-recurentă a solicitat modificarea în parte a deciziei civile, doar cu privire la cheltuielile de judecată, care, în opinia sa, ar trebui suportate de partea căzută în pretenții. Sub acest aspect, se susține că tribunalul a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 50 indice 2 din O.U.G. nr. 51/2008, care nu are aplicabilitate, întrucât art. 18 din același text normativ stipulează că „ cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celelilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.” Acest articol se coroborează de altfel, cu dreptul comun, respectiv art. 274 alin. 1 C.pr.civ., care stipulează că „ partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”

În raport de aceste considerente, reclamanta susține că soluția tribunalului privind cheltuielile de judecată este inechitabilă, întrucât transformă procedura ajutorului public judiciar într-o procedură temporar favorabilă pentru parte, dar în final dezavantajoasă. În concret, se arată că în situația în care partea nu ar fi beneficiat de ajutor public judiciar, cheltuielile de judecată ar fi fost stabilite de instanță în sarcina părții adverse, ca parte căzută în pretenții, conform dreptului comun – art. 274 C.pr.civ.

Or, în speță, prin faptul că aceste cheltuieli au fost puse în sarcina reclamantei, deși pretențiile ei au fost admise în totalitate, reprezintă o inechitate de tratament a persoanelor care au beneficiat de ajutor public judiciar în raport cu cele care nu au beneficiat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Pârâtul recurent M_________ Timișoara pin Primar, în recursul său, a solicitat modificarea în tot a deciziei civile în sensul respingerii apelului și menținerea ca legală a sentinței civile care a respins acțiunea civilă pentru uzucapiune.

În motivare, pârâtul arată că instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 55 din Legea nr. 7/1996 potrivit cu care „ Dreptul de proprietate dobândit prin construire se va putea înscrise în cartea funciară pe baza unui certificat eliberat de primăria localității unde este situat imobilul, prin care se atestă, când este cazul, faptul că proprietarul a edificat construcțiile în conformitate cu autorizația de construire eliberată potrivit legii, precum și a unei documentații cadastrale.”

Prin urmare, constatarea pe fond a dreptului de proprietate prin efectul accesiunii, cu privire la construcțiile edificate pe ______________________________ reclamantei apelante, nu atrage implicit și îndeplinirea condițiilor de formă impuse de Legea nr. 7/1996 pentru intabularea în cartea funciară a dreptului astfel dobândit.

Se susține și că instanța de apel nu a manifestat rol activ, conform art. 129 alin. 5 C.pr.civ., pentru edificarea deplină asupra situației de fapt dedusă judecății, respectiv cu privire la numărul de conscriere.

În drept, au fost invocate prevederile art. 129, 299, 304 indice 1 punctele 7, 8 și 9 C.pr.civ și legea nr. 7/1996.

Examinând apelurile prin prisma celor invocate, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea reține că:

În prealabil, pe cale de excepție, conform art. 137 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, constatând că pârâtul recurent, deși legal citat, nu s-a conformat dispoziții instanței de a achita taxa judiciară de timbru de 2090,5 lei și 5 lei timbru judiciar, Curtea va anula ca netimbrat recursul pârâtului.

În ceea ce privește recursul reclamantei, care susține greșita soluționare a petitului privind cheltuielile de judecată, Curtea reține că tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 50 indice 2 din O.U.G. nr. 51/2008, care în termeni imperativi, arată că „ în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta va fi obligat să restituie ajutorul public.”

În speța de față, prin hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul T____, reclamanta a dobândit în proprietate prin uzucapiune, suprafața de teren intravilan de 830 mp. și un drept de proprietate prin edificare și accesiune imobiliară asupra construcției edificată pe acest teren.

Prin urmare, sunt pe deplin incidente dispozițiile art. 50 indice 2 din O.G. nr.51/2008, în sensul că, deși în cursul procesului, reclamanta a beneficiat de dispozițiile art. 6 și 8 din O.U.G. nr. 51/2008, cum prin hotărârea pronunțată a dobândit în proprietate bunuri cu o valoare ce depășește de 10 ori valoarea ajutorului acordat, ea va fi obligată să restituie cuantumul acestui ajutor.

Invocarea de către reclamantă a incidenței prevederilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., este nefondată, întrucât acest text de lege reprezintă dreptul comun în materie, ori în speță, față de situația beneficiului acordat reclamantei în temeiul art. 8 din O.G. nr.51/2008, corect au fost aplicate, corelativ, dispozițiile art. 50 indice 2 din același act normativ, care reprezintă normă specială.

În plus, reclamanta are posibilitatea legală de a-și recupera cheltuielile de judecată ocazionate de proces, pe cale separată, după achitarea efectivă a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F_____ E______ împotriva deciziei civile nr. 897/A/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul T____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul M_________ Timișoara prin Primar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A__-M____ N___ dr. L_____ L______ M_______ G________

GREFIER,

A_______ B__________

RED: M.G./20.01. 2015

TEHNORED: A.B./22.01.2015/SM

Prima instanță: Judecătoria Timișoara, judecător: D____ B____

Instanța de apel: Tribunalul T____, judecători: A____ A_____, C_____ B____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025