Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BAIA MARE
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Cerere necontencioasă
Număr hotarâre:
10204/2013 din 16 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

cod operator 4193

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M___

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ Nr. xxxxx/2013

Ședința publică din 16 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D______ D____ R___

Grefier A_____ A____

Pe rol este judecarea cauzei Civil privind pe petent A____ G_______ și pe pârât G____ L____, având ca obiect cerere necontencioasă restituire cauțiune .

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de 09.10.2013, când susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de 16.10.2013.

În urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A____ G_______ a solicitat restituirea cauțiunii în sumă de 323 lei, consemnată personal de către acesta cu chitanța nr. xxxxxxx/1 din 15.03.2013 și recipisa de consemnare nr. xxxxxx/1 din data de 15.03.2013, prin care petentul a procedat la consemnarea, la dispoziția Judecătoriei Baia M___, a sumei sus-precizate, reprezentând „cauțiune pentru suspendarea executării silite în dosarul execuțional nr. 18/2013”, în vederea soluționării cererii de suspendare vremelnică a executării, motivat de soluționarea irevocabilă, la data de 15.03.2013 a cererii de suspendare provizorie a executorii silite și la faptul că nu s-a formulat nicio cerere de despăgubire a vreunei persoane din sumele cu titlu de cauțiune.

Cererea de suspendare a executării silite formulată de petent în cuprinsul contestației la executare (dosar nr. XXXXXXXXXXXXX al acestei instanțe, soluționat la data de 5 iunie 2013 prin sentința civilă nr. 6231/2013) a fost respinsă ca rămasă fără obiect în condițiile admiterii de către instanță a contestației la executare.

Analizând cererea reclamantului, instanța reține următoarele:

Suma de 323 RON a fost achitată de reclamant cu titlu de cauțiune, cu chitanța nr. xxxxxxx/1 din 15.03.2013, în vederea suspendării provizorii a executării silite formulate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Baia M___.

Prin Încheierea civilă nr. 2880/15.03.2013 a Judecătoriei Baia M___ s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite ce se efectua în dosarul de executare silită nr. 18/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc V____ G_______, până la soluționarea cererii de suspendare a acestei urmăriri, cerere formulată în cadrul contestației la executare aflată pe rolul Judecătoriei Baia M___ sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Contestația la executare formulată în cadrul dosarului XXXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte prin sentința 6231/2013, iar capătul de cerere referitor la suspendarea executării silite a fost respins ca rămas fără obiect.

Potrivit art. 1063 alin. 1 C. pr. civilă, cauțiunea se restituie, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea.

Procesul în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea este cel înregistrat sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX și care are ca obiect contestație la executare și nu cel care a avut ca obiect suspendarea provizorie a executării silite, înregistrat sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Aceasta deoarece cauțiunea are ca scop garantarea recuperării prejudiciului suferit de creditor ca urmare a întârzierii executării silite prin suspendarea acesteia, în cazul în care soluționarea contestației la executare formulată de debitor nu este favorabilă acestuia.

Hotărâri definitive sunt, potrivit art. 634 C. pr. civilă, cele împotriva cărora nu se poate exercita vreo cale de atac prevăzută de lege (în vechea reglementare aceste hotărâri erau definit ca fiind irevocabile).

Cum, în speță, hotărârea 6231/2013 nu este definitivă în înțelesul art. 634 C. pr. civilă, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1063 C. pr. civilă, urmează a se respinge cererea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea reclamantului A____ G_______, domiciliat în Seini, ____________________. 11, jud. Maramureș, împotriva pârâtei G____ L____, domiciliată în Seini, ____________________. 11, jud. Maramureș.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Judecătoria Baia M___.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D____ D______ R___ A_____ A____

Rd. D.D.R./11.11.2013

Trd. A.A./4 ex./15.11.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025