Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GALAŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
78/2013 din 16 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G_____

SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

S E N T I N Ț A NR. 78

Ședința publică de la 16.01.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – V_______ D_________

GREFIER – N_______ M______

-

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea acțiunii în contencios administrativ privind pe reclamant R______ C______ L_____, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU BUCUREȘTI și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G_____, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.01.2013, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 16.01.2013 și a pronunțat următoarea hotărâre:

I N S T A N Ț A

Prin actiunea inregistrata sub numărul XXXXXXXXXXXXX pe rolul Tribunalului G_____ reclamantul R______ C______ L_____ a solicitat instantei anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. xxxxx/23.01.2012 a AFP G_____ și obligarea paratei Administratia Finantelor Publice G_____ la restituirea sumei de 4.366 lei achitata cu titlul de taxa de poluare , plus dobanda legala de la data plății pana la data restituirii integrale si efective a sumei, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul si-a motivat actiunea arătând că in anul 2011 a achizitionat un autoturism uzat marca Hyundai, inmatriculat in acel moment in Germania . Pentru inmatricularea acestui autoturism in Romania, reclamantul a fost obligat sa achite o taxa de poluare de 4.366 lei.

Reclamantul consideră nelegală această decizie, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunitătii Europene.

Legal citata, parata Administratia Finantelor Publice G_____ a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata .

Totodata, parata Administratia Finantelor Publice G_____ a formulat cerere de chemare in garanție a Administrației F_______ pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care parata ar putea cădea in pretenții in prezenta cauza.

In motivarea cererii de chemare in garanție, parata a aratat ca taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat , ci la bugetul chematei in garanție si se gestionează de către Administrația F_______ pentru Mediu București in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului .

In drept a invocat dispozițiile art. 60 si următoarele Cod procedură civilă .

Legal citata, chemata in garanție AFM BUCURESTI nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului instanta retine urmatoarele :

Asupra exceptiei inadmisibilitatii se retine ca problema care se pune în cauză este dacă există discriminare intre autoturismele second-hand achizitionate ________________ comunitar si înmatriculate pentru prima oara in Romania și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.

Art. 110 (fost 90) parg.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a Curții de Justiție a Comunității Europene că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa dovedită contrara normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Curtea Europeană de Justiție prin Decizia in cauza C____/Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in fata dreptului național ulterior.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), Curtea Europeană de Justiție a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor sarcina de a elimina această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond este obligat așadar să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră incat sa i se recunoasca particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second - hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.

Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România are competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa se conchide că plata taxei de poluare este incompatibilă cu dispozițiile dreptului comunitar.

În aceste condiții se impune aplicarea directă a dreptului comunitar, fiind înlăturate normele contrare acestuia prevăzute de dreptul intern, indiferent dacă acestea din urmă sunt de natură substanțială ori procedurală.

A admite că dispozițiile dreptului comunitar se aplică numai în măsura în care sunt respectate normele procedurale interne, înseamnă a recunoaște doar ipotetic libertatea de circulație a mărfurilor.

Pentru aceste considerente, excepția inadmisibilității se privește drept nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Asupra acțiunii principale, față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

La data de 31.10.2011, reclamantul a achiziționat de la Hyundai Auto România SRL un autoturism nou, pentru înmatricularea căruia a achitat ulterior o taxă de poluare de 4.366 lei.

Întrebat fiind la termenul din 05.06.2012 (fila 17 dosar) apărătorul reclamantului a precizat că nu poate prezenta acte din care să rezulte data și locul primei înmatriculări a autoturismului, deoarece autoturismul este nou, nemaifiind anterior înmatriculat.

Art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede:

„Nici un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.”

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism nou produs în România sau în alte state membre UE se percepe la înmatriculare o taxă de poluare.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare este neutră din punct de vedere fiscal, ea nefiind destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme noi produse într-un alt stat membru, ci ea se plătește, în cazul autoturismelor noi, indiferent de proveniența autovehiculului.

Pentru aceste considerente, acțiunea urmează a fi respinsă, după cum urmează a fi respinsă și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge excepția inadmisibilității invocata de Administrația Finanțelor Publice Galati ca nefondata.

Respinge ca nefondata acțiunea privind pe reclamant R______ C______ L_____, cu domiciliul în G_____, _________________, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G_____, cu sediul în G_____, ____________________, având ca obiect anulare act administrativ.

Respinge ca nefondata cererea de chemare în garanție a Administrației F_______ pentru Mediu București formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Galati.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16.01.2013.

Președinte, Grefier,

V_______ D_________ N_______ M______

Red. V. D_________ /Tehnored. N. M______/5 ex./ _______________.03.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025