ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX-27.08.2015
DECIZIA CIVILĂ NR. 5990
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: P____ R_____
JUDECĂTOR: O____ R_____
JUDECĂTOR: O___________ G_______
GREFIER: S___ O___ A______
S-au luat în examinare recursurile formulate de recurentele-pârâtele C______ DE E_______ A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI A___ DIN C_____ CONSILIULUI JUDEȚEAN A___ și de DGASPC A___ împotriva sentinței civile nr. 602/08.07.2015, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXX de Tribunalul A___, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U______ D______ și intimata-pârâtă C______ S_________ DE E_______ A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta-pârâtă C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți A___ din C_____ Consiliului Județean A___, consilier juridic Brigitte Glaser, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosarul cauzei, prin registratura instanței, din partea intimatului-reclamant, la data de 18.09.2015, întâmpinare.
Reprezentanta recurentei-pârâte depune delegație de reprezentare juridică.
Instanța invocă din oficiu excepția tardivității recursului formulat de recurenta-pârâtă DGASPC A___, având în vedere data comunicării sentinței, respectiv 24.07.2015.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul atât asupra excepției invocate de instanță din oficiu, cât și asupra recursului.
Reprezentanta recurentei-pârâte, având cuvântul, menționează că lasă la aprecierea instanței soluționarea cu privire la excepția invocată și pune concluzii în sensul admiterii recursului formulat de C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți A___ din C_____ Consiliului Județean A___, casării în tot a sentinței civile recurate, reținerii spre rejudecare și menținerii certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 5265/27.08.2014 emis de aceasta, ca temeinic și legal, respectiv a Deciziei nr. xxxxx/16.12.2014 emisă de C______ S_________ de E_______ a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice București, cu toate consecințele juridice care decurg din acestea, privind pe intimatul U______ D______.
Învederează că neîncadrarea în grad de handicap a intimatului-reclamant s-a datorează faptului că acesta nu a depus actele medicale solicitate de C______ de evaluare, din care rezulte vârsta de debut a bolii.
De asemenea, precizează că în conformitate cu actele medicale depuse, intimatul-reclamant a depus în susținerea solicitării pentru încadrarea în grad de handicap, un referat medical în care se menționează că vârsta de debut a bolii este cea de 60 de ani, astfel nefiind vorba despre o precocitate a bolii.
Totodată, arată că foaia de observație care atestă că boala persistă încă din tinerețe a fost depusă de intimatul-reclamant după emiterea certificatului contestat.
C U R T E A:
Asupra recursului de față constată:
Prin Sentința civilă nr. 602/08.07.2015, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, Tribunalul T____ a admis acțiunea reclamantului U______ D______ în contradictoriu cu pârâtele C______ de E_______ a persoanelor cu handicap pentru adulți din cadrul Consiliului Județean și C______ S_________ de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți și în consecință: a anulat Dispoziția nr. 16.12.2014 emisă de pârâta C______ S_________ de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți.
A anulat Certificatul de încadrare în gard de handicap nr. 5265/27.08.2014 eliberat de C______ de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
A obligat pârâtele să recunoască reclamantului dreptul de a fi încadrat în grad de handicap "accentuat" pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx15 și obligă C______ de evaluare a persoanelor cu handicap A___ la emiterea Certificatului de încadrare în gard de handicap accentuat pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx15.
A obligat pe pârâta Direcția G_______ de Asistență Socială și Protecția Copilului să plătească reclamantului suma de 3112 lei drepturi aferente încadrării în grad de handicap accentuat.
În motivare, s-a reținut că prin acțiune, reclamantul U______ D______ a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecție a Copilului și C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți A___ din cadrul Consiliului Județean A___, anularea Certificatului de încadrare în gard de handicap nr. 5265/27.08.2014 eliberat de C______ de evaluare a persoanelor adulte cu handicap; obligă pârâtele să-i recunoască acestuia dreptul de a fi încadrat în grad de handicap "accentuat" pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx15 și obligarea Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap A___ la emiterea Certificatului de încadrare în gard de handicap accentuat pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx15; obligarea pârâtei Direcția G_______ de Asistență Socială și Protecția Copilului să plătească reclamantului suma de 3112 lei drepturi aferente încadrării în grad de handicap accentuat.
În cauză au declara recurs pârâtele Direcția G_______ de Asistență Socială și Protecția Copilului și C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți A___ din cadrul Consiliului Județean A___ solicitând casarea sentinței conform art. 488 pct. 8 C__ și respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 20.10.2015, Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția tardivității recursului formulat de pârâta Direcția G_______ de Asistență Socială și Protecția Copilului, în raport cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și examinându-l astfel se respinge cererea de recurs formulată de pârâta DGASPC A___, împotriva sentinței civile nr. 602/08.07.2015, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXX de Tribunalul A___, pentru că:
Sentința civilă nr. 602/08.07.2015 pronunțată de Tribunalul A___ a fost comunicată pârâtei DGASPC A___ la data de 24.07.2015, iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul A___ la data de 12.08.2015.
Articolul 20 din Legea nr. 554/2004 prevede că recursul în materia contenciosului administrativ se formulează în termen de 15 zile de la comunicarea sentinței.
Cum sentința s-a comunicat pârâtei la data de 24.07.2015, ultima zi în care se putea declara în mod legal recursul a fost data de 10.08.2015.
Așa fiind, recursul înregistrat la Tribunalul A___ la data de 12.08.2015, este tardiv, astfel că se respinge pe excepție.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâta C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți A___ din cadrul Consiliului Județean A___, aceasta critică prima instanță pentru că a admis acțiunea deși încadrarea în grad de handicap a reclamantului s-a făcut de către C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Consiliului Județean A___ cu respectarea, prevederilor Ordinului 762/1.992/2007 privind aprobarea criteriilor medico-psihosociale, pe baza cărora se stabilește încadrarea in grad de handicap, precum și cu respectarea prevederilor art. 85 alin. 3, 4 și 5 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aspect nesocotit de instanța de fond.
Totodată, arată că, C______ de E_______ a respectat și prevederile art. 46 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap aprobate prin H.G. nr. 268/2007 care statuează faptul că „Evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex și continuu prin care sunt estimate și recunoscute particularitățile de dezvoltare, integrare și incluziune socială a acestora. Procesul presupune colectarea de informații cât mai complete și interpretarea acestora în scopul orientării asupra deciziei și intervenției”, stabilindu-se astfel măsura în care afecțiunea medicală generatoare de handicap, respectiv deficiența funcțională, cauzată de boală, afectează viața personală (autonomia în plan personal - capacitatea de autoservire și autoîngrijire) și integrarea socială a persoanei (autonomia în plan social: comunicare, orientare, mobilizare).
În continuare, menționează că încadrarea în grad handicap a unei persoane, se realizează în baza actelor medicale privind starea de sănătate a acesteia, din momentul efectuării reevaluării complexe.
Prin cererea înregistrată la C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți A___ sub nr. 27.645/03.07.2014 reclamantul a solicitat evaluarea sa în vederea încadrării în grad de handicap depunând următoarele acte: copie carte identitate, copie cupon pensie, decizia privind recalcularea pensiei de vârstă, anchetă socială nr. 2259/01.01.2014 și acte medicale.
În urma analizării tuturor actelor medicale depuse în susținerea solicitării, C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți A___ a emis Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 5265/27.08.2014, prin care acesta nu a mai fost încadrat în nici unul din gradele de handicap prevăzute de lege.
Mai precizează că la eliberarea Certificatului nr. 1449/26.02.2014 - grad accentuat cu termen de valabilitate de la data de 01.03.2014 până Ia data de 31.08.2014 (certificat emis anterior certificatului contestat), cu data de revizuire 1-7 iulie 2014, s-a pus în vedere solicitantului, ca la reevaluare să se prezinte cu următoarele acte: anchetă socială, copie act identitate, documentație medicală care atestă vârsta de debut a bolii, examen cardiologie, program recuperator urmat la indicația dr. curant specialist, scrisoare medicală de la medicul de familie. Toate aceste acte solicitate se regăsesc ca și cerință de la punctul I.*** din Certificatul nr. 1449/26.02.2014
De asemenea, arată că aceste solicitări s-au făcut în baza Ordinului nr. 2299/2012 al Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Superioare transmis Comisiei Județene prin adresa nr. xxxxx/06.11.2013, care prevede depunerea de către solicitant de:
-copii de pe documente medicale care pot contribui la stabilirea corectă a încadrării în grad și tip de handicap ( documente privind debutul precoce al afecțiunii emise la data respectivă și documente privind evoluția afecțiunilor după caz;
-copii ale documentelor care pot constitui dovezi indirecte ale debutului precoce al afecțiunii medicale ( acte de studii, copie livret militar, după caz).
La revizuire reclamantul a depus următoarele acte medicale, care au stat și la baza emiterii Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 5265/27.08.2014:
- scrisoare medicală nr. 2446/19.06.2014 de Ia medicul de familie dr. C____ H____ în care se menționează diagnostic proteză mecanică în poziție aortică pentru stenoza aortică reumatismală strânsă calcară, diagnostice secundare CIC, ______________ NYHA II/HI, aritmie extrasistolică ventriculară;
-referat medical nr. 1633/17.06.2014 întocmit de dr. A. P__ M_______ medic primar cardiologie în care se menționează proteză mecanică pentru stenoză aortică (...) ICC NYHA III;
-anchetă socială nr. 2259/01.07.2014 întocmită de Primăria Comunei Apateu.
Totodată, învederează că a luat în considerare actele medicale din care rezultă afecțiunea de care suferă reclamantul, respectiv proteză mecanică în poziție aortică reumatismală strânsă calcară, diagnostice secundare CIC, ______________ NYHA II/III, aritmie extrasistolică ventriculară, dar solicitantul nu a depus acte medicale din care să rezulte vârsta de debut a bolii, respectiv dovada debutului precoce al bolii, condiție esențială pentru încadrarea în grad de handicap.
Astfel, prin corelarea tuturor actelor medicale, recurenta-pârâtă susține că nu a putut încadra reclamantul într-un grad de handicap.
Referatul Medical nr. 1633/17.06.2014 întocmit de Dr. P__ M_______, medic primar cardiolog menționează Ia rubrica data ivirii handicapului data de 15 mai 1998, adică la vârsta de 60 de ani, aspect menținut în continuare și prin Referatul Medical nr. 522/26.02.2015 întocmit de același medic cardiolog - data ivirii handicapului 1998.
Prin urmare, precizează că neîncadrarea în grad de handicap accentuat s-a datorat faptului că:
1. nu s-au prezentat documente medicale din care să rezulte vârsta de debut a bolii;
2. conform referatului medical menționat mai sus, vârsta de debut a bolii este 60 ani, sens în care nu se poate reține precocitatea bolii, adică până la 26 de ani.
Astfel, recurenta-pârâtă subliniază faptul că, neîncadrarea în grad de handicap nu este rezultatul unei erori de evaluare medicală a sa, ci a faptului că solicitantul nu s-a conformat celor solicitate de către aceasta.
Arată că, foaia de observație clinică nr. 1506/ 16.06.1959 a Spitalului M______ Timișoara a fost depusă după emiterea certificatului contestat mai precis în cursul judecării la instanța de fond.
De asemenea susține că instanța de fond a procedat la stabilirea gradului de handicap accentuat în favoarea reclamantului, atribuție exclusivă a Comisiei de E_______.
În acest sens, Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată și actualizată, delimitează fără putință de tăgadă prin art. 85 alin. (3) organul care efectuează încadrarea în grad de handicap și anume: „încadrarea în grad și tip de handicap a adulților cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare comisie de evaluare.”
Conform art. 90^2 din legea mai sus menționată, C______ S_________ soluționează contestațiile, formulate în condițiile prevăzute la art. 87 alin. (5), la certificatele de încadrare în grad și tip de handicap, eliberate de comisiile de evaluare, prin admitere sau respingere, și transmite comisiei județene sau locale a sectoarelor municipiului București soluția, pentru punerea ei în aplicare.
Din interpretarea dispozițiilor mai sus enunțate, recurenta-pârâtă menționează că se poate concluziona că doar C______ de E_______ a Persoanelor Adulte cu Handicap și C______ S_________ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți pot face încadrări în grad de handicap în baza actelor medicale, instanța de judecată putând doar verifica dacă probele propuse au fost bine interpretate, dacă s-a efectuat o încadrare corectă raportat la actele medicale, putând să anuleze în tot sau în parte actul contestat și să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, dar nicidecum nu poate dispune încadrarea într-un anumit grad.
Examinând cererea, se respinge cererea de recurs formulată de pârâta C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți A___ din cadrul Consiliului Județean A___ împotriva sentinței civile nr. 602/08.07.2015, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXX de Tribunalul A___, pentru că:
Potrivit dosarului, prin acțiune, reclamantul U______ D______ a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecție a Copilului și C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți A___ din cadrul Consiliului Județean A___, anularea Certificatului de încadrare în gard de handicap nr. 5265/27.08.2014 eliberat de C______ de evaluare a persoanelor adulte cu handicap; obligă pârâtele să-i recunoască acestuia dreptul de a fi încadrat în grad de handicap „accentuat” pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx15 și obligarea Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap A___ la emiterea Certificatului de încadrare în gard de handicap accentuat pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx15; obligarea pârâtei Direcția G_______ de Asistență Socială și Protecția Copilului să plătească reclamantului suma de 3112 lei drepturi aferente încadrării în grad de handicap accentuat.
Prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 5265/27.08.2014, pârâta C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, a constatat că reclamantul nu se mai încadrează în nici un grad de handicap cu toate că anterior acesta a fost beneficiarul unor certificate prin care s-a stabilit că are gradul de handicap „accentuat” cu acordarea drepturilor aferente acestui diagnostic.
În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că certificatul atacat nu este motivat pentru că din conținutul său nu rezultă în concret motivul pentru care nu i s-a mai acordat statutul de persoană cu grad de handicap.
Examinând certificatul nr. 5265/27.08.2014, emis de această pârâtă, se constată că respingerea cererii reclamantului s-a făcut pentru că nu se încadrează în criteriile medicopsihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/31.08.2007 al M.M.F.E.S. și Ordinul nr. 1992/19.11.2007 al M.S.P., cu modificările și completările ulterioare.
Din considerentele cererii de recurs rezultă că, în fapt, reclamantul nu a fost încadrat în grad de handicap pentru că nu s-au prezentat documente medicale din care să rezulte vârsta de debut a bolii, iar conform referatului medical menționat mai sus, vârsta de debut a bolii este 60 ani, sens în care nu se poate reține precocitatea bolii, adică până la 26 de ani.
Curtea reține că, raportat la simpla inovare a neîndeplinirii criteriilor aprobate prin Ordinul nr. 762/31.08.2007, al MMFES și Ordinul nr. 1992/19.11.2007 al MSP în certificatul nr. 5265/2014 echivalează cu nemotivarea actului administrativ, pentru că pârâta nu a arătat în concret care sunt criteriile medicopsihosociale neîndeplinite de reclamant.
Cum motivarea în fapt și în drept a unui act administrativ este de esența dreptului administrativ, sens în care s-a pronunțat Curtea Europeană de Justiție și în cauza 269/90 – Technische Universitat Munchen – Mitte sau în hotărârea Curții Europene de Justiție 158/80 Rewe – Hauptzollamt Kiel, Curtea constată că bine a fost admisă acțiunea în primă instanță, astfel că recursul pârâtei se respinge ca nefondat neavând relevanță juridică nedepunerea unor acte de către reclamant în susținerea cererii sale.
Curtea reține că este neîntemeiată și critica referitoare la măsura primei instanțe de stabilire a gradului de handicap, atribuție exclusivă a Comisiei de evaluare pentru că Tribunalul A___ a obligat pârâta la emiterea unui certificat de încadrare în grad de handicap față de reclamant, soluție conformă cu prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 care prevede că instanța, soluționând acțiunea, poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte actul administrativ și să oblige autoritatea administrativă să emită un act administrativ.
În consecință, pentru motivele expuse, recursul este nefondat și se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererile de recurs formulate de pârâtele C______ de E_______ a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți A___ din cadrul Consiliului Județean A___ și de DGASPC A___, ambele cu sediul în A___, ______________________, nr. 14, județ A___ împotriva sentinței civile nr. 602/08.07.2015, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXX de Tribunalul A___.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P____ R_____ O____ R_____ O___________ G_______
GREFIER,
S___ O___ A______
Red. O.R./02.11.2015
Thred. S.O.A./2 EX./02.11.2015/6 ex. din care 4 se comunică;
Primă instanță: Tribunalul A___
Judecător: E______ I______