Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BRAŞOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
4575/2012 din 31 octombrie 2012
Sursa:
Rolii.ro
R O M Â N I A

CURTEA DE APEL B_____

Secția C_________ Administrativ și Fiscal



DECIZIA NR. 4575/R DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

Ședința publică din 31 octombrie 2012

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I____ Ț______

Judecător M_____ R___

Judecător L____ P___

Grefier T______ M___


Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta L_________ E____ împotriva sentinței civile nr. 4958/CA din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B_____ – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 octombrie 2012, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 17 octombrie 2012, 24 octombrie 2012 și apoi pentru data de 31 octombrie 2012.


C U R T E A

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 4958/CA din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B_____ – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta L_________ E____ în contradictoriu cu pârâta C___ de A________ de Sănătate a Județului B_____, ca rămasă fără obiect.

S-a respins cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta s-a adresat Casei de A________ de Sănătate a Județului B_____ cu contestația înregistrată sub numărul xxxxx/27.04.2011, privind sumele reținute a fi datorate în cuantum de 19.872 lei și rezultate din datele preluate de la ANAF. Cu adresa nr.2328/24.05.2011, CASJ B_____ a solicitat reclamantei să depună înscrisurile cu care înțelege să dovedească contrariul evidenței preluată de la ANAF. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de pârâtă, reclamanta a comunicat acesteia înscrisurile solicitate dar a și promovat acțiune în instanță la data de 08.06.2011.Mai înainte de primul termen de judecată, respectiv la data de 01.07.2011 pârâta CASJ a emis o nouă decizie de impunere de data acesta corectă, anulând titlul executoriu atacat de reclamantă.

Ca urmare instanța a constatat că acțiunea reclamantei nu mai are obiect a respins-o ca atare. Cu privire la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă cheltuielile de judecată se datorează potrivit culpei procesuale, or în speță nu s-a putut reține culpa pârâtei.

Potrivit OUG nr.150/2002 și a normelor de aplicare a acesteia aprobate prin Ordinul nr.221/2005 respectiv Legii nr. 95/2006 și normelor metodologice de aplicare din 13 august 2007, aprobate prin Ordinul 617/2007 cu modificările și completările ulterioare, persoanele care realizează venituri din impozabile din cedarea folosinței bunurilor datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate calculată ca și cotă asupra acestor venituri. Din economia textului citat, rezultă că reclamantei îi revenea obligația declarării veniturilor și justificării acestora pentru calculul corect al sumelor datorate către CASJ. Cum pârâta a calculat sumele datorate de reclamantă îndată după ce acesta a depus înscrisurile solicitate, împrejurarea că reclamanta a investit instanța cu cerere de chemare în judecată nu atrage automat culpa procesuală a pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei.

În motivare recurenta arată că a fost înștiințată prin înscrisul numit extras de cont despre contribuția datorată la C___ de A________ de Sănătate motiv pentru care a întrerupt un tratament în Germania și a venit la B_____ pentru a clarifica situația.

Recurenta arată că a formulat contestație la care a atașat deciziile de impunere din care rezultă că pentru anii 2005-2007 a realizat un venit net de 9022 lei însă contestația administrativă a fost respinsă.

Ulterior formulării acțiunii, intimata a comunicat recurentei că a încetat executarea silită iar cauza a rămas fără obiect.

Recurenta arată că solicită plata cheltuielilor de judecată efectuate.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța apreciază că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin recursul formulat se critică dispoziția instanței privind respingerea cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța apreciază că această dispoziție este legală.

Prin contestația formulată reclamanta a contestat titlul executoriu nr. xxxxxx/25.10.2010 emis de intimata pentru recuperarea contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de reclamantă.

La primul termen de judecată intimata a învederat că acțiunea a rămas fără obiect întrucât ca urmare a documentelor depuse de reclamantă ulterior formulării acțiunii, titlul executoriu contestat a fost desființat iar executarea silită a încetat.

Întrucât reclamanta nu a făcut dovada că anterior sesizării instanței a pus la dispoziția intimatei, odată cu formularea contestației administrative și documentele care atestă cuantumul veniturilor realizate, instanța apreciază că nu se poate reține culpa intimatei pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. De altfel, prin răspunsul intimatei la contestația administrativă ( fila 3 din dosarul de fond) intimata a precizat că „în urma prezentării deciziilor anuale sau a unor adeverințe de venit anuale, eliberate de Administrația Finanțelor Publice dacă se constată diferențe față de datele preluate prin protocol, pot fi modificate natura veniturilor și cuantumul acestora”

Așadar, instanța de fond în mod corect a apreciat că din dispozițiile legale în materie rezultă că reclamantei îi revenea obligația declarării veniturilor și justificării acestora pentru calculul corect al sumelor datorate către CASJ astfel încât nu se poate imputa pârâtei că în lipsa documentelor justificate nu a calculat corect sumele, mai ales că pârâta a recalculat sumele datorate de reclamantă îndată după ce acesta a depus înscrisurile solicitate.

Prin urmare, neputându-se reține culpa procesuală a pârâtei dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă nu sunt incidente, motiv pentru care în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.



PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge recursul formulat de reclamanta L_________ E____ împotriva sentinței civile nr. 4958/CA/21.11.2011 pronunțată de Tribunalul B_____ - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal pe care o menține.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2012.


Președinte, Judecător, Judecător,

I____ Ț______ M_____ R___ L____ P___



Grefier, T______ M___





Red.: I.Ț./31.10.2012

Tehnored.: T.M.: 8.11.2012/2 ex.

Jud.fond: A.C.T______








Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025