Acesta nu este document finalizat

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL B_____

Secția C_________ administrativ și fiscal

DECIZIA NR. 829/R DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

Ședința publică din 8 septembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte - S_____ P______ G______ - judecător

- R_____ Grațiela M___ - judecător

- Lorența B______ - judecător

- M______ C_____ - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ și Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ împotriva sentinței civile nr. 411/CA din 25 martie 2015, pronunțată de Tribunalul B_____ – Secția a – II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, având ca obiect „anulare act administrativ”.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 septembrie 2015, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 8 septembrie 2015.

C U R T E A

Constată că prin sentința civilă nr. 411/CA/25,03,2015, Tribunalul B_____- Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta _______________ în contradictoriu cu pârâtele Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____ și Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____, și, în consecință, a fost anulată Decizia nr.1373/05.11.2014 emisă de pârâta DGRFP B_____; a fost anulată în parte Decizia de impunere F-BV 587/10.06.2014 și Raportul de inspecție fiscală F-BV587/10.06.2014 emise de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ în ceea ce privește suma de 44.379,74 lei stabilită ca obligații fiscale; pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ și Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____, care au solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a sentinței civile și, în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 al. 1 pct. 8 cod procedură civilă.

Criticile aduse au constat în următoarele:

1. Referitor la achiziția expresorului de cafea, recurentele susțin că nu erau îndeplinite condițiile de exercitare a dreptului de deducere prevăzut de art. 145 al 2 lit a din codul fiscal, aceasta nefiind efectuată în folosul propriilor operațiuni taxabile ale intimatei, ci în scopul punerii la dispoziție către terți, cu titlu gratuit, de bunuri rezultate din utilizarea acestuia, caz în care sunt incidente dispozițiile art. 128 al 4 lit. b cod fiscal. Totodată, susținând destinația achiziționării activului în sensul celor de mai sus, recurentele au invocat și dispozițiile art. 128 al 8 lit. e cod fiscal dar și pct. 6 al 14 lit. c din HG nr. 44/2004.

Tot cu referire la această achiziție, s-a mai arătat că susținerea intimatei potrivit cu care organele de inspecție fiscală nu i-au diminuat TVA de dedus cu TVA aferentă acestor cheltuieli este lipsită de interes întrucât prin neafectarea acestei deductibilități, intimata nu poate demonstra că, pentru aceste sume, a fost lezată într-un drept al său. Chiar dacă, în momentul efectuării achiziției, intimata ar fi îndeplinit condițiile legale de deductibilitate, ar fi trebuit, ulterior achiziției, să colecteze TVA pentru gratuitățile pe care le-a acordat salariaților săi, rezultând că nu putea beneficia de rambursarea TVA întrucât trebuia să autocolecteze taxa.

2. Referitor la cheltuielile cu închirierea spațiilor, pe care intimata le-a suportat pentru cazarea terților care fac parte din grupul de societăți căruia îi aparține sau din categoria partenerilor de afaceri, s-a arătat că intimata a exercitat dreptul de deducere în baza facturilor emise de către proprietarul spațiilor închiriate, aceasta având obligația să colecteze taxa asupra bazei de impozitare reprezentată de cheltuielile cu chiria pe care le-a suportat în favoarea terților care au fost cazați în spațiile luate cu chirie.

Față de aspectele reținute de prima instanță în sensul că sumele de natura cheltuielilor facturate de către proprietarii spațiilor în cauză sunt deductibile, ambele figurând în evidența organelor fiscale ca puncte de lucru ale societății și cu destinația de arhivă și birou și că nu are nicio relevanță că spațiile sunt folosite pentru cazarea delegațiilor de români sau străini, recurenta arată că, având în vedere prevederile contractuale menționate și că cele două spații au fost luate cu chirie cu destinația de a fi folosite ca puncte de lucru, dar și că societatea desfășoară în principal activități de prestări servicii software pentru societatea R____ 66 GROUP AG Elveția, fiind aplicabilă regula B2B prevăzută de art. 133 al 2 cod fiscal corob cu pct. 13 al 8 din HG nr. 44/2004, serviciile astfel facturate având locul prestării în Elveția, intimata ar putut exercita dreptul de deducere a TVA aferentă serviciilor de închiriere facturate în temeiul celor două contracte, conform art. 145 al 1 lit. a și b corob. cu art. 146 al 1 lit. e cod fiscal. Însă, întrucât intimata a folosit în fapt aceste spații pentru cazarea, în regim de gratuitate, a unor delegați din cadrul grupului de societăți din care face parte sau a unor delegați ai partenerilor de afaceri, în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 129 al 4 lit. b din codul fiscal, societatea având obligația să colecteze TVA pentru cheltuielile cu închirierea respectivelor spații.

În privința suportării de către intimată, cu titlu gratuit, a cazării terților menționați, recurenta a invocat dispozițiile art. 21 al 2 lit. e cod fiscal corob. cu pct. 27 din normele metodologice, reținând că acele cheltuieli de transport și cazare în țară și străinătate, efectuate pentru alte categorii de transport decât cele expres prevăzute în articolul menționat, nu sunt considerate a fi efectuate în scopul realizării de venituri și a susținut că intimata nu a dovedit în nici un fel că scopul pentru care terții au fost cazați în spațiile luate în chirie a fost unul legat de activitatea economică a societății.

De asemenea, recurenta a mai susținut că depozitarea în respectivele spații a documentelor curente și a arhivei societății, nu a fost probată cu acte care să ateste existența respectivelor bunuri și/sau documente în perioada supusă inspecției fiscale.

Îndeplinirea obligației de a declara organului fiscal competent cele două puncte de lucru luate cu chirie, nu poate constitui, doar prin ea însăși, o probă că societatea nu avea obligația să autocolecteze TVA pentru cazarea în regim gratuit pe care a acordat-o în respectivele spații. S-au invocat în acest context, dispozițiile art 65 al 1 din OG nr 92/2003.

Recurenta a concluzionat în sensul că ceea ce interesează este dacă intimata avea obligația să colecteze TVA pentru cazările pe care le-a asigurat în acele spații, în regim gratuit, și nu dacă își putea exercita dreptul de deducere a TVA pentru facturile emise de către proprietarul spațiilor. Deductibilitatea TVA și a cheltuielilor, ambele aferente chiriei, pe care societatea le-a suportat pentru respectivele spații, declarate și înregistrate fiscal, nu înseamnă implicit că aceasta nu avea obligația de a colecta TVA pentru servicii și operațiuni asimilate acestora, taxabile din punct de vedere al TVA, exercitarea dreptului de deducere a TVA și colectarea ulterioară a TVA pentru cazările asigurate gratuit fiind două evenimente independente.

Recurenta a mai solicitat ca, în situația în care se va proceda la respingerea recursului, să se facă aplicarea art. 451 al 2 cod procedură civilă cu privire la reducerea onorariului avocațial.

Intimata reclamantă _______________ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, invocând următoarele apărări:

P___ cererea de recurs, pârâtele au reluat argumentele pe care le-au expus prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, cât și prin actele administrativ fiscale atacate.

În privința cheltuielilor efectuate cu achiziționarea unui expresor de cafea pentru sediul societății, intimata a arătat că inspectorii fiscali au apreciat că achiziția nu este aferentă utilizării în folosul unor operațiuni taxabile ale societății, însă acest expresor se află instalat în incinta societății, fiind folosit atât de clienți cât și de angajați. Deși s-a reținut în această manieră, inspecția fiscală a mai reținut ca fiind efectuate în folosul operațiunilor taxabile cheltuielile cu întreținerea și reparațiile la expresorul de cafea, acordând drept de deducere pentru acestea. În opinia intimatei este inadmisibil să accepți la deducerea TVA cheltuieli de întreținere și reparație a unui bun, dar să refuzi la deducere bunul însuși. Cheltuiala a avut ca finalitate atât buna desfășurare internă a activității societății, cât și scopul de a atrage și menține potențialii parteneri de afaceri, fiind unul dintre factorii care în final conduc la realizarea de operațiuni taxabile, la creșterea veniturilor companiei.

Referitor la chiria aferentă spațiilor din B_____ unde societatea are deschise puncte de lucru, intimata afirmă caracterul deductibil al acesteia și susține că organele fiscale refuză să ia în considerare faptul că ambele spații figurează în evidențele acestora ca fiind puncte de lucru ale societății, fiind folosite exclusiv în scopul realizării obiectului de activitate.

Recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____, în nume propriu și pentru recurenta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____, a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat, cu privire la achiziția expresorului de cafea, că dacă la momentul efectuării achiziției intimata îndeplinea condițiile legale de deductibilitate, ar fi trebuit, ulterior, să colecteze TVA pentru gratuitățile pe care le-a acordat salariaților, rezultând astfel că nu putea beneficia de rambursarea TVA întrucât trebuia să autocolecteze taxa, iar cu privire la chiria aferentă spațiilor, că intimata nu a dovedit prin probe că scopul pentru care terții au fost cazați în aceste spații a fost unul legat de activitatea economică a societății.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 8 cod procedură civilă și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la deductibilitatea cheltuielii efectuate cu achiziționarea expresorului de cafea, se constată că prima instanță a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 145 al 2 lit. a cod fiscal întrucât acest obiect este montat în sediul societății și este folosit atât de angajații societății cât și de către clienții cu care aceasta are raporturi comerciale, fiind evident că această achiziție a fost făcută în scopul creșterii profitului societății, iar organele fiscale au reținut ca fiind deductibile sumele cheltuite cu întreținerea și repararea expresorului de cafea, acordând drept de deducere în acest sens.

P___ recursul formulat, recurentele susțin punctul lor de vedere potrivit cu care scopul pentru care a fost achiziționat expresorul nu privește operațiuni taxabile. În acest sens, un argument adus este cel referitor la invocarea achiziționării bunului în scopul punerii la dispoziție către terți, cu titlu gratuit, de bunuri rezultate din utilizarea acestuia, însă cu referire la art. 128 al 4 lit. b și 128 al 8 lit. e cod fiscal, acesta din urmă corob. cu pct. 6 al 9 lit. c din normele metodologice. Art. 128 al 4 lit. b cod fiscal se referă la „preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziționate…pentru a fi puse la dispoziție altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial”. Recurentele nu au explicat în concret, în motivarea căii de atac, care este corespondența dintre situația de fapt descrisă și cea de drept indicată prin individualizarea normei legale menționate. Se observă că nu s-a demonstrat incidența în cauză a dispoziției prevăzute de art. 128 al 4 lit. b cod fiscal întrucât în acest text de lege este vorba despre o preluare ulterioară unei achiziții, aceasta din urmă supusă în mod obligatoriu deducerii, și nici de cum de o achiziție urmată de punerea la dispoziție a produselor rezultate din utilizarea bunului achiziționat. O discuție legată de incidența acestui text de lege, văzând și exemplele date de pct. 6 al 9 lit. c din normele metodologice de aplicare a art 128 cod fiscal, s-ar putea face în legătură cu achiziționarea produselor care se pot consuma din utilizarea expresorului, produse care sunt puse la dispoziția angajaților și clienților. Pentru aceste motive, nu poate fi primită nici susținerea referitoare la colectarea TVA pentru gratuitățile acordate salariaților, bunul în sine, respectiv aparatul de cafea nefiind apt de a fi acordat gratuit angajaților, ci bunurile preparate de acesta din materia primă achiziționată separat, fiind susceptibile de a fi acordate salariaților și clienților. De altfel, sfera de cuprindere a normei metodologice invocate de recurente cuprinde doar salariații, nu și clienții unui contribuabil.

Ca urmare, cu privire la achiziția expresorului, Curtea constată că nu poate fi primit argumentul recurentelor privind incidența dispozițiilor legale anterior analizate.

În sprijinul interpretării instanței de recurs vine chiar poziția organelor fiscale de a acorda drept de deducere pentru cheltuielile de întreținere suportate pentru expresorul de cafea, achiziționarea expresorului și cheltuielile de întreținere ale aceluia având același regim juridic din punct de vedere al deductibilității.

Împrejurarea că inspecția fiscală a avut loc prin sondaj nu poate conduce la conturarea unei stări de fapt fiscale cu elemente contradictorii, regimul juridic impus din punct de vedere fiscal contribuabililor trebuind să fie unul unitar, previzibil și conform cu reglementările legale în materie.

Pentru aceste considerente, criticile aduse cu privire la tratamentul fiscal din punct de vedere al deductibilității TVA în cazul achiziționării expresorului de cafea, nu pot fi primite, urmând a fi înlăturate ca neîntemeiate.

Referitor la cheltuielile cu închirierea celor două spații, Curtea constată că din chiar preambulul Raportului de inspecție fiscală rezultă că cele două spații au destinația de puncte de lucru ale societății. Organele fiscale au stabilit starea de fapt pe baza declarației reprezentantului contribuabilului, și nu pe baza datelor deținute în mod oficial. În acest sens, nu s-a avut în vedere destinația spațiilor, astfel cum aceasta a fost declarată la organul fiscal de către contribuabil, ci s-a reținut, fără a se solicita vreo probă în acest sens, declarația reprezentantului societății privind cazarea delegaților grupului din care face parte persoana juridică supusă controlului.

P___ recurs se face vorbire despre lipsa de probe a susținerilor privind folosirea spațiilor și cu titlu de birouri și arhiva, însă pentru conturarea stării de fapt reținută de organul fiscal este suficientă declarația reprezentantului societății.

Chiar și în aceste condiții, din conținutul art. 129 al 4 lit. b cod fiscal nu rezultă excluderea situației de cazare a persoanelor, dacă prestarea acestor servicii se face pentru desfășurarea activităților economice ale societății.

Articolul 21 al 2 lit. e din codul fiscal și pct. 27 din norma de aplicare a acestui text de lege, nu constituie sfera de aplicare a art. 129 al 4 lit. b cod fiscal, acesta din urmă referindu-se în mod clar și la „uzul altor persoane” decât cel al personalului persoanei impozabile.

Elementul cunoscut cu siguranță de către organele fiscale și care, prin sine însuși, atrage tratamentul juridic al cheltuielilor efectuate cu respectivele locații, este acela că cele două imobile închiriate reprezintă puncte de lucru ale societății, fapt dovedit în prezenta cauză.

Pe de o parte, recurentele susțin că intimata nu a făcut dovada că respectivele cazări au fost suportate în scopul desfășurării activității societății, iar pe de altă parte, invocă obligația de colectare a TVA pentru cazările efectuate în regim gratuit. Curtea constată că respectivele cheltuieli legate de eventualele cazări nu fac obiectul prezentei cauze și că în cadrul inspecției fiscale nu s-a analizat o astfel de obligație de colectare a TVA.

Astfel, se constată că în mod întemeiat prima instanță a reținut că deductibilitatea TVA a sumelor cuprinse în facturile emise pentru încasarea chiriei de către proprietarii imobilelor respective, este justificată de calitatea de punct de lucru a celor două locații, calitate care atrage această deductibilitate indiferent activitățile în sine prestate în aceste sedii. Organul fiscal nu a contestat în nicio manieră calitatea de puncte de lucru ale imobilelor în discuție.

Pentru aceste considerente, nici criticile aduse cu privire la deductibilitatea cheltuielilor cu închirierea spațiilor nu pot fi primite, acestea nefiind în măsură să atragă incidența cazului de casare invocat de recurente și, în consecință, la casarea hotărârii atacate.

În consecință, Curtea va respinge recursul formulat de pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ și Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____, împotriva sentinței civile nr. 411/CA/25.03.2015 pronunțată de Tribunalul B_____-Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.09.2015.

Președinte, pt. Judecător, Judecător,

S_____ P______ G______ R_____ Grațiela M___, Lorența B______

aflată la seminar,

semnează Președintele de complet

Judecător S_____ P______ G______

Grefier,

M______ C_____

Red. L.B./7.10.2015

Tehnored.: M. C. / 8.10.2015 / - 5 ex.

Jud fond: A. V_______