Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1766/2014
Ședința publică de la 16 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J___ S_____
Grefier C__________ A____
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe reclamanta DIRECȚIA G_______ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SUCEAVA în contradictoriu cu pârâtele P_______ M______ C_____ și S________ P_____ COMUNITAR PENTRU EVIDENȚA PERSOANEI, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei, având în vedere dispozițiile Legii nr. 554/2004 și art. 35 din OUG 97/2005.
Față de solicitarea reclamantei de judecare a cauzei în lipsă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 13.05.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta Direcția G_______ de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a solicitat în contradictoriu cu pârâții P_______ M______ C______ și S________ public comunitar de evidență a persoanelor C______, să se constate nulitatea absolută parțială a cărții de identitate ________ nr. xxxxxx a prim pârâtei în ceea ce privește mențiunea înscrisă la rubrica domiciliu. În motivare, reclamanta a arătat că a fost chemată în judecată pentru decontarea cheltuielilor ocazionate de îngrijirea persoanei cu handicap în Centrul Modul Sf. C_________ și E____, aflat în subordinea DGASPC D___, conform Legii 448/2006, pentru perioada 2007-2009 și ulterior pentru 01.01.xxxxxxxxxxxxx11, cu motivarea că pârâta, persoană cu handicap are domiciliul pe raza județului Suceava.
Prin sentința civilă nr. 4039/02.07.2013 Judecătoria Suceava a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei C______. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C______ sub nr. XXXXXXXXXXXXX.
Instanța a reținut că reclamanta a susținut că a aflat că pârâtei P_______ M______ C______ i s-a întocmit buletin de identitate, la 14 ani, pe adresa Grupului Școlar Bivolărie, deoarece la acel moment pârâta era elevă cu regim intern și cu părinți necunoscuți. A arătat și faptul că la data de 14.06.1998, eleva a fost transferată la Școala Regina M____ din C______, având astfel domiciliul în C______.
Reclamanta a susținut și faptul că pârâta a fost copil abandonat, fiind încredințată unei instituții din C______ din 1995 (măsură prelungită până în 2005) iar potrivit art. 10 și 14 din OUG 26/1997, pe durata încredințării, plasamentului, domiciliul copilului este la persoana la care a fost încredințat, dat în plasament.
Reclamanta a precizat și faptul că la data eliberării cărții de identitate provizorii ________ nr. xxxxxx, pârâta nu avea domiciliul în _________________________________, jud. Suceava, având în vedere și faptul că formațiunea care a eliberat cartea de identitate provizorie este SCLEP D___, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a cărții de identitate ________ nr. xxxxxx a prim pârâtei în ceea ce privește mențiunea înscrisă la rubrica domiciliu.
In drept a invocat art. 112 C. pr. civ., art. 34 din OG 97/2005, Legea 114/1996, Legea 448/2006, HG 1375/2006.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri (f. 5-11).
Pârâta P_______ M______ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind lipsită de obiect.
Pârâta a susținut că actul a cărui anulare o solicită reclamanta nu mai există, la data de 19.01.2013 fiind eliberată o nouă carte de identitate ________ nr. xxxxxx de către SPCLEP C______, la rubrica domiciliu fiind înscrisă adresa din mun. C______.
În drept a invocat art. 205 C.pr.civ., a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților și a depus înscrisuri (f. 20).
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare și a arătat că nu se poate reține că acțiunea este rămasă fără obiect, deoarece cartea de identitate a cărei nulitate solicită a se constata a produs în perioada în care a fost valabilă consecințe juridice.
Reclamanta a depus înscrisuri (f. 39-49).
La data de 29.10.2013 reclamanta a depus la dosar precizări scrise.
La termenul din data de 14.01.2014 instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materiala a Judecătoriei C______ si a ramas in pronuntare asupra acesteia.
Analizând actele dosarului în vederea soluționării excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta solicită constatarea nulității absolute parțiale a cărții de identitate _________ nr. xxxxxx a paratei in ceea ce privește mențiunea înscrisă la rubrica domiciliu.
Astfel, s-a arătat ca pârâtei i s-a întocmit buletin de identitate la vârsta de 14 ani când aceasta era eleva pe adresa Grupului Școlar Bivolărie, însă la data de 14.06.1998 aceasta a fost transferata la Școala Regina M____ din C______, având domiciliul in C______.
Conform art. 34 din OUG 97/2005 persoanelor fizice care nu posedă act de identitate și sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în unități de ocrotire și de protecție socială, în școli de reeducare sau în alte instituții li se pot elibera acte de identitate în care se înscrie domiciliul sau reședința la adresa instituției respective.
In situația în care, din motive obiective, nu poate fi stabilită identitatea persoanelor fizice prevăzute la alin. (1), instituțiile respective sunt obligate să anunțe imediat unitatea de poliție pe raza căreia își desfășoară activitatea, care colaborează cu serviciul public comunitar de evidență a persoanelor în vederea stabilirii identității lor.
Potrivit art. 35 din OUG 97/2005, in cazul în care mențiunea din actul de identitate privind stabilirea domiciliului sau a reședinței s-a efectuat în baza unui document care ulterior a fost anulat, s-a constatat că era nul, fals ori falsificat, această mențiune este nulă de drept.
În situația prevăzută la alin. (1), autoritatea care a constatat nulitatea mențiunii comunică serviciului public comunitar de evidență a persoanelor situația intervenită.
Nulitatea mențiunii poate fi constatată de instanța de judecată, din oficiu ori ca urmare a sesizării D.E.P.A.B.D., a serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori a persoanelor interesate.
Potrivit art. 95 alin. 1 NCPC, tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
În cauza de față, reclamanta solicită anularea mențiunii privind domiciliul dintr-un act de identitate, obiectul fiind, în calificarea instanței, constatare nulitate absoluta act nepatrimonial.
Potrivit noului cod de procedură civilă, judecătoria judecă în primă instanța cererile date expres în competența sa iar cauza de față nu se încadrează nici la situațiile prev. de art. 94 alin. 1 lit. a-j nici la ce le de la art. 94 alin. 4, legea specială (art. 35 din OUG 97/2005) neavând mențiuni speciale în acest sens. ( textul se referă la instanța de judecată, fără vreo referire la judecătorie)
Cererea de față nu se încadrează nici în ipoteza prev. de art. 94 alin. 1 lit. b, care se referă la înregistrările din registrele de stare civilă, pentru care există reglementări în cuprinsul Legii 119/1996 nici în ipoteza prev. de art. 94 alin. 1 lit. h, nefiind vorba de o obligație de a face sau de a nu face și nici în cea de la art. 94 alin. 1 lit. j întrucât obiectul acțiunii de față este unul neevaluabil (constatare nulitate absoluta act de identitate).
Prin urmare, nefiind atribuită expres prin lege competența în favoarea unei instanțe, cererea urmează a fi soluționată de Tribunal, în temeiul art. 95 alin. 1 NCPC.
Întrucât excepția necompetenței materiale este una de ordine publică, potrivit art. 129 alin. 2 lit. b și poate fi invocată din oficiu.
Prin sentința civilă nr. 102/14.01.2014, Judecătoria C______ a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului D___.
La data de 13.02.2014 a fost înregistrat pe rolul instanței la secția civilă, cauza cu nr. XXXXXXXXXXXXX, cu termen de judecată la data de 07.03.2014.
Tribunalul D___ prin încheierea de ședință din 07.03.2014 în baza dispoz. art. 10 din Legea 554/2004, a înaintat dosarul spre competență soluționare Secției de C_________ Administrativ și Fiscal, primind nr. XXXXXXXXXXXXX, cu termen de judecată la data de 11.04.2014.
Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:
În ce privește excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind lipsită de obiect, datorită faptului că actul a cărui anulare se solicită nu mai există, întrucât la data de 19.01.2013 a fost eliberată o nouă carte de identitate ________ nr. xxxxxx de către SPCLEP C______, unde la rubrica domiciliu a fost trecută adresa din mun. C______, instanța o califică de fapt ca fiind excepția lipsei de interes, pe care o va respinge având în vedere următoarele:
Potrivit art. 33 Cod de pr. civilă, interesul de a acționa în justiție trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Or, tocmai acest aspect este invocat de către reclamantă, anume împrejurarea că prin emiterea cărții de identitate ce se solicită a fi anulată, s-a solicitat de către DGASPC D___, obligarea reclamantei la plata sumei de 60.784 lei, cheltuieli ocazionate cu îngrijirea pârâtei P_______ M______ C______ în Centrul Modul "Sf. C-tin și E____" C______, pentru perioada 2010-2011, deoarece figurează cu domiciliul în __________________________ de Sus, jud. Suceava.
Prin urmare, instanța apreciază că reclamanta justifică astfel un interes în formularea acțiunii, având în vedere momentul în raport cu care se apreciază valabilitatea actului în cazul constatării nulității acestuia precum și principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic.
În ce privește fondul cauzei, se reține că prin cererea formulată s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a cărții de identitate ________ nr. xxxxxx a pârâtei în ceea ce privește mențiunea înscrisă la rubrica domiciliu.
Instanța reține că pârâtei i s-a întocmit buletin de identitate la vârsta de 14 ani când aceasta era elevă, pe adresa Grupului Școlar Bivolărie, însă la data de 14.06.1998 aceasta a fost transferata la Școala Regina M____ din C______, având domiciliul în C______.
Pârâta a fost copil abandonat, fiind încredințată unei instituții din C______ din 1995 (măsură prelungită până în 2005) iar potrivit art. 10 și 14 din OUG 26/1997, pe durata încredințării, plasamentului, domiciliul copilului este la persoana la care a fost încredințat, dat în plasament.
Conform art. 34 alin. 1 din OUG 97/2005 persoanelor fizice care nu posedă act de identitate și sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în unități de ocrotire și de protecție socială, în școli de reeducare sau în alte instituții li se pot elibera acte de identitate în care se înscrie domiciliul sau reședința la adresa instituției respective.
In situația în care, din motive obiective, nu poate fi stabilită identitatea persoanelor fizice prevăzute la alin. (1), instituțiile respective sunt obligate să anunțe imediat unitatea de poliție pe raza căreia își desfășoară activitatea, care colaborează cu serviciul public comunitar de evidență a persoanelor în vederea stabilirii identității lor.
Prin urmare, la data eliberării cărții de identitate provizorii ________ nr. xxxxxx, în data de 08.07.2010, pârâta nu mai avea domiciliul în __________________________ de Sus, jud. Suceava, ci la Școala Regina M____ din C______, având în vedere și împrejurarea că formațiunea care a eliberat cartea de identitate provizorie este SPCLEP C______.
Faptul că la data la data de 19.01.2013 a fost eliberată o nouă carte de identitate ________ nr. xxxxxx de către SPCLEP C______, unde la rubrica domiciliu a fost trecută adresa din mun. C______, nu are relevanță în cauză, având în vedere momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului cu legea, în cazul constatării nulității acestuia precum și principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic.
Or, la data eliberării actului de identitate, mențiunea privind domiciliul nu s-a făcut cu respectarea OUG 97/2005, fapt care a antrenat o ________ consecințe juridice chiar după retragerea acestuia și eliberării unei noi cărți de identitate.
Având în vedere aceste considerente, precum și dispozițiile art. 34 alin. 1 și 2 din OUG 97/2005, instanța consideră întemeiată acțiunea, urmând a o admite și a constata nulitatea absolută parțială a cărții provizorii de identitate ________ nr. xxxxxx eliberate de SPCLEP C______, pârâtei P_______ M______ C______, în ce privește mențiunea înscrisă la rubrica "domiciliu".
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei de interes a reclamantei.
Admite acțiunea formulată de reclamanta DIRECȚIA G_______ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SUCEAVA, cu sediul în _____________________. 16, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtele P_______ M______ C_____, cu domiciliul în C______, _______________________, nr. 14, J____ D___, în C______, LA CENTRUL MODUL SF. C_________ ȘI E____ __________________ A, J____ D___ și S________ P_____ COMUNITAR PENTRU EVIDENȚA PERSOANEI C______, UNIRII, nr. 45, J____ D___, având ca obiect anulare act administrativ.
Constată nulitatea absolută parțială a cărții provizorii de identitate ________ nr. xxxxxx eliberate de SPCLEP C______, pârâtei P_______ M______ C______, în ce privește mențiunea înscrisă la rubrica "domiciliu".
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D___.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Mai 2014.
|
Președinte, J___ S_____ |
|
|
Grefier, C__________ A____ |
|
Red.J.S.
C.A.