Document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A III-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 2559/CA/2015
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C______ M____ S______
Grefier L____ C______ M___
Pe rol fiind judecarea cauzei în C_________ administrativ și fiscal privind pe reclamantul ______________, prin reprezentant legal, administrator Francesco Manenti, cu sediul în Holod F. N., _________________________ și cu sediul procesual ales la C__. de av. C_____ C_____ F______, situat în A___, _________________, județ A___ în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FIANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, __________________________. 2 B, județ Bihor și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, județ Bihor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: pricina are ca obiect contestație act administrativ fiscal, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării.
Procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța rămâne în pronunțarea asupra perimării.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX reclamantul ______________ a chemat în judecată pe pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FIANȚELOR PUBLICE BIHOR și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
- anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 739/19.08.2011, emisă de DGFP BIHOR;
- anularea deciziei de impunere privind obligațiile accesorii nr. xxxxx/24.06.2011, emisă de AFP T____,
- obligarea AFP T____ la restituirea sumei de 104.788 lei și la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă acestei sume;
- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul arată că, la data de 18.05.2009, D.G. F. P. BIHOR a finalizat inspecția fiscală, la care a fost supusă societatea, aferentă perioadei 01.01.xxxxxxxxxxxxx08, iar prin decizia de impunere nr. 356/18.05.2011 s-a stabilit de către organul fiscal un debit suplimentar în materie de TVA în cuantum de 168.101 lei, plus accesorii pentru acest debit în cuantum de 53.210 lei.
Reclamantul arată că, la data de 14.08.2009, în baza art. 14 din legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prin intermediul sentinței comerciale nr. 557/CA/2009, Tribunalul Bihor a admis cererea societății de suspendare a efectelor actului administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a cauzei, iar la data de 09.03.2011, prin decizia nr. 375/CA/2011 – R, Curtea de Apel Oradea a respins recursul său contra sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor cu privire la soluționarea fondului aferent deciziei de impunere cu nr. 356/18.05.2011, iar împotriva deciziei Curții de Apel s-a declarat calea extraordinară de atac a revizuirii.
Reclamantul învederează instanței că, datorită faptului că la data de 09.03.2011, soluția dată fondului problemei de către Curtea de Apel Oradea a rămas irevocabilă, AFP T____ a procedat la calcularea de accesorii pentru debitul principal din decizia de impunere nr. 356/18.05.2011 și pentru perioada în care decizia a fost suspendată ( 14.08.xxxxxxxxxxxxx11), fapt materializat prin emiterea deciziei de impunere nr. xxxxx/24.06.2011, iar contestația ei împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin decizia nr. 739/19.08.2011 a D.G.F.P. BIHOR.
Reclamantul arată că decizia de impunere este lovită de nulitate, deoarece nu cuprinde data de la care începe să-și producă efectele, nu este motivată, nu respectă dreptul de apărare și lipsește cadrul procedural pentru emiterea ei, iar în perioada 14.08.xxxxxxxxxxxxx11, aceasta a fost suspendată, nefiind aptă să producă nici un fel de efecte juridice și neputând genera obligații fiscale accesorii.
În probațiune a anexat înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
La data de 19.09.2012 cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. 1 Cod de procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX.
Conform art. 244 alin. 2 Cod pr. Civ. „ Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă”.
Instanța constată că dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost soluționat prin sentința nr. 2973/CA/2011 din data de 07.11.2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 865/CA/2014 – R pronunțată de Curtea de Apel Oradea, la data de 07.04.2014.
În conformitate cu prevederile art. 248 C.proc.civ., „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 1 an.”
Potrivit dispozițiilor art. 252 C.proc.civ. „(1) Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate”.
În speță, acțiunea formulată de reclamantul ______________ a stat în nelucrare mai mult de 1 an, respectiv de la data de 07.04.2014, (data soluționării irevocabile a dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX Tribunalului Bihor) până la data de 18.11.2015 când dosarul s-a repus pe rol pentru constatarea din oficiu a perimării cererii.
Lăsarea în nelucrare a cauzei este imputabilă reclamantei, deoarece – așa cum rezultă din probele dosarului – suspendarea s-a dispus în temeiul art.244 alin.1 C.proc.civ., iar în termenul de 1 an de la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX Tribunalului Bihor aceasta nu a cerut redeschiderea judecății, așa cum prevăd dispozițiile art.245 alin.1 C.proc.civ.
Așa fiind, în virtutea dispoziții legale referitoare la perimare – care sancționează neglijența manifestată prin abandonarea procesului și în temeiul situației de fapt reținută, care demonstrează vina reclamantei în ceea ce privește lăsarea în nelucrare a cauzei, urmează a se constata perimată această cerere.
În cauză nu se acordă cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea introdusă de reclamantul ______________, prin reprezentant legal, administrator Francesco Manenti, cu sediul în Holod F. N., _________________________ și cu sediul procesual ales la C__. de av. C_____ C_____ F______, situat în A___, _________________, județ A___ în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FIANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, __________________________. 2 B, județ Bihor și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, județ Bihor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S______ C______ M____ M___ L____ C______
Red. jud. S.C.M/06.01.2016
Dact: M.L.C./ 5 ex.
Se comunică 3 exemplare cu:
Reclamantul ______________, cu sediul în Holod F. N., _________________________ și cu sediul procesual ales la C__. de av. C_____ C_____ F______, situat în A___, _________________, județ A___
Pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FIANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, __________________________. 2 B, județ Bihor
Pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, județ Bihor