DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.02.2013
PREȘEDINTE:L_____ C_______
GREFIER:D______ R____
.-.-.
La ordine fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B____ P___ și pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G_____, chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect”anulare act administrativ”.
La apelul nominal a răspuns pentru reclamant, avocat C_______ M_____ G_______, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar,lipsă fiind pârâta și chemata în garanție.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul reclamantului depune la dosar copie de pe certificatul de înmatriculare a autoturismului și dovada efectuării procedurii prealabile. Nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, tribunalul constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul atât asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare cât și pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepțiilor ca nefondate iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și a cererii de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Având nevoie de timp pentru deliberare;
D I S P U N E
Amână pronunțarea cauzei la data de 13.02.2013.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.390
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.02.2013
PREȘEDINTE:L_____ C_______
GREFIER:D______ R____
.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B____ P___ și pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G_____, chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect”anulare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.02.2013 când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.02.2013.
T R I B U N A L U L
Prin actiunea inregistrata sub numărul XXXXXXXXXXXXXX pe rolul Tribunalului G_____ reclamantul a solicitat instantei obligarea paratei la restituirea sumei de 1916 lei achitata cu titlul de taxa de poluare .
Reclamantul si-a motivat actiunea arătând că in anul 2011 a achizitionat un auto marca Opel. In acelasi , la inmatricularea acestui autoturism in Romania, Reclamantul a fost obligat sa achite o taxa de poluare de 1916 lei.
Reclamantul consideră nelegală această decizie, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunitătii Europene.
Legal citata, pârâta Administrația Finantelor Publice G_____ a solicitat respingerea actiunii ca nefondată si a invocat totodata si exceptia inadmisibilității față de disp.art. 207 din codul de procedura fiscală , care instituie o procedura administrativa contestare a deciziei de calcul si fata de dispozitiile art. 117 din codul de procedura fiscală, precum si exceptia prematuritatii promovării actiunii, aratand ca Reclamantul nu a efectuat procedura prealabila prevazuta de Legea nr 544/2004 privind contenciosul administrativ.
Parata a formulat si cerere de chemare in garanție a Administrației F_______ pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care parata ar putea cădea in pretenții in prezenta cauza.
In motivarea cererii de chemare in garanție, parata a aratat ca taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci la bugetul chematei in garanție si se gestionează de către AFM in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului .
In drept au invocat disp. art 60 si urm Cc pr civ.
Legal citata, chemata in garanție AFM BUCURESTI nu a formulat întâmpinare .
Examinând actele și lucrările dosarului instanta retine urmatoarele :
Cu privire la exceptiile inadmisibilitatii si prematuritatii actiunii se retin urmatoarele :
Problema care se pune în cauză este dacă există discriminare intre autoturismele second-hand achizitionate ________________ comunitar si înmatriculate pentru prima oara in Romania și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Art. 90 parg.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede; "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a Curții de Justiție a Comunității Europene că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa dovedită contrara normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Curtea Europeană de Justiție prin Decizia in cauza C____/Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in fata dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), Curtea Europeană de Justiție a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor sarcina de a elimina această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond este obligat așadar să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră incat sa i se recunoasca particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second - hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România are competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa se conchide că plata taxei de poluare este incompatibilă cu dispozițiile dreptului comunitar.
În aceste condiții se impune aplicarea directă a dreptului comunitar, fiind înlăturate normele contrare acestuia prevăzute de dreptul intern, indiferent dacă acestea din urmă sunt de natură substanțială ori procedurală.
A admite că dispozițiile dreptului comunitar se aplică numai în măsura în care sunt respectate normele procedurale interne, înseamnă a recunoaște doar ipotetic libertatea de circulație a mărfurilor.
Pentru aceste considerente, excepțiile inadmisibilității si prematuritatii acțiunii se privesc drept nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Întrucât în spetă se solicită restituirea unei sume incasată cu titlu de taxa , competența îi revine acestei instanțe în baza art- 10 din Legea nr. 554/2004 .
Pe fondul cauzei se retin urmatoarele:
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamantul a achitat in contul Trezoreriei G_____ suma de 1916 lei cu titlul de taxă de poluare , aspect dovedit cu chitanța depusă la dosar .
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanta constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozitiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul national. Acesta rezultă din două argumente:
1. Constituția României: de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
2. Jurispudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cauza C____/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul FIscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin Hotărârea Curții pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T___ împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei, s-a decis, răspunzând acestei întrebări preliminare că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă ( de poluare) aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.
În considerentele acestei hotărâri, s-a arătat că O.U.G. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre si, deci, ca taxa de poluare este contrara normelor comunitare.
Față de acestea, tribunalul constată că potrivit legislației comunitare suma plătită de reclamat nu a fost datorată, astfel că taxa trebuie restituită. Faptul că Reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru toate aceste motive instanta urmeaza sa admita actiunea, sa dispuna obligarea paratei Administrația Finantelor Publice G_____ la restituirea taxei de poluare achitata, în cuantum de 1916lei .
In baza art. 274 cod procedură civilă obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată , respectiv taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Referitor la cererea de chemare in garantie a AFM BUCURESTI, formulata de parata Administrația Finantelor Publice G_____, aceasta va fi admisă, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F_______ pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În consecintă , în temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, instanta va obliga chemata in garantie Administrația F_______ pentru Mediu să-i plătească pârâtei Administrația Finantelor Publice G_____ suma cu care aceasta a căzut în pretentii , inclusiv cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge exceptiile , ca nefondate .
Admite actiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B____ P___, domiciliat în G_____, __________________, ___________, ___________ pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G_____,cu sediul în G_____, __________________, chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU BUCUREȘTI,cu sediul în București, _____________________________.294, corp A.
Obliga parata Administratia Finantelor Publice G_____ sa restituie reclamantului suma de 1916 lei reprezentand taxa de poluare pentru autovehicule .
Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Admite cererea de chemare in garantie formulată de parata Administratia Finantelor Publice G_____ .
Obliga chemata in garanție Administratia F_______ pentru Mediu catre parata Administratia Finantelor Publice G_____ la plata sumei de 1916 lei reprezentand taxa de poluare pentru autovehicule și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în sedinta publică , azi 13.02.2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
L_____ C_______ D______ R____
Red.LC
Tehnored.DR/5exp/14.02.2013