Dosar nr. XXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 79/2014)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 271/2014
Ședința din Camera de Consiliu de la 07 Aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE E________ R___
JUDECĂTOR G_______ G______
GREFIER C_______ G_______ MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta petentă __________________________ CENTER SRL împotriva sentinței civile nr.6851/02.12.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul O______ NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN O______ REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L____ TRIBUNALUL BUCURESTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6851/02.12.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petenta _________________________ CENTER SRL împotriva rezoluției nr.xxxxxx/2.10.2013 a persoanei desemnată la O______ Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr.xxxxxx/2.10.2013 a persoanei desemnată la O______ Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a fost respinsă cererea nr. xxxxxx/2.10.2013 prin care ________________________ Center SA a solicitat înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor privind hotărârile adunării generale extraordinare a acționarilor din 12.09.2013.
În motivarea rezoluției, se arată că nu s-au îndeplinit cerințele legale, respectiv observațiile din rezoluția din data de 4.10.2012, transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor nu se înregistrează în registrul comerțului, dar dacă totuși se solicită înscrierea unei astfel de mențiuni, aceasta se face în cererea de depunere și menționare acte.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere ________________________ Center SA care a solicitat admiterea plângerii și desființarea rezoluției ORCT, precum și admiterea cererii de înregistrare a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor societății din data de 12.09.2013 și a mențiunilor aferente privind majorarea valoarea nominală a unei acțiuni și schimbarea formei juridice a societății, pentru următoarele motive:
Hotărârile AGEA din data de 12.09.2013, au fost următoarele:
-s-a luat act de raportul de evaluare întocmit de KPMG Advisory SRL și de valoarea evaluată a prețului unitar al acțiunii emise de societate, în cuantum de 1.457.600 lei;
-s-a aprobat consolidarea valorii nominale a acțiunilor societății de la 32 lei/acțiune la 145.760 lei/acțiune, cu reducerea numărului de acțiuni de la 1.457.600 lei la 10 acțiuni cu menținerea valorii capitalului social. Consolidarea valorii nominale se va realiza prin rotunjirea prin adaos. Societatea va emite 10 acțiuni cu valoarea de 145.760 lei. Dacă în cadrul procedurii de alocare rezultă fracțiuni de acțiuni, numărul de acțiuni va fi rotunjit;
-s-a aprobat plata către acționarii G________ P_______ și Gelsor SRL a contravalorii fracțiunii de 0,0313 acțiuni în termen de 6 luni de la data hotărârii;
-s-a constatat noua structură a acționariatului societății ca urmare a operațiunilor aprobate prin hotărâre, respectiv G________ P_______ care deține 10 acțiuni cu o valoare nominală de 145.760 lei, reprezentând 100% din capitalul social;
- s-a aprobat schimbarea formei juridice a societății din sa în srl; de asemenea, sunt consemnate modificările aduse actului constitutiv.
Petenta critică rezoluția atacată, redând dispozițiile art. 7 din OUG nr. 116/2009 și arătând că, în speță, cererile pot fi respinse numai dacă cererile de înregistrare și documentele depuse nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. În toată procedura, ORCB nu a arătat care sunt textele de lege cărora nu le răspunde cererea. ORCB nu a menționat vicii legale de fond sau de formă ale cererii sau ale documentelor care o acompaniază. Nici rezoluția nr. xxxxxx nu conține o motivare în drept care să justifice soluția.
Cererea nu are ca obiect menționarea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de societate, ci înregistrarea hotărârilor AGEA din 12.09.2013. Prin urmare, ORCB nu trebuia să facă aplicarea acestui text.
Se solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluției ORCTB, admiterea cererii petentei și înregistrarea hotărârilor din 12.09.2013.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 și urm. din OUG nr. 116/2009, art. 11, 13, 93 alin. 1 , art. 131, art. 204, art. 115 din legea nr. 31/1990.
Nu au fost administrate probe noi.
Verificând rezoluția atacată, prin prisma motivelor invocate, Tribunalul a reținut:
Procedura de soluționare a cererilor de registru este expusă în art. 7 din OUG nr. 116/2009 în care se prevede că soluționarea cererilor de înregistrare prevăzute la art. 1 și 2 se realizează pe bază de înscrisuri. La solicitarea expresă a părții sau a reprezentantului acesteia, se organizează audiență publică pentru susținerea și soluționarea cererii.
Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoana sau persoanele desemnată/desemnate consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, poate/pot să dispună efectuarea unei expertize, în contul părților, precum și prezentarea oricăror alte dovezi. În același scop, părțile pot fi invitate să se prezinte la oficiul registrului comerțului.
În condițiile în care cererile de înregistrare și documentele depuse în susținerea acestora nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, se acordă, prin rezoluție, un termen de amânare de cel mult 15 zile, care poate fi prelungit o singură dată, cu maximum 15 zile, la cererea motivată a solicitantului.
Conform art. 6 din OUG nr. 116/2009, împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunțare pentru părți și de la data publicării rezoluției sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.
În raport de susținerile petentului din plângere și modul de soluționare a cererii de înregistrare a mențiunilor, tribunalul apreciază că directorul ORC și/sau persoana desemnată nu pot realiza decât un control de natură exclusiv administrativă, fără caracter jurisdicțional.
Astfel, se verifică aspectele formale ale cererii, nu cerințele de fond privind valabilitatea actelor și faptelor ce fac obiectul înregistrării.
Un astfel de control a fost realizat în speța de față, iar persoana desemnată să soluționeze cererea a concluzionat că nu s-au îndeplinit observațiile din rezoluția din 4.10.2013, precum și faptul că transmiterea acțiunilor nu se înregistrează în registru, dar dacă totuși se solicită această înregistrare trebuie folosită cererea de DM. În rezoluția de amânare din data de 4.10.2013, se menționează: art. 134 din OMJ nr. 2594/C/2008, se va clarifica hotărârea nr. 2, dacă cedarea acțiunilor are loc după schimbarea formei juridice se va depune contract de cesiune. Prin urmare, contrar celor susținute de petentă, tribunalul reține că a fost indicat temeiul care a justificat respingerea cererii.
Prin plângerea formulată, petenta a accentuat faptul că hotărârile pe care dorește să le înregistreze în registrul comerțului nu au ca obiect transmiterea convențională a acțiunilor.
Tribunalul a constatat că această afirmație nu este reală. În cauză, operațiunea juridică a consolidării valorii acțiunilor, urmată de reducerea numărului acestora relevă o transmisiune a acțiunilor din moment ce unui acționar, în speță Gelsor SA ale căruia acțiuni apar ca fiind sub sechestru, îi încetează calitatea de acționar, în același timp în care celălalt acționar devine asociat unic. Bineînțeles că această transmisiune nu este una explicită, dar reiese cu claritate din structura acționariatului petentei înainte și după adoptarea hotărârii în discuție. Se vorbește în cuprinsul plângerii de o operațiune corporativă de majorare a valorii nominale a unei acțiuni, fără să se indice temeiul acestei operațiuni, având în vedere că nu are loc majorarea capitalului social, iar acțiunile unui acționar se află sub sechestru, deci sunt indisponibilizate. Potrivit dispozițiilor art. 210 din legea societăților, majorarea valorii nominale a unei acțiuni se poate realiza prin intermediul majorării capitalului social. În speță, o astfel de majorare nu există.
Față de considerentele expuse, instanța a respins plângerea.
În drept, au fost avute în vedere dispozițiile legale precitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta petentă __________________________ CENTER SRL, cauza fiind înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXX pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În susținerea motivelor de apel se arată că prin cererea apelantei din data de 02.10.2013, care a format obiectul Dosarului nr.xxxxxx/02.10.2013, constituit pe rolul ORCB ("Cererea"), a solicitat înregistrarea Hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a acționarilor Societății din data de 12.09.2013 ( Hotărârile AGAE din data de 12.09.2013.
Hotărârile AGAE din 12.09.2013 au fost adoptate în prezenta acționarilor reprezentând 96,86% din capitalul social al Societății cu unanimitate de voturi prezente și reprezentate, în condiții legale și statutare.
La termenul din data de 21.10.2013, persoana desemnată din partea ORCB cu soluționarea Dosarului nr. xxxxxx/02.10.2013 a respins Cererea prin Rezoluția nr. xxxxxx.
A formulat plângere împotriva Rezoluției nr. xxxxxx din data de 21.10.2013 pe rolul Tribunalului București, iar aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată prin Sentința civilă nr. 6851 pronunțată de Secția a Vl-a Civilă în data de 02.12 2013.
Sentința civilă nr.6851 din data de 02.12 2013 este neîntemeiată și nelegală întrucât a) în mod greșit instanța de fond a reținut că ORCB a exercitat numai un control de natura administrativă și că acesta a fost temeinic exercitat.
Fără a reitera cele prezentate în plângere, susține apelanta, Hotărârile AGAE din 12.09.2013, a căror înregistrare formează obiectul Dosarului nr. xxxxxx/02 10 2013 au în vedere următoarele majorarea valorii nominale a unei acțiuni, cu menținerea mărimii capitalului social, și schimbarea formei juridice a societății din „societate pe acțiuni" în societate cu răspundere limitată cu asociat unic", cu amendarea corespunzătoare a Actului constitutiv al societății.
Apelanta precizează că în susținerea cererii a depus la ORCB toate documentele relevante pentru înregistrarea Hotărârilor AGAE din data de 12.09.2013, respectiv:
- Hotărârile AGAE din data de 12 09.2013 (original și copie certificata);
- Procesul verbal al AGAE din data de 12.09.2013 (copie certificata);
- Raport din 06.06 2013 privind estimarea valorii de piață a participației de 3,14% din capitalurile proprii ale S C. V_______ A__ & Business Center S.A., întocmit de KPMG Advisory S.R.L. (copie certificată);
- Declarație asociat unic (original);
- Declarație tip pe proprie răspundere - model 3 nr. xxxxxx din data de 02.10.2013 (original) Actul Constitutiv al Societății actualizat la data de 12.09.2013 (original) împuternicire (original) C____ CI împuternicit și reprezentant legal (copie certificata);
- Wordcount Hotarari AGAE (original);
- Dovezile privind achitarea taxelor ORCB și RAMO.
În cauză, mai susține apelanta, pe toata durata procedurii derulata în fața ORCB, ORCB a formulat diverse observații și solicitări de documente, care au fost satisfăcute de apelantă așa cum a arătat în cele descrise pe larg în Plângere, pe calea: - Notelor scrise, conținând motivații în fapt și în drept, din data de 04 10.2013 și 16.10.2013; - depunerii de documente suplimentare la Dosarul nr. xxxxxx/02.10.2013, cerute expres de către ORCB în data de 04.10.2013 și 16.10.2013 (Extras din registrul asociaților și certificarea Administratorului unic, deși acestea sunt în mod evident străine de natura cauzei din Dosarul nr. xxxxxx/02.10.2013); - constituirii unei Cereri separate de menționare a structurii acționariatului prin Dosarul nr. xxxxxx/16.10.2013, care a fost respinsă prin Rezoluția ORCB nr. xxxxxx din data de 20.11.2013 (a se vedea Anexa nr. 1 la Cererea de apel).
În toata procedura, ORCB nu a arătat care sunt textele de lege cărora nu le răspund Cererea din Dosarul nr. xxxxxx/02.10.2013 și documentele atașate acesteia!
Apelanta arată că Cererea a fost însoțită de documentele menționate la pct. 3 din Plângere, iar ulterior completată la cererea ORCB cu documentele menționate la pct. 5 lit. c) din Plângere. ORCB nu a menționat vicii legale de fond sau formă ale Cererii sau ale documentelor care o acompaniază.
Așa cum arată în Plângere, nici chiar Rezoluția nr. xxxxxx din data de 21.10.2013 nu conține o motivare în drept care să justifice soluția ORCB de respingere a Cererii.
Hotărârile AGAE din 12.09.2013 au fost adoptate cu respectarea cerințelor de forma și de fond cerute de Legea nr. 31/1990 și de Actul constitutiv al Societății. În orice caz. ORCB nu a învederat vicii legale ale acestora și nici nu are prerogative legale în a efectua, în procedura menționării la ORCB a vreunui control de legalitate a acestora, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
În mod greșit a constatat instanța de fond că operațiunea juridică aferentă Cererii ar fi o transmisiune convențională de acțiuni între acționarii Societății.
Textul reținut de ORCB pentru a motiva în drept soluția de respingere a Cererii din Rezoluția nr. xxxxxx din data de 21.10.2013 reglementează înscrierea "transmiterii dreptului de proprietate asupra acțiunilor
Instanța de fond consideră că este reală această apreciere a ORCB dând prioritate în mod eronat efectelor subsidiare ale operațiunii corporative efectuate și subminând natura juridică a operațiunii aprobate în Hotărârile AGAE din data de 12.09.2013. Instanța de fond confundă obiectul rezoluțiilor acționarilor Societății conținute în Hotărârile AGAE din data de 12.09.2013 cu efectele respectivelor rezoluții. Altfel spus, confundă majorarea valorii nominale a unei acțiuni, precedată de
scăderea numărului acțiunilor care revin fiecărui acționar, cu transferul acțiunilor între acționari prin cesiune .
„Ori, așa cum a arătat în Cerere, Notele scrise și audiența din 04.10.2013, Notele scrise și audienta din 16.10.2013 și în Plângere la pct. 5 lit. c) și pct. 7 lit. a), Dosarul nr. xxxxxx/02.10.2013 nu are ca obiect menționarea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de Societate, ci înregistrarea Hotărârilor AGAE din 12.09.2013!
În cauză, nu este vorba despre o cesiune de acțiuni/părți sociale, ci de o operațiune corporativa de majorare a valorii nominale a unei acțiuni emisa de apelantă de la 32 lei la 145.760 lei, care are ca efect reducerea numărului de acțiuni din circulație, modificarea valorii nominale a celor ramase, alocarea acestora către asociați cu respectarea parității de schimb și a regulilor de rotunjire, schimbarea formei juridice a Societății și modificarea Actului constitutiv.
Mai mult, la solicitarea expresă și persistentă a ORCB, a depus atât la Dosarul nr. xxxxxx/02.10.2013, cât și pe cale de cerere separată (Dosarul nr. xxxxxx/16.10.2013) documente care să conțină informații de natura celor invocate de ORCB, deși structura asociativă a apelantei, după operațiunea de majorare a valorii nominale a acțiunii, este cuprinsă în Hotărârile AGAE nr. 4 din 12.09.2013! Acest ultim dosar a fost și el respins prin rezoluția atașata ca Anexa nr. 1.
În mod greșit s-a reținut în sentința atacată că operațiunea de majorare a valorii nominale a unei acțiuni nu are temei în drept și că majorarea valorii nominale a unei acțiuni poate să intervină numai ca metodă de creștere a mărimii capitalului social.
Valoarea nominală a unei acțiuni nu cunoaște un prag legal maxim, putând avea orice valoare mai mare sau egală cu 0,1 lei (potrivit art. 93 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată cu modificările și completările ulterioare).
Potrivit art. 8 lit. f) din Legea nr. 31/1990, Actul constitutiv al unei societăți pe acțiuni, precum Societatea, trebuie să cuprindă valoarea nominală și numărul acțiunilor emise. De asemenea, art. 113 lit. m) din Legea nr. 31/1990 statuează că orice modificare a Actului constitutiv, așadar și a valorii nominale și a numărului de acțiuni emise, trebuie să se facă prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a acționarilor societății.
În consecință, modificarea valorii nominale a unei acțiuni poate să intervină în legătură sau independent de modificarea mărimii capitalului social, prima în contextul modificării propriu zise a unei caracteristici a acțiunilor potrivit art. 113 iit. m), iar cea de-a doua în contextul majorării capitalului social cu noi aporturi, în temeiul art. 113 Iit. f) coroborat cu art. 210 din Legea nr. 31/1990.
Hotărârile AGAE din data de 12.09.2013 au în vedere prima ipoteza juridică și au fost adoptate în condiții legale și statutare.
Față de cele de mai sus, solicită a se constata că Sentința civilă nr. 6851 din data de 02.12.2013 nu este întemeiată și nici legală.
F___ de cele de mai sus, solicită admiterea cererii de apel, anularea sentinței civile nr. 6851/02.12.2013 atacată ca neîntemeiată și nelegală, admiterea cererii apelantei de înregistrare a Hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Societății din data de 12.09.2013 (în continuare „AGAE", respectiv "Hotărârile AGAE din 12.09.2013") și a mențiunilor aferente privind majorarea valorii nominale a unei acțiuni și schimbarea formei juridice a Societății și să se dispună Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București („ORCB") să înregistreze Hotărârile AGAE din 12.09.2013 în Registrul Comerțului și să le înainteze spre publicare RAMO.
În drept, apelanta își întemeiază cererea pe prevederile O.U.G. nr. 116/2009, art. 8 lit. f), 113 lit. m) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 466 și urm. Codul de procedura civila și celelalte temeiuri invocate în plângere.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ce privește critica apelantei în sensul că greșit s-a reținut că O______ Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a exercitat numai un control de natură administrativă, temeinic, aceasta este apreciată ca nefondată de către Curte, deoarece prima instanță în mot riguros și legal a apreciat asupra unei atare împrejurări.
Astfel, așa cum corect reține instanța, contrar celor susținute prin motivele de apel, petentei i-au fost aduse la cunoștință neajunsurile cererii sale formulate în temeiul OUG nr. 116/2009, constatate prin Rezoluția din 04.10.2013 ( fila 27 din dosarul Tribunalului), față de acestea însăși apelanta formulând concluzii scrise ( filele 25-26 din același dosar). În acest sens, afirmația apelantei în sensul că în procedura derulată în fața Oficiului Registrului Comerțului, nu i-au fost comunicate lipsurile cererii de înregistrare mențiuni, este contrazisă de actele dosarului.
Pe de altă parte, aprecierile privind limitele controlului efectuat de persoana desemnată de Directorul Oficiului Registrului Comerțului, cu analiza cererilor formulate în temeiul OUG nr. 116/2009, sunt corecte și în conformitate cu dispozițiile speciale cuprinse în art. 1, art. 2, art. 6, art. 7 din OUG nr. 116/2009 raportate la art. 4,5 și 6 din Legea nr. 26/1990 republicată.
Sub acest aspect, susținerile formulate prin motivele de apel exced în ce privește analiza conținutului lor, limitelor administrative, formale, sumare stabilite de dispozițiile mai sus evocate, apelanta încercând pe calea judiciară să lămurească aspecte care nu rezultă explicit din Hotărârile Adunărilor Generale ale Acționarilor din 12.09.2013.
Or, procedura de înscriere a tuturor mențiunilor privind modificările intervenite în activitatea societății comerciale pe acțiuni presupune claritate și rigurozitate, sub acest aspect nefiind suficientă lămurirea acestor aspecte prin concluzii scrise, deoarece ele trebuie să rezulte clar, explicit și neechivoc din însăși hotărârea adunării generale a acționarilor depusă la dosarul constituit la O______ Registrului Comerțului.
În condițiile în care, în raport cu cele constatate la data de 04.10.2013, petenta nu s-a conformat solicitărilor persoanei desemnate de Directorul Oficiului Registrului Comerțului, corect s-a apreciat că în raport cu art. 7 alin. 6 din OUG nr. 116/2009, cererea trebuie respinsă.
Nelămuririle constatate de persoana desemnată la O______ Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București pentru verificarea cererii de înregistrare mențiuni au constituit aspecte esențiale în procedură, astfel că ele nu puteau fi trecute cu vederea. Așa cum corect reține tribunalul, consolidarea valorii acțiunilor, urmată de reducerea numărului acestora, cu consecința imediată a înlăturării unuia dintre acționari ( _____________. ) și a transformării societății pe acțiuni din forma juridică „ S.A.” în „SRL cu asociat unic”, dincolo de faptul că nu este explicită, creează echivoc atât cu privire la legalitatea unei asemenea operațiuni, din perspectiva dispozițiilor art. 210 din legea nr. 31/1990 republicată, dar și cu privire la soarta acțiunilor unuia dintre acționari, ale cărui acțiuni sunt indisponibilizate, fiind puse sub sechestru, aspecte care nu permit înscrierea unor mențiuni lipsite de claritate în Registrul Comerțului care privesc viața societății comerciale, de interes pentru terții cărora le este opozabilă a astfel de mențiune.
Toate aceste elemente conduc la concluzia că apelul este nefondat, hotărârea Tribunalului fiind legală și temeinică, astfel că în temeiul art. 480 alin. 1 din C.pr. civ., Curtea va respinge apelul ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul ca nefondat formulat de apelanta petentă __________________________ CENTER SRL cu sediul în București, Calea Victoriei, nr.15, _______________. Cam 521, sector 3, împotriva sentinței civile nr.6851/02.12.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul O______ NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN O______ REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L____ TRIBUNALUL BUCURESTI cu sediul în București, ____________________________. 1, sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E________ R___ G_______ G______
GREFIER
C_______ G_______ MIGLEȘ
Red.Jud. E.R.
Tehnored.I.N.
4 ex.
Tribunalul București Secția a VI-a Civilă
Judecător fond: A__ M____ M_______