Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 358/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - S______ M_____ B____
Judecător - R_____ H_____
Grefier - L______ A_____
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta U_______ A____________ Teritorială Focșani, cu sediul în municipiul Focșani, ___________________________. 1bis, județul V______, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 5419 din 17 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Panțică G_____, cu domiciliul în Focșani, _______________________, ______________, tronson II, județ V______.
La apelul nominal făcut cauzei în ședința publică au răspuns: consilier juridic L___ M______, pentru apelantă și intimatul Panțică G_____, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier care învederează că la data de 20.05.2015 apelanta U.A.T. Focșani a depus la dosarul cauzei precizări, un exemplar fiind comunicat intimatului, după care;
Intimatul Panțică G_____ precizează că înainte de începerea ședinței de judecată a studiat precizările înaintate de apelantă.
Nemaifiind cereri de formulat, Tribunalul constată apelul în stare de judecată și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Consilier juridic L___ M______, pentru apelanta U_______ A____________ Teritorială Focșani, având cuvântul, susține că a formulat apel împotriva sentinței civile pronunțate de către instanța de fond motivat de faptul că acțiunea a fost respinsă. Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar a dovedit faptul că între Municipiul Focșani și CUP SA a fost încheiat un contract de furnizare servicii publice –apă și canalizare - pentru imobilul deținut în proprietate de către Municipiul Focșani în ______________________. Ca urmare a faptului că chiriașii care locuiesc în acel imobil nu și-au achitat debitele aferente consumului de apă și canalizare Municipiul Focșani, în calitate de proprietar, a fost obligat la plata acelor sume prin sentința civilă nr. 470/2013. A dovedit prin ordinul de plată atașat la dosar că Municipiul Focșani a achitat sumele la care a fost obligat la plată de către ____________________ din prezenta cauză locuiește în imobilul pe care l-a menționat anterior, în camera 51. A figurat încă din anul 2007 împreună cu mama acestuia, C_______ G_______. Din 2007 până în 2013 intimatul a locuit fără forme legale în calitate de tolerat al Municipiul Focșani în imobilul din ______________________. În luna februarie 2013 s-a încheiat un contract de închiriere pentru camera 51 pe numele intimatului Panțică G_____. Întrucât în acel imobil, la acea cameră existau restanțe de plată pentru consumul de apă și canalizare s-a încheiat un angajament de plată, semnat și însușit de către intimat, prin care acesta s-a angajat că va plăti debitele anterioare anului 2013, anterioare încheierii acelui angajament de plată. Ca urmare a faptului că au fost executați silit de către ____________ trebuit să se îndrepte prin acțiune în regres împotriva intimatului și să-l oblige la plata contraprestației serviciilor furnizate de către ____________ dovedit și prin precizări și prin înscrisurile pe care le-a depus la dosar – liste de plată, liste cu plăți și debite cu care figurează în evidențele Serviciului Impozite și taxe locale și a fondului locativ că intimatul a locuit încă din 2007 la adresa indicată, că are de plată sumele reprezentând contravaloare prestări servicii CUP SA și solicită să fie obligat la plata sumelor pe care le-a indicat în acțiune.
Cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru judiciar. 28,30
Intimatul Panțică G_____, având cuvântul, în combaterea apelului, susține că apelanta a depus la dosar o adresă prin care a precizat faptul că a locuit încă din anul 2007. Nu este adevărat. Această bază de date pe care au avut-o au păstrat-o și au reactualizat-o treptat, de fapt nu au reactualizat-o, au păstrat doar anumite informații, anumite persoane, sporadic astfel încât a ajuns în anul 2007 când mama sa era deja plecată în Italia, are documentele la dosar, și s-au păstrat acele liste. În baza de date vede că există un extras de rol. Acolo există suficient de multe neconcordanțe față de realitate întrucât în acel imobil locuiesc foarte multe persoane, după cum a afirmat apelanta în calitate de tolerat. Această calitate nu există, există doar o relație contractuală încheiată în 6.02.2013 și acele liste sunt pur și simplu niște coli scoase la calculator dintr-o bază de date pe care o administrează și virează acolo anumite sume care nu sunt conforme cu realitatea. Iată la dosar nu există nici un document care să ateste faptul că în spatele acelor sume pe care le pretind lunar există o factură, un document emis de către CUP. De exemplu, el nu a primit nici măcar adresa aceasta pentru că acolo nu există avizier, nu există nici cutie poștală. Deci, ei nu primesc absolut nimic. La termenul precedent a depus un sumar de plată. Este tot ceea ce primește de la primărie. Nu s-a virat în baza de date nici măcar un leu pentru cheltuieli CUP în perioada aprilie - mai 2015. Virează sporadic, o dată la o perioadă mai mare de timp sume foarte mari de bani. Încă de când are contractul nu a înțeles cât are de plată într-o lună. La dosar s-a depus fondul de rol. Acesta reprezintă o bază de date. Este nesemnată. O administrează apelanta. Sunt datorii din 2007, probabil de când și-au înființat baza de date. Nu dovedește faptul că el a cunoscut aceste datori, că au existat în realitate sau că au facturi prin care să ia la cunoștință ceea ce au virat. A depus un set de liste care n-au fost niciodată depuse la dosar. Nu există, după cum a spus, avizier. Listele acestea sunt nesemnate, neînregistrate, fără antetul primăriei. Sunt liste pe care le-au avut acolo și ne-am trezit acum cu ele la dosar. Ele nu au nicio valoare juridică atâta timp cât și el poate face nenumărate liste prin care pot pretinde diverse sume de bani de la oricine de pe stradă. Apelanta, dacă susține faptul că se afișează aceste liste, ar dori să vedem care este procedura după care afișează aceste liste, care sunt persoanele abilitate să vină acolo în imobil și să afișeze aceste liste pentru că nu s-au afișat niciodată. În răspunsul pe care l-a depus apelanta a precizat faptul că au făcut verificări și că au constatat că el era prezent de fiecare dată de câte ori efectuau vizite. Cine a efectuat aceste vizite și cum s-au concretizat. Bănuiește că tot la fel trebuie să existe o procedură după care vin, vizitează locuința și el trebuie să semneze ceva sau să ia la cunoștință sau ei să aibă o dovadă că l-au vizitat și l-au găsit acolo. Aceste dovezi nu există întrucât el nu a fost acolo.
În replică, consilier juridic L___ M______, pentru apelantă, în ceea ce privește listele de plată pe care le-au depus la dosar, acea listă plăți și debite în care sunt evidențiate toate debitele, respectiv curent plus majorări, cu care se înregistrează fiecare cetățean, fiecare contribuabil la Municipiul Focșani în evidența Serviciului Impozite și taxe locale menționează faptul că orice persoană, orice contribuabil poate veni și solicita de la ghișeul de la Serviciul Impozite și taxe locale o listă cu tot ce are de plată pentru luna anterioară, respectiv anii anteriori și plata curentă pe care o are de efectuat. Ceea ce a prezentat intimatul este un cont curent scurt pentru luna prezentă sau pentru luna anterioară. Aceste liste se află așa cum sunt ele evidențiate în acest program specific taxelor și impozitelor locale care poate fi vizualizat, este un serviciu la care poate accesa și Serviciul Fond Locativ, pentru a avea o evidență concomitentă a debitelor pe care le înregistrează chiriașii și se poate solicita oricând, la cererea oricărui cetățean al mun. Focșani pentru a ști ce are de plată pentru mijloacele mobile și imobile cu care se înregistrează și trebuie să le plătească către municipiu. Menționează faptul că aceste facturi emise de către ______________ calculate, cuantificate în baza contractului încheiat între Municipiul Focșani și _____________________ l-a depus la dosar, este un mod de calcul raportat la legea serviciilor publice, raportat la Codul comercial, așa cum este evidențiat crede că este art. 11 ori 18 din contract. Apoi aceste debite, aceste sume pe care le au de plată chiriașii sunt înregistrate în Serviciul Impozite și taxe locale întrucât, dacă ele nu sunt plătite la dată scadentă ele primesc majorări conform Codului de procedură fiscal OG 92/2003, art. 124 ind.1. În ceea ce privește celelalte liste de plată pe care a menționat că se afișează la imobil, acestea sunt un set de liste care au fost întocmite în mai multe exemplare, exemplarul de Serviciul Fond locativ nu a mai avut antet sau semnătură pentru că a rămas în evidența serviciului. Ele nu s-au afișat. Nu are de unde să le ia pe cele care s-au afișat. Cele pe care le-a depus sunt cele care au fost în arhiva acestui serviciu.
În duplică, intimatul Panțică G_____, arată că din toate documentele pe care le-a depus apelanta la dosar nu rezultă absolut nimic legat de: cât la sută reprezintă penalități din ceea ce a avut de plată pe fiecare lună, cât metri cubi de apă s-au consumat pe fiecare lună pentru că în fiecare lună din această listă vede că se virau 41,22 lei, ce reprezintă acești bani nu știe, cum calculează apelanta, nu a depus formula de calcul, precizează acolo cum calculează CUP. Ar fi vrut ca la dosar să existe cum calculează apelanta, din factura totală cât revine la plată fiecărei persoane în parte, astfel încât ca la final să rezulte suma totală din factură. Solicită să se rețină faptul că nu i s-a emis nici măcar o factură într-o lună, nici măcar din momentul în care are contract de închiriere cu această unitate administrativ teritorială. Dacă apelanta a depus listele pe care le au la dosar trebuia în copie. Știe că atunci când emiți un document public, unitatea emitentă își păstrează o copie a documentului. Dacă își păstrează o copie înseamnă că are și semnătură și ștampilă și antet și toate celelalte detalii care îi produc un efect juridic.
Depune la dosar concluzii scrise.
Instanța lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 26.03.2014, sub nr.XXXXXXXXXXXXX, reclamanta U_______ A____________ Teritorială Focșani a chemat în judecată pe pârâtul Panțică G_____ și a solicitat, pe calea acțiunii în regres, obligarea acestuia la plata sumei de 4206 lei reprezentând contravaloare prestări servicii CUP SA cu care figurează pârâtul, în debit, la data de 04.03.2014 și în continuare până la data plății și cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că este proprietara imobilului situat în Focșani, _______________________, ________________________ și, în această calitate, sunt emise pe numele acesteia facturi de utilități, între care și cele care privesc serviciile prestate de CUP SA, reprezentând furnizare apă rece și preluarea în rețeaua publică a apelor uzate menajere, industriale și meteorice, în vederea epurării, facturi care sunt defalcate și distribuite către chiriași pentru consumul aferent fiecărei camere din imobil.
A precizat reclamanta că, în calitate de proprietar, a fost obligată la plata către CUP SA prin sentința civilă nr.470/25.03.2013, definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr.xxxxx/231/2012 la plata sumei de xxxxx,90 lei despăgubiri, din care xxxxx,27 lei contravaloare facturi pentru perioada august 2010- august 2012, xxxxx,63 lei majorări și 3217 cheltuieli de judecată.
A mai precizat că, până la această dată, pârâtul și alți chiriași care locuiesc în imobil nu au achitat debitele restante, că pârâtul locuiește în imobil, apartamentul nr.51 în baza contractului de închiriere nr.xxxxx/06.02.2013, iar potrivit art.13 din contract, chiriașul are obligația de a achita cheltuielile de întreținere și utilitățile aferente spațiului de locuit închiriat.
Totodată, a arătat că a încheiat cu pârâtul mai multe angajamente de plată, prin care acesta din urmă, s-a obligat să plătească eșalonat contravaloarea serviciilor prestate de către furnizori.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.194 C.p.c., art.1384 și urm. C.civ., Legea nr.114/1996.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
A susținut pârâtul prin întâmpinare, că se solicită obligarea sa la plata unor sume pentru perioada august 2010-august 2012, pentru o perioadă când nu avea calitatea de chiriaș, contractul de închiriere nr.xxxxx fiind încheiat la data de 06.02.2013
A invocat și faptul că nu s-a depus de către reclamantă o situație defalcată a debitului privind perioada de timp pentru care este datorat, în condițiile în care niciodată nu s-au emis facturi și că se solicită obligarea sa la plata unei creanțe care nu este certă, lichidă și exigibilă, contravaloare a unor servicii care nu i-au fost niciodată prestate.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției invocate și a arătat că, potrivit rolului fiscal emis de Serviciul impozite și taxe locale din subordinea Primăriei municipiului Focșani, pârâtul figurează, în calitate de contribuabil, alături de mama sa, C_______ G_______, încă din anul 2007.
A arătat, astfel reclamanta, că pârâtul a locuit în imobilul proprietatea sa, cu acordul municipiului Focșani, acumulând în timp debite la utilități iar după încheierea contractului de închiriere nr.xxxxx/06.02.2013, acesta a semnat un angajament de plată, înregistrat sub nr.7419/08.02.2013, prin care se obliga să plătească suma de 7868,89 lei, eșalonat pentru o perioadă de 60 luni, reprezentând contravaloare servicii CUP, CUP Salubritate și electrica.
În timpul judecății pârâtul a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune.
La termenul de judecată din data de 09.12.2014 instanța a unit cu fondul,cele două excepții invocate în cauză.
La solicitarea părților a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.5419/17.12.2014 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârât, ca neîntemeiate.
De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în regres formulată de reclamanta U_______ A____________ Teritorială Focșani, în contradictoriu cu pârâtul Panțică G_____.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de către acesta, că nu poate fi reținută susținerea pârâtului cum că nu a avut calitatea de chiriaș al reclamantei, anterior încheierii contractului de închiriere nr.xxxxx/06.02.2013 și că, pentru o scurtă perioadă, locatar a fost mama acestuia, C_______ G_______, care a plecat din țară în anul 2005, locuind în Italia, motivat de faptul că acesta figura în evidențele Primăriei în calitate de locatar al imobilului alături de mama sa, C_______ G_______, că aceasta locuiește în Italia încă din anul 2007, cum rezultă din înscrisurile eliberate de autoritățile italiene, și că la data de 08.02.2014, după încheierea contractului de închiriere, pârâtul a semnat angajamentul de plată înregistrat sub nr.7419 (f.8) prin care s-a obligat să achite suma de 7868,69 lei reprezentând contravaloarea serviciilor CUP, CUP Salubritate și Electrica, eșalonat pentru o perioadă de 60 luni.
Așadar, instanța a reținut că pârâtul locuia în imobilul proprietatea reclamantei anterior încheierii contractului de închiriere, fiind de neconceput ca acesta să își asume obligația de a achita suma de 7868,69 lei, la 2 zile de la încheierea contractului de închiriere, sumă pe care nu o datora sau urma a o datora în viitor și care la acel moment nu putea avea caracterul lichid (determinat) al sumei individualizate prin angajamentul de plată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la sumele calculate pentru perioada august xxxxxxxxxxxxx11, instanța a reținut că și această excepție este nefondată, întrucât la data de 08.02.2013, după semnarea angajamentului de plată prin care pârâtul a recunoscut existența unei datorii în sumă de 7868,69 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor CUP, CUP Salubritate și Electrica, a operat potrivit art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958 întreruperea termenului de prescripție pentru sumele datorate anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil și potrivit art.2537 pct.1 teza a II-a N C.civ., a operat întreruperea termenului de prescripție pentru sumele datorate începând cu data de 01.11.2011 și până la 08.02.2013 când s-a semnat angajamentul de plată.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că locatarii, printre care și pârâtul, nu erau părți în contractul cadru de prestări servicii, încheiat între reclamantă și _________________ că, prin simpla emitere a facturilor de către ____________ puteau lua naștere, în mod valabil, obligații în sarcina locatarilor, ci se impuneau anumite demersuri administrative din partea proprietarului, constând în defalcarea sumelor globale de plată, stabilirea cheltuielilor pe fiecare apartament închiriat, prin defalcarea și aducerea la cunoștință debitorilor, prin diverse modalități a existenței și întinderii obligațiilor, respectiv fie prin afișarea listelor, fie prin emiterea de facturi individuale.
A reținut, prin urmare, prima instanță că reclamanta nu a depus listele prin care au fost defalcate cheltuielile și din care să rezulte întinderea obligației lunare de plată a locatarilor sau facturi individuale și nici dovezi privind modul de aducere la cunoștință, către locatari, a existenței obligației de plata ori a întinderii acesteia.
A subliniat instanța că, în aceste condiții, dat fiind că sarcina probei incumbă reclamantei, potrivit art.249 Cod pr.civ., apreciază că în cauză reclamanta nu a făcut dovada existenței în persoana pârâtului a obligației de plată și a întinderii acesteia, iar invocarea de către reclamantă a împrejurării că prin sentința civilă nr.470/25.03.2013 a fost obligată la plata contravalorii serviciilor de apă și canalizare, către operator, nu o scutește pe aceasta de obligația de a-și proba afirmațiile și nici nu răstoarnă sarcina probei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamata, U_______ A____________ Teritorială Focșani.
Constatăm însă, că reclamanta- apelantă nu a formulat, în concret, critici față de soluția primei instanțe și față de argumentele reținute de aceasta în considerentele hotărârii, ci a adus noi argumente, în susținerea acțiunii în regres formulată în contradictoriu cu pârâtul Panțică G_____.
A invocat, astfel, apelanta că în mod corect a reținut prima instanță că pârâtul a locuit fără forme legale, împreună cu mama sa, C_______ G_______, în imobilul din Focșani, ______________________, așa cum rezultă din angajamentul de plată și din contractul de închiriere, că s-a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru sumele privind perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxx13(aceasta din urmă fiind data angajamentului de plată), că în imobil nu sunt montate apometre, astfel că, calculul facturilor se face la paușal, pe fiecare cameră, în funcție de numărul de persoane existent în evidența serviciului, că Serviciul fond locativ întocmește o listă de plată care ulterior se afișează în holul blocului, pentru ca fiecare consumator să ia cunoștință de suma de plată pentru luna în curs.
A mai invocat că, plata facturilor se face la sediul primăriei, unde, conform listei de defalcare emisă de Serviciul fond locativ sunt înregistrate toate debitele în programul serviciului impozite și taxe locale pentru fiecare rol în parte.
A precizat că suma solicitată, în cuantum de 4206 lei cuprinde obligații de plată pentru servicii prestate de ____________________ în perioada august 2010-august 2012, așa cum au fost obligați la plată prin sentința civilă nr. 470/2013, rămasă definitivă în dosarul nr.xxxxx/231/2012 și contravaloare facturi(curent și majorări) neachitate până la data de 04.03.2014, data formulării cererii de chemare în judecată.
A mai precizat că, prin Ordinul de plată nr. 287/03.10.2014 a achitat debitul reprezentând contravaloare preț facturi pentru perioada august 2010-august 2012, plata efectuându-se din bugetul local al Municipiului Focșani și că, calculul facturilor se realizează de către ___________________ art. 17 din contractul nr. xxxxx/2009 și în conformitate cu art. 1241 din OG nr. 92/2003.
A subliniat apelanta că, prin adresa nr. xxxxx/05.03.2014 pârâtul a fost înștiințat cu privire la obligațiile fiscale pe care datorează apelantei și distribuitorilor de utilități, însă acesta nu a înțeles să le respecte.
Se apreciază, astfel că, sunt îndeplinite cerințele art. 1384 Cod civil privind acțiunea în regres.
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului și, pe fondul cauzei, obligarea pârâtului Panțică G_____ la plata sumei de 4206 lei.
În drept au fost invocate prevederile art. 466 Cod procedură civilă.
Atașat cererii de apel, apelanta a depus la instanță un set de înscrisuri.
Intimatul Panțică G_____ a formulat întâmpinare prin care a invocat, în esență, că relația contractuală dintre ____________ apelanta U_______ A____________ Teritorială Focșani, nu poate crea, în sarcina locatarilor, obligații de plată, pentru aceasta fiind necesare anumite demersuri administrative din partea apelantei reclamante, proprietară a imobilului, respectiv, defalcarea sumelor globale de plată, stabilirea cheltuielilor pentru fiecare apartament închiriat, și implicit a numărului de persoane ce locuiesc în mod real în fiecare apartament, aducerea la cunoștința debitorilor, prin diverse modalități, a existenței și întinderii obligațiilor, fie prin afișarea listelor, fie prin emiterea de facturi individuale.
A mai invocat că pretinsele liste atașate cererii de apel, care ar conține obligațiile de plată pe care le-ar fi adus la cunoștința locatarilor, nu au fost niciodată afișate sau transmise locatarilor, nu poartă semnătura și ștampila, nu cuprind date corecte, nu cuprind date asupra consumului, a costului pe unități și a procedurii de calcul.
A subliniat că în fața instanței de fond s-a făcut dovada că mama sa, C_______ G_______, locuiește în Italia încă din anul 2007, iar în listele depuse ca probe apar două persoane la obligația de plată, până în luna august 2012.
Din aceleași liste rezultă că unele apartamente ar fi nelocuite, fapt neadevărat, apelanta imputând sume de bani unor locatari ai acestor locuințe sociale, în mod discreționar, fără a avea o evidență reală a chiriașilor.
A mai subliniat intimatul că aceste liste depuse de apelantă în susținerea acțiunii, nu pot fi luate în considerare întrucât sunt întocmite în mod arbitrar, prin manipularea unei baze de date, neactualizată, conform interesului apelantei, pentru care nimeni nu și-a asumat răspunderea prin semnătură și ștampilă.
A subliniat, de asemenea, că Serviciul locativ nu a afișat niciodată în holul blocului vreo listă de plată, vreun anunț, sau vreo înștiințare pentru locatari.
Nu a primit niciodată adresa nr. xxxxx/05.03.2014 invocată de apelantă, prin care se reține că ar fi fost înștiințat, cu privire la obligațiile de plată, nu i s-a adus niciodată la cunoștință despre penalități și calculul lor, listele depuse la dosar nu fac referire la ele.
Apelanta, U_______ A____________ Teritorială Focșani a formulat răspuns la întâmpinare prin care a invocat, în mare, aceleași aspecte invocate în cererea de apel.
În plus, apelanta a mai arătat că intimatul figura din anul 2007, în evidențele primăriei, în calitate de tolerat, alături de mama sa, C_______ G_______, că acesta avea obligația să aducă la cunoștință proprietarului că nu mai locuiește în imobil, că după încheierea contractului de închiriere, intimatul a fost de acord să semneze angajamentul de plată nr. xxxxx/08.02.2013 prin care s-a obligat să plătească eșalonat suma de 7868,69 lei, pe o perioadă de 60 luni.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Din oficiu, instanța de apel a solicitat apelantei o ________ relații și lămuriri, apelanta răspunzând demersului instanței prin adresa nr. xxxxx/19.05.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Ca o chestiune prealabilă, menționăm că, în condițiile în care apelanta nu a formulat, în concret niciun motiv de apel și nu a adus nicio critică hotărârii pronunțate de prima instanță, reinterând susțineri și argumente relevate pe parcursul judecății în primă instanță, însoțite de dovezi noi, respectiv înscrisuri emise pe baza evidențelor informatizate ale apelantei, vom proceda la cenzurarea soluției pronunțate de prima instanță, prin prisma noilor dovezi invocate și depuse la dosar.
Astfel, constatăm că prima instanță a respins acțiunea în regres formulată de reclamanta apelantă, reținând, în mod corect că reclamanta nu a făcut dovada existenței în persoana pârâtului o obligației de plată și a întinderii acesteia, respectiv că nu s-a făcut dovada existenței listelor prin care au fost defalcate cheltuielile lunare de plată a locatarilor sau facturi individuale, precum și că nu s-a dovedit modul de aducere la cunoștință, către locatari, a existenței obligației de plată, ori a întinderii acesteia.
Față de argumentele de mai sus, expuse de prima instanță, în considerentele hotărârii, reclamanta apelantă a depus odată cu cererea de apel un set de evidențe lunare, pentru perioada august 2010-decembrie 2013, ,,Lista cu defalcarea facturii CUP pe luna ....”, în fiecare listă fiind menționat pentru fiecare apartament, ,,titularul de contract”, numărul de persoane și suma de plată.
Dincolo de împrejurarea că aceste ,,liste” nu pot avea vreo valoare pe tărâm probator de vreme ce nu sunt însușite prin ștampilă și semnătură, de instituția de la care emană, constatăm că situația de fapt care rezultă din aceste evidențe nu schimbă cu nimic raționamentul și concluziile le care a ajuns prima instanță.
Astfel, din aceste liste constatăm că până în ianuarie 2013, apare ca locatar titular al apartamentului nr. 51, proprietatea reclamantei, numita C_______ G_______, mama pârâtului-intimat, iar, după această dată, respectiv începând cu luna februarie 2013, figurează pârâtul Panțică G_____(probabil urmare a încheierii contractului de închiriere nr. xxxxx/06.02.2013 dintre reclamantă și pârât.
Din sentința civilă nr. 470/25.03.2013 invocată de reclamantă drept izvor al acțiunii sale în regres, rezultă însă că, perioada avută în vedere de instanța care a pronunțat această hotărâre este august 2010- august 2012, perioadă în care nu pârâtul figurează în listele depuse ca fiind locatar al apartamentului 51 ci mama acestuia C_______ G_______.
Pe de altă parte, reclamanta- apelantă nu a făcut în niciun mod dovada afișării acestor liste, ori a înștiințării locatarilor în vreun mod cu privire la obligațiile lunare de plată.
Concluzionăm astfel că, pe bună dreptate prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței, în persoana pârâtului, a obligației de plată și a întinderii acesteia, soluția acesteia de respingere a acțiunii în regres fiind legală și temeinică.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 al.1 Cod procedură civilă va fi respins apelul reclamantei UAT Focșani ca nefondat.
Văzând cererea de apel legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta U_______ A____________ Teritorială Focșani, cu sediul în municipiul Focșani, ___________________________. 1bis, județul V______, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 5419 din 17 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Panțică G_____, cu domiciliul în Focșani, _______________________, ______________, tronson II, județ V______.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2015.
Președinte, S______ M_____ B____ |
|
Judecător, R_____ H_____ |
|
Grefier, L______ A_____ |
|
Red:M.B.S.
21.07.2015
Tehnored:N.S._22.07.2015
Jud. Fond: M____ A____
Ex 4.