Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
104/2015 din 26 februarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TÂRGU M____

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA PENALĂ Nr. 104/a

Ședința publică din 26 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A____ O______

Judecător F_____ G_____

Grefier A_____ M_______ H______

Pe rol se află pronunțarea apelurilor declarate de către P________ de pe lângă Judecătoria Reghin și inculpatul S_______ R_____ – fiul lui natural și M_____, născut la data de 07 septembrie 1995, domiciliat în Reghin, _________________________, jud. M____, CNP xxxxxxxxxxxxx, împotriva sentinței penale nr. 154/ 15.07.2014 pronunțate de către Judecătoria Reghin, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților și a reprezentantei Ministerului Public.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 11 februarie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 26 februarie 2015.

CURTEA DE APEL

Față de apelurile formulate:

Prin sentința penală nr. 154/15.07.2014 pronunțată de către Judecătoria Reghin, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în baza prevederilor art. 386 Cod procedură penală și art. 5, alin. 1 din noul Cod penal, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S_______ R_____ prin rechizitoriul din data de 25.10.2013 emis în dosarul nr. 2684/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, astfel: din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal în două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. d din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5, alin. 1 din noul Cod penal și cu reținerea art. 113, alin. 2 din noul Cod penal (punctul 1 din rechizitoriu) și din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 2 din vechiul Cod penal în infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 253, alin. 1 din noul Cod penal, cu reținerea art. 113, alin. 2 din noul Cod penal (punctul 2 din rechizitoriu).

În baza art. 38 din noul Cod penal, s-a constatat că infracțiunile de furt calificat (două fapte) și distrugere pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză, săvârșite de inculpat în data de 20.08.2010 și de 4/5.06.2011 erau concurente cu următoarele infracțiuni: furt calificat din data de 16.09.2011, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare prin sentința penală nr. 436/22.11.2011 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin Decizia penală nr. 64/R/01.02.2012 a Curții de Apel Tg. M____; furt calificat din data de 24.09.2011, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare prin Sentința penală nr. 436/22.11.2011 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin decizia penală nr. 64/R/01.02.2012 a Curții de Apel Tg. M____; tâlhărie din data de 29.09.2011, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare prin Sentința penală nr. 436/22.11.2011 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin decizia penală nr. 64/R/01.02.2012 a Curții de Apel Tg. M____; furt calificat din data de 14.12.2009, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare prin Sentința penală nr. 330/27.09.2011 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 18.10.2011 prin nerecurare; furt calificat din data de 28.01.2011, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare prin sentința penală nr. 72/28.03.2013 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 16.04.2013 prin nerecurare; tentativă la furt calificat din data de 05.03.2011, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare prin sentința penală nr. 72/28.03.2013 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 16.04.2013 prin nerecurare; furt calificat din data de 09.03.2011, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare prin sentința penală nr. 72/28.03.2013 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 16.04.2013 prin nerecurare; furt calificat din data de 07.06.2011, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare prin sentința penală nr. 72/28.03.2013 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 16.04.2013 prin nerecurare; furt calificat din data de 17/18.06.2011 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare prin sentința penală nr. 72/28.03.2013 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 16.04.2013 prin nerecurare; furt calificat din data de 10.08.2011, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare prin sentința penală nr. 72/28.03.2013 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 16.04.2013 prin nerecurare; furt calificat în formă continuată din data de 20.10.2010, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare prin sentința penală nr. 93/09.04.2013 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 29.04.2013 prin nerecurare; furt calificat din data de 18/19.01.2011, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare prin sentința penală nr. 93/09.04.2013 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 29.04.2013 prin nerecurare; furt calificat din data de 07.01.2012, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare prin sentința penală nr. 343/13.12.2012 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin nerecurare și furt calificat din data de 14.12.2009, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare prin sentința penală nr. 330/27.09.2011 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 18.10.2011 prin nerecurare.

În baza art. 114, alin. 2, lit. a Cod penal, art. 125, alin. 1 și 2 și art. 5, alin. 1 din noul Cod penal și art. 21, alin. 1 și 3 din Legea nr. 187/2012, raportate la art. 585 Cod procedură penală, i-a fost aplicată inculpatului S_______ R_____, măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 4 ani și 8 luni, atât pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat (două fapte) prevăzute de art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. d din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5, alin. 1 din noul Cod penal și cu reținerea art. 113, alin. 2 din noul Cod penal (punctul 1 din rechizitoriu) în dauna persoanelor vătămate C_____ M____ C______ și Șiara V_____ D____ și a infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 253, alin. 1 din noul Cod penal, cu reținerea art. 113, alin. 2 din noul Cod penal (punctul 2 din rechizitoriu) săvârșită în daune persoanei vătămate S.C. P___ S___ S.R.L., cât și pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni (pentru care s-a dispus înlocuirea pedepsei închisorii de 4 ani și 6 luni cu măsura educativă a internării întru-un centru de detenție pentru o perioadă de 4 ani și 6 luni, prin sentința penală nr. 356/03.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX): infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 72/28.03.2013 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 16.04.2013 prin nerecurare (infracțiuni săvârșite în datele de 28.01.2011, 09.03.2011, 07.06.2011 și 17/18.06.2011 și 10.08.2011), infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 93/09.04.2013 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 29.04.2013 prin nerecurare (infracțiuni săvârșite în datele de 20.10.2010 și 18/19.01.2011), infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 436/22.11.2011 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin decizia penală nr. 64/R/01.02.2012 a Curții de Apel Tg. M____ (infracțiuni săvârșite în datele de 16.09.2011, 24.09.2011 și 29.09.2011), infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 343/13.12.2012 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 04.01.2013 prin nerecurare (infracțiune săvârșită în data de 07.01.2012) și infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 330/27.09.2011 a Judecătoriei Reghin, definitivă la data de 18.10.2011 prin nerecurare (infracțiune săvârșită în data de 14.12.2009) și pentru care inculpatului i-a fost înlocuită pedeapsa .

În baza prevederilor art. 127, alin. 1, raportat la art. 72, alin. 1 din noul Cod penal și a art. 21, alin. 4 din Legea nr. 187/2012, s-a scăzut din măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru o perioadă de 4 ani și 8 luni perioada reținerii a arestării preventive din data de 05.10.2011 și până la 21.10.2011 și durata pedepsei executate de inculpat, respectiv din data de 08.02.2012 și până în data de 12.05.2014.

În baza prevederilor art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 25 Cod procedură penală și la art. 1357, alin. 1 din Codul civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C_____ M____ C______ prin reprezentant legal C_____ V_____ și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 380 lei cu titlu de daune materiale pentru prejudiciul produs de inculpat prin săvârșirea faptei de furt calificat.

În baza prevederilor art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 25 Cod procedură penală și la art. 1357, alin. 1 din Codul civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă ȘIARA V_____ D____ prin reprezentant legal Șiara S____ și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 550 lei cu titlu de daune materiale pentru prejudiciul produs de inculpat prin săvârșirea faptei de furt calificat.

În baza prevederilor art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 25 Cod procedură penală și la art. 1357, alin. 1 din Codul civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. P___ S___ S.R.L. și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 550 lei cu titlu de daune materiale pentru prejudiciul produs de inculpat prin săvârșirea faptei de distrugere.

În temeiul art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul S_______ R_____ la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cauză în cuantum total de 487 lei, din care suma de 87 de lei este aferentă fazei de urmărire penală. Suma de 900 lei, reprezentând onorarii pentru apărătorii desemnați din oficiu în faza de urmărire penală și de judecată, avansată de stat, au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:

1. În data de 20.08.2010, în jurul orelor 16,30, inculpatul (minor la data săvârșirii faptei) S_______ R_____ a pătruns prin escaladare și efracție (forțarea unei ferestre) în interiorul vestiarului stadionului „Avântul” din municipiul Reghin, de unde a sustras două telefoane mobile marca „Sony Ericsson W660i” și „Samsung SGH-Z170”, care aparțineau părților vătămate minori C_____ M____ C______ și Șiara V_____ D____, pe care le-a oferit martorilor F_____ P____ și B_______ I___ în schimbul sumei de 20 lei, respectiv a unui motoscuter. Prejudiciul cauzat persoanei vătămate C_____ M____ C______ a fost în valoare de 380 lei, iar cel cauzat persoanei vătămate Șiara V_____ D____ a fost în valoare de 550 lei, motiv pentru care aceștia s-au constituit părți civile în cauză.

2. În noaptea de 4/5.06.2011, inculpatul (minor la data săvârșirii faptei) S_______ R_____, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a escaladat gardul imobilului cu nr. 15 de pe _______________________ și a distrus camera de supraveghere montată pe peretele imobilului nr. 15 (a smuls-o și a aruncat-o pe carosabil, după care a lovit-o cu piciorul, fără a-l interesa ce s-a întâmplat ulterior cu aceasta). Prin fapta sa, inculpatul a cauzat persoanei vătămate P___ S___ S.R.L. Tg. M____ un prejudiciu în valoare de 540 lei, pentru care societatea comercială, prin administratorul G______ Erno, s-a constituit parte civilă în cauză.

Instanța a reținut astfel că faptele descrise în actul de sesizare al instanței au fost recunoscute de către inculpat, iar vinovăția inculpatului rezultă din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: procesul verbal de consemnare a plângerii (f. 37), procesul verbal (f. 13-14), procesele verbale de cercetare la fața locului (f.15-16, 40-41), planșele fotografice (f. 18-20, 43-48), declarație făptuitor (f. 22-24), declarații părți vătămate (f. 25-27, 28, 49-50), declarații de martori (f. 29, 32, 76-77), adresa prejudiciu (f. 52) și declarație învinuit (f. 60).

Instanța a reținut că în data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare Legea nr. 135 din 01.07.2010 privind noul Cod de procedură penală, precum și Legea nr. 187 din 24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul Cod penal.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

În cauză, fiind incident textul legal anterior arătat, instanța a determinat care era legea penală mai favorabilă inculpatului, prin compararea celor două legi penale succesive, respectiv cea din momentul comiterii faptelor (vechiul Codul penal, în vigoare la data comiterii faptelor) și cea din momentul judecării faptelor (Legea nr. 286/2009 privind noul Codul penal).

Instanța a mai reținut faptul că inculpatul avea antecedente penale, acesta suferind mai multe condamnări pentru infracțiuni săvârșite în timpul minorității, care nu i-a atras starea de recidivă.

Văzând dispozițiile din cele două legi penale succesive, în ansamblul lor și faptul că potrivit prevederilor noului Cod penal pedepsele prevăzute de lege pentru cele două infracțiuni sunt mai reduse decât cele prevăzute de vechea reglementare, precum și faptul că potrivit prevederilor noului Cod penal inculpatului i se pot aplica numai măsuri educative (nu și pedepse), instanța a reținut că prevederile noului Cod penal îi sunt mai favorabile inculpatului. Mai mult, instanța a mai reținut că prevederile noului Cod penal privind concursul de infracțiuni în cazul infracțiunilor săvârșite în timpul minorității erau mai favorabile inculpatului, având în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 129, alin. 1 din noul Cod penal, în caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității, cum era cazul în speță, instanța a stabilit și să ia o singură măsură educativă pentru toate faptele. În cauză, instanța a reținut că inculpatul a conștientizat consecințele faptelor sale, astfel că nu se impune a se face aplicarea prevederilor art. 134, alin. 2 din noul Cod penal și având în vedere și faptul că față de inculpat s-a dispus prin sentința penală nr. 356/03.03.2014, Judecătoria Tg. M____ înlocuirea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru o perioadă de 4 ani și 6 luni (din maximul de 5 ani) pentru faptele concurente cu cele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză, instanța a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului este noul Cod penal, astfel că s-a procedat în modalitatea arătată atunci când a fost prezentat dispozitivul sentinței..

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă C_____ M____ C______ prin reprezentant legal C_____ V_____, instanța a admis-o. Pentru a decide în acest sens, instanța a avut în vedere faptul că în speță s-a dovedit că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta acestuia producând părții civile un prejudiciu, în calitate de proprietar al telefonului mobil sustras de inculpat, legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și prejudiciul produs părții civile fiind evidentă. Or, conform prevederilor art. 1349 Cod civil, orice persoană este obligată să respecte legile și să nu aducă atingere drepturilor altor persoane, iar cel care încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate persoanei prejudiciate, fiind obligat să le repare integral, iar conform prevederilor art. 1357, alin. 1 Cod civil, „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”.

De asemenea, pentru aceleași considerente, instanța a admis și acțiunea civilă formulată de partea civilă ȘIARA V_____ D____ prin reprezentant legal Șiara S____, văzând că inculpatul a produs părții civile un prejudiciu prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat, constând în contravaloarea telefonului mobil sustras.

În același timp, în ceea ce privește infracțiunea de distrugere, pentru care persoana vătămată P___ S___ S.R.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 540 de lei, instanța a reținut că inculpatul a produs și acestei părți civile un prejudiciu prin săvârșirea faptei de distrugere, prejudiciu constând în contravaloarea camerei de supraveghere distruse.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat în termen legal apel P________ de pe lângă Judecătoria Reghin și inculpatul S_______ R_____.

P________ a criticat sentința doar sub aspectul laturii civile a cauzei și anume, omisiunea instanței de fond de a dispune obligarea, alături de inculpatul S_______ R_____-minor la data comiterii infracțiunilor reținute în sarcina sa, la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată, a părților responsabile civilmente.

Inculpatul, în apelul promovat a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, pe care a apreciat-o prea mare, având în vedere împrejurarea că este dispus să repare prejudiciul creat prin săvârșirea infracțiunii și a recunoscut săvârșirea faptelor. Acesta susține că pedepsea aplicată de către prima instanță este mult prea aspră și poate avea o influență negativă asupra dezvoltării sale psiho-emoționale.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art.417 și art.418 Cod procedură penală, se rețin următoarele:

Instanța de fond a făcut o analiză corectă și completă a probelor administrate în cauză și a stabilit corect la data de 20.08.2010 inculpatul a pătruns prin escaladare și efracție (forțarea unei ferestre) în interiorul vestiarului stadionului „Avântul” din municipiul Reghin, de unde a sustras două telefoane mobile marca „Sony Ericsson W660i” și „Samsung SGH-Z170”, care aparțineau părților vătămate minori C_____ M____ C______ și Șiara V_____ D____, pe care le-a oferit martorilor F_____ P____ și B_______ I___ în schimbul sumei de 20 lei, respectiv a unui motoscuter.

De asemenea corect a reținut că în noaptea de 4/5.06.2011, inculpatul (minor la data săvârșirii faptei) S_______ R_____, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a escaladat gardul imobilului cu nr. 15 de pe _______________________ și a distrus camera de supraveghere montată pe peretele imobilului nr. 15 (a smuls-o și a aruncat-o pe carosabil, după care a lovit-o cu piciorul, fără a-l interesa ce s-a întâmplat ulterior cu aceasta).

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, se constată că s-a făcut o corectă și pertinentă analiză a legii penale mai favorabile aplicabile inculpatului, având în vedere modificările codului penal și de procedură penală intervenite la 01.02.2014. Astfel, având în vedere că în noul cod penal pedepsele prevăzute de lege pentru cele două infracțiuni sunt mai reduse decât cele prevăzute de vechea reglementare, precum și faptul că potrivit prevederilor noului Cod penal inculpatului i se pot aplica numai măsuri educative (nu și pedepse), în mod corect s-a apreciat că legea nouă este mai favorabilă inculpatului.

De fapt, starea de fapt și încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat nu au fost criticate în apelurile formulate, astfel că nu se va insista cu privire la acest aspect.

În ceea ce privește perioada stabilită de către instanța de fond, de 4 ani și 8 luni, ca măsură educativă, în raport de împrejurările în care s-au comis faptele și de faptul că anterior acesta a fost condamnat la pedepse, pentru alte fapte penale, ceea ce demonstrează persistența inculpatului în comiterea de infracțiuni, se apreciază că nu se justifică reducerea perioadei de internare a inculpatului.

Se susține de apărare că o perioadă de internare mare ar putea avea o influență negativă asupra dezvoltării inculpatului.

Instanța de apel nu este de acord cu această apărare formulată deoarece din raportul de expertiză medico-legală rezultă că inculpatul are o personalitate în formare tip dizarmonic și antisocial, adicție la jocuri de noroc tulburări ale controlului impulsurilor situative, recomandându-se evitarea situațiilor conflictuale, reintegrare socială și familială, reeducarea într-un centru specializat prin școlarizare și muncă.

Ca urmare, în opinia instanței de apel, ținând cont și de faptul că anterior comiterii faptelor deduse judecății inculpatul a beneficiat de clemența legii, pentru unele fapte beneficiind de preved.art.81 din vechiul Cod penal, privitoare la suspendarea executării pedepsei și că acesta nu a înțeles să-și revizuiască atitudinea ci a continuat cu comiterea a numeroase alte fapte penale, nu se justifică o reducere a perioadei măsurii educative dispusă de către instanța de fond.

Analizând cauza sub aspectul laturii civile, se constată că instanța de fond, atunci când l-a obligat pe inculpat la despăgubiri civile și cheltuieli judiciare, a omis să instituie solidaritatea acestuia cu părțile responsabile civilmente.

Ca urmare, sub acest aspect, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală se vor admite ambele apeluri formulate, se va desființa parțial sentința atacată, pe latura civilă a cauzei și în urma rejudecării, va fi obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S_______ M_____, la plata următoarelor despăgubiri:

-pentru partea civilă C_____ M____ C______ reprezentat de C_____ V_____ la 380 lei;

-pentru partea civilă Șiara V_____ D____ reprezentat de Șiara S____ la 550 lei;

-pentru partea civilă S.C. P___ S___ S.R.L. la 550 lei, va fi obligat inculpatul, în solidar, cu partea responsabilă civilmente și la plata cheltuielilor judiciare la stat în cuantum de 487 lei.

Vor fi menținute restul dispozițiilor din sentința atacată, care nu sunt contrare prezentei, vizând latura penală a cauzei.

Văzând și disp.art.275 alin.3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală admite apelurile formulate de către P________ de pe lângă Judecătoria Reghin și inculpatul S_______ R_____ (fiul lui natural și M_____, născut la data de 07 septembrie 1995, domiciliat în Reghin, _________________________, jud. M____, CNP xxxxxxxxxxxxx) împotriva sentinței penale nr. 154/15.07.2014 pronunțată de către Judecătoria Reghin, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Desființează parțial sentința atacată pe latura civilă a cauzei și în urma rejudecării, obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S_______ M_____, la plata următoarelor despăgubiri:

-pentru partea civilă C_____ M____ C______ reprezentat de C_____ V_____ la 380 lei;

-pentru partea civilă Șiara V_____ D____ reprezentat de Șiara S____ la 550 lei;

-pentru partea civilă S.C. P___ S___ S.R.L. la 550 lei.

Obligă inculpatul, în solidar, cu partea responsabilă civilmente și la plata cheltuielilor judiciare la stat în cuantum de 487 lei.

Menține restul dispozițiilor din sentința atacată, care nu sunt contrare prezentei, vizând latura penală a cauzei.

Cheltuielile de judecată în apel, rămân la stat. Suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul M____.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 februarie 2015.

Președinte Judecător

A____ O______ F_____ G_____

Grefier

A_____ M_______ H______

Red.FLG/27.02.2015

Thnred./CC/3 exp./ 09.03.2015

Jd.fd. A.H____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025