Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARAD
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC
Număr hotarâre:
237 din 07 iulie 2014
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A___ Operator 3207/2504

SECȚIA a II-a CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 237

Ședința camerei de consiliu din data de 07 iulie 2014

Președinte : C_____ C______ B____

Grefier : A______ F_____ N____

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul ________________ SRL – în faliment, în contradictoriu cu pârâtul O______ registrului comerțului de lângă Tribunalul A___, având ca obiect plângere împotriva directorului ORC.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtului – consilier juridic M______ L______ A______, care depune la dosar delegație, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care constată că reclamantul, deși i-a fost legal comunicată obligația de a depune la dosarul cauzei raportul de cauze și împrejurări care au dus societatea în stare de insolvență, hotărârea de respingere a planului de reorganizare, hotărârea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței, dat fiind faptul că a fost deschisă procedura falimentului față de această societate, dovezi privind numirea practicianului în insolvență și adresa la care acesta poate fi citat, precum și exemplare suficiente pentru comunicare din acțiune și documentele probatorii, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței; de asemenea, lichidatorul desemnat al debitoarei ________________ SRL, legal citat în cauză, nu și-a însușit acțiunea formulată prin avocat și nu a semnat împuternicirea avocațială, nici cererea de față, motiv pentru care, instanța, din oficiu, pune în discuție excepția de nulitate a cererii și reține cauza spre soluționare pe cale de excepție.

Reprezentanta pârâtei solicită anularea acțiunii iar în cazul respingerii excepției, respingerea plângerii.

TRIBUNALUL

Constată că s-a înregistrat la această instanță, la data de 11 februarie 2014, plângerea formulată de reclamantul ________________ SRL – în insolvență, în contradictoriu cu pârâtul O______ registrului comerțului de lângă Tribunalul A___, împotriva rezoluției nr. 1186/03.02.2014 pronunțată de O______ registrului comerțului de lângă Tribunalul A___, prin care solicită admiterea plângerii și pe cale de consecință să se dispună admiterea cererii de mențiuni înregistrată la ORC A___ sub nr. 1552/15.01.2014.

În drept a invocat art. 6 al. 3-5 din OUG nr. 116/2009, art. 202 al. 1 din Legea nr. 31/1990.

În probațiune a depus înscrisuri, dar nu a depus la dosar înscrisurile solicitate de judecătorul cauzei. Astfel, în locul Raportului de cauze și împrejurări care au dus la starea de insolvență a debitoarei, a depus simple rapoarte de activitate ale lichidatorului, nu a depus hotărârile de deschidere a diferitelor forme de insolvență, nici hotărârea de desemnare a administratorului special confirmată de judecătorul sindic și nici alte acte cerute la înregistrarea cauzei.

Analizând cu prioritate excepția invocată, potrivit cu cerințele art. 248, alin. 1 Cod procedură civilă, excepție care primează înaintea oricăror alte chestiuni de fapt și de drept, având în vedere că legea aplicabilă la înregistrarea dosarului a fost codul nou de procedură civilă, instanța constată că, deși i-a fost legal comunicată obligația de a depune la dosarul cauzei raportul de cauze și împrejurări care au dus societatea în stare de insolvență, hotărârea de respingere a planului de reorganizare, hotărârea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței, dat fiind faptul că a fost deschisă procedura falimentului față de această societate, dovezi privind numirea practicianului în insolvență și adresa la care acesta poate fi citat, precum și exemplare suficiente pentru comunicare din acțiune și documentele probatorii, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

De asemenea se constată că debitoarea se află în procedura falimentului, fiind ridicat dreptul de administrare de drept, potrivit disp. art. 47, alin. 4 din Legea nr. 85/2006, iar lichidatorul T____&Asociații desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei ________________ SRL, nu și-a însușit acțiunea formulată prin avocat și nu a semnat împuternicirea avocațială, nici cererea de față.

În atari condiții au fost scoase din serviciul ECRIS al Tribunalului A___ dovezile privind stadiul procedurii insolvenței debitoarei ________________ SRL, cu această ocazie confirmându-se faptul că aceasta se află în procedura falimentului.

Potrivit disp. art. 18, alin. 1, teza finală din Legea nr. 85/2006 „După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților.

Prin urmare, singurul care putea semna o plângere față de rezoluția Directorului ORC, care avea dreptul să reprezinte interesele debitoarei, era lichidatorul. Acesta, deși legal citat, nu și-a însușit această plângere.

Având în vedere cele de mai sus, faptul că cererea aici analizată nu îndeplinește condițiile art. 194, alin. 1, lit. b și e Cod procedură civilă, nici cele prevăzute de art. 195 și 196, alin. 1 cod procedură civilă, instanța va admite excepția și va anula cererea.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Anulează plângerea împotriva rezoluției Directorului ORC formulată de reclamantul ________________ SRL – în faliment, reprezentată prin lichidator T____&Asociații cu sediul în mun. Timișoara, ______________________, nr. 7, __________________ prin administrator C____ S_____ cu domiciliul ales la C__.S___ I___ din A___, ________________. 41, ____________, jud. A___, în contradictoriu cu pârâtul ONRC prin O______ registrului comerțului de lângă Tribunalul A___ cu sediul în A___, __________________. 1-3, jud. A___, având ca obiect plângere împotriva directorului ORC.

Executorie.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

În cazul exercitării căii de atac cererea se depune la Tribunalul A___.

Dată în ședința Camerei de Consiliu din 07.07.2014.

Pronunțată în ședința publică din data de 07 iulie 2014.

Președinte, Grefier,

C_____ C______ B____ A______ F_____ N____

Se comunică cu:

  1. reclamantul ________________ SRL – în faliment, reprezentată prin lichidator T____&Asociații cu sediul în mun. Timișoara, ______________________, nr. 7, __________________
  2. administrator C____ S_____ cu domiciliul ales la C__.S___ I___ din A___, ________________. 41, ____________, jud. A___
  3. pârâta ONRC prin O______ registrului comerțului de lângă Tribunalul A___ cu sediul în A___, __________________. 1-3, jud. A___.

Red. CCB/ Dact. AFN

5 ex./ 3 ___________________.

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 7945/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 780/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 784/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 321/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 652/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 614/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 218/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 898/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 288/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 13/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3260/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 715/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 4899/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 124/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3460/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 759/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 4415/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1169/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 161/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 219/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 5942/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 110/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 394/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 2155/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 772/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 861/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 128/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 520/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 334/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 751/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1256/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 406/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 9/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 911/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3114/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 23/2016 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 518/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 251/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 96/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 701/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 398/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 17/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 654/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 845/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 466/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 144/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 259/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1147/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 1294/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 165/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 23/2016 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 936/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 13/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 9/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 563/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 4019/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 482/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1330/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 785/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 966/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025