ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXX
ÎNCHEIEREA NR.135
Ședința camerei de consiliu din 16.01.2013
Președinte : C_______ C______ A______
Grefier: R_____ M__
S-a luat în examinare cererea de instituire a unui sechestru asigurător formulată de creditoarea H______ Slavita în contradictoriu cu debitorul C____ I___.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, din oficiu, conform prev. art. 1591 al. 4 cod procedură civilă, verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 1 pct. 1, art. 592 al. 1 Cod procedură civilă constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus în cauză sau excepții de invocat, în baza art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr. XXXXXXXXXXX, creditoarea H______ Slavita în contradictoriu cu debitorul C____ I___ a solicitat înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile al debitorului, conform dispozițiilor art. 592 Cod procedură civilă.
În esență, în motivarea cererii, creditoarea arată că pe rolul Judecătoriei A___ se află în curs de soluționare acțiunii în pretenții, ce face obiectul dosarului nr. xxxxx/55/2012 al Judecătoriei A___, pentru stabilirea echivalentului valoric al unui număr de 250 oi, a căror predare în natură nu mai este posibilă.
Creditoarea arată că prin sentința civilă nr. 4659/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria A___ s-a dispus sistarea comunității de bunuri, potrivit cotelor deținute de părți, prin formarea a două loturi, reclamantei atribuindu-se în natură 250 oi. Întrucât pârâtul-debitor nu și-a îndeplinit de bună voie obligațiile stabilite prin sentință, respectiv decizia Tribunalului A___, în vederea executării acestei hotărâri s-a pornit executarea silită, formându-se dosarul de executare nr. 286/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc P_________ H____. Urmare a somației nr. 286/2012, cu ocazia deplasării la domiciliul debitorului nu au fost identificate cele 250 oi, debitorul declarând telefonic că le-a înstrăinat.
În drept, creditoarea invocă dispozițiile art. 59 și urm. Cod procedură civilă, iar în probațiune a depus la dosar în copie: acțiunea în pretenții, sentința civilă nr. 4569/2011, proces-verbal din dosarul execuțional nr. 286/2012.
Cererea este timbrată cu 10 lei taxă judiciară și 0,3 lei timbru judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
În fapt, părțile se află în litigiu, pe rolul Judecătoriei A___ fiind acțiunea reclamantei H______ Slavita împotriva pârâtului C____ I___ prin care a solicitat pârâtului obligarea la plata contravalorii a 250 oi.
În drept, conf. art. 591 alin. 1 C.pr.civ., „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita inființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de catre instanță”.
Așadar, condițiile pentru admiterea cererii de sechestru judiciar, întemeiată pe dispozițiile art. 591 alin. 1 C.pr.civ. sunt :
1) creanța celui ce solicită înființarea sechestrului să fie constatată printr-un act scris și să fie exigibilă;
2) intentarea unei acțiuni care are ca scop obținerea titlului executoriu.
În speță, prima condiție este îndeplinită, creanța creditoarei fiind constatată prin înscrisuri, respectiv sentința civilă nr. 4659/04.05.2011 (fila 10) și decizia civilă nr. 118/A/15.03.2012 (fila14) care atestă o creanță exigibilă.
Totodată, este îndeplinită și cea de-a doua condiție, creditoarea intentând o acțiune având ca scop obținerea titlului executoriu împotriva debitoarei - acesta făcând obiectul dosarului nr. xxxxx/55/2012 al Judecătoriei A___.
În consecință, instanța va admite cererea creditoarei H______ Slavita și va institui măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile proprietatea debitorului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii ce face obiectul dosarului xxxxx/55/2012 al Judecătoriei A___, pentru stabilirea echivalentului valoric al unui număr de 250 oi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea având ca obiect „sechestru asigurător” formulată de creditoarea H______ Slavita cu domiciliul în A___, _____________________, cu domiciliul procesual ales în A___, _____________________-5, ____________, în contradictoriu cu debitorul C____ I___ cu domiciliul în A___, ___________________. 19, județul A___.
Dispune înființarea sechestrului asigurător bunurilor imobile proprietatea debitorului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii ce face obiectul dosarului xxxxx/55/2012 al Judecătoriei A___, pentru stabilirea echivalentului valoric al unui număr de 250 oi.
Executorie.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședința publică din 16.01.2013.
Președinte,Grefier,
C_______ C______ A______ R_____ M__
CA/RM/ 17.01.2013/ 4 ex. din care 2 ex. se ________________________> - creditoarea H______ Slavita - domiciliul procesual ales în A___, _____________________-5, ____________,
- debitorul C____ I___ cu domiciliul în A___, ___________________. 19, județul A___