Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1500/2015

Ședința publică de la 08 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A____ C_____

Judecător M_______ B____

Grefier L____ V______ V_____

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE -IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.3276/06.04.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât I___ G_______.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul pârât, prin avocat C________ C_______, care depune împuternicire avocațială, lipsind apelanta reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu s-a depus întâmpinare, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.

Intimatul pârât, prin apărător, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat. Acesta depune concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea constată dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3276/06.04.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă acțiunea având ca obiect cerere privind atragerea răspunderii formulată in temeiul prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București Birou Juridic C_________ 4in contradictoriu cu pârâtul I___ G_______, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin sentința civila nr.4585 din 6.05.2014, pronunțată de Tribunalul București in dosar XXXXXXXXX14, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoarea _____________________________ SRL, fiind numit lichidator judiciar CII ZOTICA C_____.

In exercitarea atribuțiilor, lichidatorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele si împrejurările care au condus la apariția stării de insolventa (f.102 dosar fond XXXXXXXXX14).

In cuprinsul acestui raport lichidatorul judiciar a arătat ca nu a putut identifica fapte de natura a atrage răspunderea patrimoniala conform art.138 din legea insolventei întrucât nu i-au fost predate documentele contabile ale societății.

Potrivit tabelului definitiv masa pasiva este in suma de 51.506 lei, reprezentând creanțe bugetare către AFP SECTOR 4 si ITM (f.117 dosar fond).

Prin sentința civila nr.9518/11.11.2014 pronunțată de Tribunalul București in același dosar, in baza disp.art.131 din legea 85/2006, s-a închis procedura insolventei deschisa fata de debitoare.

Prin prezenta acțiune, creditorul majoritar a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a paratului, arătând ca sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c si d din legea 85/2006.

Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.

Din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitorului.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.

Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea pârâtului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe.

Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și au făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.

Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolvenței, conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, reținem că în speță nu s-a făcut in nici un fel dovada incidenței acestui text de lege.

În acest sens, pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator in interes personal și care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.

Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.

Pentru aceste considerente instanța a respins, cererea reclamantului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 4 București în contradictoriu cu pârâtul I___ G_______, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate in sensul admiterii cererii formulată de reclamantă.

In motivarea apelului s-a arătat, in esență, că prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentantul debitoarei a încălcat dispozițiile art.27 din Legea nr.85/2006 care instituie obligativitatea administratorilor de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, in termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla in încetare de plăți, administratorii societății nu au făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art.138 lit.c). Societatea a acumulat in decursul timpului datorii semnificative, care nu au putut fi achitate, dovada fiind datoriile acesteia către bugetul de stat.

In această situație formularea cererii prevăzută de art.27 din același act normativ nu este o opțiune a debitorului ci o obligație, un comandament pe care administratorul nu îl poate încălca.

Răspunderea pe care o reglementează dispozițiile art.138 din legea insolvenței este o răspundere contractuală. Astfel administratorul este considerat culpabil fără a mai produce alte dovezi împotriva acestuia, cu excepția aceleia de a se face constatarea, de către judecătorul sindic, a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți.

Se mai arată că din actele cauzei rezultă că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente constituind unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns in încetare de plăți.

Astfel responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine administratorului debitoarei față de prevederile alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

In drept s+au invocat prevederile legii nr.85/2006.

Intimatul, legal citat nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele, asupra apelului formulat:

Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”

Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.

Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.

Analizând motivele invocate de apelantă se constată, având în vedere dispozițiile legale menționate, că Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Curtea reține, sub aspectul faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, că apelanta, deși a invocat aceste prevederi, nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către administrator - pârâtă în cauză - s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.

Faptul că, într-adevăr, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății sau cu parte sau întreg prejudiciul cauzat.

De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către apelantă nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138; de altfel apelanta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art. 138 alin. 1 lit. c atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca nerespectarea obligației din art. 27 să atragă per se răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din legea 85/2006, ar fi fost foarte facil să indice acest lucru. Cum nu a făcut-o, este evident că între respectiva nerespectare (faptă ilicită), starea de insolvență și cuantumului indicat al prejudiciului trebuie să se probeze o legătură de cauzalitate, în condițiile art. 129 C__ (de partea care o invocă).

În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din legea 85/2006, nedepunerea actelor contabile reprezintă un indiciu important pentru săvârșirea faptei ilicite invocate, însă doar dovedirea faptei nu poate conduce per se la un prejudiciu, cu un cuantum dovedit. Implicit, pentru dovedirea legăturii ei de cauzalitate cu prejudiciul și cuantumului invocat al acestuia este necesară administrarea unor probatorii concludente, ceea ce apelanta nu a făcut.

Astfel, descrierea generică a faptelor prin reiterarea conținutului textelor de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată și în cererea de apel, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței de fond individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv, nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.

Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 480 alin. 1 NCpc, va respinge apelul formulat de creditoarea reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ____________________, Sector 2 împotriva sentinței civile nr.3276/06.04.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I___ G_______, cu domiciliul în București, _____________________________.B 15, __________, _______________, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 08.10.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

A____ C_____ M_______ B____

GREFIER

L____ V______ V_____

Red. jud. A.C/Thred.jud.A.C

4 ex./19.10.2015

……………………………………..

Tribunalul București secția a VII a civilă

Judecător sindic S____ F_________ I___