Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SĂLAJ
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Completare/lămurire dispozitiv
Număr hotarâre:
787/2015 din 22 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta este document finalizat

R O M Â N I A

TRIBUNALUL S____

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

Operator date – 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.787

Ședința publică de la 22 septembrie 2015

Completul compus din:

Președinte : P__ R___ M________, judecător

K____ M_____, președinte instanță

V______ V_______, grefier


S-a luat în examinare apelul formulat de intimații V_____ F_______ și V_____ I____, ambii domiciliați în Z____, _____________________, nr.179, jud.S____, împotriva sentinței civile nr.536 din 24 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Z____ în dosar nr.XXXXXXXXXXXX, având ca obiect completare/lămurire dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședință publică, cauza fiind solicitată a se lua cu prioritate de către reprezentantul apelanților-intimați, av. P___ A____ întrucât are de susținut cauze la Judecătoria Șimleu Silvaniei, se prezintă apelantul-intimat V_____ F_______ asistat de av.P___ A____ cu împuternicire avocațială depusă la dosar (f.27), și reprezentantul intimaților-reclamanți, av.C_____ T____ cu împuternicire avocațială depusă la dosar, (f.12), lipsă fiind apelantul-pârât V_____ I____ și intimații-reclamanți M___ A____ și M___ R______.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a acvirat dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Z____ solicitat la termenul anterior.

La solicitarea instanței dacă mai sunt alte cereri de formulat, reprezentantul intimaților-reclamanți, av. C_____ T____ depune la dosar înscrisurile de la filele 37-40.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului declarat.

Reprezentantul apelanților-intimați, av.P___ A____, arată că discuția s-a raportat doar la faptul că s-a dispus modificarea sentinței instanței de fond în sensul de a se acorda acele cheltuieli de judecată. A considerat că în prima fază corect instanța de fond nu a acordat cheltuieli de judecată, s-a cerut pe urmă modificarea prin acea completare de dispozitiv ca să fie acordate 2000 lei, spunând că această soluție de completare de dispozitiv este nelegală ținând seama că urmează să fie avute în vedere odată cu soluționarea pe fond a cauzei și că nu s-a contestat cuantumul lor. A apreciat atunci că acordarea care s-a dat față de întreaga acțiune nu este corectă și că trebuia acordat parțial onorariul raportat la acel petit din cerere.

Solicită admiterea apelului și respingerea acestor cheltuieli de judecată, urmând a fi avute în vedere la soluționarea pe fond în totalitatea lor.

Instanța solicitând reprezentantului intimaților-reclamanți av. C_____ T____ să prezinte contractul pentru a vedea ce sume au fost trecut și ca onorariu, acesta menționează faptul că nu poate să îl prezinte, solicitând acordarea unui nou termen de judecată pentru a-l prezenta sau cum consideră instanța.

Reprezentantului intimaților-reclamanți av.C_____ T____ arată că reprezentantul apelanților încearcă să inducă în eroare instanța deoarece face trimitere la un aspect care este nereal, respectiv faptul că s-au achitat 2000 de lei pentru întregul dosar, lucru neadevărat, achitându-se sume mult mai mari, doar avocatului inițial d-nei. P_______ i s-au achitat 3000 lei. I se pare corect că dacă se împarte munca, și se împart dosarele și capetele de cerere să se împartă și onorariile, i se parte absolut justificat onorariul de 2000 de lei pentru dosarul care a avut ca obiect contract de întreținere. Valoarea contractului pentru fond a fost de 4000 lei din care s-a achitat suma de 3000 lei, 2000 de lei au fost puși în dosarul care s-a disjuns, urmând a se discuta de diferența 5000 de lei în dosarul care se va repune pe rol. Solicită respingerea apelului declarat.

Instanța învederează reprezentanților părților faptul că în fiecare dosar ar trebui depus onorariul separat.

Instanța raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr.536 din 24 februarie 2015 a Judecătoriei Z____, a fost admisă cererea formulată de petenții M___ R______ și M___ A____, în contradictoriu cu V_____ F_______ și V_____ I____, privind completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 2583/09.12.2014.

S-a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 2583/09.12.2014 cu dispoziția de obligare a reclamanților V_____ F_______ și V_____ I____ la plata către pârâții M___ A____ și M___ R______ a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța a constatat că prin sentința Sentința civilă nr.2583/09.12.2014, instanța a respins cererea reclamanților din dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect rezoluțiune contract de întreținere. Pârâții M___ A____ și M___ R______ au solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, au depus la dosar factura și chitanța doveditoare a onorariului avocațial, dar instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.

Art. 453 , NCPC prevede :

(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. ”

Din verificările efectuate asupra dosarului de fond XXXXXXXXXXXXX, instanța a constatat că s-a depus la dosar dovada cheltuielilor de judecată până la închiderea dezbaterilor, așa cum cere art. 452 NCPC.

În baza acestor considerente, s-a constatat că solicitarea petenților este întemeiată, în sensul că instanța, în dosarul de fond, nu s-a pronunțat asupra cererii de obligare a reclamanților din dosarul XXXXXXXXXXXXX, la plata cheltuielilor de judecată, astfel că se impune completarea hotărârii cu privire la acest aspect.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții V_____ F_______ și V_____ I____ solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii privind cheltuielile de judecată în valoare de 2000 lei.

În considerente menționează că în dosarul de fond XXXXXXXXXXXXX disjuns din dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX s-a soluționat cererea privind rezoluțiunea contractului de întreținere.

Apărările intimaților s-au făcut față de întreaga acțiune.

Pe cale de consecință – onorariul avocațial nu s-a împărțit pe capete de cerere și pe cale de consecință, nu există temei pentru acordarea onorariului integral numai pentru acest capăt de cerere.

La rândul lor, M___ A____ și M___ R______ au depus o întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, și obligarea apelanților la cheltuieli de judecată.

Consideră că soluția instanței de fond este corectă atâta vreme cât a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, deși au fost solicitate.

Petenții au precizat că onorariul avocațial a fost achitat exclusiv pentru capătul de cerere privind rezilierea contractului – ce face obiectul dosarului disjuns cu nr.6192.

Consideră onorariul proporțional cu complexitatea cauzei precum și cu pregătirea și susținerea apărărilor privitoare le acest capăt de cerere.

Pentru petitele cu privire la succesiune și partaj care au rămas suspendate există alte cheltuieli de judecată, inclusiv onorariul avocațial iar acestea vor fi analizate după repunerea pe rol a cauzei.

Apelul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente :

Inițial V_____ F_______ și V_____ I____ au formulat o acțiune având mai multe capete de cereri : stabilirea masei succesorale, ieșire din indiviziune, rezilierea contactului de întreținere.

Prin încheierea civilă din 28 octombrie 2014 instanța a dispus disjungerea cererii privind rezilierea contractului de întreținere iar restul cererii a fost suspendată.

În acest dosar, M___ R______ a făcut dovada achitării unui onorariu în valoare de 2000 lei (f.184).

Ulterior, după administrarea probelor, instanța a respins acest capăt de cerere, dar a omis să oblige reclamanții și la plata cheltuielilor d judecată deși au fost solicitate de către pârâți.

Prin urmare instanța de fond a admis ulterior cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.2583 din 9 decembrie 2014 pronunțându-se și asupra acestui capăt de cerere.

Apărările formulate de apelanți potrivit cărora suma de 2000 lei a fost percepută pentru întregul dosar, nu pot fi reținute de instanță. Litigiul este pe rolul instanței încă din anul 2013; în cauză s-au administrat probe și s-a făcut dovada achitării mai multor sume de către intimați, astfel încât nu se poate considera că acest onorariu a fost perceput pentru întregul litigiu.

În schimb, la soluționarea dosarului pe fond, instanța urmează să ia în calcul faptul că această sumă a rămas în sarcina reclamanților – și în funcție de soluția finală – va proceda la calcularea – tuturor sumelor avansate de părțile din litigiu.

Prin urmare apelul formulat va fi respins ca nefondat urmând ca în baza art.453 Cod procedură civilă să oblige apelanții și la 500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I,

D E C I D E :

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții V_____ F_______ și V_____ I____ împotriva sentinței civile nr.536 din 24 februarie 2015 a Judecătoriei Z____.

Obligă reclamanții apelanți la 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel către intimații pârâți M___ A____ și M___ R______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22 septembrie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

P__ R___ M________ K____ M_____ V______ V_______






Red.PRM/16.10.2015

Dact.VV/19.10. 2015/6ex.

Jud.fond : C______ M.

______________.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025